ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 424/2014

Asupra recursului civil de față, constată: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Alba, la 11 ianuarie 2013, reclamanții D.D. și D.H. au chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului C. prin primar, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. C., în suprafață de 1.472 m.p. și, respectiv 340 m.p., precum și la plata despăgubirilor actualizate pentru construcțiile și anexele care au existat pe aceste terenuri, în prezent demolate. Prin sentința civilă nr. 892 din 27 martie 2013 Tribunalul Alba a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de pârâta Primăria orașului C. și a respins acțiunea formulată de reclamanți.

În considerentele deciziei s-a reținut că solicitarea reclamanților vizând restituirea în natură a celor două imobile a mai fost supusă analizei instanței, prin cauzele înregistrate sub nr. 2277/107/2011*, respectiv 8145/107/2011*, în care s-au pronunțat sentințele civile nr. 77/2012 și 663/2012, rămase irevocabile, prin deciziile civile nr. 423/2012 și 424/2012 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia. Chiar dacă obiectul celor două cauze nu a fost identic, în sensul că în Dosarul nr. 8145/107/2011*, reclamanții au formulat un capăt de cerere principal în obligarea pârâtului la soluționarea notificării din 2001, iar în Dosarul nr. 2277/107/2011* au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de retrocedare în natură a terenului înscris în C.F.

C., în suprafață de 340 m.p., în esență, toate solicitările reclamanților vizează, același lucru. Instanța de fond a reținut că, pentru a exista identitate de obiect între două sau mai multe acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în același mod, fiind suficient ca, din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final, urmărit de reclamant este același. Principiul puterii lucrului judecat împiedică, nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat, având același obiect, aceeași cauză, între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, printr-o altă hotărâre, ulterioară, dată în alt proces.

Împotriva sentinței civile nr. 892 din 27 martie 2013 a Tribunalului Alba au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că tribunalul a făcut o greșită aplicarea a dispozițiilor art. 1201 C. civ., referitor la excepția autorității de lucru judecat. Prin decizia nr. 482 din 07 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins recursul declarat de reclamanții D.D. și D. împotriva sentinței civile nr. 892 din 27 martie 2013 a Tribunalului Alba. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că același obiect (restituirea în natură a terenului identificat anterior și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate de pe acesta), în contradictoriu cu aceeași pârâtă (Primăria C.) și, în baza aceluiași act normativ (Legea nr. 10/2001), l-au avut notificarea din 18 iunie 2001, precum și notificarea în Dosarul execuțional nr. 228/2001 al Judecătoriei C., formulate de reclamanți.

Aceste notificări au fost soluționate prin dispoziția din 04 iunie 2004 a Primarului C., în sensul că s-a respins cererea de restituire în natură și s-au acordat despăgubiri, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru imobilele înscrise în C.F. Această dispoziție a fost contestată de cei doi reclamanți, iar instanțele de judecată au menținut soluția de acordare a despăgubirilor pentru imobilele reclamanților, modificând doar cuantumul acestora, și implicit au confirmat soluția Primarului orașului C., de respingere a cererii de restituire în natură (sentința nr. 850/2004 a Tribunalului Alba, decizia civilă nr. 565/A/2005 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia nr. 2141/2006 a I.C.C.J., secția civilă).

Urmare a pronunțării acestor hotărâri judecătorești, s-a emis dispoziția nr. 17/2006 de către Primarul Orașului C., prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de cei doi reclamanți și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul și construcțiile, ce au făcut obiectul notificării din 18 iunie 2001 și al notificării în Dos. exec. 228 din 10 aprilie 2001 formulate de reclamanți, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Ulterior, prin decizia nr. 4160/2008 emisă de C.C.S.D. s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 109.944,40 RON în favoarea celor doi reclamanți, în baza hotărârilor judecătorești menționate mai sus.

Contestația formulată împotriva acestei din urmă decizii a fost respinsă, cu caracter irevocabil prin decizia nr. 544/2010 a I.C.C.J., secția contencios administrativ. Reclamanții au formulat o acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Primarul orașului C. la soluționarea notificării și restituirea în natură a suprafeței de 220 m.p., teren înscris în C.F., radierea dreptului de proprietate al Statului Român și reînscrierea celui al reclamanților. Această acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 663/2012 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8145/107/2011* și menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 424/2012.

Printr-o acțiune distinctă, înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 2277/107/2011*, cei doi reclamanți au solicitat obligarea Primăriei orașului C. să emită decizie de retrocedare în natură a imobilului teren înscris în C.F., motivat de faptul că, prin dispoziția Primarului Orașului C., le-a fost respinsă cererea de retrocedare a acestui imobil. Și această acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 77/2012 a Tribunalului Alba, iar recursul declarat împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 423/2012 a Curții de Apel Alba Iulia, fiind astfel menținută soluția. Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii prin restituire în natură și despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele înscrise în C.F.

a fost tranșată în mod irevocabil, sub toate aspectele, soluția finală fiind aceea că reclamanților li s-a respins cererea de restituire în natură și li s-au acordat despăgubiri, emițându-se titlu de despăgubire în cuantum de 109.944,40 RON. Instanța de control judiciar a constatat că, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ. Curtea a constatat și existența identității de părți, în toate litigiile menționate anterior figurând ca părți, atât reclamanții, cât și pârâtul Primarul orașului C. (inclusiv în Dosarul nr. 2277/107/2011* la care fac referire recurenții), dar și identitatea de cauză juridică, solicitările reclamanților fiind fundamentate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Recurenții au invocat și faptul că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu se regăsesc în cele două sentințe civile.

Curtea a constatat că dispoziția Primarului orașului C. este fundamentată inclusiv pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, reținându-se că lucrările pentru care a fost dispusă exproprierea au fost executate. Prin contestația pe care au formulat-o împotriva acestei dispoziții, soluționată de Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 840/2004 reclamanții nu au criticat dispoziția sub acest aspect, fiind nemulțumiți doar de cuantumul despăgubirilor. Astfel, cu privire la îndeplinirea cerințelor art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispoziția a rămas definitivă. Rezultă din toate cele ce preced că, în speță, sunt întrunite cerințele de admisibilitate a excepției puterii lucrului judecat, prin raportare însă, nu numai la hotărârile avute în vedere de prima instanță, ci și la sentința civilă nr. 850/2004, motivarea primei instanțe urmând să fie completată în măsura și pentru considerentele expuse anterior.

Împotriva deciziei nr. 482 din 07 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat un nou recurs reclamanții, reiterând criticile din primul recurs. Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 299 (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispozițiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil.

Această soluție se impune în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora. Așa fiind, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții D.D. și D.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții D.D. și D.H. împotriva deciziei nr. 482 din 7 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2014.