ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția IV-a civilă, sub nr. 41681/3/2006, reclamanții R.Ș.M.C., R.A.C., R.M. și R.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Voluntari, prin Primar, Consiliul Local al Comunei Voluntari și Primarul Orașului Voluntari, pronunțarea unei hotărâri prin care să se anuleze dispoziția nr. 882/2006 prin care unitatea deținătoare a respins notificarea nr. 394/2001 privind restituirea în natură a imobilului teren și construcții în suprafață de 18 ha, situat în intravilanul localității Voluntari, str. D.P., care a aparținut autorului R.C. și obligarea pârâților să emită dispoziția de restituire în natură pentru suprafața de 8,91 ha, atribuită în baza dispoziției nr. 585/2002 și suprafața de 18 ha pe care sunt îndreptățiți să o primească în baza legii.

Prin sentința civilă nr. 529 din 09 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, acțiunea precizată a contestatorilor R.Ș.M.C.

și SC I. SRL, în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Voluntari, prin primar, Consiliul Local al Orașului Voluntari și Primarul Orașului Voluntari, a anulat dispoziția nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 8 . 943 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov și terenul în suprafață de 2.436 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, astfel cum sunt identificate cu denumirea lot liber, în schița anexă nr. 4 la completarea raportului de expertiză topografică nr. 9340/2007, întocmit de expert C.N., a obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 79.453,83 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a respins cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul R.Ș.M.C. și numitul R.M.I.Ș. au solicitat restituirea în natură a proprietății tatălui lor, R.C., situată în comuna Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, preluată în anul 1947, în baza Legii nr. 139/1940, prin rechiziție. Prin dispoziția nr. 882 din 09 octombrie 2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, s-a dispus respingerea notificării nr. 394/2001, cu motivarea că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991.

Din conținutul actelor de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, autentificate de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, sub numerele 24128/1932, 24836/1932, 3434921/1932, 13153/1933, 16060/1933 și 27143/1933, tribunalul a reținut că autorul reclamanților a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de teren de 18 ha, situată pe moșia Pipera, județul Ilfov, cu amplasamentele menționate în aceste acte de vânzare-cumpărare. Potrivit procesului-verbal din 11 noiembrie 1947, întreaga fermă deținută de către autorul reclamanților, situată în comuna Băneasa, a fost rechiziționată. Terenul a fost, ulterior, administrat de către Ministerul Apărării Naționale, însă, prin H.G. nr. 994/2002, s-a dispus transmiterea unui imobil în suprafață totală de 49,52 ha, situat în comuna Voluntari, de la Ministerul Apărării Naționale către Primăria Comunei Voluntari, în vederea soluționării cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 366/1975, emis de Notariatul de Stat sector 4, de pe urma defunctului R.C., au rămas ca moștenitori reclamantul R.Ș.M.C., cu o cotă de ½, și numitul R.M.I.Ș., cu o cotă de ½. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 1/2003, de pe urma defunctului R.M.I.Ș., au rămas ca moștenitori foștii reclamanți R.A.C., R.M., R.R., care, la rândul lor, au vândut drepturile litigioase către SC I. SRL, prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase din 03 aprilie 2007. În speța dedusă judecății, imobilul a fost rechiziționat, astfel încât confirmarea acestui fapt prin procesul-verbal de rechiziție, face dovada dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului solicitat, conform art. 23 din H.G.

nr. 250/2007. Din conținutul raportului de expertiză tehnică topografică nr. 9340/2007, efectuat de ing. C.N., precum și din completarea la acest raport de expertiză, a rezultat că terenul în suprafață de 9.8 ha, situat în comuna Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, ce face obiectul dispoziției contestate nr. 882/2006, se identifică la această adresă având laturile și vecinătățile menționate în anexele 1 și 2 la raport și că face parte din suprafața de 18 ha deținută de autorul reclamanților R.C. Expertul a mai concluzionat că, pe teren, sunt amplasate construcțiile reprezentate în anexa 3 și care sunt, de regulă, locuințe tip D+P+E+M, iar zonele care apar virane este posibil să facă obiectul unor acte de proprietate.

Expertul a precizat în mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului de expertiză, terenul se afla în intravilanul localității Voluntari. Prin completarea la raportul de expertiză, expertul a concluzionat că, pe terenul în litigiu, există cu certitudine doar 2 loturi libere pe care nu sunt avizate documentații cadastrale în suprafață totală de 11.379 mp (8.943+2.436 mp). În consecință, tribunalul a apreciat că suprapunerea parțială a imobilului teren ce face obiectul notificării peste terenurile pe care sunt amplasate construcțiile reprezentate în anexa 3 și care sunt de regulă locuințe tip D+P+E+M, constituie impedimente la restituirea în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 26 alin. (1) și art. 1 alin. (2), precum și art. 10 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că, pentru suprafața ocupată, nu se pot acorda decât măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, tribunalul a apreciat că singurele terenuri care se pot restitui în natură sunt terenul în suprafața de 8.943 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov și terenul în suprafață de 2.436 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, astfel cum sunt identificate cu denumirea lot liber, în schița anexă nr. 4 la completarea la raportul de expertiză topografică nr. 9340/2007, întocmit de expert C.N., având în vedere că, pentru loturile 1, 2, 3, 4 și 5, menționate în aceeași completare la raportul de expertiză, expertul a concluzionat că sunt avizate documentații cadastrale pe aceste terenuri, deși nu sunt edificate construcții.

