ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1347/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția IV-a civilă, sub nr. 41681/3/2006,

reclamanții R.Ș.M.C., R.A.C., R.M. și R.P. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Primăria Comunei Voluntari, prin Primar, Consiliul Local al Comunei

Voluntari și Primarul Orașului Voluntari, pronunțarea unei hotărâri prin care

să se anuleze dispoziția nr. 882/2006 prin care unitatea deținătoare a

respins notificarea nr. 394/2001 privind restituirea în natură a imobilului

teren și construcții în suprafață de 18 ha, situat în intravilanul localității Voluntari,

str. D.P., care a aparținut autorului R.C. și obligarea pârâților să emită

dispoziția de restituire în natură pentru suprafața de 8,91 ha, atribuită

în baza dispoziției nr. 585/2002 și suprafața de 18 ha pe care sunt

îndreptățiți să o primească în baza legii.

Prin sentința civilă

nr. 529 din 09 aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis, în parte, acțiunea precizată a contestatorilor R.Ș.M.C. și SC I. SRL, în

contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Voluntari, prin primar, Consiliul

Local al Orașului Voluntari și Primarul Orașului Voluntari, a anulat dispoziția

nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, a obligat pârâții să emită

dispoziție motivată prin care să restituie în natură reclamanților terenul în

suprafață de

8

.

943 mp, situat în

Voluntari, str. D.P., județul Ilfov și terenul în suprafață de 2.436 mp, situat

în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, astfel cum sunt identificate cu

denumirea lot liber, în schița anexă nr. 4 la completarea raportului de

expertiză topografică nr. 9340/2007, întocmit de expert C.N., a obligat pârâții

să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 79.453,83 mp, situat

în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, constând în despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a respins cererea de

intervenție accesorie, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că,

prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul R.Ș.M.C. și

numitul R.M.I.Ș. au solicitat restituirea în natură a proprietății tatălui lor,

R.C., situată în comuna Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, preluată în anul 1947,

în baza Legii nr. 139/1940, prin rechiziție.

Prin dispoziția nr.

882 din 09 octombrie 2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari, s-a dispus respingerea

notificării nr. 394/2001, cu motivarea că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la

data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat de Legea

nr. 18/1991.

Din conținutul actelor

de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei, autentificate de Tribunalul Ilfov

Secția Notariat, sub numerele 24128/1932, 24836/1932, 3434921/1932, 13153/1933,

16060/1933 și 27143/1933, tribunalul a reținut că autorul reclamanților a dobândit

dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de teren de 18 ha, situată pe

moșia Pipera, județul Ilfov, cu amplasamentele menționate în aceste acte de vânzare-cumpărare.

Potrivit procesului-verbal

din 11 noiembrie 1947, întreaga fermă deținută de către autorul reclamanților, situată

în comuna Băneasa, a fost rechiziționată.

Terenul a fost, ulterior,

administrat de către Ministerul Apărării Naționale, însă, prin H.G. nr. 994/2002,

s-a dispus transmiterea unui imobil în suprafață totală de 49,52 ha, situat în comuna

Voluntari, de la Ministerul Apărării Naționale către Primăria Comunei Voluntari,

în vederea soluționării cererilor de restituire formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit certificatului

de moștenitor nr. 366/1975, emis de Notariatul de Stat sector 4, de pe urma defunctului

R.C., au rămas ca moștenitori reclamantul R.Ș.M.C., cu o cotă de ½, și numitul

R.M.I.Ș., cu o cotă de ½.

Potrivit certificatului

de moștenitor nr. 1/2003, de pe urma defunctului R.M.I.Ș., au rămas ca moștenitori

foștii reclamanți R.A.C., R.M., R.R., care, la rândul lor, au vândut drepturile

litigioase către SC I. SRL, prin contractul de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase

din 03 aprilie 2007.

În speța dedusă judecății,

imobilul a fost rechiziționat, astfel încât confirmarea acestui fapt prin procesul-verbal

de rechiziție, face dovada dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului

solicitat, conform art. 23 din H.G. nr. 250/2007.

Din conținutul raportului

de expertiză tehnică topografică nr. 9340/2007, efectuat de ing. C.N., precum și

din completarea la acest raport de expertiză, a rezultat că terenul în suprafață

de 9.8 ha, situat în comuna Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, ce face obiectul

dispoziției contestate nr. 882/2006, se identifică la această adresă având laturile

și vecinătățile menționate în anexele 1 și 2 la raport și că face parte din suprafața

de 18 ha deținută de autorul reclamanților R.C.

Expertul a mai concluzionat

că, pe teren, sunt amplasate construcțiile reprezentate în anexa 3 și care sunt,

de regulă, locuințe tip D+P+E+M, iar zonele care apar virane este posibil să facă

obiectul unor acte de proprietate.

Expertul a precizat în

mod expres că atât la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării

raportului de expertiză, terenul se afla în intravilanul localității Voluntari.

Prin completarea la raportul

de expertiză, expertul a concluzionat că, pe terenul în litigiu, există cu certitudine

doar 2 loturi libere pe care nu sunt avizate documentații cadastrale în suprafață

totală de 11.379 mp (8.943+2.436 mp).

În consecință, tribunalul

a apreciat că suprapunerea parțială a imobilului teren ce face obiectul notificării

peste terenurile pe care sunt amplasate construcțiile reprezentate în anexa 3 și

care sunt de regulă locuințe tip D+P+E+M, constituie impedimente la restituirea

în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 26 alin.

