ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6234/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la 12 septembrie 2007, R.M. a chemat în judecată pe pârâtul R.V., solicitând pronunțarea unei sentințe care să țină loc de act de vânzare – cumpărare, pentru terenul intravilan în suprafață de 700 mp situat în București. La 3 septembrie 2008, pârâtul R.V. a formulat cerere reconvențională, solicitând a se dispune desființarea (rezoluțiunea) promisiunii de vânzare – cumpărare, autentificată sub nr. 658 din 5 aprilie 2001, precum și a actului adițional autentificat sub nr. 1163 din 31 mai 2004 de B.N.P. F.S., având ca obiect terenul în litigiu și repunerea părților în situația anterioară.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 10786 din 7 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale a instanței. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința nr. 313/F din 5 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul R.V. A respins excepția prescripției dreptului la acțiune pe cererea reconvențională, ca nefondată. A respins cererea reconvențională, ca nefondată. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 605/A din 1 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de R.M.

împotriva sentinței tribunalului în contradictoriu cu R.V. A schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că a admis acțiunea principală formulată de reclamantul pârât R.M. împotriva pârâtului reclamant R.V. A constatat intervenită între părți convenția privind vânzarea – cumpărarea terenului în suprafață de 700 mp situat în București, având următoarele vecinătăți: la N pe o lungime de 10 m cu zona verde ADP, iar pe o lungime de 20 m (calcan) cu imobilul situat în str. Doctor Marcovici Alexandru, la E pe o lungime de 21,3 m cu imobilul situat în str. Rigas, la S pe o lungime de 33,10 m cu str. Rigas, la V pe o lungime de 23,6 m cu Grădina Cișmigiu ADP sector 1, intimatul având calitatea de vânzător, iar apelantul de cumpărător.

A precizat că decizia va ține loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru terenul menționat mai sus. A menținut restul dispozițiilor sentinței privind cererea reconvențională. A dispus darea în debit a apelantului cu suma de 45505 lei și a intimatului cu suma de 49030 lei, reprezentând diferență taxă de timbru neachitată la instanța de fond. A obligat intimatul la 80943 lei cheltuieli de judecată către apelant. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul R.V., arătând că decizia atacată este nelegală, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății și totodată hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.).

Astfel, a precizat că în cauză a intervenit o promisiune (sinalagmatică) de vânzare – cumpărare, motiv pentru care lipsa consimțământului exprimat în sensul transmiterii proprietății nu poate face posibilă pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare – cumpărare și care să suplinească consimțământul neexprimat al părților privind înstrăinarea în temeiul dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 C. civ. Chiar dacă instanța ar fi calificat actul juridic dedus judecății ca fiind un antecontract de vânzare – cumpărare (și nu o promisiune), oricum ar fi trebuit să constate că acțiunea principală nu este fondată și a invocat în susținere prevederile art. 1020 și art. 1021 C. civ.

A arătat că prevederile art. 969 C. civ. nu sunt aplicabile atunci când în contract s-a înserat o clauză de răzgândire. A menționat că și în situația în care nu ar fi reținut existența valabilă a clauzei de dezicere, instanța de apel ar fi trebuit să constate că nu erau îndeplinite condițiile unei vânzări – cumpărări valabile. La termenul de judecată din 21 septembrie 2011, mandatarul recurentului R.V., respectiv P.C., potrivit procurii judiciare autentificată sub nr. 2421 din 10 decembrie 2007 de Biroul Notarului Public S.C.P., a arătat că renunță la judecata recursului care face obiectul prezentului dosar. Renunțarea la judecată este un act procesual de dispoziție, reglementat de art. 246 C. proc.

civ., care poate avea loc oricând în cursul judecății, putându-se face atât în primă instanță, cât și în apel și recurs. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 316 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în respectivul capitol, iar potrivit art. 298 din cod, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice acestora. Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurentului de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

Respectând astfel principiul disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte, constată că în cauză recurentul a renunțat la judecata recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ., sens în care va lua act de această renunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâtul R.V. împotriva deciziei nr. 605/A din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.