ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1806/2018

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția IV-a civilă sub nr. x/3/2006, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Voluntari, prin primar, Consiliul Local al Comunei Voluntari și primarul Orașului Voluntari, pronunțarea unei hotărâri prin care să se anuleze dispoziția nr. 882/2006 prin care unitatea deținătoare a respins notificarea nr. 394/2001 privind restituirea în natură a imobilului teren și construcții în suprafață de 18 ha, situat în intravilanul localității Voluntari, str. x, județul Ilfov, care a aparținut autorului A. și obligarea pârâților să emită dispoziția de restituire în natură pentru suprafața de 8,91 ha, atribuită în baza dispoziției nr. 585/2002 și suprafața de 18 ha pe care sunt îndreptățiți să o primească în baza legii.

Prin sentința civilă nr. 529 din 09.04.2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, acțiunea precizată, a anulat dispoziția nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să restituie în natură reclamanților terenurile în suprafață de 8.943 mp și respectiv, în suprafață de 2.436 mp, situate în Voluntari, str. x, județul Ilfov, astfel cum au fost identificate în schița anexă la raportul de expertiză topografică; a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 79.453,83 mp, situat în Voluntari, str. x, județul Ilfov, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Instanța a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul A. și numitul E. Ștefan au solicitat restituirea în natură a proprietății tatălui lor, A., situată în comuna Voluntari, str. x, județul Ilfov, preluată în anul 1947, în baza Legii nr. 139/1940, prin rechiziție.

Prin dispoziția nr. 882 din 09.10.2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, a fost respinsă notificarea nr. 394/2001, cu motivarea că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991.

Din conținutul actelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, autentificate de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, sub numerele 24128/1932, 24836/1932, 3434921/1932, 13153/1933, 16060/1933 și 27143/1933, tribunalul a reținut că autorul reclamanților a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de teren de 18 ha, situată pe moșia Pipera, județul Ilfov și că potrivit procesului-verbal din 11.11.1947, întreaga fermă deținută de către autorul reclamanților, situată în comuna Băneasa, a fost rechiziționată.

Terenul a fost, ulterior, administrat de către Ministerul Apărării Naționale, însă, prin Hotărârea de Guvern nr. 994/2002, s-a dispus transmiterea unui imobil în suprafață totală de 49,52 ha, situat în comuna Voluntari, de la Ministerul Apărării Naționale către Primăria Comunei Voluntari, în vederea soluționării cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Din conținutul raportului de expertiză topografică, a rezultat că terenul în suprafață de 9.8 ha, situat în comuna Voluntari, str. x, județul Ilfov, ce face obiectul dispoziției contestate, nr. 882/2006, se identifică la această adresă având laturile și vecinătățile menționate în anexele 1 și 2 la raport și că face parte din suprafața de 18 ha deținută de autorul reclamanților A.

Expertul a mai concluzionat că, pe teren, sunt amplasate construcții (locuințe tip D+P+E+M), iar zonele care apar virane este posibil să facă obiectul unor acte de proprietate.

S-a precizat în mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului de expertiză, terenul se afla în intravilanul localității Voluntari.

În consecință, tribunalul a apreciat că suprapunerea parțială a imobilului teren ce face obiectul notificării peste terenurile pe care sunt amplasate construcțiile constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului și că singurele terenuri care se pot restitui în natură sunt cele în suprafața de 8.943 mp și de 2.436 mp, situate în Voluntari, str. x, județul Ilfov.

Având în vedere că, potrivit raportului de expertiză, s-a precizat în mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului, terenul se afla în intravilanul localității Voluntari, tribunalul a constatat caracterul nelegal al dispoziției contestate, care a respins notificarea întrucât terenul ar fi avut regimul de teren extravilan.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții.

Prin Decizia civilă nr. 412/A din 30 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâții să emită dispoziție motivată, prin care să restituie în natură, reclamanților, numai terenul de 8.943 mp, situat în Voluntari, str. x, județul Ilfov, iar pentru terenul în suprafață de 2.436 mp, să emită dispoziție motivată, prin care să propună, reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat recurs pârâții primarul orașului Voluntari și Consiliul Local Voluntari, admis prin Decizia civilă nr. 3677 din 5.05.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a pronunțat soluția de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru lămurirea situației de fapt cu privire la suprafața de 8.943 mp, referitor la care pârâții au susținut în mod constant că ar avea categoria de folosința "baltă".

