ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 573/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 69 din 31 ianuarie 2008 Tribunalul Prahova a condamnat pe

inculpatul

D.D.

, după cum urmează:

În temeiul disp. art. 87 alin. (5) din O.U.G.

nr. 195/2002, republicată, infracțiune de refuz de recoltare a probelor

biologice pentru stabilirea alcoolemiei, fapta din data de 10/11 februarie 2007,

la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 7 alin. (2) din

Legea 78/2000 republicată, coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune de dare de mită, faptă din

perioada 11 februarie -12 februarie 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit cele două pedepse și a aplicat inculpatului pedeapsa cea

mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

În temeiul disp. art. 81 C. pen. a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 4 ani, compus din durata pedepsei rezultante, la care se adaugă un

interval de timp de 2 ani, stabilit de art. 82 C. pen.

În temeiul disp. art. 359 C. proc. pen. a

atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării disp. art. 83 C.

pen., ce atrag revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și

executarea în întregime a acesteia.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C.

pen. a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei rezultante.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în esență că, în seara zilei de 10/11 februarie 2007

inculpatul D.D. a fost surprins conducând pe drumurile publice în zona centrală

a mun. Ploiești autoturismul Chrysler cu nr. de înmatriculare sub influența băuturilor

alcoolice, refuzând recoltarea probelor biologice pentru stabilirea

alcoolemiei, iar în serile de 11 februarie și 12 februarie 2007, succesiv și în

baza aceleiași rezoluții infracționale i-a promis agentului de poliție rutieră O.D.

din cadrul IPJ Prahova, Serviciul Poliției Rutiere avantaje de ordin material,

respectiv bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul de a

nu mai da curs dosarului penal pentru comiterea primei infracțiuni.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv procesul verbal de contravenție, rezultat test respirator,

procese-verbale de ascultare, de transcriere a discuției purtate între inculpat

și agentul de poliție O.D., fișa postului agentului de poliție O.D.,

declarațiile martorilor O.D., S.M., D.I., C.I.A., A.M.C., C.Ș.E., precum și

declarațiile inculpatului.

Fiind audiat, în timpul urmăririi penale,

inculpatul a avut o atitudine oscilantă, nesinceră în ceea ce privește infracțiunea

de dare de mită, iar pe parcursul cercetării judecătorești nu a recunoscut

săvârșirea acestei infracțiuni.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 103 din 7 iulie 2008,

cu opinie majoritară, a admis apelul declarat de inculpatul D.D., a casat

sentința în parte și în consecință:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2

ani închisoare în componentele sale de câte 2 ani închisoare aplicate pentru

infracțiunile prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și

respectiv art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 republicată, coroborat cu

disp. art. 255 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A reținut față de inculpat, la încadrarea

juridică a infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002

republicată, circumstanțele atenuante personale prev. de art. 74 și art. 76

lit. d) C. pen. și a redus pedeapsa aplicată de la 2 ani închisoare la 3 luni

închisoare.

A menținut disp. art. 81 C. pen. privind

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe durata

termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, prev. de art. 82 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru

infracțiunea prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, republicată,

coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

S-a reținut de instanța de apel ca

soluția primei instanțe era greșită prin aplicarea pedepsei de 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002,

cuantumul apărând excesiv în raport de modul și condițiile concrete în care

aceasta a fost comisă și care nu era în concordanță cu practica instanțelor de

judecată, în ceea ce privește individualizarea juridică a pedepselor potrivit

art. 72 C. pen. pentru infracțiuni de același gen.

Cât privește infracțiunea de dare de

mită, instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Împotriva sus-menționatei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul D.D.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, prin procuror, a invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

penale atacate și menținerea sentinței instanței de fond, arătând că a fost

comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare, în sensul că instanța de apel a dat o

interpretare eronată probelor administrate, reținând numai aspecte care

conduceau la o soluție favorabilă inculpatului.

Inculpatul, personal și prin

apărătorul ales, a susținut că sunt trei elemente ce trebuie a fi reținute,

respectiv faptul că nu există drum public pe locul unde a efectuat

manevra, ceea ce

înseamnă că nu poate fi vorba de conducere pe drumuri publice și că a fost de

acord cu testarea cu etilotestul.

