ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1927/2020

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă la data de 11.12.2014 sub nr. x/2014 în urma declinării competenței de către Judecătoria Sectorului 2 București, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții B. și Prefectul Municipiului București, solicitând să se constate că terenul în suprafața indiviză de 80 mp, din totalul de 492 mp situat în Buc. str. x nr 16 este proprietatea reclamantei; că titlul de proprietate nr. x eliberat în baza Ordinului Prefectului nr. 126/16.02.2004 în prezent este lipsit de orice eficientă juridică, urmare a faptului că terenul era accesoriul dreptului de proprietate al pârâtei asupra apartamentului nr. x mansardă, proprietate pe care a pierdut-o în baza sentinței civile nr. 5276/11.05.2010 definitivă și irevocabilă; să fie obligată pârâta B. să-i lase în deplină proprietate și posesie această suprafața de teren; în cazul în care se va reține că titlul de proprietate asupra terenului este încă eficient, solicită ca prin compararea titlurilor să se constate că titlul reclamantei este prioritar; să fie obligată pârâta B. să achite cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 10895 din 5 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la data de 11.12.2014, sub nr. x/2014.

Reclamanta A. a formulat la data de 19.09.2016, cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate în contradictoriu cu ambii pârâți că terenul în suprafața indiviză de 80 mp, din totalul de 492 mp situat în București, str. x este proprietatea reclamantei și să fie obligată pârâta B. să-i lase în deplină proprietate și posesie această suprafață de teren; să fie înlăturată apărarea privind dreptul de proprietate al pârâtei în baza titlului său de proprietate nr. x eliberat în baza Ordinului Prefectului nr. 126/16.02.2004. Acest titlu în prezent este lipsit de eficienta juridică, dat fiind că terenul i s-a dat mai întâi în folosința și apoi în proprietate ca accesoriu al dreptului de proprietate al pârâtei asupra apartamentului nr. x mansarda (art. 36 din legea 18/1991). Or proprietatea apartamentului nr. x a pierdut-o în baza sentinței civile nr. 5276/11.05.2010 definitivă și irevocabilă.

Solicită de asemenea să fie anulate ca false încheierile notariale nr. 3733 și nr. 3734 întocmite de Notarul Public C. (condamnată penal pentru falsuri în alte cauze) la data de 24.05.2004 și, drept urmare, respingerea ca neîntemeiata a susținerii pârâtei B. că ar avea în proprietate 10 mp indivizi aferenți apartamentului cumpărat în 1998 și pe care a rămas și în prezent proprietara.

Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2017, Tribunalul București, secția a V a civilă a apreciat că precizările făcute de reclamantă la punctele e) și c) reprezintă o modificare a cererii sale inițiale făcută peste termenul legal stabilit de art. 204 C. proc. civ., în ceea ce privește lit. e), decăzând reclamanta din dreptul de a-și modifica acțiunea și reținând că asupra înscrierii în fals se va pronunța o dată cu acțiunea.

Prin sentința nr. 269 din 20 februarie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Prefectul municipiului București; a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.; a respins cererea pârâtei B. de restituire a actelor originale depuse în vederea efectuării cercetărilor privind înscrierea în fals; a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

Prin decizia nr. 1623 A din 19 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 269 din 20 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale incidente în cauză. În mod nelegal, instanța de apel a reținut în finalul deciziei atacate că revocarea donației pentru surveniență de copil nu face să renască în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate al acesteia cu privire la teren. Terenul devenit prin lege specială accesoriu al apartamentului, nu poate rămâne în proprietatea fostului proprietar al apartamentului atâta timp cât "principalul", anume proprietatea asupra apartamentului, "nu mai există". Referitor la ineficienta unui act de proprietate, ca mod de apărare și paralizare a efectelor acelui act, se arată că titlul paratei B. a fost emis legal, nefiind afectat la data emiterii de nici un viciu de fond, dar datorită unor împrejurări ulterioare, el nu mai poate fi valorificat.

