ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3 din 4 ianuarie 2007, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Grebenișu de Câmpie, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantele A.S.D. și A.S.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Grebenișu de Câmpie și, drept consecință, a dispus obligarea acesteia la emiterea dispoziției de restituire în natură către reclamante a suprafeței de 442.980 mp. teren, înscrisă în C.F. Grebeniș. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că preluarea terenului s-a făcut abuziv și fără titlu valabil, iar reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, republicată.

Împotriva soluției menționate a declarat apel pârâta Primăria comunei Grebenișu de Câmpie, solicitând schimbarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea apelului s-a arătat că Primăria comunei Grebenișu de Câmpie este lipsită de calitate procesuală pasivă, întrucât întreaga documentație privind imobilele în discuție a fost transmisă la SC Z. SA Zau de Câmpie, situație în care această unitate, în calitate de administratoare de drept a terenurilor revendicate, era obligată să procedeze la restituirea acestora.

S-a mai arătat că în speța dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși preluarea s-a făcut în anul 1948, terenurile intră sub incidența Legii nr. 119/1948, iar conform cărților funciare prezentate, suprafața agricolă este de 69,49 ha, iar suprafața aprobată la Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 este de 61,92 ha, rămânând neaprobată suprafața de 0,57 ha, care urmează a fi soluționată potrivit Legii nr. 247/2005.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 iunie 2007, reclamantele au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că pârâta are calitate procesuală pasivă prin prisma dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenurile revendicate se află în patrimoniul local, situație în care nu prezintă relevanță faptul că documentația referitoare la acestea a fost sau nu transmisă unei alte persoane juridice, atâta timp cât din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că terenurile preluate la stat de la defunctul V.G.M. au intrat în patrimoniul I.A.S.Z., transformat ulterior în SC Z.Z. SA și predate după lichidarea acesteia către A.D.S.

București, care la rândul său le-a predat pe bază de protocol către apelantă, în cursul anului 2002. S-a mai arătat că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 reglementează tocmai situația juridică a imobilelor naționalizate prin Legea nr. 119/1948, precum și a celor naționalizate fără titlu valabil și cum imobilul din litigiu este teren arabil, acesta cade sub incidența Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 70/ A din 18 mai 2010, curtea de Apel Târgu-Mureș, secția I civilă, a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că a obligat pârâta la emiterea dispoziției de restituire în natură către reclamante a suprafeței de 312.980 mp. teren, înscris în C.F.

Grebeniș, menținând restul dispozițiilor. În adoptarea acestei soluții, Curtea de Apel a reținut că pârâta-apelantă are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece potrivit înscrierilor din cartea funciară, imobilul a fost preluat în anul 1948 în baza adresei nr. 1107/1948 a Ocolului Agricol Band, iar unitatea deținătoare este Primăria Grebenișu de Câmpie, nefiind notat vreun drept de administrare a vreunei alte unități. Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin expertiza tehnică efectuată a fost identificat terenul în suprafață de 442.978 mp., constatându-se că din suprafața solicitată, doar 130.000 mp. sunt înscriși în titlul de proprietate nr. x/2001, motiv pentru care s-a apreciat că în privința acesteia sunt aplicabile prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În urma admiterii recursului declarat de pârâtă, această ultimă hotărâre a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4713 din 1 iunie 2011, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pe considerentul că probațiunea administrată nu lămurește pe deplin împrejurarea susținută de către pârâtă, conform căreia terenul pretins în prezenta procedură ar fi fost retrocedat în baza legilor fondului funciar și ar fi exceptat de la aplicarea Legii nr. 10/2001, prin prisma dispozițiilor art. 8 din legea menționată. Pentru verificarea acestor aspecte, Curtea a solicitat de la Comisia Județeană Mureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunicarea cererilor de reconstituire formulate cu privire la terenurile din litigiu în baza legilor fondului funciar, precum și a documentației aferente titlurilor de proprietate eliberate.

În privința cererii de completare a expertizei tehnice efectuate în primul ciclu procesual - cerere formulată de către pârâta apelantă, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acestei solicitări, apreciind că obiectivele suplimentare propuse nu prezintă relevanță în raport cu restul probatoriului administrat și îndrumările date prin decizia de casare. Prin decizia civilă nr. 25/ A din 10 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâta Primăria comunei Grebenișu de Câmpie, județul Mureș, împotriva sentinței civile nr. 3 din 4 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 2441/2006. A schimbat hotărârea atacată în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A.S.D.