Cât privește refuzul

recoltării probelor biologice apreciază că excede speței, întrucât a considerat

că fapta sa nu intră sub incidența legii penale.

A mai arătat că în opinia sa sesizarea

organului de urmărire penală a avut drept finalitate provocarea săvârșirii unei

infracțiuni de dare de mită, numai în acest mod explicându-se invitațiile

succesive făcute de organul de poliție la ore neconvenționale și folosirea

mijloacelor tehnice audio-video de interceptare, situație în care consideră că

în cauză au fost violate disp. art. 6 paragraful 1 și 2 din CEDO.

A mai susținut că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev.

de art. 255 C. pen., întrucât nu a făcut nici o ofertă ce ar fi

constituit obiectul material al infracțiunii, iar din analiza materialului

probator administrat în cauză se concluzionează că ne aflăm în fața unor acte

pregătitoare, ce nu intră în sfera ilicitului penal.

În concluzie, a arătat că se consideră nevinovat.

Instanța din oficiu,

a invocat excepția tardivității recursului declarat de inc.

Apărătorul ales a arătat că la data

declarării recursului, respectiv 10 august 2008, inculpatul nu se mai afla în

termenul de recurs, dar de la acesta, a înțeles că a făcut dovada că la data

respectivă se afla internat în spital.

Inculpatul a arătat

că a depus recursul imediat cum a aflat de soluția pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești.

Recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este fondat si va fi admis pentru

considerentele ce se vor arata în continuare, iar recursul declarat de inculpat

este tardiv si va fi respins, ca atare.

Analizând decizia

atacata prin prisma motivelor de recurs invocate de parchet, Curtea constată că

hotărârea instanței de control judiciar este greșita sub aspectul reținerii

situației de fapt si a vinovăției inc. D.D. în ceea ce privește săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/00, republicată

coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C.

pen., precum si în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G.

nr. 195 /02, republicată.

Astfel, cu privire la infracțiunea de dare de mită, verificându-se întregul

material probator administrat în cauză, Curtea constată că hotărârea instanței

de fond este legală si temeinică.

În mod corect

tribunalul a reținut vinovăția inculpatului, stabilindu-se că fapta de dare de

mita a constat în acțiunile repetate săvârșite la datele de 11 februarie 2007

si 12 februarie 2007 de către inculpatul D.D. de a promite si de a oferi bani

sau alte foloase cum ar fi suportarea costurilor unei mese la restaurant în

scopul de a-l determina pe agentul de politie O.D. din cadrul IPJ Prahova, Serv.

Politiei Rutiere, să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv de

a nu da curs constatării acestuia cu privire la comiterea unei infracțiuni de

refuz de recoltare a probelor biologice, în sensul de a nu o înregistra ca

lucrare penală la instituția unde lucrează.

Astfel, din probele

administrate în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 10

februarie 2007, inculpatul D.D. a condus autoturismul Chrysler cu nr. de

înmatriculare, până în zona centrala a mun. Ploiești, parcând-o în apropierea

unui local situat în zona Camerei de Industrie si Comerț Prahova.

Inculpatul D.D.,

fiind însoțit de două tinere, a mers la localul din apropiere pe care l-a

părăsit în jurul orelor 0,20, după care s-a îndreptat către autoturismul său

împreună cu aceleași tinere.

În același timp, s-a

întâlnit cu martorul A.M.C. pe care urma să-l transporte cu autoturismul său

până la locul indicat de acesta.

Inculpatul s-a urcat

la volanul autoturismului, iar cele două tinere în spate, iar martorul A.M. a

ocupat bancheta din dreapta față.

În continuare, D.D. a

intenționat să efectueze o manevră de mers înapoi, pentru a scoate autoturismul

din parcarea în care se afla către str., însă, din neatenție, a acroșat un alt

autoturism marca Peugeot cu nr. de înmatriculare, ce se afla parcat chiar în

strada respectivă, orientat cu partea din față spre trotuar.

În urma acestui

incident, cele două autoturisme au suferit avarii

ușoare.