(1) și art. 1 alin. (2), precum și art. 10 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat

că, pentru suprafața ocupată, nu se pot acorda decât măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată, tribunalul a

apreciat că singurele terenuri care se pot restitui în natură sunt terenul în suprafața

de 8.943 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov și terenul în suprafață

de 2.436 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, astfel cum sunt identificate

cu denumirea lot liber, în schița anexă nr. 4 la completarea la raportul de expertiză

topografică nr. 9340/2007, întocmit de expert C.N., având în vedere că, pentru loturile

1, 2, 3, 4 și 5, menționate în aceeași completare la raportul de expertiză, expertul

a concluzionat că sunt avizate documentații cadastrale pe aceste terenuri, deși

nu sunt edificate construcții.

Având în vedere că, prin

raportul de expertiză, expertul a precizat în mod expres că atât la intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării raportului de expertiză,

terenul se afla în intravilanul localității Voluntari, tribunalul a constatat că

motivarea dispoziției contestate nr. 882/2006, în sensul că reclamanții nu ar fi

îndreptățiți la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât terenul

este extravilan și face obiectul Legii nr. 18/1991, este nelegală și netemeinică,

motiv pentru care a admis, în parte, acțiunea precizată și a anulat dispoziția

nr. 882/2006, emisă de Primăria Orașului Voluntari.

Mai mult decât atât, potrivit

art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, intră sub incidența acestui act normativ inclusiv

imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care

nu au fost restituite proprietarilor.

Împotriva acestei sentințe,

la data de 24 iunie 2009, pârâții au declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, la data de 17 iulie 2009.

În motivarea apelului

lor, apelanții au arătat, în esență, următoarele:

La data de 11

noiembrie 2002, a fost emisă dispoziția nr. 585 prin care a fost restituit

în natură imobilul in suprafața de 89.167,17 mp.

La data de 09

octombrie 2006, a fost emisă dispoziția nr. 882, prin care a fost respinsă

notificarea nr. 394/2001, având în vedere faptul că terenul solicitat de către reclamanți

nu intra sub incidența legii terenurilor situate în extravilanul localităților,

la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim

juridic este reglementat prin Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 republicată, cu

modificările și completările ulterioare și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

și completările ulterioare.

S-a precizat faptul că,

pentru diferența de teren de 9 ha, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului

Funciar a întocmit anexa 38, anexă ce a fost validată de Instituția Prefecturii.

Suprafața de teren a fost preluată de la A.D.S., pe teritoriul localității

Mogoșoaia, Județul Ilfov, numai ca reclamanții au refuzat propunerea

de amplasament.

De asemenea, apelanții

- pârâți au precizat că, la data de 08 aprilie 2008, prin adresa s-a adus la cunoștința

reclamanților oferta de punere în posesie pentru suprafața de 9,0833 ha, suprafața

cu care figurează în anexa 38, poziția 2, pe teritoriul localității Mogoșoaia

tarlaua 4, parcela 30/1, unde Comisia de Fond Funciar Voluntari deținea teren

în administrare.

La data de 16 iunie 2008,

prin adresa s-a adus la cunoștință a doua ofertă de punere în posesie

pentru suprafața de 9,0833 ha, pe teritoriul localității Mogoșoaia, tarlaua

4, parcela 30/2.

Mai mult decât atât, în

urma adreselor efectuate și de către Ministerul Afacerilor Externe - Agentul Guvernamental

pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-a formulat răspunsul din data de

16 aprilie 2009, în care se menționează faptul că, la ora actuală, mai exista

suprafețe de teren disponibile oferite familiei R. spre punere în posesie,

pe amplasamentul reluat prin protocolul de predare - primire din data de 08

octombrie 2003, pe teritoriul localității Mogoșoaia, în tarlaua 4, parcelele

30-32 și tarlaua 3, parcela 22/1. De asemenea, s-a precizat faptul că nu mai există

teren disponibil pe teritoriul localității Voluntari, pentru punerea în posesie

a suprafaței de 90833 mp, validate pe numele R.Ș.M.C. și R.A.I.

Față de cele expuse, apelanții

- pârâți au solicitat admiterea apelului, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii

reclamanților, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 412 A din 30 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința,

în sensul că a obligat pârâții să emită dispoziție motivată, prin care să restituie

în natură, reclamanților, numai terenul de 8.943 mp, situat în Voluntari, str. D.P.,

județul Ilfov, iar, pentru terenul în suprafață de 2.436 mp, să emită dispoziție

motivată, prin care să propună, reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent,

a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a apreciat că parcela

de 2 436 mp nu mai poate fi restituită reclamanților, întrucât aceasta nu se mai

află în proprietatea pârâților apelanți, fiind parte din terenul de 5.000 m.p.,

reconstituit numitei S.R., prin titlul de proprietate nr. zz/1999. Ca atare, pentru

această suprafață, urmează ca pârâții să propună reclamanților măsuri reparatorii

prin echivalent.

Cu privire la suprafața

de 8.943 mp, Curtea a constatat că apelul nu este fondat. Pe de o parte, nu s-a

dovedit de către apelanți că acest teren are categoria de folosință „baltă”. Având

în vedere că, prin expertiza întocmită la fond, acest teren nu se suprapune cu balta

și că apelanții, deși aveau sarcina probei, nu au dovedit contrariul, Curtea a menținut

sentința pentru acest teren.

Mai mult, s-a reținut

că acest teren a intrat în proprietatea publică a comunei Voluntari, prin H.G.

nr. 994/2002, în vederea atribuirii lui persoanelor îndreptățite la restituire în

baza Legii nr. 10/2001. Acest fapt rezultă din cuprinsul H.G. nr. 994/2002 și din

nota de fundamentare pentru această hotărâre de guvern.

Împotriva deciziei instanței

de apel, au formulat recurs, la data de 02 august 2010, pârâții Primarul Orașului

Voluntari și Consiliul Local Voluntari.

