ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 424/2014

Asupra recursului

civil de față, constată:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalul Alba, la 11 ianuarie 2013, reclamanții D.D. și

D.H. au chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului C. prin primar,

solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a terenurilor înscrise

în C.F. C., în suprafață de 1.472 m.p. și, respectiv 340 m.p., precum și la

plata despăgubirilor actualizate pentru construcțiile și anexele care au

existat pe aceste terenuri, în prezent demolate.

Prin sentința civilă

nr. 892 din 27 martie 2013 Tribunalul Alba a admis excepția puterii de lucru

judecat invocată de pârâta Primăria orașului C. și a respins acțiunea formulată

de reclamanți.

În considerentele

deciziei s-a reținut că solicitarea reclamanților vizând restituirea în natură

a celor două imobile a mai fost supusă analizei instanței, prin cauzele

înregistrate sub nr. 2277/107/2011*, respectiv 8145/107/2011*, în care s-au

pronunțat sentințele civile nr. 77/2012 și 663/2012, rămase irevocabile, prin

deciziile civile nr. 423/2012 și 424/2012 pronunțate de Curtea de Apel Alba

Iulia.

Chiar dacă obiectul

celor două cauze nu a fost identic, în sensul că în Dosarul nr. 8145/107/2011*,

reclamanții au formulat un capăt de cerere principal în obligarea pârâtului la

soluționarea notificării din 2001, iar în Dosarul nr. 2277/107/2011* au

solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de retrocedare în natură a

terenului înscris în C.F. C., în suprafață de 340 m.p., în esență, toate

solicitările reclamanților vizează, același lucru.

Instanța de fond a

reținut că, pentru a exista identitate de obiect între două sau mai multe

acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în același mod, fiind

suficient ca, din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final, urmărit de

reclamant este același.

Principiul puterii

lucrului judecat împiedică, nu numai judecarea din nou a unui proces finalizat,

având același obiect, aceeași cauză, între aceleași părți, ci și contrazicerea

între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o

hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, printr-o altă hotărâre, ulterioară,

dată în alt proces.

Împotriva sentinței

civile nr. 892 din 27 martie 2013 a Tribunalului Alba au declarat recurs

reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că tribunalul a făcut o

greșită aplicarea a dispozițiilor art. 1201 C. civ., referitor la excepția

autorității de lucru judecat.

Prin decizia nr. 482

din 07 iunie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins

recursul declarat de reclamanții D.D. și D. împotriva sentinței civile nr. 892

din 27 martie 2013 a Tribunalului Alba.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut că același obiect (restituirea

în natură a terenului identificat anterior și acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile demolate de pe acesta), în contradictoriu cu aceeași pârâtă

(Primăria C.) și, în baza aceluiași act normativ (Legea nr. 10/2001), l-au avut

notificarea din 18 iunie 2001, precum și notificarea în Dosarul execuțional nr.

228/2001 al Judecătoriei C., formulate de reclamanți.

Aceste notificări au fost

soluționate prin dispoziția din 04 iunie 2004 a Primarului C., în sensul că s-a

respins cererea de restituire în natură și s-au acordat despăgubiri, conform prevederilor

Legii nr. 10/2001 pentru imobilele înscrise în C.F.

Această dispoziție a fost

contestată de cei doi reclamanți, iar instanțele de judecată au menținut soluția

de acordare a despăgubirilor pentru imobilele reclamanților, modificând doar cuantumul

acestora, și implicit au confirmat soluția Primarului orașului C., de respingere

a cererii de restituire în natură (sentința nr. 850/2004 a Tribunalului Alba, decizia

civilă nr. 565/A/2005 a Curții de Apel Alba Iulia și decizia nr. 2141/2006 a I.C.C.J.,

secția civilă).

Urmare a pronunțării acestor

hotărâri judecătorești, s-a emis dispoziția nr. 17/2006 de către Primarul Orașului

C., prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului solicitat

de cei doi reclamanți și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru terenul și construcțiile, ce au făcut obiectul notificării din 18 iunie 2001

și al notificării în Dos. exec. 228 din 10 aprilie 2001 formulate de reclamanți,

potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior, prin decizia

nr. 4160/2008 emisă de C.C.S.D. s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 109.944,40

RON în favoarea celor doi reclamanți, în baza hotărârilor judecătorești menționate

mai sus.

