ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3443/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 168 din 09 februarie 2009, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins, ca neîntemeiate, cererile reclamantei S.I. și a intervenientului principal S.M. S-a apreciat, în esență, că, față de probatoriului administrat în cauză, reclamanta și intervenientul principal nu au avut în patrimoniu suprafața de teren în litigiu, la momentul trecerii acesteia în stăpânirea statului. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 octombrie 1961 nu a avut caracter translativ de proprietate, el atestând doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Sentința civilă nr. 1199/2001 a Judecătoriei Buftea are efect constitutiv de drepturi și produce efecte juridice de la momentul rămânerii definitive și irevocabile, ceea ce înseamnă că dreptul de proprietate în privința terenului în litigiu a intrat în proprietatea celor doi soți în anul 2001. Faptul că nu s-au încasat despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995 a fost apreciat ca un demers juridic normal, întrucât acestea au fost acordate pentru o suprafață de teren pe care cei doi soți nu au avut-o în proprietate. În plus, obiectul de aplicare al Legii nr. 112/1995 a exclus categoria terenurilor.

Prin decizia civilă nr. 318/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul reclamantei și intervenientului, a schimbat în tot sentința, a admis cererea principală și cererea de intervenție forțată, a anulat dispoziția nr. 54 din 25 ianuarie 2007 emisă de Primăria Voluntari, a obligat intimata să propună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, situat în comuna Voluntari, județul Ilfov, în condițiile Capitolului VII din Legea nr. 247/2005. În fapt, s-a reținut că prin notificarea nr. 1199 din 30 octombrie 2001, petenții S.G. și S.I. au solicitat, conform Legii nr. 10/2001, restituirea în echivalent a imobilului în litigiu, imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, respectiv a deciziei Primăriei Municipiului București nr. 1673/1985.

La notificare au fost atașate înscrisuri, din care a rezultat că notificatorii au solicitat despăgubiri atât pentru suprafața de teren, cât și pentru construcție, indicând în acest sens decizia de preluare a întregului bun de către stat la data de 31 octombrie 1985. Ulterior formulării acestei notificări, S.G. a decedat, succesorul său fiind intervenientul S.M. Imobilul ce a făcut obiectul notificării a fost achiziționat, prin cumpărare, de către S.G. și S.I., în baza chitanței de mână încheiată la 31 august 1961. Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, conform deciziei Primăriei Municipiului București nr. 1573 din 31 octombrie 1985, cu plată, ½ din construcție de la S.I.

și, fără plată, ½ din construcție de la S.G., iar întreg terenul de 252 mp, fără plată. Valoarea despăgubirilor pentru construcție a fost de 17.500 lei, virată la bugetul statului, deoarece nu a fost ridicată în termenul prevăzut de lege. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, imobilul preluat de stat a fost vândut către V.V. și V.R. în baza Legii nr. 112/1995. Prin sentința civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, s-a constatat că, la data de 31 august 1961, defunctul S.G. a vândut către S.G. și S.I. suprafața de 252 m, teren intravilan, pe care reclamanții și-au construit un imobil compus din 2 camere, hol, bucătărie și vestibul (corp A) și bucătărie, culoar, cameră și garaj (corp B), hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 252 mp teren.

Această hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de drepturi, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului operând la data rămânerii definitive a acesteia. În cauză, reclamanta și soțul său, defunctul S.G., au obținut, anterior formulării notificării întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/12001, o hotărâre judecătorească care recunoștea dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 1.4 din Hotărârea nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Referitor la construcție, s-a reținut că preluarea de către stat a fost abuzivă, decretul în cauză nereprezentând un titlu valabil în raport de normele constituționale de la acea vreme ori de convențiile internaționale la care România era parte. Ca atare, reclamanta S.I.

și intervenientul S.M., în calitate de succesor al defunctului S.G., sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, și aceasta avându-se în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. i), art. 7 din acest act normativ, în contextul formulării notificării în condițiile legii și stabilirii faptului că imobilul solicitat a fost înstrăinat de către stat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, către V.V. și V.R. Terenul în suprafață de 252 mp a trecut prin decizia Primăriei Municipiului București nr. 1573/1985, fără plată, în proprietatea statului de la reclamanta S.I. și defunctul S.G. S-a apreciat că regimul juridic al terenului rămâne supus incidenței Legii nr. 10/2001.

În cauză, proprietarul terenului era, la momentul preluării suprafeței solicitate, S.G., în prezent decedat, cel care a vândut acest imobil în baza unui act sub semnătură privată către reclamanta S.I. și defunctul său soț, S.G. Această situație reiese din sentința civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, hotărâre care recunoaște însă și dreptul de proprietate al cumpărătorilor Ș., dobândit anterior formulării notificării. Reclamanta și soțul său au intrat în posesia terenului cumpărat de la S.G. la data de 31 august 1961, iar această posesie a durat până în anul 1985, când, prin decizia nr. 1573 din 31 octombrie 1985, au fost deposedați. Prin aceasta, cei doi soți au fost considerați și proprietarii terenului, pe care, de altfel, anterior preluării, construiseră clădirea preluată în temeiul Decretului-lege nr. 223/1974.