Instanța de apel a confundat două instituții juridice, și anume nulitatea unui act, care se stabilește prin raportare la nerespectarea normelor imperative din momentul încheierii lui și care se solicită printr-o acțiune, și lipsa de eficiență juridică a unui act, pentru motive survenite după emiterea lui și care se opune pe cale de excepție în cadrul unui litigiu.

În opinia recurentei, procedura de urmat pentru redobândirea unui imobil preluat abuziv de stat este aceea a acțiunii în revendicare de drept comun - obiectul prezentei cauze. Instanța a reproșat faptul că nu s-a solicitat anularea titlului pârâtei, dar nu a analizat acțiunea având ca obiect revendicare, sub toate motivele prezentate de reclamantă, prin compararea titlurilor, inclusiv sub aspectul preluării abuzive de către stat.

Prin hotărârea atacată, instanța de apel a interpretat greșit probele de la dosar. Instanța de apel a interpretat greșit sentința civilă nr. 5276 din 11 mai 2010, cu privire la efectele revocării donației dispuse prin acea hotărâre irevocabilă, reținând că efectul retroactiv nu se produce atâta timp cat donatarul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și nu a transmis mai departe și terenul.

Recurenta arată că nu a susținut ca efectul retroactiv al donației se refera la autorul pârâtei D.. Revocarea donației cu efect retroactiv înseamnă repunerea pârtilor în situația anterioara sub toate aspectele, deci terenul, trecând din proprietate statului, îi revine în proprietate, astfel încât statul nu putea sa înstrăineze ceva ce nu mai avea, intimata pârâta B. dobândind terenul de la un neproprietar.

Prin respingerea nelegala a cererii de anulare ca false a încheierilor de rectificare nr. 3733 și nr. 3734/24.05.2004, solicitare și motiv de apel pe care curtea de apel considera ca nici nu se mai impune a fi realizata, instanța interpretează greșit probele și face confuzii grave susținând ca încheierile erau lipsite de eficienta juridica, dat fiind lipsa relevantei probatorii, atâta timp cat acestea privesc exact terenul revendicat prin prezenta acțiune.

Printr-o interpretare greșita a probelor dosarului și prin neluarea în analiza a apărărilor formulate de recurentă cu privire la faptul ca pârâta B. nu mai are în proprietate apartamentul nr. x, ca accesoriu al căruia a fost emis titlul de proprietate nr. x, instanța greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefectului Municipiului București, care cel puțin pentru opozabilitate trebuia sa stea în proces.

Curtea de apel București, în mod nelegal a respins apelul ca neîntemeiat, cu motive contradictorii. Deși instanța reține că prin efectul retroactiv al donației se pierde și dreptul de proprietate al statului, recunoscând ca "in lipsa donației care a fost revocata retroactiv, nici terenul nu ar fi fost preluat de Stat" dar și "Curtea nu neaga prin soluția de față data asupra apelului faptul ca revocarea donației nu poate produce efecte și în privința terenului", în contradicție cu aceasta, în loc sa tragă concluzia ca titlul pârâtei B. a devenit ineficient, curtea trage concluzia ca titlul pârâtei este valid, deoarece nu a fost anulat. Deși instanța reține ca la momentul emiterii titlului de proprietate al pârâtei B., acesta era valid, în final, instanța îi reproșează ca nu a cerut anularea acestuia.

Se susține că motivarea sumară și confuză a deciziei echivalează cu o nemotivare. Lăsând necercetate unele critici ce au făcut obiectul apelului și întemeindu-și soluția pe argumente străine de natura pricinii, curtea a încălcat principiul disponibilității în materie civilă, îndrumând-o să urmeze calea unei alte acțiuni, fără sa analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusa judecații.

Intimatul Prefectul municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

Intimata B. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neindicarea hotărârii atacate, iar în subsidiar respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Recurenta A. a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimați, solicitând neluarea în considerare a apărărilor formulate.