Prin decizia civilă

nr. 3677, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 41681/3/2006, s-a admis recursul declarat

de pârâții Primarul orașului Voluntari și Consiliul local Voluntari împotriva deciziei

nr. 412A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, care a fost casată, trimițându-se cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de recurs a reținut următoarele:

În fapt, instanțele fondului

au reținut o situație necontestată, anume că autorul reclamanților a dobândit dreptul

de proprietate asupra unei suprafețe de teren totale de 18 ha, situată pe moșia

Pipera, județul Ilfov, s-a stabilit că imobilul în litigiu a fost rechiziționat,

conform procesului-verbal de rechiziție, care, în aprecierea instanțelor fondului,

face dovada dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului solicitat,

conform art. 23 din H.G. nr. 250/2007.

În drept, potrivit

art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra

rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă, în natură, în condițiile

prezentei legi, iar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă,

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidența prezentei

legi terenurile situate în extravilanul localităților, la data preluării abuzive

sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și

completările ulterioare."

Conform art. 2 lit.

c) din Legea nr. 18/1991, sunt supuse prevederilor acestei legi și terenurile aflate

permanent sub ape, și anume: albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetele lacurilor

la nivelurile maxime de retenție, fundul apelor maritime interioare și al mării

teritoriale.

Din interpretarea coroborată

a acestor dispoziții legale, care constituie, de principiu, fundamentul acțiunilor

de restabilire a situațiilor anterioare pentru foștii proprietari (sau moștenitorii

acestora), în modalitățile prescrise de legea specială - restituirea în natură,

iar, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii

prin echivalent - rezultă că obligația instanțelor fondului este aceea de a clarifica

toate aspectele de fapt și de drept ale imobilului în litigiu care face posibilă

incidența deplină a legii de reparație civilă.

Stabilirea situației de

fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă, în concret,

în accepțiunea conturată în mod constant de doctrina și jurisprudența națională,

dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a

dovezilor administrate în cauză.

Așadar, obligația instanței

de recurs este aceea de a verifica și de a se asigura ca hotărârea judecătorească

cuprinde “motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", în considerarea faptului

că trebuie realizată situația-premisa pentru o judecată concretă și efectivă în

recurs - împrejurările de fapt să fi fost pe deplin stabilite.

Instanțele fondului, cu

privire la suprafața de 8.943 mp, au reținut că s-a dovedit, prin expertiza tehnică

topografică, că terenul în litigiu s-a aflat în intravilanul localității Voluntari,

atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării

raportului de expertiză, fără însă a răspunde, printr-o argumentație juridică adecvată,

apărărilor părții adverse care susțineau cu consecvență ideea că această suprafață

de teren are categoria de folosința „balta” (în acest sens, fiind invocat registrul

cadastral 1990 - parcela 365 - precum și H.G. nr. 994/2002, care atestă că acest

teren a intrat în proprietatea publică a comunei Voluntari), împrejurare care ar

putea însemna incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a impus, așadar, soluția

de casare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se clarifica, printr-o

probațiune adecvată - înscrisuri, expertiză tehnică de specialitate, care să lămurească

chestiunea identificării exacte a imobilului în litigiu - conjugată cu o motivație

elocventă, situația de fapt și de drept a imobilului în litigiu, în raport de care

s-ar putea configura, cu aspect preliminar, incidența legii speciale, respectiv,

în mod subsecvent, conținutul concret al măsurilor reparatorii prescrise de legea

specială.

În rejudecare, prin decizia

civilă nr. 310A din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de pârâții

Primăria Orașului Voluntari și Consiliul local al orașului Voluntari, a schimbat

în parte sentința civilă apelată, în sensul că a dispus obligarea pârâților să emită

o dispoziție motivată privind restituirea în natură numai a suprafeței de teren

de 8.943 mp, situată în comuna Voluntari, str. D.P., județul Ilfov, așa cum a fost

identificat prin expertiza întocmită de expert N.C. și a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut că, față de cele arătate în expertiza întocmită de expert

ing. C.N., referitor la suprafața de 8.943 mp, pentru care s-a dispus restituirea

în natură, în apelul soluționat în primul ciclu procesual, s-a reținut de expert,

că la data efectuării primei expertize, pe amplasamentul propus, era vegetație de

stuf și arbuști, iar, la verificarea pe teren din data de 20 mai 2012, exista vegetație

abundentă, deoarece era zonă inundabilă (terenul fiind permanent sub apă). Lungimea

parcelei de 365 ml, pe care se află terenul propus spre retrocedare și care este

de 225 ml nu face parte din proprietatea publică a orașului Voluntari. Or, prin

lucrările de amenajare, s-ar asana terenul (șanț de scurgere), iar balta nu ar exista.

Ținând seama de concluziile

expertizei, coroborat cu art. 10 și urm. din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată,

s-a reținut ca întemeiate motivele de apel.

Împotriva menționatei

decizii, au formulat recurs, în termen legal, apelanții-pârâți Primarul Orașului

Voluntari și Consiliul Local al Orașului Voluntari.

În motivarea acestuia,

s-a arătat că, potrivit adreselor Administrației Naționale „Apele Române” nr.

581 din 29 ianuarie 2011 și nr. 1620 din 01 februarie 2010: „Valea Saulei este un

curs de apă cadastrat (cod cadastral X, 1.25.17,3), a cărei albie minoră face parte

din domeniul public al statului și este în administrarea Administrației Naționale

„Apele Române”, iar, din schița anexă la adresa menționată, rezultă că terenul ce

a fost identificat în raportul de expertiză ca fiind „zona inundabilă” face parte

integrantă din cursul de apă numit Valea Saulei, curs de apă ce se întinde atât

pe raza administrativă a localității Voluntari, cât și pe raza administrativă a

sectoarelor 1 și 2 București.

