ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3 din 4 ianuarie

2007, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Primăriei Grebenișu de Câmpie, a admis acțiunea civilă formulată de

reclamantele A.S.D. și A.S.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Grebenișu

de Câmpie și, drept consecință, a dispus obligarea acesteia la emiterea

dispoziției de restituire în natură către reclamante a suprafeței de 442.980

mp. teren, înscrisă în C.F. Grebeniș.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că preluarea terenului s-a făcut abuziv

și fără titlu valabil, iar reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite

conform Legii nr. 10/2001, republicată.

Împotriva soluției

menționate a declarat apel pârâta Primăria comunei Grebenișu de Câmpie,

solicitând schimbarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii ca

nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului

s-a arătat că Primăria comunei Grebenișu de Câmpie este lipsită de calitate

procesuală pasivă, întrucât întreaga documentație privind imobilele în discuție

a fost transmisă la SC Z. SA Zau de Câmpie, situație în care această unitate,

în calitate de administratoare de drept a terenurilor revendicate, era obligată

să procedeze la restituirea acestora.

S-a mai arătat că în

speța dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși preluarea s-a făcut în anul 1948,

terenurile intră sub incidența Legii nr. 119/1948, iar conform cărților

funciare prezentate, suprafața agricolă este de 69,49 ha, iar suprafața aprobată la Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 este de 61,92 ha, rămânând neaprobată suprafața de 0,57 ha, care urmează a fi soluționată potrivit Legii nr. 247/2005.

Prin întâmpinarea

depusă la data de 7 iunie 2007, reclamantele au solicitat respingerea apelului

ca nefondat, arătând că pârâta are calitate procesuală pasivă prin prisma

dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenurile

revendicate se află în patrimoniul local, situație în care nu prezintă

relevanță faptul că documentația referitoare la acestea a fost sau nu transmisă

unei alte persoane juridice, atâta timp cât din actele aflate la dosarul cauzei

rezultă că terenurile preluate la stat de la defunctul V.G.M. au intrat în

patrimoniul I.A.S.Z., transformat ulterior în SC Z.Z. SA și predate după

lichidarea acesteia către A.D.S. București, care la rândul său le-a predat pe

bază de protocol către apelantă, în cursul anului 2002.

S-a mai arătat că

prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reglementează tocmai

situația juridică a imobilelor naționalizate prin Legea nr. 119/1948, precum și

a celor naționalizate fără titlu valabil și cum imobilul din litigiu este teren

arabil, acesta cade sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr.

70/ A din 18 mai 2010, curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, a admis

apelul și a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a obligat

pârâta la emiterea dispoziției de restituire în natură către reclamante a

suprafeței de 312.980 mp. teren, înscris în C.F. Grebeniș, menținând restul dispozițiilor.

În adoptarea acestei

soluții, Curtea de Apel a reținut că pârâta-apelantă are calitate procesuală

pasivă în cauză, deoarece potrivit înscrierilor din cartea funciară, imobilul a

fost preluat în anul 1948 în baza adresei nr. 1107/1948 a Ocolului Agricol

Band, iar unitatea deținătoare este Primăria Grebenișu de Câmpie, nefiind notat

vreun drept de administrare a vreunei alte unități.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut că prin expertiza tehnică efectuată a fost identificat terenul în

suprafață de 442.978 mp., constatându-se că din suprafața solicitată, doar

130.000 mp. sunt înscriși în titlul de proprietate nr. x/2001, motiv pentru

care s-a apreciat că în privința acesteia sunt aplicabile prevederile art. 8

din Legea nr. 10/2001, republicată.

În urma admiterii

recursului declarat de pârâtă, această ultimă hotărâre a fost casată de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4713 din 1 iunie 2011,

dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pe

considerentul că probațiunea administrată nu lămurește pe deplin împrejurarea

susținută de către pârâtă, conform căreia terenul pretins în prezenta procedură

ar fi fost retrocedat în baza legilor fondului funciar și ar fi exceptat de la

aplicarea Legii nr. 10/2001, prin prisma dispozițiilor art. 8 din legea

menționată.

Pentru verificarea

acestor aspecte, Curtea a solicitat de la Comisia Județeană Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

comunicarea cererilor de reconstituire formulate cu privire la terenurile din

litigiu în baza legilor fondului funciar, precum și a documentației aferente

titlurilor de proprietate eliberate.