Prin încheierea din 2 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1623A din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată, considerând nefondată excepția invocată în întâmpinare de intimata B. privind nulitatea recursului pentru neindicarea hotărârii care se atacă, prin raportare la prevederile art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., având în vedere că la pagina 1 din cererea de recurs se precizează că cererea de recurs vizează decizia nr. 1623/19.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondat motivul de recurs prin care se susține că instanța de apel ar fi reținut incorect în finalul deciziei atacate că revocarea donației pentru surveniență de copil nu face să renască în patrimoniul reclamantei dreptul de proprietate al acesteia cu privire la teren, cu încălcarea consecințelor legale ale acestei instituții juridice.

Instanța de apel a avut în vedere circumstanțele speciale ale prezentului litigiu și anume faptul că donația a avut ca obiect doar apartamentul, iar nu și terenul.

Această constatare reiese din următoarele considerente ale deciziei atacate: "(…) susținerile acesteia cu privire la efectele sentinței irevocabile prin care s-a revocat donația sa făcută donatarului D. în privința terenului în litigiu sunt nefondate. Este cât se poate clar că prin contractul de donație autentificat sub nr. x/1983, reclamanta din prezenta cauză a donat numitului D. apartamentul nr. x de la mansardă amplasat deasupra apartamentului de la parte, având descrierea reținută prin chiar sentința civilă nr. 5276/11.05.2010, terenul în cotă indiviză de 80 mp, din totalul de 492 mp, trecând în proprietatea statului în baza art. 30 alin 2 din legea nr. 58/1974. Aceste aspecte ale situației litigioase dintre părți au intrat în puterea lucrului judecat, fiind tranșate irevocabil prin sentința civilă nr. 5276/11.05.2010, menținută prin decizia civilă nr. 1913/20.06.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. De altfel, Curtea observă că apelanta reclamantă nu a contestat că terenul în suprafață de 80 mp a trecut în proprietatea statului în baza legii nr. 58/1974 la momentul donației realizată de ea. Or, dacă donația nu a avut ca obiect și terenul de 80 mp rezultă o concluzie clară și certă și anume că revocarea dispusă în privința donației nu poate produce efecte decât în privința apartamentului nr. x de la mansardă, iar nu și asupra terenului, care trecuse în proprietatea statului. Prin soluția sa, tribunalul nu a negat efectul retroactiv al revocării donației pentru surveniență de copil, ci a reținut corect că, dat fiind obiectul donat efectiv (apartamentul), această revocare nu poate produce efecte și în privința terenului care a trecut în proprietatea statului.

Curtea înțelege că apelanta reclamantă a pretins practic o revocare și a trecerii terenului în proprietatea statului ca urmare a revocării donației (căci în lipsa donației, care a fost revocată cu efecte retroactive, nici terenul nu ar mai fi fost preluat de Stat) însă proprietatea dobândită de Stat în temeiul art. 30 alin. (2) din legea nr. 58/1974 nu poate fi anihilată de efectele revocării donației, având alt regim juridic de invalidare. Cu alte cuvinte, proprietatea Statului dobândită în baza legii nr 58/1974 nu are a fi invalidată, automat, grație efectelor retroactive ale revocării donației, căci donația, prin ea însăși, nu a avut ca obiect și terenul, ci doar apartamentul."

Astfel, terenul a trecut în proprietatea statului nu ca urmare a donației, contrar susținerilor recurentei, ci ca urmare a aplicării prevederilor în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, potrivit căruia "Dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri. În caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973."

Terenul a fost preluat, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, de la reclamantă, iar nu de la donatar, acest act de transmitere neputând fi afectat în mod direct de efectele revocării donației, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Nu se poate reține că prin pasajele din decizia atacată redate în cadrul recursului ["Curtea nu neaga prin soluția de față dată asupra apelului faptul că revocarea donației nu poate produce efecte și în privința terenului." (pag. 13 penultimul aliniat); "Iar efectul retroactiv al revocării donației, susținut constant de către apelanta reclamantă, corect de altfel, ..." (pag. 14 alin. (1)] instanța de apel ar fi reținut ca fiind întemeiată pretenția reclamantei în sensul că efectele revocării donației apartamentului ar fi produs de drept și revocarea trecerii imobilului în proprietatea statului.