și A.S.T. în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Grebenișu de Câmpie. Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin cererea adresată primei instanțe, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la restituirea unei suprafețe de 442.980 mp. teren agricol situat pe raza com. Grebenișu de Câmpie și înscris în C.F. Grebeniș, invocând în acest sens prevederile Legii nr. 10/2001 și calitatea de succesoare a fostului proprietar M.G.V., a cărui avere a fost expropriată de Statul Român în anul 1945, precum și împrejurarea că prin efectul aplicării legilor fondului funciar nu au intrat în posesia întregii suprafețe de teren care a aparținut antecesorului lor, rămânând de restituit diferența pretinsă prin acțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acesteia terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere, solicitate potrivit Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că terenul înscris în cele două cărți funciare invocate prin acțiune s-a situat în extravilanul com. Grebenișu de Câmpie la data preluării abuzive, situația fiind neschimbată și în prezent și necontestată de către reclamante, cu excepția unei suprafețe de 57.952 mp., care este aferentă fostului conac expropriat și care a format obiectul H.G.

nr. 834/1991, fiind astfel atribuită SC Z. SA, iar actualmente constituie proprietatea SC C. SRL Ungheni și este revendicată de reclamante în Dosarul nr. 7521/43/2007, aflat pe rolul Tribunalului Mureș (filele 138-139, Dosar nr. 636/43/2007, fila 25 - Dosar nr. 636/43/2007, ambele ale Curții de Apel Tg. Mureș).

De asemenea, din cuprinsul înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, reiese că fosta proprietate a antecesorului reclamantelor a format obiectul exproprierii efectuate în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, situație în care terenul din litigiu a căzut sub incidența prevederilor reparatorii ale legilor fondului funciar - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 și Legea nr. 1/2000, prevederi de care au uzat însuși reclamantele (alături de o altă moștenitoare), formulând cereri de reconstituire inclusiv pentru terenurile înscrise în cele două cărți funciare invocate prin acțiune, astfel cum rezultă din documentația aferentă celor patru titluri de proprietate care le-au fost eliberate: Titlul de proprietate nr. x/2001 - pentru suprafața de 46 ha 7.200 mp.

teren agricol; Titlul de proprietate nr. x/2001 - pentru suprafața de 15 ha 2.000 mp. teren agricol; Titlul de proprietate nr. x/2004 - pentru suprafața de 10 ha teren cu vegetație forestieră și Titlul de proprietate nr. x/2008 – pentru suprafața de 9 ha teren cu vegetație forestieră (filele 8-19, dosar fond, filele 75-228, Dosar nr. 636/43/2007 al Curții de Apel Tg. Mureș). Împrejurarea susținută prin acțiune - conform căreia, în urma aplicării legilor fondului funciar ar fi rămas nerestituită suprafața de teren revendicată în prezentul litigiu, nu este aptă a schimba natura și regimul juridic al acesteia, câtă vreme a căzut sub incidența unor alte legi reparatorii, care prevedeau, la rândul lor, mijloace procedurale de contestare a soluțiilor adoptate de comisiile locale, respectiv județene, de fond funciar.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt suficient de clare și nu lasă loc vreunei alte interpretări, fiind evident faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a exclude din domeniul de aplicare al legii menționate terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar, situație în care nu se poate pretinde că domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are caracter de complinire pentru această categorie de terenuri, în raport cu actele normative reparatorii în materie imobiliară, din domeniul fondului funciar.

O atare concluzie se desprinde, de altfel, și din dispozițiile art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere. Cum obiectul cererii de restituire supuse examinării în prezentul litigiu îl constituie tocmai terenuri agricole de natura celor enumerate de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., se impune admiterea apelului dedus judecății și schimbarea pe fond a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii, observând, totodată că pârâta apelantă nu a solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele A.S.D. și A.S.T., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și art. 312-314 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că hotărârea este nelegală, urmarea nerespectării de către instanța de apel a dispozițiilor date prin decizia de casare și urmare a unei interpretări și aplicării greșite a Legii nr. 10/2001. Astfel prin Decizia de casare nr. 4717/2011, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanței de apel, ca procedând la rejudecarea cauzei să stabilească dacă terenurile revendicate se încadrează în sfera de reglementare a art. 2 din Legea nr. 10/2001 sau în categoria celor exceptate conform prevederilor art. 8 din lege.

