ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3443/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3443/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 168 din 09 februarie 2009, Tribunalul București, secția a V a civilă, a

respins, ca neîntemeiate, cererile reclamantei S.I. și a intervenientului

principal S.M.

S-a apreciat, în

esență, că, față de probatoriului administrat în cauză, reclamanta și intervenientul

principal nu au avut în patrimoniu suprafața de teren în litigiu, la momentul

trecerii acesteia în stăpânirea statului. Antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat

la data de 31 octombrie 1961 nu a avut caracter translativ de proprietate, el atestând

doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare

în formă autentică.

Sentința civilă nr. 1199/2001

a Judecătoriei Buftea are efect constitutiv de drepturi și produce efecte

juridice de la momentul rămânerii definitive și irevocabile, ceea ce înseamnă

că dreptul de proprietate în privința terenului în litigiu a intrat în

proprietatea celor doi soți în anul 2001.

Faptul că nu s-au

încasat despăgubirile primite în baza Legii nr. 112/1995 a fost apreciat ca un

demers juridic normal, întrucât acestea au fost acordate pentru o suprafață de

teren pe care cei doi soți nu au avut-o în proprietate. În plus, obiectul de

aplicare al Legii nr. 112/1995 a exclus categoria terenurilor.

Prin decizia civilă

nr. 318/A din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul reclamantei și intervenientului,

a schimbat în tot sentința, a admis cererea principală și cererea de

intervenție forțată, a anulat dispoziția nr. 54 din 25 ianuarie 2007 emisă de

Primăria Voluntari, a obligat intimata să propună acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, situat în comuna Voluntari, județul

Ilfov, în condițiile Capitolului VII din Legea nr. 247/2005.

În fapt, s-a reținut

că prin notificarea nr. 1199 din 30 octombrie 2001, petenții S.G. și S.I. au

solicitat, conform Legii nr. 10/2001, restituirea în echivalent a imobilului în

litigiu, imobil ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974,

respectiv a deciziei Primăriei Municipiului București nr. 1673/1985.

La notificare au fost

atașate înscrisuri, din care a rezultat că notificatorii au solicitat

despăgubiri atât pentru suprafața de teren, cât și pentru construcție, indicând

în acest sens decizia de preluare a întregului bun de către stat la data de 31

octombrie 1985.

Ulterior formulării

acestei notificări, S.G. a decedat, succesorul său fiind intervenientul S.M.

Imobilul ce a făcut

obiectul notificării a fost achiziționat, prin cumpărare, de către S.G. și S.I.,

în baza chitanței de mână încheiată la 31 august 1961.

Imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, conform

deciziei Primăriei Municipiului București nr. 1573 din 31 octombrie 1985, cu

plată, ½ din construcție de la S.I. și, fără plată, ½ din

construcție de la S.G., iar întreg terenul de 252 mp, fără plată. Valoarea

despăgubirilor pentru construcție a fost de 17.500 lei, virată la bugetul

statului, deoarece nu a fost ridicată în termenul prevăzut de lege.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, imobilul preluat de stat a

fost vândut către V.V. și V.R. în baza Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă

nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin

neapelare, s-a constatat că, la data de 31 august 1961, defunctul S.G. a vândut

către S.G. și S.I. suprafața de 252 m, teren intravilan, pe care reclamanții

și-au construit un imobil compus din 2 camere, hol, bucătărie și vestibul (corp

A) și bucătărie, culoar, cameră și garaj (corp B), hotărârea ținând loc de act

autentic de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 252 mp teren.

Această hotărâre care

ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare are caracter constitutiv de

drepturi, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului operând la data

rămânerii definitive a acesteia.

În cauză, reclamanta

și soțul său, defunctul S.G., au obținut, anterior formulării notificării

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/12001, o hotărâre judecătorească care

recunoștea dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În drept, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 1.4 din Hotărârea nr. 250 din 07 martie 2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Referitor la

construcție, s-a reținut că preluarea de către stat a fost abuzivă, decretul în

cauză nereprezentând un titlu valabil în raport de normele constituționale de

la acea vreme ori de convențiile internaționale la care România era parte.

Ca atare, reclamanta S.I.

