ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6234/2011

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 12 septembrie

2007, R.M. a chemat în judecată pe pârâtul R.V., solicitând pronunțarea unei

sentințe care să țină loc de act de vânzare – cumpărare, pentru terenul

intravilan în suprafață de 700 mp situat în București.

La 3 septembrie 2008,

pârâtul R.V. a formulat cerere reconvențională, solicitând a se dispune

desființarea (rezoluțiunea) promisiunii de vânzare – cumpărare, autentificată

sub nr. 658 din 5 aprilie 2001, precum și a actului adițional autentificat sub nr.

1163 din 31 mai 2004 de B.N.P. F.S., având ca obiect terenul în litigiu și

repunerea părților în situația anterioară.

Judecătoria

sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 10786 din 7 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a instanței. A declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 313/F

din 5 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca

nefondată cererea principală formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu

pârâtul R.V. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune pe cererea

reconvențională, ca nefondată. A respins cererea reconvențională, ca nefondată.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

605/A din 1 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de R.M. împotriva sentinței

tribunalului în contradictoriu cu R.V. A schimbat în parte sentința instanței

de fond, în sensul că a admis acțiunea principală formulată de reclamantul pârât

R.M. împotriva pârâtului reclamant R.V. A constatat intervenită între părți

convenția privind vânzarea – cumpărarea terenului în suprafață de 700 mp situat

în București, având următoarele vecinătăți: la N pe o lungime de 10 m cu zona verde ADP, iar pe o lungime de 20 m (calcan) cu imobilul situat în str. Doctor

Marcovici Alexandru, la E pe o lungime de 21,3 m cu imobilul situat în str. Rigas, la S pe o lungime de 33,10 m cu str. Rigas, la V pe o lungime de 23,6 m cu Grădina Cișmigiu ADP sector 1, intimatul având calitatea de

vânzător, iar apelantul de cumpărător. A precizat că decizia va ține loc de act

autentic de vânzare – cumpărare pentru terenul menționat mai sus. A menținut restul

dispozițiilor sentinței privind cererea reconvențională. A dispus darea în

debit a apelantului cu suma de 45505 lei și a intimatului cu suma de 49030 lei,

reprezentând diferență taxă de timbru neachitată la instanța de fond. A obligat

intimatul la 80943 lei cheltuieli de judecată către apelant.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs pârâtul R.V., arătând că decizia atacată este

nelegală, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și

totodată hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.).

Astfel, a precizat că

în cauză a intervenit o promisiune (sinalagmatică) de vânzare – cumpărare, motiv

pentru care lipsa consimțământului exprimat în sensul transmiterii proprietății

nu poate face posibilă pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc

de contract autentic de vânzare – cumpărare și care să suplinească

consimțământul neexprimat al părților privind înstrăinarea în temeiul

dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 C. civ.

Chiar dacă instanța

ar fi calificat actul juridic dedus judecății ca fiind un antecontract de

vânzare – cumpărare (și nu o promisiune), oricum ar fi trebuit să constate că

acțiunea principală nu este fondată și a invocat în susținere prevederile art. 1020

și art. 1021 C. civ.

A arătat că

prevederile art. 969 C. civ. nu sunt aplicabile atunci când în contract s-a

înserat o clauză de răzgândire.

A menționat că și în

situația în care nu ar fi reținut existența valabilă a clauzei de dezicere,

instanța de apel ar fi trebuit să constate că nu erau îndeplinite condițiile

unei vânzări – cumpărări valabile.

La termenul de

judecată din 21 septembrie 2011, mandatarul recurentului R.V., respectiv P.C.,

potrivit procurii judiciare autentificată sub nr. 2421 din 10 decembrie 2007 de

Biroul Notarului Public S.C.P., a arătat că renunță la judecata recursului care

face obiectul prezentului dosar.

Renunțarea

la judecată este un act procesual de dispoziție, reglementat de art. 246 C.

proc. civ., care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face

atât în primă instanță, cât și în apel și recurs.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 316 C. proc. civ., dispozițiile de procedură

privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care

nu sunt potrivnice celor cuprinse în respectivul capitol, iar potrivit art. 298

din cod, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică

și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice acestora.

Prin urmare, în calea

extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară

de voință a recurentului de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

Respectând astfel

principiul disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte, constată

că în cauză recurentul a renunțat la judecata recursului, în conformitate cu

dispozițiile art. 246 C. proc. civ., sens în care va lua act de această

renunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea

la judecata recursului declarat de pârâtul R.V. împotriva deciziei nr. 605/A

din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.