Având în vedere că, prin raportul de expertiză, expertul a precizat în mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului de expertiză, terenul se afla în intravilanul localității Voluntari, tribunalul a constatat că motivarea dispoziției contestate nr. 882/2006, în sensul că reclamanții nu ar fi îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât terenul este extravilan și face obiectul Legii nr. 18/1991, este nelegală și netemeinică, motiv pentru care a admis, în parte, acțiunea precizată și a anulat dispoziția nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari. Mai mult decât atât, potrivit art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, intră sub incidența acestui act normativ inclusiv imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite proprietarilor.

Împotriva acestei sentințe, la data de 24 iunie 2009, pârâții au declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 17 iulie 2009. În motivarea apelului lor, apelanții au arătat, în esență, următoarele: La data de 11 noiembrie 2002, a fost emisă dispoziția nr. 585 prin care a fost restituit în natură imobilul in suprafața de 89.167,17 mp.

La data de 09 octombrie 2006, a fost emisă dispoziția nr. 882, prin care a fost respinsă notificarea nr. 394/2001, având în vedere faptul că terenul solicitat de către reclamanți nu intra sub incidența legii terenurilor situate în extravilanul localităților, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

S-a precizat faptul că, pentru diferența de teren de 9 ha, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a întocmit anexa 38, anexă ce a fost validată de Instituția Prefecturii. Suprafața de teren a fost preluată de la A.D.S., pe teritoriul localității Mogoșoaia, Județul Ilfov, numai ca reclamanții au refuzat propunerea de amplasament. De asemenea, apelanții - pârâți au precizat că, la data de 08 aprilie 2008, prin adresa s-a adus la cunoștința reclamanților oferta de punere în posesie pentru suprafața de 9,0833 ha, suprafața cu care figurează în anexa 38, poziția 2, pe teritoriul localității Mogoșoaia tarlaua 4, parcela 30/1, unde Comisia de Fond Funciar Voluntari deținea teren în administrare.

La data de 16 iunie 2008, prin adresa s-a adus la cunoștință a doua ofertă de punere în posesie pentru suprafața de 9,0833 ha, pe teritoriul localității Mogoșoaia, tarlaua 4, parcela 30/2. Mai mult decât atât, în urma adreselor efectuate și de către Ministerul Afacerilor Externe - Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-a formulat răspunsul din data de 16 aprilie 2009, în care se menționează faptul că, la ora actuală, mai exista suprafețe de teren disponibile oferite familiei R. spre punere în posesie, pe amplasamentul reluat prin protocolul de predare - primire din data de 08 octombrie 2003, pe teritoriul localității Mogoșoaia, în tarlaua 4, parcelele 30-32 și tarlaua 3, parcela 22/1.

De asemenea, s-a precizat faptul că nu mai există teren disponibil pe teritoriul localității Voluntari, pentru punerea în posesie a suprafaței de 90833 mp, validate pe numele R.Ș.M.C. și R.A.I. Față de cele expuse, apelanții - pârâți au solicitat admiterea apelului, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 412 A din 30 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâții să emită dispoziție motivată, prin care să restituie în natură, reclamanților, numai terenul de 8.943 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, iar, pentru terenul în suprafață de 2.436 mp, să emită dispoziție motivată, prin care să propună, reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent, a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a apreciat că parcela de 2 436 mp nu mai poate fi restituită reclamanților, întrucât aceasta nu se mai află în proprietatea pârâților apelanți, fiind parte din terenul de 5.000 m.p., reconstituit numitei S.R., prin titlul de proprietate nr. zz/1999. Ca atare, pentru această suprafață, urmează ca pârâții să propună reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent. Cu privire la suprafața de 8.943 mp, Curtea a constatat că apelul nu este fondat. Pe de o parte, nu s-a dovedit de către apelanți că acest teren are categoria de folosință „baltă”. Având în vedere că, prin expertiza întocmită la fond, acest teren nu se suprapune cu balta și că apelanții, deși aveau sarcina probei, nu au dovedit contrariul, Curtea a menținut sentința pentru acest teren.

Mai mult, s-a reținut că acest teren a intrat în proprietatea publică a comunei Voluntari, prin H.G. nr. 994/2002, în vederea atribuirii lui persoanelor îndreptățite la restituire în baza Legii nr. 10/2001. Acest fapt rezultă din cuprinsul H.G. nr. 994/2002 și din nota de fundamentare pentru această hotărâre de guvern. Împotriva deciziei instanței de apel, au formulat recurs, la data de 02 august 2010, pârâții Primarul Orașului Voluntari și Consiliul Local Voluntari. Prin decizia civilă nr. 3677, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 41681/3/2006, s-a admis recursul declarat de pârâții Primarul orașului Voluntari și Consiliul local Voluntari împotriva deciziei nr. 412A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care a fost casată, trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut următoarele: În fapt, instanțele fondului au reținut o situație necontestată, anume că autorul reclamanților a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren totale de 18 ha, situată pe moșia Pipera, județul Ilfov, s-a stabilit că imobilul în litigiu a fost rechiziționat, conform procesului-verbal de rechiziție, care, în aprecierea instanțelor fondului, face dovada dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului solicitat, conform art. 23 din H.G. nr. 250/2007.