Contestația formulată

împotriva acestei din urmă decizii a fost respinsă, cu caracter irevocabil prin

decizia nr. 544/2010 a I.C.C.J., secția contencios administrativ.

Reclamanții au formulat

o acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Primarul orașului C. la soluționarea

notificării și restituirea în natură a suprafeței de 220 m.p., teren înscris în

C.F., radierea dreptului de proprietate al Statului Român și reînscrierea celui

al reclamanților.

Această acțiune a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 663/2012 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul

nr. 8145/107/2011* și menținută de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă

nr. 424/2012.

Printr-o acțiune distinctă,

înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 2277/107/2011*, cei doi reclamanți

au solicitat obligarea Primăriei orașului C. să emită decizie de retrocedare în

natură a imobilului teren înscris în C.F., motivat de faptul că, prin dispoziția

Primarului Orașului C., le-a fost respinsă cererea de retrocedare a acestui imobil.

Și această acțiune a fost

respinsă prin sentința civilă nr. 77/2012 a Tribunalului Alba, iar recursul declarat

împotriva acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 423/2012

a Curții de Apel Alba Iulia, fiind astfel menținută soluția.

Curtea de Apel Alba Iulia

a reținut că cererea reclamanților de acordare a măsurilor reparatorii prin restituire

în natură și despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele înscrise

în C.F. a fost tranșată în mod irevocabil, sub toate aspectele, soluția finală fiind

aceea că reclamanților li s-a respins cererea de restituire în natură și li s-au

acordat despăgubiri, emițându-se titlu de despăgubire în cuantum de 109.944,40 RON.

Instanța de control judiciar

a constatat că, în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ.

Curtea a constatat și

existența identității de părți, în toate litigiile menționate anterior figurând

ca părți, atât reclamanții, cât și pârâtul Primarul orașului C. (inclusiv în Dosarul

nr. 2277/107/2011* la care fac referire recurenții), dar și identitatea de cauză

juridică, solicitările reclamanților fiind fundamentate pe dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Recurenții au invocat

și faptul că dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu se regăsesc

în cele două sentințe civile.

Curtea a constatat că

dispoziția Primarului orașului C. este fundamentată inclusiv pe dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 10/2001, reținându-se că lucrările pentru care a fost dispusă

exproprierea au fost executate.

Prin contestația pe care

au formulat-o împotriva acestei dispoziții, soluționată de Tribunalul Alba, prin

sentința civilă nr. 840/2004 reclamanții nu au criticat dispoziția sub acest aspect,

fiind nemulțumiți doar de cuantumul despăgubirilor. Astfel, cu privire la îndeplinirea

cerințelor art. 11 din Legea nr. 10/2001, dispoziția a rămas definitivă.

Rezultă din toate cele

ce preced că, în speță, sunt întrunite cerințele de admisibilitate a excepției puterii

lucrului judecat, prin raportare însă, nu numai la hotărârile avute în vedere de

prima instanță, ci și la sentința civilă nr. 850/2004, motivarea primei instanțe

urmând să fie completată în măsura și pentru considerentele expuse anterior.

Împotriva deciziei

nr. 482 din 07 iunie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat

un nou recurs reclamanții, reiterând criticile din primul recurs.

Înalta Curte constată

că recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 299 (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională sunt supuse recursului.

Astfel, din coroborarea

textului procedural mai sus evocat, cu dispozițiile art. 377 alin. (5) C. proc.

civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice

alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că

decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar

al acestei căi de atac, având caracter irevocabil.

Această soluție se impune

în respectarea principiilor legalității și unicității căilor de atac și presupune

asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfășurarea procedurii

de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.

Așa fiind, față de considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții

D.D. și D.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamanții D.D. și D.H. împotriva deciziei nr. 482 din 7 iunie 2013 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie

2014.