ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4516/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1057 din 18 aprilie 2007,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.S., în contradictoriu cu

pârâta A.N.A.F. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor

reprezentând prime de concediu aferente anilor 2004 și 2005, actualizate cu

indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății

efective.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se

impozitează separat.

Aplicarea acestei prevederi

a fost suspendată în mod succesiv în perioada anilor 2001 – 2006, însă

suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea

acestuia.

S-a mai reținut că,

încălcarea existenței dreptului la primă de concediu ar contraveni prevederilor

art. 41, art. 53 și art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.N.A.F., pentru motivul prevăzut de art. 304 p. 9 C.

proc. civ., susținând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea

legii.

Recurenta a arătat că

sentința a fost dată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la

suspendarea aplicării art. 33 alin. (2), actualul art. 35 alin. (2) din Legea nr.

188/1999.

Astfel, a arătat recurenta,

suspendarea prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a fost

dispusă prin legile bugetului de stat, suspendarea având ca temei legal

prevederile din Legea nr. 24/2000, republicată.

A mai susținut recurenta că,

acordarea primelor de concediu pentru anii 2004 și 2005, în condițiile

suspendării acestora, s-ar fi făcut cu încălcarea legii.

A mai susținut de asemenea

că, neacordarea primei de concediu pentru perioada în discuție nu este în

contradicție cu prevederile art. 41, art. 53 și art. 16 alin. (1) din

Constituția României, în sprijinul acestei susțineri fiind invocate deciziile

Curții Constituționale nr. 414/2005, 37/2005, 148/2005, 278/2005 și 398/2005.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate, din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină

lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că, prima de vacanță i se cuvine

reclamantei pentru perioada precizată în acțiune.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are

dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1057 din 18 aprilie 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2007.