ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2021

Ședința publică din data de 21 aprilie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 26.09.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, să se constate dreptul său de proprietate dobândit prin prescripția achizitivă, respectiv joncțiunea posesiilor, asupra terenului în suprafață de 303 mp, situat în București, str. x f.n., învecinat la nord cu imobilul de la nr. 25.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1837,1845,1846 și urm. din C. civ., respectiv art. 1860 C. civ. (art. 916 și urm., art. 928 și urm. art. 933, art. 567 și urm. din Noul C. civ.), Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1988.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, neexistând o dovadă că acesta ar fi proprietarul terenului solicitat.

Prin sentința nr. 1037/05.10.2017, Judecătoria Sector 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, față de valoarea indicată de reclamant pentru terenul în litigiu și anume 68.700 euro.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, sub nr. x/2018.

Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2018, reclamantul a depus cerere precizatoare privind situația de fapt a terenului ce face obiectul cauzei.

În practicaua sentinței nr. 2015/12.11.2018, instanța de fond a luat act de precizarea reclamantului în sensul că acesta solicită să se constate uzucapiunea pentru suprafața de 326 mp, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză topografică.

Prin sentința nr. 2015/12.11.2018, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, a constatat că reclamantul A. a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 326 mp (rezultă din măsurători) situat în București, str. x f.n. sector 2, învecinat la nord cu imobilul situat pe str. x, sector 2 București.

Prin decizia nr. 593/A/24.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Recurentul a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 680, art. 1846, 1847, 1890 C. civ. vechi, Legea nr. 422/2001, art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar din actele depuse la dosar nu s-a făcut dovada apartenenței bunului în litigiu la domeniul privat al municipalității.

În primul rând, recurentul a contestat calitatea sa procesuală pasivă, susținând că aceasta nu poate fi reținută în lipsa unui certificat de vacanță succesorală care să-i atribuie calitatea de proprietar al terenului. Trebuia demonstrat în cauză că Municipiul București este proprietarul nediligent al terenului litigios și că acesta aparține domeniului privat al statului sau unității administrativ-teritoriale. Nu se poate stabili calitatea procesuală a unei părți prin simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât. Pentru a da eficiență dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, instanța de apel trebuia să aibă în vedere că trecerea în proprietatea comunelor, orașelor ori municipiilor este condiționată de existența în prealabil a terenului în proprietatea statului și în administrarea primăriilor, la data legii.

În al doilea rând, recurentul a contestat întrunirea condițiilor legale ale uzucapiunii de lungă durată în privința terenului indicat prin acțiune, susținând că nu s-a demonstrat, pe baza unui istoric de arteră și număr poștal, că terenul identificat prin raportul de expertiză este unul și același cu cel situat în str. x f.n. De asemenea, posesia nu este una utilă, publică și sub nume de proprietar, câtă vreme reclamantul nu este plătitor de rol fiscal pentru acest teren. Singura probă administrată a fost cea testimonială, care, fără coroborare cu alte probe, nu este absolută.

Recurentul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10.03.2021, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 21.04.2021.

Recursul a fost comunicat intimatului-reclamant la data de 13.10.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 13.11.2020 (zi lucrătoare de vineri).

La data de 03.11.2020 (data email), în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pe de o parte, întrucât memoriul de recurs nu este semnat de primarul general, ci de un director executiv, iar pe de altă parte, întrucât nu se încadrează în motivul de casare invocat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și judecata în lipsă. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezultă din dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv Legea nr. 215/2001, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 213/1998, care au fost legal interpretate și aplicate.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 09.11.2020 (conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ), iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 20.11.2020 (zi lucrătoare de vineri).

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit asupra recursului s-a apreciat asupra caracterului nefondat al excepției invocate de intimat prin întâmpinare, respectiv aceea privitoare la nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al recurentului de pe cererea de recurs ori pentru motivul neîncadrării acestuia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile susținute prin recursul pârâtului Municipiul București, Înalta Curte apreciază asupra caracterului întemeiat al acestora, potrivit celor ce urmează:

Așa cum rezultă din datele dosarului, reclamantul a dedus judecății o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 303 mp (iar potrivit precizărilor ulterioare, în suprafață de 326 mp), situat în București, str. x f.n., indicat ca învecinat la N cu imobilul de la nr. 25, prin efectul uzucapiunii de lungă durată și cu joncțiunea posesiilor.

Stabilind calitatea procesuală pasivă în cauză a Municipiului București, ambele instanțe de fond au avut în vedere faptul că nu pot exista bunuri care să aparțină domeniului proprietății private care să nu aibă stăpân, întemeindu-și considerațiile pe înscrisul de la dosar Judecătoria sector 2 care confirmă că imobilul în litigiu figurează înscris ca fiind proprietate de stat, aspect interpretat în sensul că, ulterior schimbării regimului juridic și trecerii în proprietatea unității administrativ-teritoriale locale prin Legea nr. 18/1991, indică drept posesor neproprietar pe pârâtul chemat în judecată.

