ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 29/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Prin cererea din 08 aprilie 2013,

reclamantele G.R. și S.E.I. au chemat în judecată pe pârâții U.A.T. Orașul

Voluntari, reprezentată prin primar, Comisia Orășenească Voluntari pentru

S.D.P.P.T., Instituția Prefectului Județului Ilfov, reprezentată prin Prefect,

Comisia Județeană Ilfov pentru S.D.P.P.T. și Statul Roman, reprezentat prin M.F.P.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate neîndeplinirea

obligațiilor de a face stabilite prin titlurile executorii constând din:

sentința civilă nr. 5914 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria

Buftea, în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate în natura

cu privire la suprafața de 2.325 mp și din sentința civilă nr. 3810 din 23

iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Buftea, în ceea ce privește reconstituirea

dreptului de natura cu privire la suprafața de 1,3 ha teren; obligarea

pârâtelor, în solidar, la plata către reclamante a contravalorii de 580.000

euro a imobilului teren în suprafața de 2325 mp și a contravalorii lipsei de

folosința a aceluiași teren de 30.000 euro, a contravalorii de 3.250.000 euro a

imobilului teren în suprafața de 1,3 ha și a contravalorii lipsei de folosința

de 150.000 euro a aceluiași teren, precum și la plata de daune morale în

cuantum de 5.000 euro către reclamante.

În subsidiar,

au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin M.F.P. la plata către

reclamante a pretențiilor indicate la pct. II, în temeiul răspunderii

subsidiare, instituite de art. 224 C. civ., pentru situația înlăturării

răspunderii celorlalte pârâte.

Prin sentința

civilă nr. 1904 din 11 iulie 2013, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a respins,

ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei

Județene Ilfov pentru S.D.P.T., excepția lipsei calității procesuale pasive a

Instituției Prefectului județului Ilfov, excepția lipsei calității procesuale

pasive a U.A.T. Oraș Voluntari, prin primar, și cererea de chemare în judecată

formulată de reclamante.

Prin Decizia

civilă nr. 19/A din 17 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantelor G.R. și S.E.I.

Împotriva

Deciziei civile nr. 19/A din 17 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele G.R. și S.E.I., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Prin raportul

întocmit în cauză, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C.

proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, a apreciat că motivele de recurs

astfel cum au fost formulate, pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute

de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de casare invocate, recurentele au arătat că hotărârea s-a dat cu

încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, că nu

cuprinde motivele pe care se sprijină și este dată cu aplicarea greșită a

legii.

Astfel, au

susținut recurentele că au chemat în judecată cinci pârâți, Statul Român prin M.F.P.

fiind ultimul dintre aceștia, față de care au solicitat obligarea la plată a

pretențiilor indicate la punctul II în temeiul răspunderii subsidiare

instituite de art. 224 C. civ. pentru situația imposibilității de a răspunde a

pârâtelor 1 și 2, respectiv 3 și 4, în cazul în care imposibilitatea este

dovedită, cerere asupra căreia ambele instanțe nu s-au pronunțat în sensul

nemotivării soluției de respingere a acesteia. Temeiul de drept invocat în ceea

ce privește această critică îl constituie dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C.

proc. civ. de la 1865.

În continuare,

au susținut recurentele că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii

având în vedere că soluția instanței de apel validează raționamentul primei

instanțe în sensul că obligația de a face s-ar fi stins prin voia

creditoarelor, respectiv reclamantele, ce ar fi renunțat la reconstituirea în

natură a dreptului precum și lipsa de culpă a pârâtelor, în condițiile în care

culpa pârâtelor rezultă din chiar tergiversarea și durata prelungirii

deposedării abuzive.

S-a mai

susținut că în ceea ce privește caracterul inform al pretinsei renunțări a

reclamantelor la reconstituirea în natură acesta este dublat de indiciile certe

că petiția invocată de pârâte și luată în considerare de instanțe a fost

semnată sub constrângerea evidentă a nerezolvării prelungite a litigiului și

prin inducerea în eroare a acestora.

În ceea ce

privește motivarea contradictorie, recurentele au susținut că deși instanța de

apel reține că reclamantele erau „intrigate de nereușita intrării în posesie cu

terenul", aceeași instanță reține că „Reclamanta G. a arătat faptul că

refuză orice fel de ofertă cu privire la teren fizic".

În final,

recurentele au criticat hotărârea atacată din perspectiva dispozițiilor art. 304

pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, susținând că hotărârea se bazează pe

„schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al pricinii" prin faptul că s-a

analizat culpa pârâtelor din perspectiva dispozițiilor ce reglementează

răspunderea civilă delictuală, critică ce în lumina C. proc. civ. adoptat prin

Legea nr. 134/2010 nu își mai găsește corespondent în reglementarea motivelor

de casare astfel cum sunt expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același

cod.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Motivul de

casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de

ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.,

dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care

vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor

procedurale.

Potrivit

dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi

cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Critica

recurentelor, subsumată celor două motive de casare invocate anterior, prin

care au susținut că instanța nu a motivat soluția de respingere a apelului

împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. se constată a fi nefondată, pentru

considerentele ce succed.

Astfel, din

perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se

constată că recurentele nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural

ce ar putea conduce la nulitatea actului, iar pretinsa nemotivare a hotărârii

sub aspectul arătat nu constituie o critică ce ar putea fi circumscrisă

motivului de casare invocat, ci celui prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc.

civ.

În ceea ce

privește motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că

obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în

dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele

hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept,

examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de

fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic

care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de

cele reținute, Înalta Curte apreciază și această critică a fi nefondată,

întrucât contrar susținerilor recurentelor, hotărârea este pronunțată cu

respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta

cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format

convingerea instanței, reținând, în esență, că reclamanta G.R. a renunțat atât

în numele său cât și în numele reclamantei S.E.I., asupra reconstituirii în

natură a dreptului de proprietate asupra celor două terenuri și a optat pentru

acordarea de despăgubiri în contul acestora.

Mai mult, s-a

reținut că prin cererea din 02 mai 2011 înregistrată la Primăria orașului

Voluntari, reclamantele au informat pe primar că refuză orice ofertă cu privire

la acordarea de teren în natură și solicită, în mod expres, acordarea de

despăgubiri în echivalent valoric, manifestarea de voință a acestora fiind

determinantă în constatarea lipsei culpei pârâților.

Așa fiind, în

raport de probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente

speței, nu poate fi reținută nici critica referitoare la lipsa motivării în

ceea ce privește soluția de respingere a apelului față de pârâtul Statul Român

prin M.F.P., considerentele fiind comune tuturor pârâților.

Motivul

prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când

hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor

de drept material.

În dezvoltarea

acestui motiv de casare, recurentele au făcut o serie de aprecieri referitoare

la tergiversarea soluționării litigiului precum și la culpa pârâtelor ce ar

rezulta din chiar prelungirea duratei deposedării abuzive, fără a argumenta

însă potrivit motivului de casare invocat, care sunt dispozițiile legale aplicate

greșit, pentru a da posibilitatea instanței de recurs de a examina din această

perspectivă hotărârea atacată.

Pentru ca

susținerile dezvoltate de recurentele-reclamante să se încadreze în ipoteza pct.

8 al art. 488 C. proc. civ., acestea trebuiau să demonstreze încălcarea sau

aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să

rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de

fapt stabilită.

În cazul de

față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în

discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludenta lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Pentru toate

argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele G.R. și S.E.I.

împotriva Deciziei civile nr. 19/A din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantele G.R. și S.E.I. împotriva Deciziei civile nr. 19/A

din 17 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2015.