Aceste aspecte au fost

prezentate și în adresa Administrației Naționale „Apele Române” nr. 733/DSD din

27 ianuarie 2012, depusă la dosarul cauzei, adresă în care se menționează și faptul

că terenul care face obiectul cauzei se suprapune în cea mai mare parte peste cursul

de apă Valea Saulei, inclusiv peste două lucrări hidrotehnice (baraje și lacuri

de acumulare) și peste zonele de protecție ale acestora instituite prin lege.

În aceeași adresă, se

menționează și faptul că Valea Saulei are o lungime de 6 km, o suprafață a bazinului

hidrografic de 50 km

2

și face parte din domeniul public al statului,

administrat de Administrația Națională „Apele Române”, Administrația Bazinală Argeș-Vedea

prin Sistemul de Gospodărire a Apelor București - Ilfov.

Așa cum rezultă din raportul

de expertiză, expertul a procedat la întocmirea acestuia, fără a mai convoca părțile

și astfel recurenții nu au avut posibilitatea de a depune adresa Administrației

Naționale „Apele Române” din 27 ianuarie 2012, instanța reținând astfel, în mod

eronat, că lungimea acestei suprafețe este sub lungimea de 5 km impusă de lege pentru

a fi domeniu public, deși, după cum rezultă, lungimea cursului de apă este de 6

km.

Pentru aceste argumente,

recurenții au considerat că terenul în suprafața de 8.943 mp nu intră sub incidența

Legii nr. 10/2001, motiv pentru care nu se poate dispune restituirea în natură a

acestui teren în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr.

3131 din 5 iunie 2013, recursul a fost admis, a fost casată decizia instanței de

apel și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Analizând recursul formulat,

în raport de criticile menționate, Înalta Curte a apreciat că acesta este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit îndrumărilor

date de către instanța de recurs în primul ciclu procesual, judecătorii urmau a

clarifica în rejudecare, printr-o probațiune adecvată - înscrisuri, expertiză tehnică

de specialitate, chestiunea identificării exacte a imobilului în litigiu, situația

de fapt și de drept a imobilului în litigiu, în raport de care să se stabilească

dacă este incidentă în cauză Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 18/1991.

Or, în rejudecare, instanța

de apel nu a respectat aceste îndrumări, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc.

civ., întrucât nu s-a preocupat să stabilească dacă terenul în suprafață de 8.943

mp, cu privire la care s-a dispus restituirea în natură, face sau nu parte din domeniul

public al statului, ca parte componentă a albiei minore a cursului de apă Valea

Saulei, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în prezentul recurs,

respectiv adresele Administrației Naționale „Apele Române” din 29 ianuarie 2011

și din 01 februarie 2010, cât și adresa Administrației Naționale „Apele Române”

din 27 ianuarie 2012, depusă în dosarul de apel.

Instanța de apel, deși

a suplimentat probatoriul prin efectuarea unei noi expertize, astfel cum i s-a cerut

de către instanța de recurs, nu s-a preocupat de verificarea situației de fapt a

terenului în litigiu, prin verificarea aspectelor care reieșeau din adresa Administrației

Naționale „Apele Române” din 27 ianuarie 2012, acceptând ca noua expertiză, efectuată

de același expert care a realizat expertiza în primă instanță, să fie întocmită

fără citarea părților.

Deși, în apel, s-a amânat

cauza pentru a se lua cunoștință de expertiza efectuată, părțile nu au formulat

obiecțiuni, astfel încât raportul de expertiză a fost realizat fără analizarea întregului

probatoriu administrat în apel și fără a se da posibilitatea părților să își exprime

punctul de vedere la momentul realizării expertizei.

Întrucât proba cu înscrisuri

este singura probă admisibilă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., iar, în

această fază procesuală, s-a făcut dovada că probele administrate până în prezent

în fața instanțelor de fond nu lămuresc situația de fapt a terenului, în raport

de care urmează a se stabili temeiul juridic aplicabil cauzei, Înalta Curte a considerat

necesară refacerea raportului de expertiză de către un alt expert, pentru clarificarea

amplasamentului și a situației juridice a terenului în suprafață de 8.943 mp, în

raport de toate înscrisurile administrate în cauză.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12 august 2013, sub nr. 5712/2/2011*.

Rejudecând apelul, în

condițiile dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția

a III-a civila și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr.

535A din 02 decembrie 2014, a admis apelul declarat de apelanții - pârâți Primăria

Orașului Voluntari, Consiliul Local al Orașului Voluntari, Primăria Orașului Voluntari,

prin primar, împotriva sentinței civile nr. 529 din 09 aprilie 2009, pronunțate

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 41681/3/2006, în contradictoriu

cu intimații - reclamanți R.Ș.M.C., SC I. SRL București și M.M.O.; a schimbat în

parte sentința civilă apelată, în sensul că a anulat în parte dispoziția nr. 882/2006,

emisă de Primăria Orașului Voluntari.

A menținut dispoziția

nr. 882, emisă de Primăria Orașului Voluntari cu privire la soluția de trimitere

a dosarului la comisia competentă, dispusă în legătură cu terenul în suprafață de

8943 mp, situat în orașul Voluntari, Str. D.P., Județ Ilfov, și a respins cererea

având acest obiect, ca neîntemeiată.

A menținut dispozițiile

sentinței apelate cu privire la soluția dispusă în legătură cu terenul în suprafață

de 79.453,83 mp, situat în Voluntari, str. D.P., județ Ilfov, măsurile urmând a

fi acordate în condițiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamantului R.Ș.M.C.

și pârâtei-cesionare M.M.O.

A obligat pârâții să emită

dispoziție motivată prin care să propună reclamantului R.Ș.M.C. și pârâtei-cesionare

M.M.O. măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață

de 2436 mp, situat în Voluntari, str. D.P., Județ Ilfov, astfel cum a fost identificat

prin raportul de expertiză efectuat de expert C.N.