Aceste pasaje nu pot fi evaluate decât în contextul în care au fost formulate.

Astfel, în primul caz fraza care se regăsește în considerentele instanței de apel este următoarea: "Curtea nu neagă prin soluția de față dată asupra apelului faptul că revocarea donației nu poate produce efecte și în privința terenului, însă demersul judiciar de față al reclamantei nu este cel adecvat în acest sens".

Se observă că instanța de apel a folosit cuvântul "efecte" în sens larg, iar nu în sensul restrâns al efectelor revocării donației. Instanța de apel s-a raportat la posibilele consecințe care ar putea fi valorificate din faptul că reclamanta a redevenit proprietarul apartamentului. Dacă aceste consecințe imaginate de instanța de apel sunt sau nu viabile nu reprezintă obiectul cererii de chemare în judecată, și astfel nu poate reprezenta nici obiectul recursului. De asemenea, nu afectează legalitatea deciziei atacate, deoarece nu reprezintă argumentele determinante pentru care a fost respins apelul ca nefondat.

În cel de-al doilea caz, pasajul invocat se regăsește în decizia atacată în următorul context: "Această acțiune poate fi promovată, arată Curtea, fie de către persoana interesată, care poate fi reclamanta din cauza de față, fie chiar de emitentul actului. Iar efectul retroactiv al revocării donației, susținut constant de către apelanta reclamantă, corect de altfel, este o chestiune ce va fi examinată cu ocazia unei pretenții de anulare a Titlului de proprietate din perspectiva cerințelor legale prevăzute de art. 36 alin. (3) din legea nr. 18/1991, ce aveau a fi verificate la momentul emiterii sale. Este tocmai cercetarea susținerii reclamantei în sensul că terenul a fost obținut de pârâta B. ca un accesoriu al proprietății avută de aceasta asupra apartamentului, susținere însă care nu poate fi tranșată în prezentul demers al reclamantei, față de limitele învestirii instanței."

Se observă că instanța de apel s-a raportat la efectul retroactiv al revocării donației în baza căruia apartamentul a revenit în proprietatea reclamantei, iar nu la faptul că prin revocarea donației apartamentului s-ar fi produs de drept și revocarea actului de trecere a imobilului în proprietatea statului.

Recurenta a mai susținut în cadrul acestui motiv de recurs că instanța de apel a reținut că terenul a fost obținut de pârâta B. ca un accesoriu al proprietății avută de aceasta asupra apartamentului, dar în mod incorect a considerat că această chestiune nu poate fi tranșată în prezentul demers - prin acțiune în revendicare, întrucât terenul devenit prin lege specială accesoriu al apartamentului, nu ar putea rămâne în proprietatea fostului proprietar al apartamentului atâta timp cât "principalul", adică proprietatea asupra apartamentului "nu mai există".

În speță, așa cum au reținut instanțele de fond, intimata-pârâtă B. își justifică dreptul de proprietate asupra terenului prin titlul nr. 21131/2004 eliberat, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Recurenta pretinde că, atâta timp cât pârâta B. nu mai este proprietara apartamentului ca urmare a revocării donației făcute autorului acesteia, automat, în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, ar trebui să se considere că terenul a trecut în proprietatea proprietarului actual al apartamentului, întrucât Titlul de proprietate nr. x/2004 eliberat pârâtei B. nu ar mai fi producător de efecte juridice.