În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condițiile prezentei legi, iar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților, la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare." Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 18/1991, sunt supuse prevederilor acestei legi și terenurile aflate permanent sub ape, și anume: albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor la nivelurile maxime de retenție, fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale.

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, care constituie, de principiu, fundamentul acțiunilor de restabilire a situațiilor anterioare pentru foștii proprietari (sau moștenitorii acestora), în modalitățile prescrise de legea specială - restituirea în natură, iar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii prin echivalent - rezultă că obligația instanțelor fondului este aceea de a clarifica toate aspectele de fapt și de drept ale imobilului în litigiu care face posibilă incidența deplină a legii de reparație civilă. Stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă, în concret, în accepțiunea conturată în mod constant de doctrina și jurisprudența națională, dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.

Așadar, obligația instanței de recurs este aceea de a verifica și de a se asigura ca hotărârea judecătorească cuprinde “motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", în considerarea faptului că trebuie realizată situația-premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs - împrejurările de fapt să fi fost pe deplin stabilite.

Instanțele fondului, cu privire la suprafața de 8.943 mp, au reținut că s-a dovedit, prin expertiza tehnică topografică, că terenul în litigiu s-a aflat în intravilanul localității Voluntari, atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului de expertiză, fără însă a răspunde, printr-o argumentație juridică adecvată, apărărilor părții adverse care susțineau cu consecvență ideea că această suprafață de teren are categoria de folosința „balta” (în acest sens, fiind invocat registrul cadastral 1990 - parcela 365 - precum și H.G. nr. 994/2002, care atestă că acest teren a intrat în proprietatea publică a comunei Voluntari), împrejurare care ar putea însemna incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a impus, așadar, soluția de casare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se clarifica, printr-o probațiune adecvată - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, care să lămurească chestiunea identificării exacte a imobilului în litigiu - conjugată cu o motivație elocventă, situația de fapt și de drept a imobilului în litigiu, în raport de care s-ar putea configura, cu aspect preliminar, incidența legii speciale, respectiv, în mod subsecvent, conținutul concret al măsurilor reparatorii prescrise de legea specială.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 310A din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de pârâții Primăria Orașului Voluntari și Consiliul local al orașului Voluntari, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a dispus obligarea pârâților să emită o dispoziție motivată privind restituirea în natură numai a suprafeței de teren de 8.943 mp, situată în comuna Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, așa cum a fost identificat prin expertiza întocmită de expert N.C. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, față de cele arătate în expertiza întocmită de expert ing.

C.N., referitor la suprafața de 8.943 mp, pentru care s-a dispus restituirea în natură, în apelul soluționat în primul ciclu procesual, s-a reținut de expert, că la data efectuării primei expertize, pe amplasamentul propus, era vegetație de stuf și arbuști, iar, la verificarea pe teren din data de 20 mai 2012, exista vegetație abundentă, deoarece era zonă inundabilă (terenul fiind permanent sub apă). Lungimea parcelei de 365 ml, pe care se află terenul propus spre retrocedare și care este de 225 ml nu face parte din proprietatea publică a orașului Voluntari. Or, prin lucrările de amenajare, s-ar asana terenul (șanț de scurgere), iar balta nu ar exista. Ținând seama de concluziile expertizei, coroborat cu art. 10 și urm. din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, s-a reținut ca întemeiate motivele de apel.

Împotriva menționatei decizii, au formulat recurs, în termen legal, apelanții-pârâți Primarul Orașului Voluntari și Consiliul Local al Orașului Voluntari. În motivarea acestuia, s-a arătat că, potrivit adreselor Administrației Naționale „Apele Române” nr. 581 din 29 ianuarie 2011 și nr. 1620 din 01 februarie 2010: „Valea Saulei este un curs de apă cadastrat (cod cadastral X, 1.25.17,3), a cărei albie minoră face parte din domeniul public al statului și este în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”, iar, din schița anexă la adresa menționată, rezultă că terenul ce a fost identificat în raportul de expertiză ca fiind „zona inundabilă” face parte integrantă din cursul de apă numit Valea Saulei, curs de apă ce se întinde atât pe raza administrativă a localității Voluntari, cât și pe raza administrativă a sectoarelor 1 și 2 București.

Aceste aspecte au fost prezentate și în adresa Administrației Naționale „Apele Române” nr. 733/DSD din 27 ianuarie 2012, depusă la dosarul cauzei, adresă în care se menționează și faptul că terenul care face obiectul cauzei se suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei, inclusiv peste două lucrări hidrotehnice (baraje și lacuri de acumulare) și peste zonele de protecție ale acestora instituite prin lege. În aceeași adresă, se menționează și faptul că Valea Saulei are o lungime de 6 km, o suprafață a bazinului hidrografic de 50 km 2 și face parte din domeniul public al statului, administrat de Administrația Națională „Apele Române”, Administrația Bazinală Argeș-Vedea prin Sistemul de Gospodărire a Apelor București - Ilfov.