Sub acest aspect, instanța de apel deși nu a administrat nici un fel de probatoriu suplimentar în cauză care să poată conduce la schimbarea situației juridice avute în vedere la pronunțarea hotărârii de către instanța de fond, a reținut că „dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt suficient de clare și nu lasă loc vreunei alte interpretări, fiind evident faptul că intenția legiuitorului a fost aceea de a exclude din domeniul de aplicare a legii menționate terenurile situate în extravilan la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar.

O atare concluzie se desprinde, de altfel, și din dispozițiile art. V alin. (2) din titlul I al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluționate pană la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere". Acesta interpretare nu ține însă cont de situația concretă și reală a terenului atât din momentul preluării la stat fără titlu valabil, cat și a celei din momentul înregistrării notificării.

Astfel la momentul preluării la stat terenul era aferent unei ferme agricole compuse din teren, pe care se aflau edificate numeroase construcții, destinație pe care a păstrat-o până în momentul notificării întrucât în integralitatea sa terenul și construcțiile se află în proprietatea SC Z.Z. SA. Abia în urma vânzării la licitație a construcțiilor aparținând acestei ferme, prin procesul - verbal de licitație din data de 18 iulie 2001, din totalul suprafeței de teren deținute de către această societate comercială, suprafața de 57.913,6 mp teren pe care se aflau edificate toate construcțiile evidențiate în CF Grebeniș se dezmembrează și se operează distinct în CF nou creată Grebeniș prin încheierea din 14 mai 2003, restul terenului, fără construcții rămânând în vechiul CF, pe foștii proprietari, respectiv antecesorii reclamantelor, fiind preluat de către Agenția Domeniilor Statului.

Ca atare, nefiind la dispoziția comisiei locale la momentul efectuării primei notificări nu putea fi restituit de către acesta comisie, urmând regimul avut anterior preluării la stat și dezmembrării lui respectiv cel de teren cu destinație strictă de „fermă și cale ” așa cum era evidențiat în CF. Pentru aceste motive, imobilele din litigiu nu se pot încadra celor exceptate din sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform reglementărilor cuprinse în art. 8 alin. (1) modificat prin art. 15 din Legea nr. 247/2005, ele rămânând în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din lege, modificat prin art. 10 din titlul I al Legii nr. 247/2005.

Chiar dacă s-ar fi reținut în mod temeinic incidența în speță a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, admițând apelul, pentru motivele prezentate în considerentele deciziei atacate, instanța de apel nu ar fi trebuit să procedeze la respingerea pe fond a cererii de chemare în judecată, ci constatând eventual necompetența în soluționarea cauzei ar fi trebuit să decline competența de soluționare a acesteia și să o trimită spre competentă soluționare, în baza Legilor nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/200 și respectiv Legea nr. 247/2005 instanței competente, respectiv Judecătoriei Tg. Mureș.

O astfel de soluție juridică se desprinde și din faptul că instanța de apel reține de asemenea în considerentele hotărârii atacate că „..din dispozițiile art. V alin. (2) din Titlul 1 al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care notificările având ca obiect terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nesoluționate pană la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se vor înainta în vederea soluționării comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere ” . Cum acesta dispoziție legală nu a fost respectată de către persoana juridică notificată, soluționarea cauzei într-o astfel de situație poate eventual aparține Judecătoriei Tg.

Mureș, împrejurare față de care instanța de apel putea să se desesizeze trimițând cauza spre competentă soluționare acesteia, fără însă a proceda la respingerea pe fond a acțiunii subsemnatelor, într-o atare situație fiind incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Acesta este și motivul pentru care în temeiul prevederilor art. 313 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se impune casarea integrală a deciziei atacate și trimiterea dosarului în vederea rejudecării apelului Curții de Apel Tg. Mureș, care în rejudecarea apelului poate constata necompetența sa materială în soluționarea cauzei și poate dispune eventual, trimiterea dosarului spre soluționare instanței competente potrivit legii.