Or, art. 36 din Legea nr. 18/1991, invocat de către recurentă nu reglementează o astfel de situație, pentru a se aprecia că prin simpla aplicare a legii terenul ar reveni automat în proprietatea proprietarului actual al locuinței, în cazul în care s-ar fi desființat în orice mod titlul de proprietate asupra locuinței care a stat la baza emiterii ordinului prefectului de atribuire a terenului în proprietate în temeiul art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Astfel, simpla invocare a principiului accesorium sequitur principale nu este suficientă pentru a opera transferul de proprietate asupra terenului de la pârâta B. la recurenta reclamantă, atâta timp cât proprietatea asupra locuinței, respectiv terenului, a fost dobândită prin acte de proprietate diferite, iar dintre acestea doar titlul de proprietate asupra locuinței a fost desființat retroactiv, ca urmare a revocării donației făcute autorului pârâtei, iar nu și titlul de proprietate asupra terenului.

Recurenta a mai susținut că titlul de proprietate al pârâtei asupra terenului, obținut ca urmare a aplicării art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991, nu ar mai fi producător de efecte juridice ca urmare a revocării titlului de proprietate asupra locuinței al autorului pârâtei, deci ca urmare a unor motive survenite după emiterea lui, și că instanța de apel ar fi confundat două instituții juridice diferite, nulitatea unui act, respectiv lipsa de eficiență a unui act.

Referitor la lipsa de eficiență a unui act juridic ca urmare a unor motive survenite după emiterea lui, altfel spus caducitatea unui act juridic, aceasta intervine în cazul actelor juridice care nu și-au produs încă nici un efect până în momentul în care au devenit ineficace, fiind specifică actelor juridice care nu își produc efectele instantaneu, odată cu formarea lor valabilă, ci după trecerea unui interval de timp și ca urmare a intervenirii unui eveniment ulterior.

Or, nu aceasta este situația titlului de proprietate asupra terenului emis în temeiul art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991 care și-a produs efectul constând în transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

De altfel, instanța de apel a considerat că situația în cauză nu poate fi rezolvată prin acțiunea în revendicare din două perspective, și anume, pe de o parte, aceea că reclamanta nu a dovedit că ar avea vreun drept de proprietate asupra terenului, atâta timp cât terenul a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 și reclamanta nu a formulat cerere de constatare a trecerii în mod abuziv a terenului în proprietatea statului, iar pe de altă parte, aceea că titlul de proprietate al pârâtei, emis în temeiul art. 36 alin. (6) raportat la alin. (3) din Legea nr. 18/1991, nu a fost desființat.

Faptul că instanța de apel și-a exprimat opinia că ar fi trebuit formulată cerere de anulare a titlului de proprietate asupra terenului, cerere pe care reclamanta o consideră neviabilă, nu este de natură să ducă la constatarea existenței vreunui motiv de nelegalitate a deciziei atacate, atâta timp cât aceste argumente nu sunt determinante pentru soluția pronunțată prin decizia atacată și, de altfel, nici nu au legătură cu obiectul cauzei.

Recurenta a susținut în continuare, în argumentarea primului motiv de recurs, că instanța de apel nu ar fi analizat în cadrul comparării titlurilor specifice acțiunii în revendicare faptul că terenul a fost preluat abuziv de către stat din proprietatea sa, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fără plata vreunei despăgubiri, cu încălcarea chiar a dispozițiilor acestui act normativ, astfel că terenul ar fi rămas în proprietatea sa.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a formulat cerere de constatare a trecerii în mod abuziv a terenului în proprietatea statului, susținere care corespunde actelor dosarului, dar și că "nu poate fi omis faptul că Statul prin emiterea Titlului de proprietate în favoarea pârâtei B., în baza art. 36 alin 3 din legea nr. 18/1991, nu mai este titularul acestui drept de proprietate asupra terenului, căci pe temeiul dispozițiilor speciale din legea nr. 18/1991 a trecut acest drept în patrimoniul unui particular, la data de 19.02.2004."

Din cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, rezultă că în cadrul argumentelor referitoare la compararea de titluri reclamanta a susținut că terenul "a fost pierdut în baza unei legi comuniste abuzive", dar că a revenit automat în proprietatea sa ca urmare a revocării donației, iar nu ca urmare a faptului că terenul ar fi fost preluat abuziv de către stat din proprietatea sa, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, fără plata vreunei despăgubiri, și astfel cu încălcarea chiar a dispozițiilor acestui act normativ.