Așa cum rezultă din raportul de expertiză, expertul a procedat la întocmirea acestuia, fără a mai convoca părțile și astfel recurenții nu au avut posibilitatea de a depune adresa Administrației Naționale „Apele Române” din 27 ianuarie 2012, instanța reținând astfel, în mod eronat, că lungimea acestei suprafețe este sub lungimea de 5 km impusă de lege pentru a fi domeniu public, deși, după cum rezultă, lungimea cursului de apă este de 6 km. Pentru aceste argumente, recurenții au considerat că terenul în suprafața de 8.943 mp nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură a acestui teren în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 3131 din 5 iunie 2013, recursul a fost admis, a fost casată decizia instanței de apel și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit îndrumărilor date de către instanța de recurs în primul ciclu procesual, judecătorii urmau a clarifica în rejudecare, printr-o probațiune adecvată - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, chestiunea identificării exacte a imobilului în litigiu, situația de fapt și de drept a imobilului în litigiu, în raport de care să se stabilească dacă este incidentă în cauză Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 18/1991. Or, în rejudecare, instanța de apel nu a respectat aceste îndrumări, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., întrucât nu s-a preocupat să stabilească dacă terenul în suprafață de 8.943 mp, cu privire la care s-a dispus restituirea în natură, face sau nu parte din domeniul public al statului, ca parte componentă a albiei minore a cursului de apă Valea Saulei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în prezentul recurs, respectiv adresele Administrației Naționale „Apele Române” din 29 ianuarie 2011 și din 01 februarie 2010, cât și adresa Administrației Naționale „Apele Române” din 27 ianuarie 2012, depusă în dosarul de apel.

Instanța de apel, deși a suplimentat probatoriul prin efectuarea unei noi expertize, astfel cum i s-a cerut de către instanța de recurs, nu s-a preocupat de verificarea situației de fapt a terenului în litigiu, prin verificarea aspectelor care reieșeau din adresa Administrației Naționale „Apele Române” din 27 ianuarie 2012, acceptând ca noua expertiză, efectuată de același expert care a realizat expertiza în primă instanță, să fie întocmită fără citarea părților. Deși, în apel, s-a amânat cauza pentru a se lua cunoștință de expertiza efectuată, părțile nu au formulat obiecțiuni, astfel încât raportul de expertiză a fost realizat fără analizarea întregului probatoriu administrat în apel și fără a se da posibilitatea părților să își exprime punctul de vedere la momentul realizării expertizei.

Întrucât proba cu înscrisuri este singura probă admisibilă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., iar, în această fază procesuală, s-a făcut dovada că probele administrate până în prezent în fața instanțelor de fond nu lămuresc situația de fapt a terenului, în raport de care urmează a se stabili temeiul juridic aplicabil cauzei, Înalta Curte a considerat necesară refacerea raportului de expertiză de către un alt expert, pentru clarificarea amplasamentului și a situației juridice a terenului în suprafață de 8.943 mp, în raport de toate înscrisurile administrate în cauză. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12 august 2013, sub nr. 5712/2/2011*.

Rejudecând apelul, în condițiile dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a III-a civila și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 535A din 02 decembrie 2014, a admis apelul declarat de apelanții - pârâți Primăria Orașului Voluntari, Consiliul Local al Orașului Voluntari, Primăria Orașului Voluntari, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 529 din 09 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41681/3/2006, în contradictoriu cu intimații - reclamanți R.Ș.M.C., SC I. SRL București și M.M.O.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a anulat în parte dispoziția nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari.

A menținut dispoziția nr. 882, emisă de Primăria Orașului Voluntari cu privire la soluția de trimitere a dosarului la comisia competentă, dispusă în legătură cu terenul în suprafață de 8943 mp, situat în orașul Voluntari, Str. D.P., Județ Ilfov, și a respins cererea având acest obiect, ca neîntemeiată. A menținut dispozițiile sentinței apelate cu privire la soluția dispusă în legătură cu terenul în suprafață de 79.453,83 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județ Ilfov, măsurile urmând a fi acordate în condițiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamantului R.Ș.M.C. și pârâtei-cesionare M.M.O. A obligat pârâții să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamantului R.Ș.M.C. și pârâtei-cesionare M.M.O.

măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 2436 mp, situat în Voluntari, str. D.P., Județ Ilfov, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert C.N. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței și s-a luat act că intimatul reclamant R.Ș.M.C. nu a solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Pornind de la solicitările formulate prin cererea de chemare în judecată, Curtea a constatat că obiectul prezentului dosar îl constituie contestația, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, formulată împotriva dispoziției nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, prin care s-a respins notificarea reclamanților privind imobilul situat în str. P., oraș Voluntari, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Acest text de lege exclude din domeniul de aplicare a legii speciale a terenurilor situate în extravilan, fie la data preluării abuzive în proprietatea statului, fie la data formulării notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de dispozițiile Legii nr. 18/1991. Pe cale de consecință, având în vedere și îndrumările date de instanța de recurs, prin cele două decizii de casare, pronunțate în cauză, Curtea a constatat că aspectele de drept ce se impun a fi clarificate constau în stabilirea situației de fapt și de drept a terenului în vederea identificării legii de reparație incidente.