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 310/A din 17.09.2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul pârâților, a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâților să emită o dispoziție motivată privind restituirea în natură numai a suprafeței de teren de 8.943 mp, situată în comuna Voluntari, str. x, județul Ilfov, așa cum a fost identificat prin expertiza întocmită și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâți, cale de atac admisă prin Decizia civilă nr. 3131 din 5 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care a dispus din nou trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte a apreciat că, potrivit îndrumărilor date de către instanța de recurs în primul ciclu procesual, judecătorii urmau a clarifica, în rejudecare, printr-o probațiune adecvată - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate - chestiunea identificării exacte a imobilului în litigiu, situația de fapt și de drept, în raport de care să se stabilească dacă este incidentă în cauză Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 18/1991, aspecte neavute în vedere de instanță.

Reluând judecata, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat Decizia nr. 535/A din 02.12.2014, prin care a admis apelul declarat pârâților, a schimbat în parte sentința civilă nr. 529 din 09.04.2009, în sensul că a anulat în parte dispoziția nr. 882/2006, emisă de primăria Orașului Voluntari în legătură cu terenul în suprafață de 8.943 mp, situat în orașul Voluntari, Str. x, județ Ilfov, și a respins cererea având acest obiect, ca neîntemeiată. A menținut dispozițiile sentinței cu privire la soluția în legătură cu terenul în suprafață de 79.453,83 mp, măsurile urmând a fi acordate în condițiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamantului A. și pârâtei-cesionare F.

Au fost obligați pârâții să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamantului A. și pârâtei-cesionare F. măsuri reparatorii, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul în suprafață de 2.436 mp.

Prin Decizia nr. 1347 din 6 mai 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul G., în calitate de moștenitor al reclamantului A., împotriva Deciziei nr. 535/A din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, constatând că instanța de apel a reținut greșit limitele rejudecării, interpretând eronat dezlegările din Decizia de casare nr. 3677 din 5.05.2011, referitoare la situarea terenului în suprafață de 8.943 mp, în extravilanul localității Voluntari, atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării lucrării topografice, deși se reținuse contrariul, precum și faptul că apartenența terenului la domeniul public al statului, ar atrage incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Procedând la rejudecare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 964/A din 16.11.2017, prin care a admis apelul pârâților, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâții să emită, conform Legii nr. 10/2001, republic., o dispoziție motivată prin care să restituie în natură reclamantului G. o cotă indiviză de 1/2 din terenul în suprafață de 8.943 mp, iar în favoarea reclamantei-cesionare F., măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 - compensare prin puncte - pentru cealaltă cotă indiviză de 1/2 din terenul în suprafață de 8.943 mp situat în orașul Voluntari, str. x, jud. Ilfov; să propună în favoarea reclamantului G. și a reclamantei-cesionare F., măsuri reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 165/2013 - compensare prin puncte - pentru terenul în suprafață de 2.436 mp. Au fost menținute dispozițiile din sentință cu privire la soluția dispusă în legătură cu terenul în suprafață de 79.453,83 mp, măsurile reparatorii în echivalent - compensarea prin puncte - urmând a fi acordate în condițiile Legii nr. 165/2013 în favoarea reclamantului G. și a reclamantei-cesionare F.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prin decizia de casare s-a statuat, deja, asupra împrejurării că în cauză nu s-a contestat situația celorlalte suprafețe de teren pentru care s-a dispus, potrivit hotărârilor pronunțate anterior, restituirea în natură sau prin echivalent, limitele rejudecării vizând exclusiv situația restituirii în natură a suprafeței de teren de 8.943 mp, situată în str. x, județul Ilfov.

Prin urmare, s-a reținut că nu poate fi repus in discuție nici dreptul de proprietate al reclamanților asupra suprafeței de teren de 8.943 mp, în condițiile în care prin motivele de apel nu s-a contestat acest aspect.

Curtea a constatat că singura critică punctuală adusă hotărârii primei instanțe de apelanți a reprezentat, în fapt, o reluare a motivării dispoziției contestate în speță, în sensul că terenul solicitat de către reclamanți ar intra sub incidența legii terenurilor situate în extravilanul localităților, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și ale celor al căror regim juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991.