Ca atare, nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate pe motiv că instanța de apel nu ar fi analizat vreun capăt de cerere sau vreo apărare în sensul trecerii în proprietatea statului în mod abuziv a terenului, cu încălcarea Legii nr. 58/1974, și a eventualelor consecințe sub aspectul revenirii dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul reclamantei, instanța de apel fiind ținută de limitele apelului prevăzute de art. 477, 478 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în cauză, susținere care nu ar putea fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând o cauză de netemeinicie iar nu de nelegalitate.

Totuși, din motivele de fapt invocate în argumentarea acestui motiv de recurs rezultă că recurenta a formulat o parte dintre critici care pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. așa cum va rezulta din analiza de mai jos.

În primul rând, recurenta a criticat modul în care a interpretat instanța de apel efectele sentinței civile nr. 5276/2010, deci a limitelor puterii de lucru judecat a acelei hotărâri, susținând că a interpretat eronat efectele revocării donației dispuse prin acea hotărâre.

În realitate, în cadrul susținerilor sale subsumate acestei critici recurenta a reluat ideile susține în cadrul primului motiv de recurs, și care au fost analizate anterior.

În esență, se susține că "revocarea donației cu efect retroactiv înseamnă repunerea părtilor în situația anterioară sub toate aspectele, (…) terenul trecând din proprietatea statului [îi] revine în proprietate, astfel încât Statul nu putea sa înstrăineze ceva ce nu mai avea (….) intimata pârâta B. dobândind terenul de la un neproprietar."

Or, așa cum s-a reținut mai sus, terenul a trecut în proprietatea statului nu ca urmare a donației, contrar susținerilor recurentei, ci ca urmare a aplicării prevederilor în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, fiind preluat de la reclamantă, iar nu de la donatar. Astfel, acest act de transmitere nu poate fi afectat în mod direct de efectele revocării donației, așa cum corect a reținut instanța de apel.

În al doilea rând, recurenta a criticat modalitatea de analizare a motivelor de apel privind cererea de anulare ca false a încheierilor de rectificare nr. 3733 și nr. 3734/24.05.2004, susținând că în mod greșit instanța de apel a reținut că încheierile erau lipsite de eficienta juridica, dat fiind lipsa relevantei probatorii, atâta timp cat acestea privesc terenul revendicat prin prezenta acțiune.

Este de reținut că referitor la aceste încheieri de rectificare CF s-a pus problema în fața primei instanțe dacă este utilă cercetarea pe cale incidentală a falsului de către instanța civilă, pe temeiul art. 308 C. proc. civ.

Prima instanță a apreciat că această solicitare de cercetare pe cale incidentală a falsului nu se mai impune a fi realizată, față de soluția pronunțată asupra acțiunii reclamantei și de motivele ce au stat la baza pronunțării acestei soluții.

Instanța de apel a reținut sub acest aspect următoarele:

"(…) raționamentul primei instanțe a fost unul corect, căci independent de soarta celor două încheieri notariale de rectificare, situația juridică a terenului de 80 mp disputat în litigiul de față nu avea să fie schimbată.

Asupra acestui teren donatarul a dobândit doar un drept de folosință, astfel că în mod cert terenul nu a făcut obiectul transmiterii de proprietate operată mai apoi în favoarea pârâtei B..

Așa cum s-a expus anterior, pârâta B. nu a dobândit în proprietate terenul de la vânzătorul D., ci de la stat prin emiterea Titlului de Proprietate în anul 2004, autorul său transmițându-i doar folosința pe care și acesta o avea, la rândul lui, în baza legii nr. 58/1974 (art. 30 alin. (3) din lege), chestiune precizată prin încheierile de rectificare nr. 3733 și nr. 3734/24.05.2004 .