Astfel, pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere cele statuate de instanța supremă prin prima decizie de casare, în sensul că instanțele de fond au reținut, în privința suprafeței de 8943 mp, obiectul litigiului, că s-a dovedit prin raportul de expertiză topografică faptul că terenul s-a aflat în extravilanul localității Voluntari, atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării lucrării topografice, dar nu s-a elucidat dacă această suprafață de teren are categoria de folosință baltă, potrivit registrului cadastral 1990, parcela 365 și H.G. nr. 994/2002, care atestă, în opinia părții adverse, că terenul face parte din domeniul public al unității administrativ - teritoriale.

În egală măsură, instanța de control judiciar a evidențiat necesitatea unei identificări exacte a imobilului, aspect în funcție de care s-ar putea configura incidența legii speciale și, implicit, măsurile reparatorii ce s-ar putea acorda reclamanților. Prin cea de-a doua decizie de casare, instanța supremă a învederat că nu s-a stabilit dacă terenul de 8943 mp, pentru care s-a dispus retrocedarea în primă instanță, face sau nu parte din domeniul public al statului, ca parte componentă a albiei minore a cursului de apă Valea Saulei, așa cum reiese din relațiile comunicate de Administrația Națională Apele Române, prin adresele menționate în decizia de recurs.

Pentru a răspunde acestor chestiuni, astfel cum au fost impuse de instanța supremă, Curtea a dispus efectuarea unui raport de expertiză specialitatea topografie, având ca obiective clarificarea amplasamentului și situației juridice a terenului în suprafață de 8943 mp, prin raportare la întreg materialul probator administrat în cauză. Așa cum rezultă din răspunsurile preliminare ale expertului, pentru formularea concluziilor în cauză, acesta a examinat adresa nr. 733 DSD/2012, emisă de Administrația Națională Apele Române, la care a solicitat în completare alte relații de la Direcția Apelor Argeș - Vedea - Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov. Conform acestei adrese, Administrația Națională Apele Române confirmă faptul că terenul în litigiu se suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei, inclusiv peste două lucrări hidrotehnice și peste zonele de protecție ale acestora, instituite prin lege.

Se mai arată că Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, cu o lungime de 6 km și cu un bazin hidrografic în suprafață de 50 km 2 și face parte din domeniul public al statului, administrat de Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov. În adresă anterior menționată, se face referire și la dispozițiile legale aplicabile, constând în prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore, cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km 2 , malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime.

Curtea a subliniat că, în opoziție, se află ipotezele menționate la alin. (2) al acestui text de lege, care statuează în sensul că albiile minore ale cursurilor de apă, cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km 2 , pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg, cu precizarea că proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanță cu condițiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv. În urma obținerii acestor informații suplimentare, expertul a ajuns la concluzia că suprafața de teren de 8943 mp, astfel cum a fost identificată de expertul care a realizat expertiza în ciclurile procesuale anterioare, se suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei, care face parte din domeniul public al statului și este administrat de Agenția Națională Apele Române.

Așa cum învederează expertul, pentru fundamentarea acestei concluzii, acesta a avut în vedere relațiile furnizate de Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov, prin adresa din 02 aprilie 2014, cât și prin adresa nr. 1520/2012, la care face referire și instanța supremă prin decizia de casare.

Examinând conținutul adresei emise în anul 2014, Curtea a reținut că Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov reconfirmă cele comunicate anterior prin adresa nr. 733/2012, făcându-se referire în plus la prevederile art. 3 1 din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora, pentru lacurile de acumulare permanente, a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat, suprafețele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului și se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noțiunea de albie minoră.

În urma încuviințării obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză inițial depus, Curtea a solicitat expertului să răspundă obiectivelor inițial fixate, prin raportare la concluziile formulate și la relațiile furnizate de Administrația Națională Apele Române, în sensul de a clarifica amplasamentului terenului, identificând terenurile dobândite de autorul reclamanților prin cele 6 titluri de proprietate vechi, pe baza vecinătăților indicate în cuprinsul acestora și pe baza schițelor cadastrale existente, la momentul perioadei respective, cerându-i să arate dacă, la momentul dobândirii, existau cele două bălți și dacă acestea erau situate în perimetrul dobândit prin respectivele contracte de vânzare cumpărare.

