ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6038/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 213667/2008 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta C.M.R. a solicitat. în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Voluntari și primăria Voluntari – Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, să se constate că este proprietara unui teren de 210.000 mp, situat în Voluntari, și să fie obligași pârâții să emită dispoziție de restituire în natură pentru suprafața de 9452,65 mp și de acordare de despăgubiri pentru diferența de 547,74 mp teren ocupat de construcție. Prin sentința civilă nr. 1894 din 17 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C.M.R.

împotriva pârâților Primarul orașului Voluntari și Primăria Voluntari - Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 prin care solicita să se constate că reclamanta este proprietara unui teren de 10000 mp situat în orașul Voluntari, și să fie obligați pârâții să emită dispoziție de restituire în natură pentru diferența de 547,74 mp teren ocupat de construcție. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul pretins de reclamantă face parte din suprafața de 2,5 ha teren arabil ce a fost dobândită de numita S.R.I. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33652 din 26 noiembrie 1930. În ceea ce privește imobilul pretins, astfel cum a fost el identificat prin expertiza tehnică extrajudiciară depusă la dosarul administrativ, tribunalul a reținut că acesta este un teren arabil care făcea parte - la nivelul anului 1990 din perimetrul fostului I.A.S.

Voluntari, iar în prezent este cuprins într-un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, așa cum rezultă din planul cadastral depus în extras de Primăria Voluntari și din Titlul de proprietate nr. 47203 din 7 noiembrie 2000. Față de aceste împrejurări, tribunalul a constatat că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991. În anexa Decretului nr. 92/1950 figurează numiții V.I.L. cu anumite imobile naționalizate, între care nu se regăsește vreun imobil din Voluntari. În plus, potrivit art. 1 și art. 4 din acest act normativ, obiectul naționalizării constituiau construcțiile cu destinația de locuințe, terenurile și instalațiile aferente, și nu terenurile libere, cu atât mai puțin cele arabile, cum este caz celui în litigiu.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul nu a putut admite cererea reclamantei de a obliga pârâții să-i restituie un teren care este în prezent în proprietatea altei persoane, care nu urmează regimul juridic Legii nr. 10/2001 și pentru care aceasta nici nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, sub aspectul legăturii sale cu fosta proprietară, așa cum s-a arătat deja. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea - reclamantă criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive de apel: În mod greșit instanța de fond nu a pus în discuția părților faptul reclamanta nu a făcut dovada că este moștenitoarea lui V.I.A. care este aceiași persoană cu S.R.I.

Mai mult, prin adresa nr. 39380 din 25 noiembrie 2003 a Primăriei Voluntari i se recunoaște reclamant dreptul de proprietate pentru 10.000 mp teren. Trebuia ca tribunalul să rețin față de aceste aspecte, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei; - greșit instanța de fond a reținut că terenul în litigiu cade sub incidența Legii nr. 18/1991 și nu a Legii nr. 10/2001. Acest teren este un teren intravilan care cade sub incidența Legii nr. 10/2001, iar faptul că acest teren a fost atribuit abuziv altor persoane în temeiul Legii nr. 18/1991, nu este u argument juridic de respingere a acțiunii. Pârâta nu a dovedit că terenul solicitat prin acțiune se suprapune pe terenul de 6,5 ha atribuit unei terț persoane în baza Legii nr. 18/1991; - greșit a reținut instanța de fond aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Acest argument este în contradictoriu cu Decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii prin care se reține că „instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate". Prin decizia civilă nr. 559 A din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă C.M.R.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, în apel, reclamanta a depus acte noi prin care a făcut dovada faptului că V.I.A. a fost una și aceiași persoană cu S.R.I. Prin copie după extrasul din Registrul de Naștere al Primăriei București Sector 1 s-a dovedit că S.R.I.A. s-a născut în București la data de 10 februarie 1905 având ca părinți pe S.I.R. și M. S.R.I.A. s-a căsătorit la data de 04 iunie 1932 cu V.L. conform copiei certificatului de căsătorie depus în apel fila 26, dobândind numele de familie V. Potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 5 din 21 ianuarie 1999 reclamanta - apelantă este unica moștenitoare în calitate de fiică a autoarei V.I.A., decedată la data de 26 decembrie 1974. Față de aceste probe, Curtea constată că reclamanta a făcut dovada primului motiv de apel.

