ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 74/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, astfel cum a fost modificată și completată la data de 10.11.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Subcomisia Sectorului 2 al Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, reprezentată prin Primarul Sectorului 2, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, reprezentată prin Primarul General al Municipiului București, Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, reprezentată prin Prefectul Municipiului București, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților: obligarea celei de-a doua pârâte să adopte o hotărâre prin care să-i reconstituie dreptul de proprietate - pe vechiul amplasament sau pe altul în echivalent valoric - asupra imobilului compus din suprafața de teren de 360 mp și construcții situat în strada x nr. 33 sector 2, București, și să o trimită spre validare, împreună cu toată documentația aferentă, celei de-a treia pârâte sau entității învestite de lege conform Legii nr. 165/2013; obligarea celei de-a treia pârâte sau entității învestite de lege conform Legii nr. 165/2013 să valideze hotărârea celei de-a doua pârâte și să emită titlul de proprietate conform legii; obligarea primei pârâte sau entității învestite de lege conform Legii nr. 165/2013 să îl pună în posesie asupra imobilului pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, compus din suprafața de teren de 350 mp și construcții situat în strada x nr. 33, București, sau altul în echivalent valoric.

Sentința pronunțată de Tribunal Prin Sentința civilă nr. 863/04.05.2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a luat act de renunțarea reclamantului A. prin mandatar B., la judecata cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reprezentată prin Prefectul Municipiului București; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Subcomisia Sectorului 2 al Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reprezentată prin Primarul Sectorului 2; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București, reprezentată prin Primarul General al Municipiului București, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Prin Decizia nr. 1012 A din data de 18 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 863/04.05.2018 pronunțate în Dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a declarat recurs.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 14 octombrie 2019, potrivit dovezilor atașate la filele x.

Apărările formulate în cauză La data de 11 noiembrie 2019, recurentul reclamant a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului și casarea apelului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Obiectul prezentului dosar îl reprezintă acțiunea prin care reclamantul a solicitat instanței să oblige pârâtele să emită o hotărâre în temeiul Legii nr. 165/2013, prin care să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de masuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului". Așadar, din textul de lege mai sus citat, reiese că hotărârea judecătorească prin care este soluționat apelul declarat împotriva sentinței prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii întemeiate în drept pe Legea nr. 165/2013 este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Față de natura pretenției dedusă judecății, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia atacată nu mai este supusă recursului.