Prin cel de-al doilea obiectiv s-a solicitat marcarea pe schiță și indicarea prin coordonate, însoțită de măsurători distincte pe teren a porțiunilor de teren afectate de cursul de apă cadastrat al Văii Saulea, de lucrările hidrotehnice, de cei doi afluenți ai râului, precum și de zonele de protecție ale acestora stabilite conform Legii nr. 107/1996. Pentru a răspunde chestiunilor stabilite de instanță, expertul a formulat două rânduri de concluzii, prin care a învederat că, în urma studierii actelor de proprietate din anii 1932-1933, precum și planului cadastral din anul 1929, între terenurile de la nord, cumpărate de la D.M., N.M. și D.C., și terenul situat la sud de terenurile anterior descrise, cumpărat de la S.S., nu exista nicio baltă, terenurile fiind în general cultivate cu pomi fructiferi.

Pornind de la susținerile reclamanților, potrivit cărora, bunicul lor a creat balta după cumpărarea celor 6 terenuri, balta care astăzi poartă indicativele HB 363 și HB 365, expertul concluzionează că cursul de apă Valea Saulei nu poate cuprinde și cele două bălți, care au fost create artificial, în condițiile în care terenul aflat sub aceste ape a făcut parte din suprafața totală de 18 ha, care a aparținut autorilor reclamanților. Totodată, expertul arată că, în zona de nord a terenurilor, este menționat ca vecin o zonă cu stufăriș. În finalul concluziilor, expertul învederează că nu este posibilă stabilirea cu exactitate a zonelor afectate de acest curs de apă din suprafața totală de 8943 mp și nici care sunt lucrările hidrotehnice despre care se face vorbire în adresele emise de Administrația Națională Apele Române.

Prin ultimul răspuns formulat la chestiunile pe care instanța i-a cerut să le elucideze, ulterior comunicării relațiilor solicitate de la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, din cadrul Primăriei Voluntari, expertul își menține concluziile anterior formulate, în plus, stabilind, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 107/1996, suprafața zonei de protecție, ca fiind de 8819 mp. Curtea a considerat necesar să puncteze faptul că prezența bălților, ce poartă indicativele HB 363 și HB 365, pe porțiunea de teren a cărui situație juridică trebuie lămurită (având suprafața de 8943 mp), este confirmată și de coroborarea planului de încadrare în zonă a terenului în litigiu, pe care apar reprezentate clar cele două bălți, cu indicativele anterior menționate, în partea stângă jos a perimetrului delimitat cu roșu, cu concluziile expertului C.N., exprimate prin completarea la raportul de expertiză din dosarul de fond.

Potrivit acestei completări, expertul arată că, în urma studierii evidențelor cadastrale la OCPI Ilfov, pe terenul, obiect al cererilor de retrocedare, există 2 loturi libere, pe care nu sunt avizate documentații cadastrale, loturi situate în partea de sud a terenului, având suprafețele de 8943 mp și, respectiv, 2436 mp. Această completare la raportul de expertiză este însoțită de un plan de amplasament, pe care sunt evidențiate cele două loturi libere, printre care figurează și cel în suprafață de 8943 mp, din a cărui amplasare rezultă, în mod indubitabil, suprapunerea peste terenul afectat de cele două bălți, figurate pe schița de la fila anterior menționată. Analizând prin coroborare toate aceste mijloace de probă, atât raportul de expertiză, împreună cu completările sale, efectuat cu ocazia rejudecării, cât și relațiile furnizate de Administrația Națională Apele Române, Curtea a constatat că suprafața de teren de 8943 m.p.

este, în cea mai mare parte, acoperită de cele două bălți și se suprapune, în cea mai mare parte, peste cursul de apă Valea Saulei, care este un curs de apă cadastrat, obiect al proprietății publice de stat, aflat în administrarea Administrația Națională Apele Române, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996. Faptul că expertul arată în lucrarea sa că cursul de apă Valea Saulei nu poate cuprinde și cele două bălți, care au fost create artificial, în condițiile în care terenul aflat sub aceste ape a făcut parte din suprafața totală de 18 ha, care a aparținut autorilor reclamanților, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care concluzia expertului se întemeiază exclusiv pe susținerile reclamanților, neînsoțite de nicio probă în acest sens.

Pe de altă parte, traiectoria și elementele componente ale cursului de apă nu sunt în competența expertului a fi stabilite și nici cenzurate, în condițiile în care, așa cum s-a învederat deja în cele preced, cursul de apă Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, ale cărui elemente de morfologie au fost deja stabilite, potrivit Atlasului cadastrului apelor din România. Pe de altă parte, Curtea a observat că și expertul în răspunsurile sale evidențiază, în urma examinării titlurilor vechi de proprietate, în temeiul cărora autorul reclamanților a dobândit cele două loturi de teren, că, în partea de nord a terenurilor cumpărate de la A.N. și I.S., apare menționat că se învecinează cu o zonă de stufăriș.

Din studierea planului cadastral întocmit la nivelul anului 1929 (Dosarul Curții de Apel București nr. 5712/2/2011), rezultă că, între loturile din zona de nord, potrivit identificării realizate de expert în rejudecare, provenind de la D.M., N.M. și D.C. și lotul situat în regiunea de sud, provenind de la S.S., se află o zonă de demarcație, care are o traiectorie șerpuită, similară unui curs de apă. Curtea și-a fundamentat această prezumție, pornind și de la mențiunile actelor de proprietate, relevate și de către expert, potrivit cărora, la nord de terenul cumpărat de la A.N. și I.S., se află o zonă de stufăriș, fiind de notorietate că acest gen de vegetație (plantă acvatică) crește doar în regiunile unde există o sursă de apă.