Este fondată și ultima critică formulată de reclamantă, sub aspectul încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor obligatorii ale Deciziei XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 19 martie 2007, care statuează că, atâta vreme cât există o notificare legală depusă în raport cu cerințele Legii nr. 10/2001 și nesoluționată în mod nejustificat în termen de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, instanțele de judecată competente vor soluționa pe fond cererile de restituire în natură a imobilelor notificate. Ca atare, instanța de fond a reținut greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reținere care a fost pur formală atâta vreme cât instanța a analizat pe fond acțiunea reclamantei.

Nu este fondat cel de al doilea motiv de apel, motiv pentru care apelul nu va fi admis, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că terenului în litigiu nu i se pot aplica dispozițiile Legii nr. 10/2001. S-a reținut că terenul în litigiu a căzut sub incidența Legii nr. 18/1991 fiind reconstituit ca drept de proprietate numitei C.C.E., ș.a. prin Titlul de proprietate nr. 47203 din 07 noiembrie 2000 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Județul Ilfov. Curtea, analizând întregul material probator a reținut că terenul în litigiu nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001. În primul rând, apelanta - reclamantă a susținut că terenul în litigiu a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 de pe numele autoarei sale V.I.A.

La dosarul cauzei s-a depus extras din Decretul nr. 92/1950 din care rezultă că la poziția 8059 s-au naționalizat de pe numele soților V.L. și I. un număr de 8 apartamente situate în București. In decretul de naționalizare nu se regăsește naționalizarea de pe numele soților V. a nici unui teren, cu atât mai puțin a unui teren arabil cum este terenul în litigiu. Naționalizarea a operat ca o sancțiune de trecere a imobilelor construcții cu terenul aferent din proprietatea anumitor persoane prevăzute în decret în proprietatea statului. Obiectul Decretului de naționalizare nr. 92/1950 nu l-au reprezentat terenurile agricole. Autoarea reclamantei - apelante a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 33652 din 26 noiembrie 1930 un drept de proprietate pentru un teren agricol în suprafață de 5 ha situat în comuna Pipera Tătărani, teren care nu putea să fie naționalizat prin Decretul nr .92/1950.

Față de cele reținute mai sus, instanța de apel a reținut că reclamanta-apelantă nu a făcut dovada preluării abuzive a terenului în litigiu de către stat într-una dintre modalitățile reglementate în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Faptul că terenul s-a aflat în posesia statului nu este suficient pentru a atrage aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atâta timp cât terenurile agricole au fost cooperativizate de către stat. Terenurile agricole cooperativizate cad sub incidența Legii nr. 18/1991, așa cum a reținut și instanța de fond. De astfel, la data de 01 ianuarie 1990 terenul în litigiu se afla în extravilanul localității Voluntari fiind în perimetrul fostului IAS Voluntari. În al doilea rând, apelanta-reclamantă a susținut că nu s-au administrat de către instanța de fond probe din care să rezulte că terenul revendicat se regăsește în terenul pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. 47203/2000 în baza Legii nr. 18/1991.

Această apărare nu a fost reținută de către instanța de apel întrucât sarcina probei în acest sens aparținea reclamantei - apelante. Aceasta a susținut prin acțiunea introductivă de instanță că terenul revendicat se află în intravilanul comunei Voluntari. Pârâtul – intimat a contestat că terenul este liber arătând că acesta nu-i mai aparține în proprietate întrucât l-a inclus în Titlul de proprietate mai sus arătat. în acest sens, pârâtul a depus la dosarul de fond Titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 nr. 47203/2000 și planurile cadastrale ale terenului. În această situație, în baza art. 1169 C. civ., sarcina de a proba că terenul revendicat nu face parte din terenul pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. 47203/2000 aparținea reclamantei care a susținut prin acțiune că terenul se află încă la Primăria Voluntari.