Raportându-se la îndrumările obligatorii date de instanța de recurs, Curtea, în rejudecarea pricinii, a procedat la lămurirea aspectelor asupra cărora instanța supremă a statuat că trebuie elucidate în vederea stabilirii complete a situației de fapt a terenului în suprafață de 8.943 mp.

În acest sens, s-a reținut depunerea la dosar a H.G. nr. 994/2002, prin care s-a realizat un transfer din proprietatea publică a statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale, în proprietatea publică a comunei Voluntari și administrarea Consiliului Local al acestei localități, a unui imobil format din teren în suprafață de 49,5282 ha și construcții în suprafață de 7.133 mp., finalitatea schimbării regimului juridic al imobilului fiind aceea de a permite Consiliului Local Voluntari să atribuie terenul persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.

Raportându-se la concluziile expertizei topografice efectuate în rejudecare de către comisia de experți, Curtea a reținut că, potrivit planului de situație anexă la H.G. nr. 994/2002, terenul de 8.943 mp face parte din lotul de 49,52 ha transmis în proprietatea publică a comunei Voluntari, menționându-se în plan cele două bălți.

Experții au stabilit că bălțile, precum și "drumul" dintre ele (în fapt, un dig îngust traversat de o conductă, neutilizabil accesului pietonal) au fost create artificial, invocându-se în acest sens nu doar susținerile reclamanților privitoare la istoricul creării acestora, ci și situația găsită la fața locului, respectiv, imposibilitatea identificării unei albii majore ori a unei albii minore, lipsa unui drum de acces împrejurul bălților, faptul că sunt colmatate prin gunoaie și depuneri, și, nu în ultimul rând, faptul că acestea nu sunt alimentate decât ocazional, prin ape pluviale (meteorice) și reziduale (din stația de captare-evacuare aflată în vecinătate, construită de o persoană juridică privată).

S-a mai reținut că O.C.P.I. Ilfov a răspuns solicitărilor instanței, prin adresa din 17.12.2015, comunicând că pentru imobilul teren în suprafață de 8.943 mp nu a fost identificat un număr cadastral, neavând carte funciară, fiind comunicate doar copii de pe cărțile funciare deschise pentru singurele imobile ce se regăsesc la aceeași adresă, provenite, prin dezlipire, din imobilul cu numărul cadastral x Voluntari.

Fată de aceste aspecte și de îndrumările instanței de casare, Curtea a constatat că este necesară suplimentarea probatoriului cu o expertiză privind specialitatea amenajări și construcții hidrotehnice, ținând seama și de susținerile apelanților cu trimitere la poziția Administrației Naționale Apele Române, conform cărora terenul în litigiu s-ar suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei (albia minoră), inclusiv peste două lucrări hidrotehnice și peste zonele de protecție ale acestora, instituite prin lege, cu referire la incidența în cauză a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Potrivit expertizei întocmite, s-a identificat cursul râului Valea Saulei, constatându-se că niciunul dintre afluenții acestuia nu este cadastrat și nu face parte din domeniul public al statului, reprezentând văi locale.

De asemenea, a rezultat, conform expertizei, că terenul de 8943 mp are o configurație de vale naturală, fiind amplasat pe afluentul din dreapta al Văii Saulei, numit Valea Tincăi, în apropiere de izvoare, balta identificată anterior în cauză în cadrul acelei suprafețe de teren, neamenajată, fiind creată artificial (mai precis, regăsindu-se de către expert două bălți despărțite de un mic dig de pământ, una mică si una mare).

Singurele construcții hidrotehnice identificate pe Valea Tincăi în imediata apropriere a fostei proprietăți A. au fost două diguri de pământ.

În acest context, instanța de apel a apreciat că proveniența bălților este, oricum, irelevantă, interesând doar situația faptică actuală.

Curtea a avut în vedere și necesitatea lămuririi aspectului cadastrării cursului de apă Valea Saulei invocat în speță și prin raportare la adresele provenind de la Administrația Națională Apele Române.

