ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2021

Ședința publică din data de 06 aprilie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, au solicitat să se constate că au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, au solicitat obligarea Municipiului București, prin Primar General, să trimită dosarul administrativ nr. x către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea emiterii deciziei de compensare pentru partea din imobil pentru care se acordă despăgubiri.

Reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, ce formează obiectul dosarului nr. x. Deși dosarul cuprinde toate actele necesare, Primăria municipiului București nu a emis dispoziția, refuzul de a soluționa notificarea nejustificându-se.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 702 din 11.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A., a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să emită în favoarea reclamantului dispoziție de restituire în natură a cotei de 1/2 din spațiul liber din imobilul situat în București, str. x, respectiv cameră 14,74 mp, hol 6,35 mp, bucătărie 3,84 mp, WC 1,00 și marchiza 2,00, precum și a cotei de 1/2 din terenul în suprafață de 326 identificat ca fiind liber prin expertiza efectuată de expert, precum și a terenului aferent spațiului liber; a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să emită dispoziție cu propunere acordare măsuri reparatorii în echivalent, conform legii, pentru 1/2 din apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, precum și terenul aferent acestora, imposibil de restituit în natură, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON (onorariu expert).

Prin decizia nr. 667 A din 06.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 702 din 11.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Prin aceeași decizie s-a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 702 din 11.04.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 667 A din 06.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs reclamantul A..

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C6, la data de 11 ianuarie 2021, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.

Prin rezoluția din 18 februarie 2021 s-a acordat termen la 06 aprilie 2021, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, reținând următoarele:

În speță, atât petitul acțiunii, cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiată pe Legea nr. 10/2001, îndreptată împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți.

În drept, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acțiunea, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că: "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel".

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competența curții de apel.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 11 aprilie 2019.

În speță, se constată totodată incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001 și care stipulează că: "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia civilă nr. 667 A din 06.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 667 A din 06 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 667 A din 06 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 aprilie 2021.