ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 31 ianuarie 2008 Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul D.D. , după cum urmează: În temeiul disp. art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, infracțiune de refuz de recoltare a probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fapta din data de 10/11 februarie 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul disp. art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000 republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune de dare de mită, faptă din perioada 11 februarie -12 februarie 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

a contopit cele două pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. În temeiul disp. art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, compus din durata pedepsei rezultante, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani, stabilit de art. 82 C. pen. În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării disp. art. 83 C. pen., ce atrag revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a acesteia.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență că, în seara zilei de 10/11 februarie 2007 inculpatul D.D. a fost surprins conducând pe drumurile publice în zona centrală a mun. Ploiești autoturismul Chrysler cu nr. de înmatriculare sub influența băuturilor alcoolice, refuzând recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar în serile de 11 februarie și 12 februarie 2007, succesiv și în baza aceleiași rezoluții infracționale i-a promis agentului de poliție rutieră O.D. din cadrul IPJ Prahova, Serviciul Poliției Rutiere avantaje de ordin material, respectiv bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul de a nu mai da curs dosarului penal pentru comiterea primei infracțiuni.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de contravenție, rezultat test respirator, procese-verbale de ascultare, de transcriere a discuției purtate între inculpat și agentul de poliție O.D., fișa postului agentului de poliție O.D., declarațiile martorilor O.D., S.M., D.I., C.I.A., A.M.C., C.Ș.E., precum și declarațiile inculpatului. Fiind audiat, în timpul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, nesinceră în ceea ce privește infracțiunea de dare de mită, iar pe parcursul cercetării judecătorești nu a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 103 din 7 iulie 2008, cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de inculpatul D.D., a casat sentința în parte și în consecință: A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în componentele sale de câte 2 ani închisoare aplicate pentru infracțiunile prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și respectiv art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. A reținut față de inculpat, la încadrarea juridică a infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, circumstanțele atenuante personale prev. de art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen.

și a redus pedeapsa aplicată de la 2 ani închisoare la 3 luni închisoare. A menținut disp. art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, prev. de art. 82 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței. S-a reținut de instanța de apel ca soluția primei instanțe era greșită prin aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G.

nr. 195/2002, cuantumul apărând excesiv în raport de modul și condițiile concrete în care aceasta a fost comisă și care nu era în concordanță cu practica instanțelor de judecată, în ceea ce privește individualizarea juridică a pedepselor potrivit art. 72 C. pen. pentru infracțiuni de același gen. Cât privește infracțiunea de dare de mită, instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul D.D. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin procuror, a invocat cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței instanței de fond, arătând că a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, în sensul că instanța de apel a dat o interpretare eronată probelor administrate, reținând numai aspecte care conduceau la o soluție favorabilă inculpatului. Inculpatul, personal și prin apărătorul ales, a susținut că sunt trei elemente ce trebuie a fi reținute, respectiv faptul că nu există drum public pe locul unde a efectuat manevra, ceea ce înseamnă că nu poate fi vorba de conducere pe drumuri publice și că a fost de acord cu testarea cu etilotestul. Cât privește refuzul recoltării probelor biologice apreciază că excede speței, întrucât a considerat că fapta sa nu intră sub incidența legii penale.

A mai arătat că în opinia sa sesizarea organului de urmărire penală a avut drept finalitate provocarea săvârșirii unei infracțiuni de dare de mită, numai în acest mod explicându-se invitațiile succesive făcute de organul de poliție la ore neconvenționale și folosirea mijloacelor tehnice audio-video de interceptare, situație în care consideră că în cauză au fost violate disp. art. 6 paragraful 1 și 2 din CEDO. A mai susținut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 C. pen., întrucât nu a făcut nici o ofertă ce ar fi constituit obiectul material al infracțiunii, iar din analiza materialului probator administrat în cauză se concluzionează că ne aflăm în fața unor acte pregătitoare, ce nu intră în sfera ilicitului penal.

În concluzie, a arătat că se consideră nevinovat. Instanța din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului declarat de inc. Apărătorul ales a arătat că la data declarării recursului, respectiv 10 august 2008, inculpatul nu se mai afla în termenul de recurs, dar de la acesta, a înțeles că a făcut dovada că la data respectivă se afla internat în spital. Inculpatul a arătat că a depus recursul imediat cum a aflat de soluția pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este fondat si va fi admis pentru considerentele ce se vor arata în continuare, iar recursul declarat de inculpat este tardiv si va fi respins, ca atare. Analizând decizia atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de parchet, Curtea constată că hotărârea instanței de control judiciar este greșita sub aspectul reținerii situației de fapt si a vinovăției inc.