Față de toate planurile depuse la dosar, dar și de concluziile expertizei hidrografice, experții desemnați în cauză au reținut că Valea Saulei (așa cum este ea prezentată și în planurile militare începând cu anul 1896), este un râu care izvorăște din Pădurea Tunari, curge de la Nord la Sud, iar brațul, denumit și el pe planul Administrației Naționale a Apelor Române tot Valea Saulei, este de fapt Valea Tincăi, având curgere de la Vest la Est și care nu are izvor sau izvoare de identificare a începutului cursului râului (valea preia numai apele meteorice din zonă).

S-a constatat, totodată, că o altă vale cu apă permanentă sau cu ape meteorice care deversează în Valea Saulei, purtând orice nume posibil, nu este prezentată, desenată sau denumită pe acest plan sau pe orice plan existent în zonă, iar denumirile Valea Roșia, Valea Pipera, Valea Babei nu apar pe niciunul dintre planurile prezentate de către Administrația Națională a Apelor Române

S-a stabilit și o eroare legată de precizia cadastrării, inclusiv prin raportare la planurile invocate și de Primăria Voluntari, arătându-se că Valea Saulei are atribuit numărul cadastral x, potrivit adresei menționate, iar prin adresa nr. x/DSD/2012, emisă tot de Administrația Națională Apele Române, aceasta arată faptul că terenul în litigiu se suprapune, în cea mai mare parte, peste cursul de apă Valea Saulei și că Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, cu nr. cadastral x, cu o lungime de 6 km și cu bazin hidrografic în suprafață de 50 kmp și face parte din domeniul public al statului, administrat de Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.

Or, față de imposibilitatea alocării a două numere cadastrale distincte aceluiași curs de apă, Curtea a constatat că experții au dezlegat și această chestiune în sensul potrivit căruia codul cadastral x reprezintă un cod cadastral al Văii Saulei din evidențele Apelor Române, dar terenul cadastrat de Apele Române nu are la bază măsurători geodezice de identificare a coordonatelor, suprafeței, formei, vecinătăților sau denumirilor, iar ca sa fie cadastrat un râu în evidența Apelor Române trebuie să existe un curs de apă permanentă având izvor (izvoare) cu bazin hidrografic de minim 50.0 KM pătrați, care să aducă apă în râu, iar râul să aibă lungime de minim 5.0 Km.

Or, s-a constatat că nu este cazul Văii Tincăi (redenumită în planul Administrației Naționale a Apelor Române Valea Saulei) care nu are izvoare, nu are lungimea minimă de 5 Km (expertiza hidrologică de la dosarul cauzei).

Concluzionând, Curtea, în raport cu probatoriul administrat, a constatat că terenul în litigiu nu intră sub incidența prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, întrucât nu se suprapune cursului de apă Valea Saulei, iar bălțile identificate de experți au fost create artificial, fiind în prezent colmatate, alimentate doar, ocazional, prin ape pluviale (meteorice) și reziduale, nefiind identificate nici amenajări de utilitate publică pe terenul respectiv.

Referitor la categoria terenului în litigiu, instanța de apel a reținut că acesta se află în intravilanul localității Voluntari.

Astfel, pe de o parte, în raportul de expertiză topografică s-a menționat că Primăria Voluntari nu are publicat P.U.G. (plan urbanistic general) pentru a putea fi consultat, nefiind transmis nici către O.C.P.I., iar pentru zona în care este amplasat terenul în cauză, Primăria orașului Voluntari nu are P.U.Z. (plan de urbanism zonal) avizat de Consiliul Local oraș Voluntari și făcut public.

Experții au precizat, sub acest aspect, că terenul este amplasat între terenuri care sunt situate în intravilan, având atribuite numere poștale de pe strada x, care au număr cadastral și sunt intabulate, astfel că și acest teren ar trebui să figureze în intravilan.

Aceste concluzii s-au coroborat și cu cele reținute de prima instanță pe baza expertizei tehnice efectuate, care a precizat în mod expres că, atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului de expertiză, întregul teren ce făcea obiectul dispoziției contestate se afla în intravilanul localității Voluntari.

În acest context, instanța de apel nu a putut ignora că nici în cadrul motivelor de apel și nici prin apărările invocate în cursul procesului apelanții-pârâți (inclusiv prin obiecțiunile formulate față de concluziile experților), deși au invocat expres incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu au susținut fără echivoc că suprafața de teren în litigiu s-ar fi aflat sau că se află în extravilanul localității prin raportare la incidența legii speciale de reparație, impedimentul legal al restituirii fiind, în opinia apelanților, apartenența terenului la domeniul public al statului administrat de Administrația Națională a Apelor Române, din perspectiva suprapunerii acestuia cu albia minoră a cursului de apă cadastrat al Văii Saulei.