Or, potrivit mențiunilor din înscrisul evaluat de instanțele de fond cu prilejul stabilirii calității procesuale pasive a Municipiului București "Imobilul identificat în baza planurilor de încadrare în zonă a corpului de proprietate, (...) reprezintă imobilul ce a fost consemnat în evidențele cadastrale ale Orașului București din anul 1986 pe adresa poștală str. x, cu teren în suprafață de 359 mp, categoria de folosință alte terenuri, ca proprietate de stat, cu posesor de parcela la data întocmirii evidențelor Consiliul popular sector 2 București".

În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenurile trecute în proprietatea Statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 25.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001, comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autoritățile administrației publice locale care se pot constitui, în acord cu alin. (5) al aceluiași articol, și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Art. 78 din Legea nr. 215/2001 stabilește că municipiul București este organizat în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale numite sectoare, iar conform art. 21 (1) unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu public, fiind titulare ale drepturilor și obligațiilor izvorâte din contracte de administrare a bunurilor ce aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

Întrucât sectoarele municipiului București constituie entități administrativ-teritoriale distincte, care au, potrivit legii, capacitate juridică și patrimoniu propriu, se impune ca, în cauză, analiza calității procesuale pasive a Municipiului București să se realizeze și în raport de aceea a unității administrativ-teritoriale a sectorului pe raza căruia se află situat terenul litigios și din patrimoniul privat al căruia, cel puțin aparent, face parte acesta.

O atare soluție este justificată de dispozițiile legale anterior redate dar, deopotrivă, și de informația pe care instanțele de fond și-au sprijinit considerațiile, aceea că în evidențele de la nivelul anului 1986, terenul în cauză figura înscris ca proprietate de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor Consiliului popular sector 2 București.

Or, această informație, unită cu argumentul instanței de apel, acela că ulterior schimbării regimului juridic și trecerii terenului în proprietatea unității administrativ-teritoriale locale prin Legea nr. 18/1991, sugerează calitatea procesuală pasivă a subdiviziunii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială este situat terenul.

Și cât privește fondul cauzei se impun verificări și analize suplimentare întrucât a rămas nelămurit în datele acesteia cum a fost posibil ca terenul care este vizat prin acțiunea reclamantului să fie identificat ca fiind în prezent poziționat pe str. x din sectorul 2, fără număr de adresă poștală, în condițiile în care în trecut, conform planului topografic scara 1:2000 din anul 1978, acesta reprezenta secțiune dintr-un imobil cu suprafața mai mare, având adresa poștală nr. 29 pe str. x, iar potrivit evidențelor cadastrale ale Orașului București din anul 1986, terenul figura cu adresa poștală în str. x.

De asemenea, situația nelămurită a terenului pe acest aspect, ca și pretenția reclamantului de a opune caracterul public și sub nume de proprietar a posesiei exercitate, unității administrativ-teritoriale din al cărei domeniu privat face parte terenul, prin autoritățile ce exercită autonomie locală, justificau verificări suplimentare cât privește aceste caractere ale posesiei și cât privește existența unui rol fiscal deschis pentru teren și eventuala plată a unor impozite, ca parte a unor verificări necesare lămuririi situației terenului și a condițiilor legale ale uzucapiunii de lungă durată.

Or, cel puțin evidențele cadastrale consultate de expertul judiciar desemnat de instanță nu relevă o situație lămurită ori clarificată a posesiei terenului, de natura celei descrise prin acțiune (unde se arată că aceasta ar fi fost începută de bunica reclamantului și continuată în aceleași limite materiale și juridice de către reclamant), de vreme ce în 1978 terenul constituia secțiune din imobilul de la nr. 29 pe str. x, iar în 1986 (când posesia ar fi trecut la reclamant) același teren devenise nr. 25A pe str. x pentru ca, în final, acesta să figureze fără număr poștal atribuit.

Așa cum se arată prin recursul pârâtului, pentru ca uzucapiunea de lungă durată să poată fi constatată și să-și producă efectele este necesar ca terenul asupra căruia se pretinde exercitarea unei posesii mai mult de 30 de ani care să fie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, trebuie să aibă o situație clarificată atât sub aspectul situației materiale, cât și a celei juridice, ceea ce însă, la acest moment, nu este deplin stabilit în privința terenului vizat prin acțiunea dedusă judecății, în considerarea aspectelor reținute anterior.

Se impune, din acest motiv ca, în temeiul art. 497și 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să fie admis recursul formulat și casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, fiind necesară colectarea și evaluare unor date suplimentare în legătură cu istoricul imobilelor care au figurat anterior la numerele poștele 29 și 25A pe str. x, cu situația lor actuală, a verificărilor asupra rolurilor fiscale ale acestora și a oricăror date relevante care să ajute la clarificarea situației bunului imobil obiect al litigiului, date care, eventual, pot fi obținute inclusiv prin solicitarea de informații de la autoritățile locale de sector.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 593 A din 24 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV- a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 aprilie 2021.