și intervenientul S.M., în calitate de succesor al defunctului S.G., sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, și aceasta

avându-se în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. i),

art. 7 din acest act normativ, în contextul formulării notificării în

condițiile legii și stabilirii faptului că imobilul solicitat a fost înstrăinat

de către stat în baza Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2560 din 12 februarie 1997, către V.V. și V.R.

Terenul în suprafață

de 252 mp a trecut prin decizia Primăriei Municipiului București nr. 1573/1985,

fără plată, în proprietatea statului de la reclamanta S.I. și defunctul S.G.

S-a apreciat că regimul

juridic al terenului rămâne supus incidenței Legii nr. 10/2001.

În cauză,

proprietarul terenului era, la momentul preluării suprafeței solicitate, S.G.,

în prezent decedat, cel care a vândut acest imobil în baza unui act sub semnătură

privată către reclamanta S.I. și defunctul său soț, S.G.

Această situație

reiese din sentința civilă nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei

Buftea, definitivă prin neapelare, hotărâre care recunoaște însă și dreptul de

proprietate al cumpărătorilor Ș., dobândit anterior formulării notificării.

Reclamanta și soțul

său au intrat în posesia terenului cumpărat de la S.G. la data de 31 august 1961,

iar această posesie a durat până în anul 1985, când, prin decizia nr. 1573 din 31

octombrie 1985, au fost deposedați.

Prin aceasta, cei doi

soți au fost considerați și proprietarii terenului, pe care, de altfel,

anterior preluării, construiseră clădirea preluată în temeiul Decretului-lege

nr. 223/1974.

Prin efectul

antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 31 august 1961 și, ulterior,

prin efectul sentinței civile nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei

Buftea, persoanele îndreptățite să solicite măsuri reparatorii prin echivalent

în condițiile legii speciale sunt cele ce au formulat și expediat notificarea.

S-a avut în vedere și

faptul că vânzătorul S.G. a recunoscut, implicit, prin obligația impusă în

sarcina sa prin hotărârea judecătorească menționată, dreptul de proprietate al

cumpărătorilor asupra terenului vândut în anul 1961.

S-a stabilit totodată

că terenul indicat în notificarea formulată de reclamantă și soțul acesteia

este în prezent afectat de proprietăți private, fapt necontestat în cauză.

Conform art. 26 din

Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită.

Curtea a apreciat că

problema încasării despăgubirilor pentru construcție trebuie să se aibă în

vedere la momentul stabilirii concrete a cuantumului măsurilor reparatorii ce

se vor acorda, fără ca instanța de judecată să fie ținută, la acest moment, de

rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite/încasate și

valoarea construcției preluate.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 iulie 2010, pârâta Primăria

orașului Voluntari, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care a

criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:

Așa cum reiese din

adresa nr. 3265 din 06 iunie 1996 emisă de SC A. SA, valoarea despăgubirilor a

fost de 17.500 lei, sumă care a fost virată la bugetul statului, întrucât

aceasta nu a fost ridicată în termenul prevăzut de lege.

Mai mult decât atât,

la propunerea Comisiei locale Voluntari, Comisia Județului Ilfov pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995, a fost emisă Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997 privind

acordarea de despăgubiri pe numele numitului S.G.

Față de cele expuse

anterior, s-a susținut că reclamanta și intervenientul nu mai sunt îndreptățiți

a solicita despăgubiri, întrucât acestea le-au fost acordate, atât la momentul

preluării abuzive de către stat, cât și prin Hotărârea nr. 33 din 18 iunie 1997,

iar faptul că aceștia nu au ridicat suma de bani în termenul prevăzut de lege

nu are ca efect obligația de a acorda alte despăgubiri.

Instanța de fond în

mod corect a reținut că soluția de respingere a cererii de acordare de

despăgubiri s-a impus datorită faptului că reclamanta și intervenientul

principal nu au avut în patrimoniul lor suprafața de 252 mp, pentru această

suprafață aceștia neîncheind un contract de vânzare-cumpărare în formă

autentică, cu efect translativ de proprietate, ci un antecontract, terenul

rămânând proprietatea promitentului-vânzator S.G.

Sentința civilă nr.

1199/2001 a Judecătoriei Buftea are efect constitutiv de drepturi și produce

efecte juridice din momentul rămânerii definitive și irevocabile.