Nu în ultimul rând Curtea mai reține că prin încheierea notarială nr. 3733 s-au adus rectificări în privința obiectului contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/14.05.1996 încheiat între D. și pârâta B., însă prin sentința civilă nr. 5276/11.05.2010, irevocabilă, reclamanta a pierdut definitiv pretenția sa de anulare a acestui contract de vânzare cumpărare prin care pârâta B. dobândise proprietatea asupra apartamentului. Iar, cea de-a doua încheiere de rectificare nr. 3734 a privit o altă donație primită de același D. de la mama reclamantei, numita E..

Așadar, cercetarea falsului pe ale incidentală cu privire la aceste încheieri era lipsită de consecințe juridice, având în vedere lipsa unei relevanțe probatorii a acestor încheieri în privința situației juridice a terenului în litigiu.

Or, procedura falsului reglementată de art. 304 și urm. C. proc. civ. are în vedere înscrisurile cu relevanță probatorie în cauză, iar nu cele care nu pot influența soarta litigiului."

Recurenta a susținut că aceste încheieri de rectificare aveau relevanță probatorie, atâta timp cat acestea privesc terenul revendicat prin prezenta acțiune.

Este de observat că această argumentare în fapt a recurentei nu vizează o problemă de legalitate a deciziei atacate, ci o problemă de temeinicie, neputând fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., atâta timp cât trebuie apreciată relevanța probatorie a unor înscrisuri despre care instanța de apel a reținut că priveau dreptul de folosință al terenului, în timp ce obiectul prezentei cauze privește dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Recurenta a mai susținut că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefectului Municipiului București, care cel puțin pentru opozabilitate trebuia sa stea în proces, prin neluarea în analiză a apărărilor formulate de reclamantă cu privire la faptul ca pârâta B. nu mai are în proprietate apartamentul nr. x, ca accesoriu al căruia a fost emis Titlul de proprietate nr. 21131/2.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

"(…) în mod corect tribunalul a reținut lipsa calității procesuale pasive în cauză a Prefectului Municipiului București, căci revendicarea a fost pretinsă de reclamantă pe seama pârâtei B..

Curtea nu a primit susținerea apelantei în sensul că această parte ar fi trebuit să figureze în proces cel puțin pentru opozabilitate, căci calitatea procesuală pasivă nu se determină după cum reclamantul urmărește a-și face opozabilă o soluție din partea instanțelor de judecată, ci în funcție de împrejurarea dacă partea chemată în judecată intră în conținutul raportului juridic pe care se grefează demersul reclamantului.

Or, atâta timp cât reclamanta a pretins ca pârâta să fie obligată a-i lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în litigiu, este evident că dreptul de proprietate afirmat de reclamantă este opus acestei pârâte, iar nu Prefectului Municipiului București.

Nici faptul că reclamanta a pretins o constatare a ineficienței juridice a Titlului de Proprietate nr. x/19.02.2004 emis pârâtei de către Prefectul Municipiului București, nu justifică pentru acesta din urmă calitate procesuală pasivă în cauză atâta timp cât reclamanta nu a formulat o pretenție concretă împotriva acestuia, constatarea pretinsă reprezentând în realitate o apărare de fond, o premisă în analiza comparării titlurilor de proprietate în cadrul acțiunii în revendicare promovată de reclamantă."

Din aceste considerente reiese, în primul rând, că instanța de apel a reținut de ce nu poate fi menținută o parte în cauză doar pentru opozabilitate, argumente necombătute de către recurentă prin motivele formulate.

În al doilea rând, este nefondată susținerea că instanța de apel, la analiza calității procesuale a Prefectului Municipiului București, nu ar fi avut în vedere apărările formulate de reclamantă cu privire la faptul ca pârâta B. nu mai are în proprietate apartamentul nr. x, ca accesoriu al căruia a fost emis Titlul de proprietate nr. 21131/2.