În privința cererii

de completare a expertizei tehnice efectuate în primul ciclu procesual - cerere

formulată de către pârâta apelantă, instanța s-a pronunțat în sensul

respingerii acestei solicitări, apreciind că obiectivele suplimentare propuse

nu prezintă relevanță în raport cu restul probatoriului administrat și

îndrumările date prin decizia de casare.

Prin decizia civilă nr.

25/ A din 10 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis

apelul declarat de pârâta Primăria comunei Grebenișu de Câmpie, județul Mureș,

împotriva sentinței civile nr. 3 din 4 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul

Mureș în Dosarul nr. 2441/2006.

A schimbat hotărârea

atacată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A.S.D.

și A.S.T. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Grebenișu de Câmpie.

Curtea de Apel a

reținut următoarele:

Prin cererea adresată

primei instanțe, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la restituirea

unei suprafețe de 442.980 mp. teren agricol situat pe raza com. Grebenișu de

Câmpie și înscris în C.F. Grebeniș, invocând în acest sens prevederile Legii nr.

10/2001 și calitatea de succesoare a fostului proprietar M.G.V., a cărui avere

a fost expropriată de Statul Român în anul 1945, precum și împrejurarea că prin

efectul aplicării legilor fondului funciar nu au intrat în posesia întregii

suprafețe de teren care a aparținut antecesorului lor, rămânând de restituit

diferența pretinsă prin acțiune.

Potrivit

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența

acesteia terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării

abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este

reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

forestiere, solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Prin expertiza

tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că terenul înscris în cele două cărți

funciare invocate prin acțiune s-a situat în extravilanul com. Grebenișu de

Câmpie la data preluării abuzive, situația fiind neschimbată și în prezent și

necontestată de către reclamante, cu excepția unei suprafețe de 57.952 mp.,

care este aferentă fostului conac expropriat și care a format obiectul H.G. nr.

834/1991, fiind astfel atribuită SC Z. SA, iar actualmente constituie

proprietatea SC C. SRL Ungheni și este revendicată de reclamante în Dosarul nr.

7521/43/2007, aflat pe rolul Tribunalului Mureș (filele 138-139, Dosar nr. 636/43/2007,

fila 25 - Dosar nr. 636/43/2007, ambele ale Curții de Apel Tg. Mureș).

De asemenea, din

cuprinsul înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, reiese că fosta

proprietate a antecesorului reclamantelor a format obiectul exproprierii

efectuate în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare,

situație în care terenul din litigiu a căzut sub incidența prevederilor

reparatorii ale legilor fondului funciar - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997

și Legea nr. 1/2000, prevederi de care au uzat însuși reclamantele (alături de

o altă moștenitoare), formulând cereri de reconstituire inclusiv pentru

terenurile înscrise în cele două cărți funciare invocate prin acțiune, astfel

cum rezultă din documentația aferentă celor patru titluri de proprietate care

le-au fost eliberate: Titlul de proprietate nr. x/2001 - pentru suprafața de 46 ha 7.200 mp. teren agricol; Titlul de proprietate nr. x/2001 - pentru suprafața de 15 ha 2.000 mp. teren agricol; Titlul de proprietate nr. x/2004 - pentru suprafața de 10 ha teren cu vegetație forestieră și Titlul de proprietate nr. x/2008 – pentru suprafața de 9 ha teren cu vegetație forestieră (filele 8-19, dosar fond, filele 75-228, Dosar nr. 636/43/2007 al

Curții de Apel Tg. Mureș).

Împrejurarea

susținută prin acțiune - conform căreia, în urma aplicării legilor fondului

funciar ar fi rămas nerestituită suprafața de teren revendicată în prezentul

litigiu, nu este aptă a schimba natura și regimul juridic al acesteia, câtă

vreme a căzut sub incidența unor alte legi reparatorii, care prevedeau, la

rândul lor, mijloace procedurale de contestare a soluțiilor adoptate de

comisiile locale, respectiv județene, de fond funciar.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt suficient de clare și

nu lasă loc vreunei alte interpretări, fiind evident faptul că intenția

legiuitorului a fost aceea de a exclude din domeniul de aplicare al legii

menționate terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la

data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin

legile fondului funciar, situație în care nu se poate pretinde că domeniul de

reglementare al Legii nr. 10/2001 are caracter de complinire pentru această

categorie de terenuri, în raport cu actele normative reparatorii în materie

imobiliară, din domeniul fondului funciar.