S-a invocat, totodată, includerea diferenței de teren de 9 ha, rămasă nerestituită din întregul imobil revendicat, în anexa 38 întocmită de Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar, anexă ce a fost validată de Instituția prefectului Județului Ilfov (și, deci, indirect, posibilitatea restituirii prin intermediul unei alte legi cu caracter reparatoriu, Legea nr. 18/1991).

Cu privire la acest ultim aspect, Curtea a constatat că prin sentința civilă nr. 2462 din 5.06.1997 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a admis acțiunea în revendicare a 15 ha teren situat în București, în contradictoriu cu Prefectura Jud. Ilfov, s-a reținut că nu sunt incidente prevederile Legii nr. 18/1991, terenul fiind rechiziționat.

De asemenea, printr-o altă hotărâre irevocabilă, Decizia nr. 7499 din 30.09.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a analizat și această împrejurare, respectiv că reclamanții beneficiază de hotărârea definitivă și irevocabilă evocată anterior și s-a reținut că înscrierea celor 18 ha teren în anexa 38, prin Hotărârea Comisiei Județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, nr. 481 din 31.07.2002, este greșită, întrucât terenul nu a fost obținut de intimații pârâți A. prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, ci în urma formulării unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și 481 C. civ.

Aceste două hotărâri judecătorești definitive au fost invocate de reclamanți în fața primei instanțe, în susținerea nelegalității dispoziții contestate, deoarece statuările instanțelor, intrate în puterea lucrului judecat, s-ar fi impus a fi valorificate din perspectiva efectului pozitiv de care se bucură hotărârea judecătorească și a modului de punere în valoare a acestuia.

Curtea de apel a avut în vedere, în acest sens, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie, în condițiile în care instanța europeană a stabilit în mod constant că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante" și că "unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice care urmărește, între altele, ca o soluție definitivă pronunțată de instanțe într-un litigiu să nu mai fie repusă în discuție (de ex., Hotărârea în cauza Rozalia Avram împotriva României, publicată în M. Of. nr. 252/15.04.2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în M. Of. nr. 855/21.12.2010, par. 23).

În consecință, instanța de apel a constatat că imobilul ce face obiectul rejudecării și se află în domeniul public al unității administrativ-teritoriale Orașul Voluntari intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, în contextul în care, astfel cum a statuat și instanța de casare, nicio dispoziție a acestui act normativ special nu interzice restituirea imobilelor ce aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, dacă acestea au fost preluate se stat în perioada de referință a legii.

În ceea ce privește modalitatea de restituire a terenului, Curtea de apel a reținut că prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a fost instituită regula potrivit căreia imobilele se restituie în natură ( regulă reluată și în art. 7 alin. (1), art. 9 din Legea nr. 10/2001).

Au fost avute în vedere, de asemenea, dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, în condițiile în care acest ultim act normativ este incident și în cauza dedusă judecății, potrivit art. 4 din această lege, care conține norme tranzitorii cu privire la procesele în curs.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 consacră, de asemenea, regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

Ținând seama de împrejurările reținute pe baza raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în rejudecare de către comisia de experți, Curtea a constatat că nu există vreun impediment pentru restituirea în natură a terenului în suprafață 8.943 mp.

Pe de altă parte, s-a dispus ca restituirea să se facă în indiviziune, potrivit cotelor deținute de intimații-contestatori, și, totodată, cu respectarea dispozițiilor speciale din Legea nr. 165/2013 în ceea ce privește măsurile de reparație de care pot beneficia alte persoane decât titularii dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitor al acestuia.