Coliziunea respectivă

a fost observată de un echipaj de poliție ce-și desfășura activitatea în

imediata apropiere, ocazie cu care agenții de poliție l-au legitimat pe

inculpat și pe martorul A.M., după care au anunțat organele de poliție rutieră.

S-a prezentat la fața

locului agentul de poliție O.D., aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu

la acea oră, ocazie cu care, la ora 0,46, inculpatul D.D. a recunoscut că este

persoana care a provocat coliziunea, fiind de acord să fie supus testării cu

aparatul etilotest, pentru stabilirea alcoolemiei.

După efectuarea

testului respectiv, s-a constatat un nivel al îmbibației alcoolice de 0,82

mg/litru în aerul respirat la data de 11 februarie 2007, ora 00,46, deci, peste

limita legală admisă care este de 0,40 mg/litru.

În această situație,

agentul de poliție O.D., în prezența martorului asistent S.M., i-a cerut

inculpatului să se deplaseze la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, pentru

recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Inculpatul a refuzat

acest lucru, afirmând chiar că nu ar fi condus el respectivul autoturism, după

care a părăsit locul faptei, fără a mai da în vreun fel socoteală pentru

avariile cauzate celuilalt autoturism.

Pentru a fi exonerat

de răspundere penală, inculpatul D.D. l-a convins pe prietenul său C.Ș.E. să se

prezinte în fața organului de poliție și să declare că el este conducătorul

auto care a condus autoturismul cu nr., în seara zilei de 10 februarie 2007.

Martorul C.Ș.E. s-a

prezentat a doua zi, pe data de 11 februarie 2007, la organul de poliție și a

făcut această declarație. Ulterior, martorul respectiv a revenit asupra acestei

declarații, mărturisind adevărul în legătură cu evenimentul petrecut, în sensul

că nu a condus autoturismul inculpatului, dar a făcut această afirmație la rugămintea

acestuia.

În seara zilei de 11

februarie 2007, în jurul orelor 22,00, inculpatul D.D. s-a prezentat la biroul

agentului de politie O.D. din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție

Prahova, pentru a lămuri condițiile în care acesta a părăsit locul faptei, în

seara precedentă și, eventual, a da o declarație în legătură cu ceea ce s-a

întâmplat.

În acest context,

luând cunoștința de faptul că urmează să i se întocmească dosar penal, pentru

refuzul de a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei,

inculpatul a încercat să facă promisiuni agentului de poliție, în sensul că îi

va da anumite foloase materiale pentru a nu da curs dosarului penal.

Analizându-se actele

de la dosar, Curtea constată că la data de 12 februarie 2007, agentul de pol. O.D.

a formulat un denunț la DGA - Serv. Terit. Prahova, în care reclama fapta de

dare de mita promisă de inculpat, ocazie cu care a înmânat ofițerului de

poliție și caseta pe care era întâlnirea din seara precedenta. ( fila 32 dup).

Trebuie menționat, în

acest sens că, în seara zilei de 11 februarie 2007, in jurul orelor 22,

inculpatul D.D. s-a prezentat la biroul agent, de pol. O.D. din cadrul IPJ

Prahova SPR, pentru a-și preciza poziția în legătură cu plecarea sa inopinata

de la locul săvârșirii faptei, împrejurare în care a aflat că sesizarea faptei

nu fusese încă înregistrată ca dosar penal, situație în care a încercat, prin

promisiuni implicând avantaje de ordin material sa-l determine pe agentul de

poliție să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să nu mai

înregistreze sesizarea și să o distrugă împreună cu celelalte acte întocmite.

Manifestările inculpatului, din acel moment, au fost înregistrate cu o camera

video Sony (tip handycam) ce funcționează preventiv în biroul agenților din

cadrul Serv. Pol. Rutiere - IPJ Prahova.

Conținutul

înregistrării video reflecta sugestiv limbajul verbal, cât si nonverbal

(gestic) al inculpatului, în acest sens fiind si redarea scrisa (fila 35 dup.)

„ eu de asta zic .. s-o rezolvăm. Ne întâlnim mâine frumos si o rezolvăm (..)

că suntem oameni, (...) ieșim la o cafea , să vorbim, și ca să nu alergăm

aiurea".