Curtea a avut în vedere aceste aspecte, care reies din coroborarea actelor vechi de proprietate cu planul cadastral executat în aceeași perioadă, în condițiile în care reclamanții susțin că autorul lor a creat artificial bălțile, săpând terenul, dar nu probează în nici un fel această afirmație. În final, Curtea a reținut că, indiferent de proveniența acestor bălți, în sensul că preexistau dobândirii terenului de către autorul reclamanților sau au fost create pe cale artificială de către acesta, ulterior cumpărării terenurilor, regimului juridic al porțiunii de teren în litigiu (și, implicit, legea de reparație aplicabilă) trebuie stabilit, în raport de situația faptică actuală. Potrivit relațiilor furnizate de Primăria Voluntari, Valea Saulei este considerată a fi obiect al proprietății publice al unității administrativ - teritoriale, în considerarea H.G.

nr. 994/2002, prin care s-a realizat un transfer din proprietatea publică a statului și administrarea Ministerului Apărării Naționale, în proprietatea publică a comunei Voluntari și administrarea Consiliului Local al acestei comune, a unui imobil format din teren în suprafață de 495282 ha și construcții în suprafață de 7133 mp. Curtea a reținut că acesta nu poate constitui un argument contrar celor susținute de Administrația Națională Apele Române, deoarece transferul realizat prin hotărârea anterior menționată nu poate opera în privința bunurilor, care, prin natura lor, au un alt regim juridic, fiind guvernate de acte normative cu caracter special.

Față de caracteristice morfologice ale cursului de apă în discuție, astfel cum au fost stabilite, și anume lungime de 6 km și bazin hidrografic cu o suprafață de 50 km 2 , sunt incidente prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ceea ce atrage includerea acestui curs de apă în domeniul public al statului și nu al unității administrativ - teritoriale, potrivit criteriilor de distincție impuse de dispozițiile legii speciale. Pe cale de consecință, având în vedere că terenul în suprafață de 8943 mp este acoperit de cele două bălți și se suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei, curs de apă cadastrat, parte integrantă a domeniul public al statului, Curtea a reținut că și terenul în litigiu va avea același regim juridic.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care definesc noțiunea de imobil ce formează obiectul de reglementare al acestei legi speciale, ca fiind terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții, la care se adaugă, potrivit dispozițiilor alin. (2) și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul (în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse), interpretate în coroborare cu prevederile art. 8 din același act normativ, reproduse în cele ce preced, Curtea a constatat că această porțiune de teren de 8943 mp, în configurația actuală, descrisă anterior, nu poate intra în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c), coroborat cu prevederile art. 35 din Legea nr. 18/1991, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reținut prin dispoziția contestată incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în privința terenului în suprafață de 8943 mp, impunându-se admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, cu consecința menținerii dispoziției atacate în aceste limite și, implicit, a respingerii, ca nefondate, a contestației reclamanților referitor la această porțiune de teren. În ceea ce privește suprafața de 79453,83 mp, urmează a se menține dispozițiile sentinței apelate, sub aspectul soluției dispuse în legătură cu acest teren, cu precizarea că măsurile reparatorii urmează a fi acordate în condițiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamantului R.C.

și a cesionarei M.M. În privința suprafeței de teren de 2436 mp (aspect necontestat prin exercitarea recursului), Curtea va obliga pârâții la emiterea unei dispoziții cu propunerea de acordare, în favoarea reclamantului și a cesionarei, a măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru terenul anterior menționat, astfel cum a fost acesta identificat prin expertiza efectuată de expert C.N. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A.R., considerând-o netemeinică și nelegală în parte și, pe cale de consecință, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața instanței de apel, iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea în parte a apelului formulat de către Primarul Orașului Voluntari și Consiliul Local al Orașului Voluntari și modificarea, în consecință, a sentinței civile nr. 529 din 09 aprilie 2009 a Tribunalului București, în sensul obligării intimaților la emiterea unei dispoziții motivate privind măsuri reparatorii prin echivalent și pentru suprafața de teren de 2.436 mp (imposibil a fi restituită în natură), cu menținerea restului dispozițiilor hotărârii apelate, pe care o consideră temeinică și legală, în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren de 8943 mp.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a susținut, în esență, următoarele argumente de nelegalitate a deciziei atacate: În cauză, ambele casări au fost generate de lipsa de clarificare a situației terenului în suprafață de 8943 mp, atât în ceea ce privește amplasamentul, cât și situația sa juridică, în raport de toate înscrisurile administrate în cauză. Cu ocazia rejudecării apelului, nu s-a respectat indicația de casare trasată de către Înalta Curte, în sensul lămuririi situației de fapt a terenului, în raport de care urmează a se stabili temeiul juridic aplicabil cauzei, respectiv probele administrate în apel nu sunt apte să clarifice amplasamentul și situația juridică a terenului în suprafață de 8.943 mp, „în raport de toate înscrisurile administrate în cauză", ceea ce conduce la necesitatea casării și trimiterii spre o nouă rejudecare a cauzei, Înalta Curte neputându-se pronunța, conform art. 314 C. proc.