A menținut celelalte dispoziții

ale sentinței și s-a luat act că intimatul reclamant R.Ș.M.C. nu a solicitat cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Pornind de la solicitările

formulate prin cererea de chemare în judecată, Curtea a constatat că obiectul prezentului

dosar îl constituie contestația, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, formulată împotriva dispoziției nr. 882/2006, emisă de Primăria

Orașului Voluntari, prin care s-a respins notificarea reclamanților privind imobilul

situat în str. P., oraș Voluntari, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea

nr. 10/2001. Acest text de lege exclude din domeniul de aplicare a legii speciale

a terenurilor situate în extravilan, fie la data preluării abuzive în proprietatea

statului, fie la data formulării notificării, precum și cele al căror regim juridic

este reglementat de dispozițiile Legii nr. 18/1991. Pe cale de consecință, având

în vedere și îndrumările date de instanța de recurs, prin cele două decizii de casare,

pronunțate în cauză, Curtea a constatat că aspectele de drept ce se impun a fi clarificate

constau în stabilirea situației de fapt și de drept a terenului în vederea identificării

legii de reparație incidente.

Astfel, pentru a ajunge

la această concluzie, Curtea a avut în vedere cele statuate de instanța supremă

prin prima decizie de casare, în sensul că instanțele de fond au reținut, în privința

suprafeței de 8943 mp, obiectul litigiului, că s-a dovedit prin raportul de expertiză

topografică faptul că terenul s-a aflat în extravilanul localității Voluntari, atât

la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și la data efectuării lucrării

topografice, dar nu s-a elucidat dacă această suprafață de teren are categoria de

folosință baltă, potrivit registrului cadastral 1990, parcela 365 și H.G. nr. 994/2002,

care atestă, în opinia părții adverse, că terenul face parte din domeniul public

al unității administrativ - teritoriale.

În egală măsură, instanța

de control judiciar a evidențiat necesitatea unei identificări exacte a imobilului,

aspect în funcție de care s-ar putea configura incidența legii speciale și, implicit,

măsurile reparatorii ce s-ar putea acorda reclamanților. Prin cea de-a doua decizie

de casare, instanța supremă a învederat că nu s-a stabilit dacă terenul de 8943

mp, pentru care s-a dispus retrocedarea în primă instanță, face sau nu parte din

domeniul public al statului, ca parte componentă a albiei minore a cursului de apă

Valea Saulei, așa cum reiese din relațiile comunicate de Administrația Națională

Apele Române, prin adresele menționate în decizia de recurs.

Pentru a răspunde acestor

chestiuni, astfel cum au fost impuse de instanța supremă, Curtea a dispus efectuarea

unui raport de expertiză specialitatea topografie, având ca obiective clarificarea

amplasamentului și situației juridice a terenului în suprafață de 8943 mp, prin

raportare la întreg materialul probator administrat în cauză. Așa cum rezultă din

răspunsurile preliminare ale expertului, pentru formularea concluziilor în cauză,

acesta a examinat adresa nr. 733 DSD/2012, emisă de Administrația Națională Apele

Române, la care a solicitat în completare alte relații de la Direcția Apelor Argeș

- Vedea - Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov. Conform acestei adrese, Administrația

Națională Apele Române confirmă faptul că terenul în litigiu se suprapune în cea

mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei, inclusiv peste două lucrări hidrotehnice

și peste zonele de protecție ale acestora, instituite prin lege. Se mai arată că

Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, cu o lungime de 6 km și cu un bazin

hidrografic în suprafață de 50 km

2

și face parte din domeniul public

al statului, administrat de Administrația Națională Apele Române, Administrația

Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov. În adresă anterior

menționată, se face referire și la dispozițiile legale aplicabile, constând în prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora aparțin domeniului public

al statului apele de suprafață cu albiile lor minore, cu lungimi mai mari de 5 km

și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 km

2

, malurile și

cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza

și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială

și fundul apelor maritime. Curtea a subliniat că, în opoziție, se află ipotezele

menționate la alin. (2) al acestui text de lege, care statuează în sensul că albiile

minore ale cursurilor de apă, cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice

ce nu depășesc suprafața de 10 km

2

, pe care apele nu curg permanent,

aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg,

cu precizarea că proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în

concordanță cu condițiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv.

În urma obținerii acestor

informații suplimentare, expertul a ajuns la concluzia că suprafața de teren de

8943 mp, astfel cum a fost identificată de expertul care a realizat expertiza în

ciclurile procesuale anterioare, se suprapune în cea mai mare parte peste cursul

de apă Valea Saulei, care face parte din domeniul public al statului și este administrat

de Agenția Națională Apele Române. Așa cum învederează expertul, pentru fundamentarea

acestei concluzii, acesta a avut în vedere relațiile furnizate de Administrația

Bazinală de Apă Argeș - Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov, prin adresa

din 02 aprilie 2014, cât și prin adresa nr. 1520/2012, la care face referire și

instanța supremă prin decizia de casare. Examinând conținutul adresei emise în anul

2014, Curtea a reținut că Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală

de Apă Argeș-Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov reconfirmă cele comunicate

anterior prin adresa nr. 733/2012, făcându-se referire în plus la prevederile

art. 3

1

din Legea nr. 107/1996, potrivit cărora, pentru lacurile de acumulare

permanente, a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul

de stat, suprafețele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte

din domeniul public al statului și se includ în categoria terenurilor acoperite

de apă, asimilându-se cu noțiunea de albie minoră.