În consecință, ținând seama de contractele de cesiune drepturi litigioase încheiate succesiv în cauză, depuse la dosar, precum și de statuările instanțelor referitoare la transmiterea calității procesuale pe baza acestor acte juridice, instanța de apel a constatat că reclamantul G. este îndreptățit la restituire în natură, în cotă indiviză de ½, din terenul în suprafață de 8.943 mp., iar cesionara F. nu poate beneficia, corespunzător cotei sale indivize de ½ din același imobil, decât de măsurile compensatorii prin puncte prevăzute de Legea nr. 165/2013, în limitele stabilite de același act normativ.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, care au susținut că soluția este eronată, având în vedere următoarele aspecte:

- În fața instanței de apel au fost prezentate, prin intermediul raportului de expertiză întocmit, aspecte denaturate ale situației de fapt, datorate interpretărilor proprii ale celor trei experți, care au contestat documentele oficiale ale Administrației Naționale Apele Române, utilizând însă, tot felul de atlase, hărți geografice orientative, mergând până la a considera că există o "regretabilă eroare" în adresa Administrației Naționale Apele Române.

În realitate, creând confuzii, experții au dorit să inducă ideea că terenul ce face obiectul litigiului nu ar face parte din domeniul public al statului, încercând să se acrediteze ideea că Valea Saulei este un alt curs de apă (deși Valea Tincăi este o altă denumire, mai veche, a cursului de apă Valea Saulei).

De asemenea, experții au creat confuzie între codul cadastral, care înregistra Valea Saulei în inventarul cursurilor de apă din domeniul public al statului și numărul cadastral atribuit unui imobil oarecare, strecurând astfel îndoiala asupra veridicității codului cadastral al Administrației Naționale Apele Române.

În concluzie, Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, a cărui albie minoră face parte din domeniul public al statului, aspecte față de care instanța a reținut greșit că în cauză nu ar fi incidente dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ceea ce atrage aplicabilitatea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- Mai mult, din totalul de 18 ha. ce au aparținut autorului reclamanților, prin dispoziția nr. 585/2002 s-a restituit suprafața de 89.167,17 mp, iar în ce privește diferența nerestituită până la 18 ha., pentru suprafața de 1 ha inclusă în aceasta, prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 07.04.2015 a fost obligat statul român la punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate în favoarea lui G. sau, pentru situația imposibilității restituirii în natură, plata echivalentului în RON al sumei de 750.000 euro.

Întrucât oferta de punere în posesie a Comisiei locale de fond funciar Voluntari a fost refuzată, a fost plătită reclamantului, de către Ministerul Afacerilor Externe, suma de 750.000 euro.

Ca atare, s-a solicitat ca instanța de recurs să țină seama de suma deja încasată, iar la stabilirea măsurilor reparatorii să procedeze la scăderea acestor despăgubiri, așa încât statul să nu fie obligat la acordarea de măsuri reparatorii mai mari decât cele cuvenite reclamanților ca persoane îndreptățite.

Intimatul-reclamant G. a formulat întâmpinare arătând că, în principal, invocă excepția nulității recursului, față de neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., având în vedere că memoriul de recurs nu conține critici în sens propriu, ci o reiterare a afirmațiilor aceleiași părți făcute în fața instanței de apel și care și-au primit deja o dezlegare prin hotărârea atacată.

În realitate, susținerile recurenților vizează temeinicia afirmată a cererii de apel, deși recursul nu are caracter devolutiv.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că soluția este corectă, nedemonstrându-se în cadrul procesului imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței de 8.943 mp, care nu face parte din domeniul public al statului în sensul art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, câtă vreme lungimea suprafeței de apă în discuție este sub cea de 5 km, impusă de lege pentru a fi domeniu public.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

- În primul rând, este corectă susținerea intimatului-reclamant, conform căreia pârâții tind, ca prin intermediul recursului exercitat, să aducă în dezbatere aspecte devolutive ale procesului, vizând elemente de fapt și de administrare a probatoriului, contrar caracterului extraordinar al prezentei căi de atac care permite doar controlul de legalitate.

Astfel, pe împrejurări care vizează probele administrate în faza procesuală anterioară, recurenții fac referire la modalitatea în care cei trei experți topo au întocmit raportul de expertiză, la evaluarea făcută conținutului unor adrese, la felul în care au fost valorificate hărți, evidențe cadastrale, pentru a pretinde astfel, că mijloacele de probă ar fi trebuit, în condițiile unei altfel de administrări, să conducă la altă situație de fapt, cu altă concluzie în drept.

În realitate, se tinde în mod nepermis procedural, la o devoluare a cauzei, la reevaluarea probatoriului, pentru stabilirea altor elemente de fapt ale pricinii.