Prin efectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 august 1961 și, ulterior, prin efectul sentinței civile nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, persoanele îndreptățite să solicite măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale sunt cele ce au formulat și expediat notificarea. S-a avut în vedere și faptul că vânzătorul S.G. a recunoscut, implicit, prin obligația impusă în sarcina sa prin hotărârea judecătorească menționată, dreptul de proprietate al cumpărătorilor asupra terenului vândut în anul 1961. S-a stabilit totodată că terenul indicat în notificarea formulată de reclamantă și soțul acesteia este în prezent afectat de proprietăți private, fapt necontestat în cauză.

Conform art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Curtea a apreciat că problema încasării despăgubirilor pentru construcție trebuie să se aibă în vedere la momentul stabilirii concrete a cuantumului măsurilor reparatorii ce se vor acorda, fără ca instanța de judecată să fie ținută, la acest moment, de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite/încasate și valoarea construcției preluate. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 iulie 2010, pârâta Primăria orașului Voluntari, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte: Așa cum reiese din adresa nr. 3265 din 06 iunie 1996 emisă de SC A. SA, valoarea despăgubirilor a fost de 17.500 lei, sumă care a fost virată la bugetul statului, întrucât aceasta nu a fost ridicată în termenul prevăzut de lege.

Mai mult decât atât, la propunerea Comisiei locale Voluntari, Comisia Județului Ilfov pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, a fost emisă Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997 privind acordarea de despăgubiri pe numele numitului S.G. Față de cele expuse anterior, s-a susținut că reclamanta și intervenientul nu mai sunt îndreptățiți a solicita despăgubiri, întrucât acestea le-au fost acordate, atât la momentul preluării abuzive de către stat, cât și prin Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997, iar faptul că aceștia nu au ridicat suma de bani în termenul prevăzut de lege nu are ca efect obligația de a acorda alte despăgubiri.

Instanța de fond în mod corect a reținut că soluția de respingere a cererii de acordare de despăgubiri s-a impus datorită faptului că reclamanta și intervenientul principal nu au avut în patrimoniul lor suprafața de 252 mp, pentru această suprafață aceștia neîncheind un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică, cu efect translativ de proprietate, ci un antecontract, terenul rămânând proprietatea promitentului-vânzator S.G. Sentința civilă nr. 1199/2001 a Judecătoriei Buftea are efect constitutiv de drepturi și produce efecte juridice din momentul rămânerii definitive și irevocabile. Așadar, terenul a intrat în patrimoniul celor doi soți în anul 2001, ceea ce înseamnă că la data trecerii în proprietatea statului a suprafeței de teren în litigiu, respectiv la data emiterii Deciziei nr. 1573 din 31 octombrie 1985 a Consiliului Popular al Municipiului București, S.I.

și S.G. nu aveau în proprietate acest imobil. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: În fapt, instanțele fondului, singurele abilitate să stabilească pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, au reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, cu plată, ½ din construcție de la S.I. și, fără plată, ½ din construcție de la S.G., iar întregul teren în suprafață de 252 mp, fără plată. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, imobilul preluat de stat a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, numiților V.V. și V.R. Prin sentința civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, s-a constatat că la data de 31 august 1961, defunctul S.G.

a vândut către S.G. și S.I., suprafața de teren de 252 mp, teren intravilan, pe care reclamanții și-au edificat o construcție, hotărârea ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 252 mp teren. Această hotărâre judecătorească cu un astfel de dispozitiv are caracter constitutiv de drepturi, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului operând la data rămânerii definitive a acesteia. Așadar, reclamanta și soțul său, defunctul S.G., au obținut, anterior formulării notificării întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/12001, o hotărâre judecătorească care recunoștea dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu. În drept, conform Hotărârii nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la art. 1.4.

sunt prevăzute soluții privind cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituției din 1965 sau al anumitor situații juridice conexe prin care s-au preluat imobile, între care și Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri. Cu privire la acest act normativ, în mod expres s-a prevăzut că se consideră că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară, sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, cât și cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat.

Pentru ipoteza cauzei pendinte în care imobilul respectiv a fost înstrăinat legal către o terță persoană, s-a prevăzut că se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri reparatorii stabilite de lege, nu restituirea în natură. Susținerea conform căreia reclamanta și intervenientul nu ar mai fi îndreptățiți la obținerea despăgubirilor, în considerarea ideii că acestea le-au fost acordate, atât la momentul preluării abuzive de către stat, cât și prin Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997, nu poate fi primită, întrucât obligația de a acorda această formă de reparație civilă se întemeiază pe faptul preluării abuzive a imobilului în stăpânirea statului, respectiv pe necesitatea recompensării foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pentru prejudiciile aduse.

Împrejurarea că reclamanta și intervenientul principal nu au avut în patrimoniul lor suprafața de teren de 252 mp, cu titlu de proprietate, nu poate fi privită decât în corelație cu efectele hotărârii judecătorești ulterioare - sentința civilă nr. 1199/2001 a Judecătoriei Buftea - al cărui efect constitutiv de drepturi nu este contestat, respectiv cu efectele notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, ce a instituit principiul reparației civile integrale, în formele prescrise de această lege, pentru toate ipotezele concrete de preluare abuzivă a imobilelor în stăpânirea statului comunist.

Conform art. 26 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

În egală măsură sunt relevante dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie în termeni expreși prezumția legală de proprietate, tocmai în ideea de a acoperi orice situație de fapt care indică existența unei valori patrimoniale uzurpate de statul comunist, fără nici o despăgubire prealabilă, imposibil așadar de justificat în condițiile legii naționale, respectiv exigențelor convenționale. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria orașului Voluntari - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 318A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.