ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 276/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de

Apel Craiova la data de 12 octombrie 2011, reclamanții Z.P.F.M., S.M. și S.O.,

în contradictoriu cu pârâtul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire ca răspuns la Decizia nr. 4515 din 15 iunie 2007 și Decizia nr. 4516

din 15 iunie 2007; obligarea pârâtei să o transmită Direcției pentru acordarea

despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților; obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de

daune morale suferite ca urmare a refuzului emiterii titlului de despăgubire, obligarea

în solidar la plata daunelor a funcționarului căruia i-a fost atribuit dosarul

spre soluționare și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că, urmare a notificării nr. 1049/N/2001 formulate

de M.A. autoare a reclamantei S.O., după mai mulți ani s-au emis Deciziile nr. 4515

și 4516 din 15 iunie 2007 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Deciziile fiind comunicate

pârâtei și înregistrate de aceasta sub nr. 47942/CC spre validare în vederea

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Au mai arătat că,

prin contractul de cesiune de drepturi nr. 1826 din 30 august 011 autentificat

de B.N.P. ”D.D. și F.”, reclamanții Z.P.F.M. și S.M. au cesionat de la S.O.

drepturile rezultate din deciziile de mai sus, contractul de cesiune fiind

notificat pârâtei prin notificarea nr. RG/53265 din 14 septembrie 2011.

La data de 14

septembrie 2011, s-au adresat pârâtei cu un memoriu înregistrat sub nr. RG/53266,

prin care au solicitat emiterea titlului de despăgubire, dar fără nici un

rezultat.

Reclamanții au

invocat capitolul VII din Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

instanței de fond

Prin Sentința civilă nr.

601 din data de 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții Z.P.F.M., S.M. și S.O., a obligat pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie privind

despăgubirile conform Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a respins celelalte

petite ale acțiunii precizate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia reclamanții

au calitatea de beneficiari ai despăgubirilor stabilite irevocabil prin

Deciziile nr. 4515 și 4516 din 15 iunie 2007 emise de SC E. SA, Craiova solicitate

în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul din Craiova, imobil expropriat, ca

urmare a cesionarii drepturilor de către autoarea S.O.

Dosarul reclamanților

a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor de către societatea deținătoare, fiind înregistrat sub nr. 47942/

CC, astfel cum precizează însăși pârâta Comisia Centrala prin întâmpinare.

Reclamanta a introdus

acțiunea la data de 12 octombrie 2011 și anterior a fost înaintată cerere

pentru emiterea Titlurilor de despăgubire, conform Legii nr. 247/2005 prin

memoriu înregistrat la Comisie sub nr. 53266 din 14 septembrie 20011.

Curtea a observat,

așadar, că între data depunerii cererii și data introducerii acțiunii au trecut

aproximativ 4 ani, fără ca în perioada respectivă autoritățile abilitate de

lege să ajungă la finalizarea procedurii, apreciind că durata excesivă a

procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul

procesului rezonabil.

A considerat că în

speță s-au încălcat prevederile art. 6 din C.E.D.O. Termenul rezonabil la care

se referă art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O. cuprinde și durata procedurilor

administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută

în dreptul intern pentru sesizarea instanței.

Împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamanților.

Judecătorul fondului

a reținut că prin comportamentul pârâtei s-a ajuns la o încălcare atât a art. 6

din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor de aproximativ 9

ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la

respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, Curtea

a constatat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 9 ani de la

data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o

încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În ceea ce privește

restul petitelor acțiunii, instanța de fond a apreciat că acestea nu sunt

fondate, întrucât obligarea transmiterii deciziei este prematura față de situația

actuală în care nu este emisă această decizie și nu se poate aprecia asupra

refuzului nejustificat de a transmite decizia Direcției de acordare a despăgubirilor

în numerar, iar sub aspectul daunelor morale, în speță nu există dovada

caracterului cert al prejudiciului, ca și condiție prevăzută de C. civ. pentru

angajarea răspunderii civile delictuale.

împotriva sentinței nr. 601 din data de 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel București.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că în

mod greșit a reținut instanța de fond că a fost încălcat principiul termenului

rezonabil, susținând că în cadrul procedurii administrative reglementată de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: a transmiterii

și înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea

deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

Totodată, a arătat

recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluționare a

dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de care, în mod eronat

instanța de fond a reținut că a fost depășit termenul rezonabil, cu atât mai

mult cu cât ordinea în care vor fi soluționate dosarele se face în raport și de

această decizie.

Conform art. 1 din

această decizie, dosarele transmise Secretariatului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor se vor împărți în două categorii, după cum urmează:

dosarele transmise înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007 și

dosarele transmise după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007. În speță, dosarul

reclamanților face parte din categoria celor transmise ulterior intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a respecta ordinea de înregistrare a

dosarelor.

De asemenea, a mai

arătat recurenta că instanța de fond în mod netemeinic a dispus obligarea sa

direct la emiterea deciziei, deși pentru emiterea acesteia este obligatorie

parcurgerea etapei evaluării și că trecerea peste etapele administrative este

nu numai judicioasă, putând conduce și la conjuncturi juridice anormale.

II. Decizia instanței

de recurs,

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Perioada mare de timp

scursă de la data înregistrării dosarului la autoritatea recurentă

îndreptățește pe intimați să invoce încălcarea principiului soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din

Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Împrejurarea că Legea

nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude

incidența acestui principiu, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituția României, normele interne cuprinse în legislația primară și

secundară, inclusiv cele având ca obiect de reglementare procedura de acordare

a despăgubirilor, nu pot fi interpretate și aplicate decât în acord cu dreptul

la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanție a unui

proces echitabil atât în procedura judiciară, cât și în cadrul procedurii

administrative.

Soluționarea

cererilor într-un termen rezonabil constituie, de asemenea, un element al

dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii

Europene, consacrat de art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a

autorităților publice ale statelor membre.

Statului îi revine,

așadar, obligația de a organiza funcționarea sistemului autorităților sale

astfel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să

poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui, într-adevăr, un

criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, însă nu poate fi

invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

De aceea, Înalta

Curte constată că atitudinea autorității recurente nu poate fi justificată nici

prin invocarea regulilor de stabilire a ordinii de soluționare a dosarelor,

prevăzute în Decizia nr. 2815/2008 emisă de aceasta, fiind binecunoscut în

doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra

și nu poate justifica legal întârzierea în soluționarea unei cereri pe motiv că

cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de

timp rezonabil. De asemenea, Decizia nr. 2815/2008 are caracter intern și nu

poate înfrânge principiul sus-menționat al termenului rezonabil de soluționare

a cererilor persoanelor îndreptățite.

Or, în speță,

termenul în care autoritatea recurentă nu a dat curs solicitării

intimatei-reclamante de soluționare a cererii sale nu se încadrează în noțiunea

de termen rezonabil, astfel încât instanța de fond în mod corect a admis

acțiunea, soluția impunându-se în raport atât cu prevederile Legii nr. 247/2005,

Titlul VII, cât și cu dispozițiile art. 6 din C.E.D.O.

De asemenea, contrar

celor susținute de autoritatea recurentă, Înalta Curte constată că instanța de

fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci

a sancționat pasivitatea manifestată de aceasta în perioada scursă de la data

înregistrării dosarului de despăgubire, prin neexercitarea atribuțiilor legale

în soluționarea acestuia; evident, recurenta-pârâtă va emite decizia la care a

fost obligată prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor cuprinse în

actul normativ susmenționat, adică, implicit, după parcurgerea etapei

evaluării.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate și nu pot

fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe

care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva Sentinței nr. 601/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.