Ori, reclamanta a depus în dovedirea acțiunii sale doar o expertiză extrajudiciară care nu face referire la terenul cuprins în Titlul de proprietate nr. 47203/2000, iar la termenul din data de 08 decembrie 2008 a precizat că nu mai solicită alte probe pentru dovedirea acțiunii. Nici în fața instanței de apel reclamanta - apelantă nu a solicitat efectuarea de noi probatorii prin care să dovedească că terenul se află încă în proprietatea Primăriei Voluntari. Apelanta susține că intimatul a recunoscut dreptul său de proprietate pentru terenul în litigiu de 10000 mp prin adresa nr. 39380 din 25 noiembrie 2003. Curtea a constatat că prin această adresă Primăria Voluntari a recunoscut numai că „din actele depuse rezultă cu certitudine dreptul de proprietate pentru 10.000 mp" nu și faptul că acestui teren îi este aplicabilă Legea nr. 10/2001 și nici individualizarea terenului, sens în care i s-a impus reclamantei să facă o expertiză topo.

După efectuarea expertizei intimata-pârâtă a constatat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu se mai află în proprietatea sa fiind restituit în baza Legii nr. 18/1991 unei terțe persoane. Împotriva deciziei respective, la data de 18 februarie 2010, în termen legal, a declarat recurs reclamanta C.M.R., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe, care să fie schimbată în totalitate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea, a susținut că decizia instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, Curtea de Apel București reținând, în mod eronat, aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, s-a învederat faptul că prin cererea formulată și întemeiată pe dispozițiilor Legii nr. 247/2005, înregistrată sub nr. 168/2005 la Primăria comunei Voluntari – Comisia de aplicare a legii fondului funciare, i s-a comunicat faptul că terenul solicitat face obiectul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nu a Legii nr. 18/1991, cererea fiind înaintată Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, cererea numitei B.E., căreia autoarea s-a i-a vândut o parte din teren, a fost soluționată de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 încă din anul 2005, astfel încât, pentru identitate de acțiune, rezultă faptul că și terenul solicitat de ea urmează același regim juridic, întrucât a făcut parte din aceeași suprafață.

S-a mai arătat faptul că, terenul în litigiu nu a aparținut niciodată fostului I.A.S. Voluntari, atribuirea acestuia unor persoane fizice fiind realizată în mod abuziv prin aprobarea unui schimb de terenuri efectuat între Primăria orașului Voluntari și I.A.S. Mogoșoaia, astfel încât, terenul proprietatea sa a fost atribuit unor persoane care nu au avut niciodată drept de proprietate pe raza orașului Voluntari, iar intimații-pârâți nu au făcut niciodată dovada faptului că terenul solicitat a fost inclus în titlurile de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991. În drept, recurenta și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în susținerea recursului a depus, în copie, sentința civilă nr. 191 din 28 februarie 2008 a Tribunalul București, secția a III-a civilă, actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1948 și Dispoziția nr. 809 din 23 septembrie 2005 emisă de Primăria comunei Voluntari - Județul Ilfov.

La data de 11 august 2010, Primăria orașului Voluntari, în calitate de intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat. Analizând recursul declarat de reclamantă prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat recursul declarat și-l va admite ca atare, avându-se în vedere urm. considerente : Dispozițiile art. 314 C. proc. civ. stipulează faptul că: „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite”.

În cauză, sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât Curtea de Apel București a concluzionat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001,concluzie reieșită dintr-o situație de fapt ce nu a fost pe deplin stabilită.

Astfel, în raport de probele administrate în cauză, de actele și lucrările dosarului, nu a rezultat cu certitudine faptul că terenul solicitat de reclamantă face sau nu obiectul Legii nr. 10/2001 sau a Legii fondului funciar și că ar fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere“.