O atare concluzie se

desprinde, de altfel, și din dispozițiile art. V alin. (2) din Titlul I al

Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect

terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluționate

până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în

vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite

potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 pentru

reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

forestiere.

Cum obiectul cererii

de restituire supuse examinării în prezentul litigiu îl constituie tocmai

terenuri agricole de natura celor enumerate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că,

în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., se impune admiterea apelului

dedus judecății și schimbarea pe fond a hotărârii, în sensul respingerii

acțiunii, observând, totodată că pârâta apelantă nu a solicitat cheltuieli de

judecată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs

reclamantele A.S.D. și A.S.T.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și art. 312-314

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a susținut că hotărârea este nelegală, urmarea nerespectării de

către instanța de apel a dispozițiilor date prin decizia de casare și urmare a

unei interpretări și aplicării greșite a Legii nr. 10/2001.

Astfel prin Decizia de

casare nr. 4717/2011, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanței de apel, ca

procedând la rejudecarea cauzei să stabilească dacă terenurile revendicate se

încadrează în sfera de reglementare a art. 2 din Legea nr. 10/2001 sau în

categoria celor exceptate conform prevederilor art. 8 din lege.

Sub acest aspect,

instanța de apel deși nu a administrat nici un fel de probatoriu suplimentar în

cauză care să poată conduce la schimbarea situației juridice avute în vedere la

pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, a reținut că „dispozițiile art.

8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt suficient de clare și nu lasă loc

vreunei alte interpretări, fiind evident faptul că intenția legiuitorului a

fost aceea de a exclude din domeniul de aplicare a legii menționate terenurile

situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum

și cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar. O

atare concluzie se desprinde, de altfel, și din dispozițiile art. V alin. (2)

din titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având

ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nesoluționate pană la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta

în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale

constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere".

Acesta interpretare

nu ține însă cont de situația concretă și reală a terenului atât din momentul

preluării la stat fără titlu valabil, cat și a celei din momentul înregistrării

notificării.

Astfel la momentul

preluării la stat terenul era aferent unei ferme agricole compuse din teren, pe

care se aflau edificate numeroase construcții, destinație pe care a păstrat-o până

în momentul notificării întrucât în integralitatea sa terenul și construcțiile se

află în proprietatea SC Z.Z. SA.

Abia în urma vânzării

la licitație a construcțiilor aparținând acestei ferme, prin procesul - verbal

de licitație din data de 18 iulie 2001, din totalul suprafeței de teren deținute

de către această societate comercială, suprafața de 57.913,6 mp teren pe care

se aflau edificate toate construcțiile evidențiate în CF Grebeniș se

dezmembrează și se operează distinct în CF nou creată Grebeniș prin încheierea din

14 mai 2003, restul terenului,  fără construcții rămânând în vechiul CF, pe

foștii proprietari, respectiv antecesorii reclamantelor, fiind preluat de către

Agenția Domeniilor Statului.

Ca atare, nefiind la

dispoziția comisiei locale la momentul efectuării primei notificări nu putea fi

restituit de către acesta comisie, urmând regimul avut anterior preluării la

stat și dezmembrării lui respectiv cel de teren cu destinație strictă de „fermă

și cale

”

așa cum era

evidențiat în CF.

Pentru aceste motive,

imobilele din litigiu nu se pot încadra celor exceptate din sfera de aplicare a

Legii nr. 10/2001, conform reglementărilor cuprinse în art. 8 alin. (1) modificat

prin art. 15 din Legea nr. 247/2005, ele rămânând în sfera de aplicare a

dispozițiilor art. 6 alin. (1) din lege, modificat prin art. 10 din titlul I al

Legii nr. 247/2005.