În urma încuviințării

obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză inițial depus, Curtea a solicitat

expertului să răspundă obiectivelor inițial fixate, prin raportare la concluziile

formulate și la relațiile furnizate de Administrația Națională Apele Române, în

sensul de a clarifica amplasamentului terenului, identificând terenurile dobândite

de autorul reclamanților prin cele 6 titluri de proprietate vechi, pe baza vecinătăților

indicate în cuprinsul acestora și pe baza schițelor cadastrale existente, la momentul

perioadei respective, cerându-i să arate dacă, la momentul dobândirii, existau cele

două bălți și dacă acestea erau situate în perimetrul dobândit prin respectivele

contracte de vânzare cumpărare. Prin cel de-al doilea obiectiv s-a solicitat marcarea

pe schiță și indicarea prin coordonate, însoțită de măsurători distincte pe teren

a porțiunilor de teren afectate de cursul de apă cadastrat al Văii Saulea, de lucrările

hidrotehnice, de cei doi afluenți ai râului, precum și de zonele de protecție ale

acestora stabilite conform Legii nr. 107/1996.

Pentru a răspunde chestiunilor

stabilite de instanță, expertul a formulat două rânduri de concluzii, prin care

a învederat că, în urma studierii actelor de proprietate din anii 1932-1933, precum

și planului cadastral din anul 1929, între terenurile de la nord, cumpărate de la

D.M., N.M. și D.C., și terenul situat la sud de terenurile anterior descrise, cumpărat

de la S.S., nu exista nicio baltă, terenurile fiind în general cultivate cu pomi

fructiferi. Pornind de la susținerile reclamanților, potrivit cărora, bunicul lor

a creat balta după cumpărarea celor 6 terenuri, balta care astăzi poartă indicativele

HB 363 și HB 365, expertul concluzionează că cursul de apă Valea Saulei nu poate

cuprinde și cele două bălți, care au fost create artificial, în condițiile în care

terenul aflat sub aceste ape a făcut parte din suprafața totală de 18 ha, care a

aparținut autorilor reclamanților. Totodată, expertul arată că, în zona de nord

a terenurilor, este menționat ca vecin o zonă cu stufăriș. În finalul concluziilor,

expertul învederează că nu este posibilă stabilirea cu exactitate a zonelor afectate

de acest curs de apă din suprafața totală de 8943 mp și nici care sunt lucrările

hidrotehnice despre care se face vorbire în adresele emise de Administrația Națională

Apele Române.

Prin ultimul răspuns formulat

la chestiunile pe care instanța i-a cerut să le elucideze, ulterior comunicării

relațiilor solicitate de la Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, din cadrul

Primăriei Voluntari, expertul își menține concluziile anterior formulate, în plus,

stabilind, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 107/1996, suprafața zonei de

protecție, ca fiind de 8819 mp.

Curtea a considerat necesar

să puncteze faptul că prezența bălților, ce poartă indicativele HB 363 și HB 365,

pe porțiunea de teren a cărui situație juridică trebuie lămurită (având suprafața

de 8943 mp), este confirmată și de coroborarea planului de încadrare în zonă a terenului

în litigiu, pe care apar reprezentate clar cele două bălți, cu indicativele anterior

menționate, în partea stângă jos a perimetrului delimitat cu roșu, cu concluziile

expertului C.N., exprimate prin completarea la raportul de expertiză din dosarul

de fond. Potrivit acestei completări, expertul arată că, în urma studierii evidențelor

cadastrale la OCPI Ilfov, pe terenul, obiect al cererilor de retrocedare, există

2 loturi libere, pe care nu sunt avizate documentații cadastrale, loturi situate

în partea de sud a terenului, având suprafețele de 8943 mp și, respectiv, 2436 mp.

Această completare la raportul de expertiză este însoțită de un plan de amplasament,

pe care sunt evidențiate cele două loturi libere, printre care figurează și cel

în suprafață de 8943 mp, din a cărui amplasare rezultă, în mod indubitabil, suprapunerea

peste terenul afectat de cele două bălți, figurate pe schița de la fila anterior

menționată.

Analizând prin coroborare

toate aceste mijloace de probă, atât raportul de expertiză, împreună cu completările

sale, efectuat cu ocazia rejudecării, cât și relațiile furnizate de Administrația

Națională Apele Române, Curtea a constatat că suprafața de teren de 8943 m.p. este,

în cea mai mare parte, acoperită de cele două bălți și se suprapune, în cea mai

mare parte, peste cursul de apă Valea Saulei, care este un curs de apă cadastrat,

obiect al proprietății publice de stat, aflat în administrarea Administrația Națională

Apele Române, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996. Faptul

că expertul arată în lucrarea sa că cursul de apă Valea Saulei nu poate cuprinde

și cele două bălți, care au fost create artificial, în condițiile în care terenul

aflat sub aceste ape a făcut parte din suprafața totală de 18 ha, care a aparținut

autorilor reclamanților, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile

în care concluzia expertului se întemeiază exclusiv pe susținerile reclamanților,

neînsoțite de nicio probă în acest sens. Pe de altă parte, traiectoria și elementele

componente ale cursului de apă nu sunt în competența expertului a fi stabilite și

nici cenzurate, în condițiile în care, așa cum s-a învederat deja în cele preced,

cursul de apă Valea Saulei este un curs de apă cadastrat, ale cărui elemente de

morfologie au fost deja stabilite, potrivit Atlasului cadastrului apelor din România.

Pe de altă parte, Curtea

a observat că și expertul în răspunsurile sale evidențiază, în urma examinării titlurilor

vechi de proprietate, în temeiul cărora autorul reclamanților a dobândit cele două

loturi de teren, că, în partea de nord a terenurilor cumpărate de la A.N. și I.S.,

apare menționat că se învecinează cu o zonă de stufăriș. Din studierea planului

cadastral întocmit la nivelul anului 1929 (Dosarul Curții de Apel București nr.