Dimpotrivă, în cauză, reclamanta a depus o serie de înscrisuri care contrazic situația de fapt reținută de către cele două instanțe, înscrisuri care pot duce la concluzia că terenul solicitat face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001. În acest sens, reclamanta-recurentă C.M.R. a solicitat terenul respectiv în temeiul Legii nr. 247/2005, cererea acesteia fiind înregistrată la Primăria comunei Voluntari – Comisia de aplicare a legii fondului funciar sub nr. 168/2005, iar această comisie a înaintat cererea către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, apreciind că suprafața de teren revendicată face parte din domeniul de aplicare al acestei legi cu caracter reparatoriu, intimata-pârâtă recunoscând pe parcursul anilor că terenul solicitat face obiectul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nu a Legii nr. 18/1991.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 191 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis contestația formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâții Primăria orașului Voluntari și Primarul orașului Voluntari, s-a anulat în parte Dispoziția nr. 721 din 27 februarie 2007 emisă de Primarul orașului Voluntari și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a acestuia la despăgubiri, în sensul Legii nr. 10/2001,pentru terenul în suprafață de 12500 mp situat în orașul Voluntari, din totalul terenului de 15000 mp ce a aparținut autorului N.P.B. S-a reținut, în considerentele hotărârii respective, că suprafața de teren înstrăinată numitului B.N.

făcea parte dintr-o suprafața totală de 2,5 ha teren pe care autoarea recurentei-reclamante (I.V. ) o deținea pe teritoriul satului Pipera, aceasta din urmă rămânând în proprietate cu suprafața de 1 ha teren pe care a solicita-o, în temeiul Legii nr. 10/2001, și care constituie obiectul prezentului litigiu. Se constată astfel că, pentru identitate de raționament juridic, celor două suprafețe de teren care au făcut parte din același trup, trebuie să li se aplice aceeași lege cu caracter reparatoriu, fiind nejustificat ca pentru recurenta-reclamantă să se concluzioneze că terenul solicitat constituie obiectul legilor fondului funciar, iar pentru terenul ce a fost înstrăinat de către autoarea sa numitului B.N.

să se concluzioneze că face parte din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001. În al doilea rând, nu s-a lămurit faptul potrivit căruia terenul solicitat de reclamantă mai este sau nu, în prezent, în patrimoniul orașului Voluntari, județul Ilfov, acesta susținând că suprafața respectivă a făcut obiectul legilor fondului funciar, fiind reconstituit dreptul de proprietate pentru alte persoane fizice, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. În cauză însă, nu s-a stabilit cu certitudine dacă terenul aflat în litigiu face sau nu parte din titlurile de proprietate ce au fost emise în temeiul legilor fondului funciar către alte persoane fizice.

Aceasta, întrucât, la cererea reclamantei, s-a efectuat la data de 10 aprilie 2007 un raport de expertiză tehnică extrajudiciară care a fost depus la dosar și din conținutul căruia a reieșit faptul că terenul solicitat se găsește pe raza orașului Voluntari, la sud de Aeroportul Băneasa; că există identitate între imobilul descris în actele de vânzare-cumpărare din 1930 și 1948 și imobilul aflat în teren și că nu există date la Primăria orașului Voluntari din care să rezulte faptul că acest teren a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și că există emise titluri de proprietate către alte persoane fizice, conform legilor fondului funciar.

Prin urmare, față de cele arătate, se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză pentru corecta reținere a situației de fapt, împrejurări în baza cărora să se concluzioneze, cu certitudine, că terenul aflat în litigiu face parte sau nu din domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 sau, dimpotrivă, dacă sunt aplicabile prevederile legilor fondului funciar, cu consecința reținerii dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

În același timp, se impune a se stabili cu claritate, prin efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, dacă terenul solicitat mai este liber sau nu și dacă poate fi restituit în natură, atât fizic cât și juridic, urmând a se verifica pe baza titlurilor de proprietate prezentate de primăria locală, coroborate cu situația de la fața locului, dacă suprafața de teren revendicată a făcut obiectul de aplicare al legilor fondului funciar, dacă a fost reconstituită ca drept de proprietate persoanelor fizice cărora li s-a eliberat titluri de proprietate și dacă terenul respectiv este inclus sau nu în actele de proprietate prezentate. În consecință, față de cele arătate, și în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.M.R. împotriva deciziei civile nr. 559/A din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie . Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2010.