Așadar, terenul a

intrat în patrimoniul celor doi soți în anul 2001, ceea ce înseamnă că la data

trecerii în proprietatea statului a suprafeței de teren în litigiu, respectiv

la data emiterii Deciziei nr. 1573 din 31 octombrie 1985 a Consiliului Popular

al Municipiului București, S.I. și S.G. nu aveau în proprietate acest imobil.

Recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

În fapt, instanțele

fondului, singurele abilitate să stabilească pe deplin situația de fapt a

cauzei pendinte, au reținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 223/1974, cu plată, ½ din construcție de

la S.I. și, fără plată, ½ din construcție de la S.G., iar întregul teren

în suprafață de 252 mp, fără plată.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2560 din 12 februarie 1997, imobilul preluat de stat a

fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, numiților V.V. și V.R.

Prin sentința civilă

nr. 3299 din 18 octombrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin

neapelare, s-a constatat că la data de 31 august 1961, defunctul S.G. a vândut

către S.G. și S.I., suprafața de teren de 252 mp, teren intravilan, pe care

reclamanții și-au edificat o construcție, hotărârea ținând loc de act autentic

de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 252 mp teren.

Această hotărâre judecătorească

cu un astfel de dispozitiv are caracter constitutiv de drepturi, transferul

dreptului de proprietate asupra imobilului operând la data rămânerii definitive

a acesteia.

Așadar, reclamanta și

soțul său, defunctul S.G., au obținut, anterior formulării notificării

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/12001, o hotărâre judecătorească care

recunoștea dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În drept, conform

Hotărârii nr. 250 din 07 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la art. 1.4.

sunt prevăzute soluții privind cazul unor acte normative emise sub imperiul

Constituției din 1965 sau al anumitor situații juridice conexe prin care s-au

preluat imobile, între care și Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea

situației unor bunuri.

Cu privire la acest

act normativ, în mod expres s-a prevăzut că se consideră că preluarea a fost

abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului

cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară, sau care,

fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit

pentru înapoierea în țară, cât și cazul în care persoana a făcut cerere de

plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa

către stat.

Pentru ipoteza cauzei

pendinte în care imobilul respectiv a fost înstrăinat legal către o terță

persoană, s-a prevăzut că se vor acorda persoanei îndreptățite celelalte măsuri

reparatorii stabilite de lege, nu restituirea în natură.

Susținerea conform

căreia reclamanta și intervenientul nu ar mai fi îndreptățiți la obținerea

despăgubirilor, în considerarea ideii că acestea le-au fost acordate, atât la

momentul preluării abuzive de către stat, cât și prin Hotărârea nr. 33 din 18

iunie 1997, nu poate fi primită, întrucât obligația de a acorda această formă

de reparație civilă se întemeiază pe faptul preluării abuzive a imobilului în

stăpânirea statului, respectiv pe necesitatea recompensării foștilor

proprietari sau moștenitorilor acestora pentru prejudiciile aduse.

Împrejurarea că reclamanta

și intervenientul principal nu au avut în patrimoniul lor suprafața de teren de

252 mp, cu titlu de proprietate, nu poate fi privită decât în corelație cu

efectele hotărârii judecătorești ulterioare - sentința civilă nr. 1199/2001 a

Judecătoriei Buftea - al cărui efect constitutiv de drepturi nu este contestat,

respectiv cu efectele notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001, ce

a instituit principiul reparației civile integrale, în formele prescrise de

această lege, pentru toate ipotezele concrete de preluare abuzivă a imobilelor

în stăpânirea statului comunist.

Conform art. 26 din

Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde

persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este

acceptată de persoana îndreptățită.

În egală măsură sunt

relevante dispozițiile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, care instituie

în termeni expreși prezumția legală de proprietate, tocmai în ideea de a

acoperi orice situație de fapt care indică existența unei valori patrimoniale

uzurpate de statul comunist, fără nici o despăgubire prealabilă, imposibil

așadar de justificat în condițiile legii naționale, respectiv exigențelor

convenționale.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria orașului Voluntari - Comisia de

aplicare a Legii nr. 10/2001 împotriva deciziei nr. 318A din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.