D.D. în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/00, republicată coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., precum si în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195 /02, republicată. Astfel, cu privire la infracțiunea de dare de mită, verificându-se întregul material probator administrat în cauză, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală si temeinică. În mod corect tribunalul a reținut vinovăția inculpatului, stabilindu-se că fapta de dare de mita a constat în acțiunile repetate săvârșite la datele de 11 februarie 2007 si 12 februarie 2007 de către inculpatul D.D.

de a promite si de a oferi bani sau alte foloase cum ar fi suportarea costurilor unei mese la restaurant în scopul de a-l determina pe agentul de politie O.D. din cadrul IPJ Prahova, Serv. Politiei Rutiere, să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv de a nu da curs constatării acestuia cu privire la comiterea unei infracțiuni de refuz de recoltare a probelor biologice, în sensul de a nu o înregistra ca lucrare penală la instituția unde lucrează. Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt: În seara zilei de 10 februarie 2007, inculpatul D.D. a condus autoturismul Chrysler cu nr. de înmatriculare, până în zona centrala a mun. Ploiești, parcând-o în apropierea unui local situat în zona Camerei de Industrie si Comerț Prahova.

Inculpatul D.D., fiind însoțit de două tinere, a mers la localul din apropiere pe care l-a părăsit în jurul orelor 0,20, după care s-a îndreptat către autoturismul său împreună cu aceleași tinere. În același timp, s-a întâlnit cu martorul A.M.C. pe care urma să-l transporte cu autoturismul său până la locul indicat de acesta. Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului, iar cele două tinere în spate, iar martorul A.M. a ocupat bancheta din dreapta față. În continuare, D.D. a intenționat să efectueze o manevră de mers înapoi, pentru a scoate autoturismul din parcarea în care se afla către str., însă, din neatenție, a acroșat un alt autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare, ce se afla parcat chiar în strada respectivă, orientat cu partea din față spre trotuar.

În urma acestui incident, cele două autoturisme au suferit avarii ușoare. Coliziunea respectivă a fost observată de un echipaj de poliție ce-și desfășura activitatea în imediata apropiere, ocazie cu care agenții de poliție l-au legitimat pe inculpat și pe martorul A.M., după care au anunțat organele de poliție rutieră. S-a prezentat la fața locului agentul de poliție O.D., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la acea oră, ocazie cu care, la ora 0,46, inculpatul D.D. a recunoscut că este persoana care a provocat coliziunea, fiind de acord să fie supus testării cu aparatul etilotest, pentru stabilirea alcoolemiei. După efectuarea testului respectiv, s-a constatat un nivel al îmbibației alcoolice de 0,82 mg/litru în aerul respirat la data de 11 februarie 2007, ora 00,46, deci, peste limita legală admisă care este de 0,40 mg/litru.

În această situație, agentul de poliție O.D., în prezența martorului asistent S.M., i-a cerut inculpatului să se deplaseze la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Inculpatul a refuzat acest lucru, afirmând chiar că nu ar fi condus el respectivul autoturism, după care a părăsit locul faptei, fără a mai da în vreun fel socoteală pentru avariile cauzate celuilalt autoturism. Pentru a fi exonerat de răspundere penală, inculpatul D.D. l-a convins pe prietenul său C.Ș.E. să se prezinte în fața organului de poliție și să declare că el este conducătorul auto care a condus autoturismul cu nr., în seara zilei de 10 februarie 2007. Martorul C.Ș.E.

s-a prezentat a doua zi, pe data de 11 februarie 2007, la organul de poliție și a făcut această declarație. Ulterior, martorul respectiv a revenit asupra acestei declarații, mărturisind adevărul în legătură cu evenimentul petrecut, în sensul că nu a condus autoturismul inculpatului, dar a făcut această afirmație la rugămintea acestuia. În seara zilei de 11 februarie 2007, în jurul orelor 22,00, inculpatul D.D. s-a prezentat la biroul agentului de politie O.D. din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, pentru a lămuri condițiile în care acesta a părăsit locul faptei, în seara precedentă și, eventual, a da o declarație în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.

În acest context, luând cunoștința de faptul că urmează să i se întocmească dosar penal, pentru refuzul de a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, inculpatul a încercat să facă promisiuni agentului de poliție, în sensul că îi va da anumite foloase materiale pentru a nu da curs dosarului penal. Analizându-se actele de la dosar, Curtea constată că la data de 12 februarie 2007, agentul de pol. O.D. a formulat un denunț la DGA - Serv. Terit. Prahova, în care reclama fapta de dare de mita promisă de inculpat, ocazie cu care a înmânat ofițerului de poliție și caseta pe care era întâlnirea din seara precedenta. ( fila 32 dup). Trebuie menționat, în acest sens că, în seara zilei de 11 februarie 2007, in jurul orelor 22, inculpatul D.D.