5712/2/2011), rezultă că, între loturile din zona de nord, potrivit identificării

realizate de expert în rejudecare, provenind de la D.M., N.M. și D.C. și lotul situat

în regiunea de sud, provenind de la S.S., se află o zonă de demarcație, care are

o traiectorie șerpuită, similară unui curs de apă. Curtea și-a fundamentat

această prezumție, pornind și de la mențiunile actelor de proprietate, relevate

și de către expert, potrivit cărora, la nord de terenul cumpărat de la A.N. și I.S.,

se află o zonă de stufăriș, fiind de notorietate că acest gen de vegetație (plantă

acvatică) crește doar în regiunile unde există o sursă de apă. Curtea a avut în

vedere aceste aspecte, care reies din coroborarea actelor vechi de proprietate cu

planul cadastral executat în aceeași perioadă, în condițiile în care reclamanții

susțin că autorul lor a creat artificial bălțile, săpând terenul, dar nu probează

în nici un fel această afirmație.

În final, Curtea a reținut

că, indiferent de proveniența acestor bălți, în sensul că preexistau dobândirii

terenului de către autorul reclamanților sau au fost create pe cale artificială

de către acesta, ulterior cumpărării terenurilor, regimului juridic al porțiunii

de teren în litigiu (și, implicit, legea de reparație aplicabilă) trebuie stabilit,

în raport de situația faptică actuală.

Potrivit relațiilor furnizate

de Primăria Voluntari, Valea Saulei este considerată a fi obiect al proprietății

publice al unității administrativ - teritoriale, în considerarea H.G. nr. 994/2002,

prin care s-a realizat un transfer din proprietatea publică a statului și administrarea

Ministerului Apărării Naționale, în proprietatea publică a comunei Voluntari și

administrarea Consiliului Local al acestei comune, a unui imobil format din teren

în suprafață de 495282 ha și construcții în suprafață de 7133 mp. Curtea a reținut

că acesta nu poate constitui un argument contrar celor susținute de Administrația

Națională Apele Române, deoarece transferul realizat prin hotărârea anterior menționată

nu poate opera în privința bunurilor, care, prin natura lor, au un alt regim juridic,

fiind guvernate de acte normative cu caracter special. Față de caracteristice morfologice

ale cursului de apă în discuție, astfel cum au fost stabilite, și anume lungime

de 6 km și bazin hidrografic cu o suprafață de 50 km

2

, sunt incidente

prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ceea ce atrage includerea acestui

curs de apă în domeniul public al statului și nu al unității administrativ - teritoriale,

potrivit criteriilor de distincție impuse de dispozițiile legii speciale.

Pe cale de consecință,

având în vedere că terenul în suprafață de 8943 mp este acoperit de cele două bălți

și se suprapune în cea mai mare parte peste cursul de apă Valea Saulei, curs de

apă cadastrat, parte integrantă a domeniul public al statului, Curtea a reținut

că și terenul în litigiu va avea același regim juridic.

Prin urmare, față de dispozițiile

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care definesc noțiunea de imobil

ce formează obiectul de reglementare al acestei legi speciale, ca fiind terenurile,

cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării

în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste

construcții, la care se adaugă, potrivit dispozițiilor alin. (2) și utilajele și

instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul (în

afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse), interpretate în

coroborare cu prevederile art. 8 din același act normativ, reproduse în cele ce

preced, Curtea a constatat că această porțiune de teren de 8943 mp, în configurația

actuală, descrisă anterior, nu poate intra în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente,

văzând și dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c), coroborat cu prevederile art. 35

din Legea nr. 18/1991, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reținut prin dispoziția

contestată incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în privința

terenului în suprafață de 8943 mp, impunându-se admiterea apelului, schimbarea în

parte a sentinței atacate, cu consecința menținerii dispoziției atacate în aceste

limite și, implicit, a respingerii, ca nefondate, a contestației reclamanților referitor

la această porțiune de teren.

În ceea ce privește suprafața

de 79453,83 mp, urmează a se menține dispozițiile sentinței apelate, sub aspectul

soluției dispuse în legătură cu acest teren, cu precizarea că măsurile reparatorii

urmează a fi acordate în condițiile Legii nr. 165/2013, în favoarea reclamantului

R.C. și a cesionarei M.M.

În privința suprafeței

de teren de 2436 mp (aspect necontestat prin exercitarea recursului), Curtea va

obliga pârâții la emiterea unei dispoziții cu propunerea de acordare, în favoarea

reclamantului și a cesionarei, a măsurilor reparatorii, în condițiile Legii nr.

165/2013, pentru terenul anterior menționat, astfel cum a fost acesta identificat

prin expertiza efectuată de expert C.N. Se vor menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii,

a declarat recurs

A.R.,

considerând-o netemeinică

și nelegală în parte și, pe cale de consecință, solicitând, în principal, admiterea

recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fața

instanței de apel, iar, în subsidiar, modificarea în parte a deciziei recurate,

admiterea în parte a apelului formulat de către Primarul Orașului Voluntari și Consiliul

Local al Orașului Voluntari și modificarea, în consecință, a sentinței civile

nr. 529 din 09 aprilie 2009 a Tribunalului București, în sensul obligării intimaților

la emiterea unei dispoziții motivate privind măsuri reparatorii prin echivalent

și pentru suprafața de teren de 2.436 mp (imposibil a fi restituită în natură),

cu menținerea restului dispozițiilor hotărârii apelate, pe care o consideră temeinică

și legală, în sensul restituirii în natură a suprafeței de teren de 8943 mp.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurentul reclamant a susținut, în esență, următoarele argumente

de nelegalitate a deciziei atacate:

În cauză, ambele casări

au fost generate de lipsa de clarificare a situației terenului în suprafață de 8943

mp, atât în ceea ce privește amplasamentul, cât și situația sa juridică, în raport

de toate înscrisurile administrate în cauză.