civ., asupra unei situații de fapt care nu este pe deplin stabilită. Astfel, în lipsa unui probatoriu apt să-i susțină soluția, instanța de apel apelează la niște prezumții simple pentru a reține că în zona unde sunt situate cele două bălți ar fi existat un curs de apă, încă de la nivelul anului 1929, aceasta ignorând neconcordanțele din adresele venite din partea Apele Române, neconcordanțe care determină pe expertul desemnat să nu poată prezenta un punct de vedere fundamentat tehnico-științific, ci doar să prezinte, la insistențele instanței, o simplă părere care, evident, nu poate suplini obligația trasată în mod clar, prin cele două decizii de casare pronunțate în ciclurile procesuale anterioare.

Recurentul a susținut că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite; în speță, nu s-a dovedit imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței de teren de 8.943 mp; adresele Apelor Române nu indică nici un document apt să facă dovada pretinsului drept de proprietate publică asupra suprafeței de teren acoperită cu apă; bălțile au fost create artificial de autorul său pe terenul proprietatea acestuia, iar porțiunea din terenul autorului său, acoperită, în prezent, de apă, nu a avut această configurație de la început, zona respectivă fiind transformată artificial de autorul său, pentru a avea configurația de astăzi, nefiind vorba de o componentă a vreunui curs de apă.

În acest sens sunt relevante cele reținute în cuprinsul completării la raportul de expertiză, depuse de expertul B., pentru termenul din 24 iunie 2014, care confirmă că, în urma verificării contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate de autorul său pentru dobândirea celor 18 ha de teren, și a planului cadastral din anul 1929, „nu exista nicio baltă, terenurile respective fiind plantate în general cu pomi fructiferi, așa cum sunt descrise în actele de vânzare - cumpărare dintre R.C. și D.M., N.M. și D.C.”După cumpărarea terenurilor (6 loturi a 3 hectare), bunicul său, R.C., a adus echipe de oameni care au săpat manual balta, care astăzi poarta indicativele cadastrale HB 363 și HB 365, conform planurilor cadastrale ediția 1980, existente la dosar.

Balta a fost făcută în interiorul terenului lor, la acea vreme, chiar la granițele de sud, respectiv, nord, ale unor loturi achiziționate. Ca dovada a celor de mai sus, prin simpla consultare a actelor de vânzare - cumpărare de la acea vreme, la granița de sud și respectiv nord, este menționat „stufăriș”, aspect confirmat de către expertul B. Pe cale de consecință, în mod corect, a concluzionat expertul că „cursul de apă pe care îl menționează Direcția Apelor Argeș - Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-București, ca Valea Saulei, nu poate cuprinde și cele două bălti care au fost create artificial, terenul aflat sub aceste ape a făcut parte din suprafața totală de 18 ha (...)". Apoi, trebuie subliniat că adresele comunicate de către Apele Române, cu privire la pretinsa suprapunere între cursul de apă Valea Saulei și terenul autorului său, nu pot fi avute în vedere pentru a concluziona că terenul de 8.943 mp nu poate fi restituit în natură.

Așa cum punctează și expertul pe baza celor menționate în cuprinsul acestor adrese, nu există un inventar de coordonate pentru cursul de apă al Văii Saulea, al Văii Babei (Neacșa) sau al Văii Pipera (Roșia). În plus, în urma verificărilor la fața locului, expertul a confirmat că nu există nicio lucrare hidrotehnică, (de tipul baraje cu lacuri de acumulare), așa cum pretinde Direcția Apele Române, singura construcție existentă fiind un podeț care asigură curgerea apei din Balta 2 către est. Mai mult, față de împrejurarea că, în una din adresele Apelor Române, se invocă o dispoziție din Legea Apelor nr. 107/1996 - aliniatul 3.1, recurentul a subliniat că nu a fost finanțată absolut nicio lucrare pe terenul lor și nici nu s-a prezentat niciun document care să susțină afirmația că lucrările ar fi fost efectuate din fonduri de la bugetul de stat, motiv pentru care este evident că nu se pot invoca dispozițiile legale mai sus relatate.

Prin urmare, rezultă că, la dosarul cauzei, nu a fost administrată nicio probă care să susțină, în mod întemeiat, afirmațiile potrivit cărora suprafața de teren de 8.943 mp, acoperită cu apă, ar face parte din domeniul public al statului, raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/19962. De altfel, această concluzie este susținută și de concluziile expertului C.N., care a întocmit raportul de expertiză inițial și o completare în prima rejudecare a apelului, și care reține că lungimea suprafeței de apă în discuție este de sub lungimea de 5 km impusă de lege pentru a fi domeniu public. În același sens sunt și fotografiile din satelit, depuse de reclamant la dosar, odată cu obiecțiunile la raportul B., din care se poate observa cu ușurință că nu exista nicio vale, niciun curs de apa