s-a prezentat la biroul agent, de pol. O.D. din cadrul IPJ Prahova SPR, pentru a-și preciza poziția în legătură cu plecarea sa inopinata de la locul săvârșirii faptei, împrejurare în care a aflat că sesizarea faptei nu fusese încă înregistrată ca dosar penal, situație în care a încercat, prin promisiuni implicând avantaje de ordin material sa-l determine pe agentul de poliție să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu mai înregistreze sesizarea și să o distrugă împreună cu celelalte acte întocmite. Manifestările inculpatului, din acel moment, au fost înregistrate cu o camera video Sony (tip handycam) ce funcționează preventiv în biroul agenților din cadrul Serv. Pol. Rutiere - IPJ Prahova.

Conținutul înregistrării video reflecta sugestiv limbajul verbal, cât si nonverbal (gestic) al inculpatului, în acest sens fiind si redarea scrisa (fila 35 dup.) „ eu de asta zic .. s-o rezolvăm. Ne întâlnim mâine frumos si o rezolvăm (..) că suntem oameni, (...) ieșim la o cafea , să vorbim, și ca să nu alergăm aiurea". Toate acestea se coroborează cu fragmentele de convorbiri din data de 12 februarie 2007 (filele 49-53 dup), înregistrate cu dispozitive specifice purtate de agentul de pol. O.D., în baza ordonanței procurorului „ eu aș încerca să ne înțelegem (..) să vă dau șefu .. trăim si noi, nu Trăiti si dvs si faceți ... spune tu, mă cât mă costă - .. pt. ce - Păi ca să rezolvăm normal să fie bine si pentru mine si pentru dvs (...)».

Nu în ultimul rând, s-a mai reținut că agentul de poliție avea atribuții atât de constatare și sancționare a contravențiilor la regimul circulației rutiere, cât si de constatare si urmărire a infracțiunilor comise pe drumurile publice de către conducătorii auto, astfel cum rezulta din fisa postului (filele 54-55 d.u.p.). Față de toate cele arătate, Curtea constata că fapta de dare de mită există, în mod corect instanța de fond, în temeiul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/00, republicată coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnând inculpatul D.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare. Cu privire la individualizarea judiciara a pedepsei aplicate aceluiași inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicata, Curtea constată că și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este legala si temeinica urmând a fi menținută. Se retine în acest sens că inculpatul a condus în spațiul de parcare adiacent drumului public, dar si pe trotuar. Trebuie precizat că pct. 33 al art. 6 din O.U.G. nr. 195/02 definește în mod clar noțiunea de trotuar ca făcând parte din drumul public. În același sens, art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/1197 privind regimul drumurilor publice stipulează faptul că spațiul de parcare face parte din drumul public. În mod corect la stabilirea si individualizarea judiciara a pedepsei, instanța de fond a ținut seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de normele incriminatoare, gradul de pericol social al acestora, scopul urmărit, natura faptelor si împrejurările comiterii acesteia, poziția procesuală a inculpatului, precum si de lipsa antecedentelor penale.

Cât privește recursul inculpatului, Curtea constată că acesta este tardiv. Astfel, verificându-se decizia instanței de apel, se reține că aceasta a fost pronunțată în ședința publică în data de 7 iulie 2008, menționându-se în dispozitiv că termenul de recurs este de 10 zile de la pronunțare. De asemenea, în partea introductivă s-a consemnat că „la apelul nominal a răspuns apelantul inculpatul D.D. personal..". Verificând actele aflate la dosar, Curtea constata ca la fila 2 dosar ICCJ, se află cererea de recurs formulata de recurentul inculpat D.D., fiind înregistrata la Curtea de Apel Ploiești, cu ștampila registraturii la 8 august 2008. Conform disp. art. 186 C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește.

Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează. Se constată astfel, că nu are importanță ziua din care începe să curgă termenul si numai daca ultima zi ar fi fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare care ar fi urmat. În speța de față, rezultă faptul că termenul a început sa curgă din data de 8 iulie 2008 ,iar ultima zi în care inculpatul se putea adresa instanței fiind 18 iulie 2008, zi de vineri. Așa fiind, față de cele menționate, se constată că, declararea recursului de către inculpatul D.D. la data de 8 august 2008, s-a făcut cu depășirea termenului procedural de 10 zile.

Având în vedere că excepția primează în soluționarea recursului, Curtea nu va mai analiza celelalte motive invocate de către inculpat. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești fiind fondat, Curtea urmează a-l admite conform art. 385 15 pc. 2 lit. a) C. proc. pen. și în baza art. 385 15 alin. (1) pc. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., urmează a respinge, ca tardiv, recursul declarat de inc D.D. Văzând si dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 103 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul D.D. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 69 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 103 din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 februarie 2009.