Chiar dacă s-ar fi

reținut în mod temeinic incidența în speță a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, admițând apelul, pentru motivele

prezentate în considerentele deciziei atacate, instanța de apel nu ar fi

trebuit să procedeze la respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată,

ci constatând eventual necompetența în soluționarea cauzei ar fi trebuit să

decline competența de soluționare a acesteia și să o trimită spre competentă

soluționare, în baza Legilor nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997,

Legea nr. 1/200 și respectiv Legea nr. 247/2005 instanței competente, respectiv

Judecătoriei Tg. Mureș.

O astfel de soluție

juridică se desprinde și din faptul că instanța de apel reține de asemenea în

considerentele hotărârii atacate că „..din dispozițiile art. V alin. (2) din

Titlul 1 al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca

obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nesoluționate pană la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor

înainta în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale

constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și

forestiere

”

.

Cum acesta dispoziție

legală nu a fost respectată de către persoana juridică notificată, soluționarea

cauzei într-o astfel de situație poate eventual aparține Judecătoriei Tg.

Mureș, împrejurare față de care instanța de apel putea să se desesizeze

trimițând cauza spre competentă soluționare acesteia, fără însă a proceda la

respingerea pe fond a acțiunii subsemnatelor, într-o atare situație fiind incidente

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Acesta este și

motivul pentru care în temeiul prevederilor art. 313 raportat la art. 304 pct. 3

C. proc. civ., se impune casarea integrală a deciziei atacate și trimiterea

dosarului în vederea rejudecării apelului Curții de Apel Tg. Mureș, care în rejudecarea

apelului poate constata necompetența sa materială în soluționarea cauzei și

poate dispune eventual, trimiterea dosarului spre soluționare instanței

competente potrivit legii.

Prin decizia de

casare instanța supremă a stabilit în sarcina instanței de rejudecare de

asemenea lămurirea unor aspecte considerate ca fiind neconcordante între

concluziile cuprinse în raportul de expertiză și mențiunile din cărțile

funciare depuse la dosarul cauzei, aspect pe care instanța de apel nu l-a mai

analizat, încălcând astfel dispozițiile obligatorii ale acestei decizii de

casare.

Prin nerespectarea

integrală a dispozițiilor cuprinse în decizia de casare instanța de apel a

soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului litigiului, motiv

pentru care se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre

rejudecare instanței de apel și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (3)

C. proc. civ.

Pe fondul litigiului

dedus judecății, din probele administrate rezultă că în suprafață totală

preluată se include și suprafața de 57.913 m.p. pe care se află construcțiile

vechiului conac, ale fermei agricole și ale căii de acces, vândute la licitație

publică în anul 2002 către SC C. SRL Ungheni și care face obiectul unui Dosar separat

înregistrat la Tribunalul Mureș sub nr. 6048/2003.

Prin dispozițiile art.

2 din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv toate

imobilele, terenuri cu sau fără construcții preluate în baza Legii nr. 119/1948

privind naționalizarea întreprinderilor etc., iar în cauză, deși preluarea s-a

făcut în anul 1948, imobilele din litigiu nu intră sub incidența actului de

naționalizare din 11 iunie 1948 întrucât prin destinație nu pot fi încadrate în

categoria celor supuse naționalizării prin acest act, fapt reținut în mod

corect prin prima decizie a instanței de apel.

Chiar dacă ar fi fost

incluse în anexele Legii nr. 119/1948 ele se încadrează în mod expres în

categoria celor preluate în mod abuziv întrucât acest act este trata ca atare

de Legea nr. 10/2001.

Aceste imobile se

încadrează în mod strict în categoria celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. a)

și (h) din Legea nr. 10/2001 respectiv a celor preluate fără titlu valabil,

fără respectarea dispozițiilor legale și prin acte de dispoziție emise de către

organe locale fără autoritate în acest sens.

Adresa nr. 1107/1948

a Ocolului Agricol Bând, ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate

a statului în C.F. nu poate constitui un just titlu valabil

care să-l legifereze și

să consfințească această preluare, fapt reținut de asemenea în mod corect de

către instanța de fond.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Se constată că

instanța a fost investită legal cu o acțiune având ca obiect obligarea intimatei

la recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001,

respectiv restituirea în natură a suprafeței de teren de 442.980 m.p. sau

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, acțiunea fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 2, 6 și 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 13 din Titlul VII

din Legea nr. 10/2001.