După cum rezultă din considerentele deciziei atacate, expuse anterior, instanța de apel s-a referit în mod expres în analiza calității procesuale pasive a Prefectului Municipiului București la faptul că reclamanta a pretins o constatare a ineficienței juridice a Titlului de Proprietate nr. x/19.02.2004 emis pârâtei de către Prefectul Municipiului București, unul dintre argumentele pentru susținerea acestei ineficiențe juridice fiind tocmai cel referitor la aceea că titlul de proprietate pentru teren a fost emis în favoarea titularului locuinței, ca accesoriu, justificând de ce nici această critică nu este întemeiată.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține că în decizia atacată ar exista motive contradictorii, motivarea ar fi sumară și confuză ceea ce ar echivala cu o nemotivare, care va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt de reținut următoarele.

Referitor la existența unor motive contradictorii, recurenta a arătat că instanța de apel a reținut că "in lipsa donației care a fost revocata retroactiv, nici terenul nu ar fi fost preluat de Stat" de unde ar reieși că prin efectul retroactiv al donației se pierde și dreptul de proprietate al statului.

În ceea ce privește acest pasaj se observă din considerentele deciziei atacate că a fost menționat în următorul context:

"Curtea înțelege că apelanta reclamantă a pretins practic o revocare și a trecerii terenului în proprietatea statului ca urmare a revocării donației (căci în lipsa donației, care a fost revocată cu efecte retroactive, nici terenul nu ar mai fi fost preluat de Stat) însă proprietatea dobândită de Stat în temeiul art. 30 alin. (2) din legea nr. 58/1974 nu poate fi anihilată de efectele revocării donației, având alt regim juridic de invalidare."

Astfel, expresia "căci în lipsa donației, care a fost revocată cu efecte retroactive, nici terenul nu ar mai fi fost preluat de Stat" este plasată în paranteze după reliefarea unor argumente ale reclamantei reprezentând o explicare cu alte cuvinte a acestor argumente.

Ca atare, acest pasaj nu face parte din motivarea propriu-zisă a instanței de apel pentru a se considera că ar fi contradictoriu cu alte argumente reținute de instanța de apel în justificarea soluției la care a ajuns, în sensul că titlul de proprietate al pârâtei asupra terenului ar fi valid, atâta timp cât nu a fost desființat ca urmare a unei cereri separate în acest sens.

Legat de pasajul "Curtea nu neaga prin soluția de față data asupra apelului faptul ca revocarea donației nu poate produce efecte și în privința terenului", contextul în care această susținere a fost făcută a fost analizat în cadrul primului motiv de recurs, unde recurenta l-a invocat de asemenea.

Fraza care se regăsește în considerentele instanței de apel este următoarea: "Curtea nu neagă prin soluția de față dată asupra apelului faptul că revocarea donației nu poate produce efecte și în privința terenului, însă demersul judiciar de față al reclamantei nu este cel adecvat în acest sens".

Se observă că instanța de apel a folosit cuvântul "efecte" în sens larg, iar nu în sensul restrâns al efectelor revocării donației. Instanța de apel s-a raportat la posibilele consecințe care ar putea fi valorificate din faptul că reclamanta a redevenit proprietarul apartamentului.

Astfel, nu se poate reține că acest pasaj ar fi în contradicție cu concluzia că titlul pârâtei este valid, deoarece nu a fost anulat.

Referitor la susținerea că motivarea ar fi sumară și confuză ceea ce ar echivala cu o nemotivare în justificarea în fapt a acesteia recurenta a arătat că instanța ar fi lăsat necercetate unele critici ce au făcut obiectul apelului, și-ar fi întemeiat soluția pe argumente străine de natura pricinii și ar fi încălcat principiul disponibilității în materie civilă, îndrumând-o să urmeze calea unei alte acțiuni, fără sa analizeze temeinicia pretențiilor în cauza dedusa judecații.

Din această motivare în fapt, în cadrul căreia nu se face referire la chestiuni concrete din cadrul decizie atacate, reiese că recurenta s-a raportat la criticile formulate în cadrul celorlalte motive de recurs, care au fost analizate anterior și au fost găsite nefondate.

În consecință, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe reclamanta A. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către pârâta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1623A din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe reclamanta A. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2020.