Cu ocazia rejudecării

apelului, nu s-a respectat indicația de casare trasată de către Înalta Curte, în

sensul lămuririi situației de fapt a terenului, în raport de care urmează a se stabili

temeiul juridic aplicabil cauzei, respectiv probele administrate în apel nu sunt

apte să clarifice amplasamentul și situația juridică a terenului în suprafață de

8.943 mp, „în raport de toate înscrisurile administrate în cauză", ceea ce

conduce la necesitatea casării și trimiterii spre o nouă rejudecare a cauzei, Înalta

Curte neputându-se pronunța, conform art. 314 C. proc. civ., asupra unei situații

de fapt care nu este pe deplin stabilită.

Astfel, în lipsa unui

probatoriu apt să-i susțină soluția, instanța de apel apelează la niște prezumții

simple pentru a reține că în zona unde sunt situate cele două bălți ar fi existat

un curs de apă, încă de la nivelul anului 1929, aceasta ignorând neconcordanțele

din adresele venite din partea Apele Române, neconcordanțe care determină pe expertul

desemnat să nu poată prezenta un punct de vedere fundamentat tehnico-științific,

ci doar să prezinte, la

insistențele

instanței, o simplă părere care, evident, nu poate suplini obligația trasată în

mod clar, prin cele două decizii de casare pronunțate în ciclurile procesuale anterioare.

Recurentul a susținut

că împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite; în speță, nu s-a dovedit

imposibilitatea restituirii în natură a suprafeței de teren de 8.943 mp; adresele

Apelor Române nu indică nici un document apt să facă dovada pretinsului drept de

proprietate publică asupra suprafeței de teren acoperită cu apă; bălțile au fost

create artificial de autorul său pe terenul proprietatea acestuia, iar porțiunea

din terenul autorului său, acoperită, în prezent, de apă, nu a avut această configurație

de la început, zona respectivă fiind transformată artificial de autorul său, pentru

a avea configurația de astăzi, nefiind vorba de o componentă a vreunui curs de apă.

În acest sens sunt relevante

cele reținute în cuprinsul completării la raportul de expertiză, depuse de expertul

B., pentru termenul din 24 iunie 2014, care confirmă că, în urma verificării contractelor

de vânzare - cumpărare, încheiate de autorul său pentru dobândirea celor 18 ha de

teren, și a planului cadastral din anul 1929, „nu exista nicio baltă, terenurile

respective fiind plantate în general cu pomi fructiferi, așa cum sunt descrise în

actele de vânzare - cumpărare dintre R.C. și D.M., N.M. și D.C.”După cumpărarea

terenurilor (6 loturi a 3 hectare), bunicul său, R.C., a adus echipe de oameni care

au săpat manual balta, care astăzi poarta indicativele cadastrale HB 363 și HB 365,

conform planurilor cadastrale ediția 1980, existente la dosar. Balta a fost făcută

în interiorul terenului lor, la acea vreme, chiar la granițele de sud, respectiv,

nord, ale unor loturi achiziționate.

Ca dovada a celor de mai

sus, prin simpla consultare a actelor de vânzare - cumpărare de la acea vreme, la

granița de sud și respectiv nord, este menționat „stufăriș”, aspect confirmat

de către expertul B.

Pe cale de consecință,

în mod corect, a concluzionat expertul că „cursul de apă pe care îl menționează

Direcția Apelor Argeș - Vedea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-București,

ca Valea Saulei, nu poate cuprinde și cele două bălti care au fost create artificial,

terenul aflat sub aceste ape a făcut parte din suprafața totală de 18 ha (...)".

Apoi, trebuie subliniat

că adresele comunicate de către Apele Române, cu privire la pretinsa suprapunere

între cursul de apă Valea Saulei și terenul autorului său, nu pot fi avute în vedere

pentru a concluziona că terenul de 8.943 mp nu poate fi restituit în natură.

Așa cum punctează și expertul

pe baza celor menționate în cuprinsul acestor adrese, nu există un inventar de coordonate

pentru cursul de apă al Văii Saulea, al Văii Babei (Neacșa) sau al Văii Pipera (Roșia).

În plus, în urma verificărilor

la fața locului, expertul a confirmat că nu există nicio lucrare hidrotehnică, (de

tipul baraje cu lacuri de acumulare), așa cum pretinde Direcția Apele

Române, singura construcție existentă fiind un podeț care asigură curgerea apei

din Balta 2 către est.

Mai mult, față de împrejurarea

că, în una din adresele Apelor Române, se invocă o dispoziție din Legea Apelor

nr. 107/1996 - aliniatul 3.1, recurentul a subliniat că nu a fost finanțată absolut

nicio lucrare pe terenul lor și nici nu s-a prezentat niciun document care să susțină

afirmația că lucrările ar fi fost efectuate din fonduri de la bugetul de stat, motiv

pentru care este evident că nu se pot invoca dispozițiile legale mai sus relatate.

Prin urmare, rezultă că,

la dosarul cauzei, nu a fost administrată nicio probă care să susțină, în mod întemeiat,

afirmațiile potrivit cărora suprafața de teren de 8.943 mp, acoperită cu apă, ar

face parte din domeniul public al statului, raportat la prevederile art. 3

alin. (1) din Legea Apelor nr. 107/19962.

De altfel, această concluzie

este susținută și de concluziile expertului C.N., care a întocmit raportul de expertiză

inițial și o completare în prima rejudecare a apelului, și care reține că lungimea

suprafeței de apă în discuție este de sub lungimea de 5 km impusă de lege pentru

a fi domeniu public.

În același sens sunt și

fotografiile din satelit, depuse de reclamant la dosar, odată cu obiecțiunile la

raportul B., din care se poate observa cu ușurință că nu exista nicio vale, niciun

curs de apa