În raport de temeiul

juridic al acțiunii și cu respectarea principiului disponibilității, în mod

legal cauza a fost soluționată în primă instanță de către Tribunal, instanța

nefiind sesizată cu vreun capăt de cerere, principal sau secundar, prin care să

se solicite înaintarea notificării în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al

Legii nr. 247/2005, Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, urmarea

constatării în cauză a incidenței dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Nefiind sesizate cu

vreun capăt de cerere având ca obiect aplicarea legilor fondului funciar, în

mod legal și cu respectarea normelor de procedură civilă privind competența

materială, instanțele au procedat la judecata cauzei în limitele investirii,

nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Nefondată este și

critica privind nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor

obligatorii date prin Decizia de casare nr. 4753/2011.

Prin decizia de

casare s-a statuat că bunul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, însă în

cauză nu s-a analizat dacă „bunul pretins intră sau nu sub incidența actului

normativ de reparație” prin raportare la dispozițiile art. 8 din lege, care

reglementează o situație de excepție de la aplicarea actului normativ reparator

în ipoteza terenurilor situate în extravilanul localităților la data preluării

abuzive sau la data notificării și al căror regim juridic este reglementat prin

legile fondului funciar și că, totodată, nu s-a stabilit dacă terenul care a

făcut obiectul acțiunii a fost sau nu restituit în baza legilor fondului

funciar.

Instanța de apel, în

rejudecare, a respectat dispozițiile instanței de casare privind necesitatea

administrării de noi probatorii pentru stabilirea stării de fapt, fiind depuse

la dosar documentațiile care au stat la baza eliberării titlurilor de

proprietate, iar reprezentantul reclamantelor s-a opus cererii formulate de

pârâtă de completare a raportului de expertiză topografică.

În ceea ce privește

criticile referitoare la inaplicabilitatea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

se constată că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest text

prevedea că nu intră sub incidența legii terenurile al căror regim juridic este

reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Ulterior, prin

intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, a fost modificat și conținutul art. 8

alin. (1), în sensul că nu intră sub incidența legii speciale de restituire

terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau

la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat

prin legile fondului funciar.

Prin urmare, forma

inițială a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 excludea de la beneficiile

acestei legi doar terenurile care intrau sub incidența legilor fondului

funciar, iar modificările ulterioare au mai exceptat o categorie de terenuri,

respectiv, cele care la data preluării sau la data notificării se aflau în

extravilanul localităților.

În cauză, instanța de

apel a avut în vedere atunci când a apreciat cu privire la regimul juridic al

terenului, nu doar apartenența la extravilan, ci și faptul că actul preluării a

fost săvârșit în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare.

Or, preluările

realizate în baza acestui act normativ nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, și

obiectul Legii nr. 18/1991, care le menționează expres în cuprinsul art. 9 alin.

(1), art. 38 alin. (1) și art. 48 ca făcând obiect de reglementare al acestei

legi.

Față de natura

juridică a preluării, este mai puțin importantă în cauză apartenența terenului

la domeniul intravilan sau extravilan, deoarece preluările operate în temeiul

legii reformei agrare nu operau cu această distincție, distincție pe care nu o

preia nici legislația fondului funciar.

În plus, în ceea ce

privește exceptarea de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța

de apel a constatat, în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare, că reclamantele

au uzat deja de prevederile legilor fondului funciar, formulând cereri de

reconstituire inclusiv pentru terenurile înscrise în cele două cărți funciare

invocate prin acțiune.

Faptul că

dispozițiile speciale ale legilor fondului funciar nu au dat satisfacție în

totalitate pretențiilor reclamanților nu le îndreptățește pe acestea să apeleze

la dispozițiile unei alte legi speciale, care are ca obiect imobile cu un regim

juridic bine determinat.

Având în vedere

argumentul principal care exclude terenurile solicitate de la a aplicarea

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este faptul că preluarea

de către stat s-a realizat în baza legii reformei agrare, apare inutil a se

cerceta susținerile reclamantelor privind situarea imobilului, pentru că, și în

ipoteza în care instanța de apel ar fi greșit în ceea ce privește calificarea

ca extravilan a terenului, contestația tot nu putea fi admisă, din cauza

temeiului juridic al preluării.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a

se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele A.S.D. și A.S.T. împotriva Deciziei

nr. 25/ A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 februarie 2013.