ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1896/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 27 septembrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Sectorul 4 al Municipiului București prin Primar, Subcomisia Locală de Fond Funciar a Sectorului 4 București și Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor: - să se constate că este îndreptățită la constituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafața de 306 mp situat în București, str. x, conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. - obligarea pârâților la întocmirea documentației necesare privind propunerea de atribuire în proprietatea acesteia a terenului în suprafață de 306 mp situat în str. x, București. - obligarea pârâților să facă propunere de atribuire pe care să o înainteze Instituției Prefectului Municipiului București. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991. Prin Sentința civilă nr. 820 din 21 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin Sentința civilă nr. 1068 din 22 mai 2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București și, constatându-se ivit conflictul negativ de competenta s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționare. Prin Sentința civilă nr. 113F din 10 august 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin Sentința civilă nr. 2458 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Subcomisia Locală de Fond Funciar a Sectorului

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Sectorul 4 al Municipiului București și Subcomisia locală de fond funciar a sectorului 4. S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. 3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin Decizia civilă nr. 1664A din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 2458 din 20 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. 4. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, reclamanta A. a declarat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți la 18 iunie 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Procedura de filtru: La 6 iulie 2020 raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă Comisia municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. În materia legii fondului funciar, hotărârile judecătorești în primă instanță sunt supuse numai apelului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005. Conform art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dacă printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară, hotărârea din primă instanță este supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. Constatându-se că în speță este vorba despre un litigiu de fond funciar, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 și ale art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. proc. civ., în conformitate cu care, avându-se în vedere data sesizării instanței cu judecata fondului cauzei, hotărârea primei instanțe este supusă numai apelului, pentru aceste considerente, având în vedere că în litigiile de fond funciar niciun text de lege nu prevede expres calea de atac a recursului, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.