ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2003/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 706 din 8 septembrie 2008 Tribunalul Prahova a admis excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta SC R.B. SA și a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în considerente că potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta avea obligația de a încerca rezolvarea litigiului prin conciliere directă, în speță, reclamanta a notificat pârâtele în vederea concilierii pe data de 14 mai 2008, ulterior formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 7 aprilie 2008, cu mențiunea în cuprinsul notificării că toate documentele care au stat la baza pretențiilor sale au fost depuse odată cu cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., procedura concilierii directe are caracter obligatoriu și trebuie înfăptuită în termenele stipulate în acest text, înainte de sesizarea instanței de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală. Prin Decizia nr. 232 din 9 decembrie 2008 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul și a luat act de declarația intimatei – pârâte că nu solicită cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prima critică care vizează interpretarea greșită a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. este nefondată, întrucât potrivit acestui text de lege, coroborat cu art. 109 C. proc.

civ. și respectiv art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., notificarea prin care se convoacă concilierea directă trebuie să fie anterioară cererii de chemare în judecată, cu cel puțin 15 zile, așa cum prevede în mod obligatoriu textul enunțat. În speță apelanta a emis notificarea prin care invita cele două pârâte la conciliere directă la 14 mai 2008, ulterior depunerii cererii de chemare în judecată la instanță, respectiv la data de 7 aprilie 2008, încălcând astfel dispozițiile legale mai sus-menționate. Și cea de-a doua critică invocată de apelantă s-a reținut a fi nefondată, întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. și a soluționat în mod corect excepțiile invocate în cauză astfel, în lipsa concilierii directe reglementată de art. 720 1 C. proc.

civ. nu se putea păși la soluționarea celei de a doua excepții invocate de pârâte, respectiv a lipsei calității procesuale pasive, întrucât această a doua excepție putea fi analizată numai în condițiile îndeplinirii condițiilor de fond și formă prevăzute de normele procedurale pentru cererea de chemare în judecată. Ultima critică s-a reținut a fi nefondată, întrucât instanța de fond nu a făcut o aplicare greșită a principiului neretroactivității legii. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.A. CO TEHERAN invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și făcând aplicarea art. 304 alin. (3) teza 1 și art. 304 alin. (5) C. proc.

civ., trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova. În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susținut în esență că instanța a interpretat greșit prevederile art. 720 1 C. proc. civ. și că din aceste dispoziții rezultă că sancțiunea pentru nerespectarea termenului de realizare a concilierii prealabile este nulitatea relativă a actului procedural, ce poate fi pronunțată de instanță în cazul în care constată îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ. Or, în cauză dovada vătămării drepturilor intimatei – pârâte SC R.B. SA nu s-a făcut, prin urmare excepția lipsei procedurii prealabile trebuia respinsă. S-a mai învederat că instanța a încălcat dispozițiile legale referitoare la ordinea de soluționare a excepțiilor și conform dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., excepția lipsei calității procesuale a pârâtei prevalează; că instanța de apel a ignorat faptul că cererea de chemare în judecată are două capete de cerere – constatare rezoluțiune contract și restituirea unei sume de bani plătită în baza contractului; că instanța de apel a interpretat greșit atât cererea de chemare în judecată cât și modul în care instanța de fond a înțeles să aplice Decizia în interesul legii nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că instanța nu s-a pronunțat asupra caracterului normelor procedurale ale art. 720 1 și art. 109 C. proc. civ. referitoare la data când trebuia efectuată procedura concilierii prealabile. Intimata SC R.B. SA - sucursala PRAHOVA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin prevederile art. 720 1 C. proc. civ. s-a reglementat – pentru procesele și cererile în materie comercială, evaluabile în bani – efectuarea unei proceduri prealabile în scopul de a se încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, iar prin alin. (2) – (5) sunt prevăzute termenele, conținutul înscrisurilor și mijloacele de manifestare a voinței părților. Rațiunea acestor reglementări a rezultat din necesitatea de a se degreva rolul instanțelor și de a se simplifica procedura soluționării cauzelor având ca obiect pretenții de natură bănească, cauze care se pretează a fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt, astfel încât să se dea prioritate voinței părților în ceea ce privește soluționarea litigiilor pe cale judecătorească.

Din materialul probator aflat la dosar nu rezultă o înțelegere amiabilă a părților, ci voința acestora de a rezolva litigiul pe cale judecătorească. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză scopul și finalitatea prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. au fost îndeplinite în sensul că voința părților a fost aceea de a rezolva litigiul pe cale judecătorească și nu pe cale amiabilă, considerând că instanțele anterioare au dat o interpretare excesiv de rigidă acestor prevederi. Înalta Curte constată că pârâta se prevalează de neîndeplinirea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. fără a dovedi o vătămare și fără a-și manifesta voința de a rezolva litigiul pe cale amiabilă astfel încât să paralizeze demersul în justiție al reclamantei.

Totodată, Înalta Curte reține că termenele, condițiile și conținutul înscrisurilor, conform alin. (2) din același text nu reprezintă condiții a căror nerespectare atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai dacă partea dovedește o vătămare, or în cauză pârâta nu a dovedit o vătămare prin nerespectarea termenului. De asemenea, se constată că pârâta nu a invocat nerespectarea prevederilor art. 720 1 C. proc. civ. prin întâmpinare, ci la 19 mai 2008 după prima zi de înfățișare. Înalta Curte reține că în condițiile în care cererea de chemare în judecată introdusă la 5 mai 2008, anterior pronunțării Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție avea ca petit principal constatare rezoluțiune contract, iar celălalt capăt de cerere referitor la pretenții avea caracter accesoriu nu se impunea realizarea procedurii concilierii directe de către părți potrivit art. 720 1 C. proc.

civ., astfel că și din acest punct de vedere hotărârile pronunțate sunt nelegale. Interpretând greșit prevederile art. 720 1 C. proc. civ., instanțele anterioare au admis în mod greșit excepția de inadmisibilitate a acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe, astfel că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere că litigiul a fost soluționat pe excepție fără a intra în cercetarea fondului urmează a se admite recursul, cu consecința casării atât a deciziei cât și a sentinței Tribunalului Prahova, căruia i se va trimite cauza spre soluționate pe fond.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.A. CO TEHERAN împotriva Deciziei nr. 232 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și sentința nr. 706 din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, și trimite cauza pentru soluționare pe fond la Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2009.