Or, instanțele fondului sunt cele care, pe baza probelor administrate stabilesc situația de fapt căreia apoi îi aplică norma incidentă, revenind instanței de recurs controlul de legalitate și numai în ipoteza în care împrejurările de fapt nu ar fi fost suficient determinate, posibilitatea casării pentru întregirea probatoriului.

În speță însă, nu se invocă aspecte legate de insuficienta lămurire a elementelor de fapt, ci se pretinde a se da o altă valoare și interpretare asupra mijloacelor de probă, ceea ce înseamnă o devoluare a fondului, incompatibilă căii de atac a recursului.

Așadar, ceea ce se circumscrie controlului de legalitate este aspectul referitor la modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (și de aceea excepția de nulitate invocată de intimatul-reclamant nu poate fi primită), dar are caracter nefondat.

Potrivit textului menționat "aparțin domeniului public apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km, malurile și cuvetele lacurilor (…)".

Or, pe acest aspect, al regimului juridic al imobilului, instanța de apel a constatat, valorificând toate mijloacele de probă administrate în cauză, că terenul în litigiu "nu se suprapune cursului de apă Valea Saulei, iar bălțile identificate de experți au fost create artificial, fiind în prezent colmatate, alimentate doar ocazional, prin ape pluviale (meteorice) și reziduale, nefiind identificate nici amenajări de utilitate publică"; de asemenea, Valea Tincăi nu are izvoare și nu are lungimea minimă de 5 km.

Raportat la această situație de fapt cu regimul juridic adecvat, corespunzător acesteia, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, atunci când a constatat că imobilul în litigiu nu face parte, prin caracteristicile lui, din sfera de aplicare a textului menționat și ca atare, nu există impediment la restituirea lui în natură.

Susținerea în sens contrar a recurenților-pârâți este lipsită de fundament, bazată pe o interpretare proprie a regimului juridic al terenului, contrară mijloacelor de probă și statuărilor instanței de fond pe elementele de fapt ale pricinii.

- De asemenea, este lipsită de temei afirmația recurenților conform căreia, urmare a soluției adoptate s-ar putea ajunge la o dublă reparație, având în vedere Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României, în baza căreia s-au plătit despăgubiri de 750.000 euro pentru nepunerea în posesie asupra unui teren de 1 ha (parte din diferența de până la 18 ha. rămasă nerestituită).

Prin hotărârea instanței de contencios european menționată, condamnarea României a fost dispusă pentru încălcarea art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (neexecutarea hotărârii definitive din 5 iunie 1997 a Judecătoriei Buftea referitoare la restituirea către reclamanții A. a unui teren în suprafață de 15 ha) și nesocotirea art. 1 din Protocolul nr. 1 (nerespectarea dreptului de proprietate).

Acordarea respectivelor despăgubiri (ca măsură reparatorie prin echivalent pentru că autoritățile române nu și-au îndeplinit obligația de a asigura reparația în natură, prin executarea titlului de proprietate) a vizat un alt teren decât cel care a făcut obiectul litigiului, în ultima rejudecare.

Așa cum recurenții înșiși precizează, terenul de 1 ha face parte dintr-o suprafață mai mare, de 9 ha. (parte la rândul ei, din cea de 18 ha. care a aparținut autorului reclamantului A.), pentru care s-au acordat în principal măsuri reparatorii prin echivalent, excedând celei de 8.943 mp pentru care s-a cerut restituirea în natură și în privința căreia s-a demonstrat în cadrul procesului inexistența unor impedimente pentru adoptarea acestei forme de reparație.

Față de toate aceste aspecte, recursul a fost găsit nefondat și va fi respins în consecință.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții, ca părți căzute în pretenții, vor fi obligați la plata sumei de 63.398 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant G. (din care, 3.500 RON, onorariu expertiză - filele 70,71, vol. I apel; fila 269, vol. II, apel, inclusiv dispozitivul deciziei din apel referitor la majorarea onorariului de expertiză cu 500 RON, a cărei achitare a fost dovedită în recurs, fila 94 - și 59.898 RON onorariu avocat, filele 96-105, recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții primarul orașului Voluntari, Consiliul local Voluntari și Primăria orașului Voluntari împotriva Deciziei nr. 964/A din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurenți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 63.398 RON către intimatul - reclamant G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2018.