Toate acestea se

coroborează cu fragmentele de convorbiri din data de 12 februarie 2007 (filele

49-53 dup), înregistrate cu dispozitive specifice purtate de agentul de pol. O.D.,

în baza ordonanței procurorului „ eu aș încerca să ne înțelegem (..) să vă dau

șefu .. trăim si noi, nu Trăiti si dvs si faceți ... spune tu, mă cât mă costă

- .. pt. ce - Păi ca să rezolvăm normal să fie bine si pentru mine si pentru

dvs (...)».

Nu în ultimul rând,

s-a mai reținut că agentul de poliție avea atribuții atât de constatare și

sancționare a contravențiilor la regimul circulației rutiere, cât si de

constatare si urmărire a infracțiunilor comise pe drumurile publice de către

conducătorii auto, astfel cum rezulta din fisa postului (filele 54-55 d.u.p.).

Față de toate cele

arătate, Curtea constata că fapta de dare de mită există, în mod corect

instanța de fond, în temeiul art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/00, republicată

coroborat cu disp. art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., condamnând inculpatul D.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Cu privire la

individualizarea judiciara a pedepsei aplicate aceluiași inculpat pentru

infracțiunea prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicata,

Curtea constată că și sub acest aspect hotărârea instanței de fond este legala

si temeinica urmând a fi menținută.

Se retine în acest

sens că inculpatul a condus în spațiul de parcare adiacent drumului public, dar

si pe trotuar. Trebuie precizat că pct. 33 al art. 6 din O.U.G. nr. 195/02

definește în mod clar noțiunea de trotuar ca făcând parte din drumul public. În

același sens, art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 43/1197 privind regimul drumurilor

publice stipulează faptul că spațiul de parcare face parte din drumul public.

În mod corect la

stabilirea si individualizarea judiciara a pedepsei, instanța de fond a ținut

seama de criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de

pedeapsă prevăzute de normele incriminatoare, gradul de pericol social al

acestora, scopul urmărit, natura faptelor si împrejurările comiterii acesteia,

poziția procesuală a inculpatului, precum si de lipsa antecedentelor penale.

Cât privește recursul

inculpatului, Curtea constată că acesta este tardiv.

Astfel,

verificându-se decizia instanței de apel, se reține că aceasta a fost

pronunțată în ședința publică în data de 7 iulie 2008, menționându-se în

dispozitiv că termenul de recurs este de 10 zile de la pronunțare.

De asemenea, în

partea introductivă s-a consemnat că „la apelul nominal a răspuns apelantul

inculpatul D.D. personal..".

Verificând actele

aflate la dosar, Curtea constata ca la fila 2 dosar ICCJ, se află cererea de

recurs formulata de recurentul inculpat D.D., fiind înregistrata la Curtea de

Apel Ploiești, cu ștampila registraturii la 8 august 2008.

Conform disp. art.

186 C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la

care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Când

ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la

sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Se constată astfel,

că nu are importanță ziua din care începe să curgă termenul si numai daca

ultima zi ar fi fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la

sfârșitul primei zile lucrătoare care ar fi urmat.

În speța de față,

rezultă faptul că termenul a început sa curgă din data de 8 iulie 2008 ,iar

ultima zi în care inculpatul se putea adresa instanței fiind 18 iulie 2008, zi

de vineri.

Așa fiind, față de

cele menționate, se constată că, declararea recursului de către inculpatul D.D.

la data de 8 august 2008, s-a făcut cu depășirea termenului procedural de 10

zile.

Având în vedere că

excepția primează în soluționarea recursului, Curtea nu va mai analiza

celelalte motive invocate de către inculpat.

Ca atare, după

verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

fiind fondat, Curtea urmează a-l admite conform art. 385

15

pc. 2

lit. a) C. proc. pen. și în baza art. 385

15

alin. (1) pc. 1 lit. a)

teza I C. proc. pen., urmează a respinge, ca tardiv, recursul declarat de inc D.D.

Văzând si

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva deciziei penale nr. 103

din 7 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, privind pe inculpatul D.D.

Casează decizia penală atacată și menține

sentința penală nr. 69 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de

inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 103 din 7 iulie 2008 a Curții de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

februarie 2009.