Prin decizia de casare instanța supremă a stabilit în sarcina instanței de rejudecare de asemenea lămurirea unor aspecte considerate ca fiind neconcordante între concluziile cuprinse în raportul de expertiză și mențiunile din cărțile funciare depuse la dosarul cauzei, aspect pe care instanța de apel nu l-a mai analizat, încălcând astfel dispozițiile obligatorii ale acestei decizii de casare. Prin nerespectarea integrală a dispozițiilor cuprinse în decizia de casare instanța de apel a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului litigiului, motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel și în considerarea prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. Pe fondul litigiului dedus judecății, din probele administrate rezultă că în suprafață totală preluată se include și suprafața de 57.913 m.p. pe care se află construcțiile vechiului conac, ale fermei agricole și ale căii de acces, vândute la licitație publică în anul 2002 către SC C. SRL Ungheni și care face obiectul unui Dosar separat înregistrat la Tribunalul Mureș sub nr. 6048/2003. Prin dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv toate imobilele, terenuri cu sau fără construcții preluate în baza Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor etc., iar în cauză, deși preluarea s-a făcut în anul 1948, imobilele din litigiu nu intră sub incidența actului de naționalizare din 11 iunie 1948 întrucât prin destinație nu pot fi încadrate în categoria celor supuse naționalizării prin acest act, fapt reținut în mod corect prin prima decizie a instanței de apel.

Chiar dacă ar fi fost incluse în anexele Legii nr. 119/1948 ele se încadrează în mod expres în categoria celor preluate în mod abuziv întrucât acest act este trata ca atare de Legea nr. 10/2001. Aceste imobile se încadrează în mod strict în categoria celor prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. a) și (h) din Legea nr. 10/2001 respectiv a celor preluate fără titlu valabil, fără respectarea dispozițiilor legale și prin acte de dispoziție emise de către organe locale fără autoritate în acest sens. Adresa nr. 1107/1948 a Ocolului Agricol Bând, ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate a statului în C.F. nu poate constitui un just titlu valabil care să-l legifereze și să consfințească această preluare, fapt reținut de asemenea în mod corect de către instanța de fond.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Se constată că instanța a fost investită legal cu o acțiune având ca obiect obligarea intimatei la recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv restituirea în natură a suprafeței de teren de 442.980 m.p. sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 2, 6 și 26 din Legea nr. 10/2001 și art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 10/2001. În raport de temeiul juridic al acțiunii și cu respectarea principiului disponibilității, în mod legal cauza a fost soluționată în primă instanță de către Tribunal, instanța nefiind sesizată cu vreun capăt de cerere, principal sau secundar, prin care să se solicite înaintarea notificării în temeiul art. V alin. (2) din Titlul I al Legii nr. 247/2005, Comisiei de aplicare a legilor fondului funciar, urmarea constatării în cauză a incidenței dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Nefiind sesizate cu vreun capăt de cerere având ca obiect aplicarea legilor fondului funciar, în mod legal și cu respectarea normelor de procedură civilă privind competența materială, instanțele au procedat la judecata cauzei în limitele investirii, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. Nefondată este și critica privind nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor obligatorii date prin Decizia de casare nr. 4753/2011.

Prin decizia de casare s-a statuat că bunul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, însă în cauză nu s-a analizat dacă „bunul pretins intră sau nu sub incidența actului normativ de reparație” prin raportare la dispozițiile art. 8 din lege, care reglementează o situație de excepție de la aplicarea actului normativ reparator în ipoteza terenurilor situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării și al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar și că, totodată, nu s-a stabilit dacă terenul care a făcut obiectul acțiunii a fost sau nu restituit în baza legilor fondului funciar.

Instanța de apel, în rejudecare, a respectat dispozițiile instanței de casare privind necesitatea administrării de noi probatorii pentru stabilirea stării de fapt, fiind depuse la dosar documentațiile care au stat la baza eliberării titlurilor de proprietate, iar reprezentantul reclamantelor s-a opus cererii formulate de pârâtă de completare a raportului de expertiză topografică. În ceea ce privește criticile referitoare la inaplicabilitatea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se constată că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest text prevedea că nu intră sub incidența legii terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Ulterior, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, a fost modificat și conținutul art. 8 alin. (1), în sensul că nu intră sub incidența legii speciale de restituire terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin legile fondului funciar. Prin urmare, forma inițială a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 excludea de la beneficiile acestei legi doar terenurile care intrau sub incidența legilor fondului funciar, iar modificările ulterioare au mai exceptat o categorie de terenuri, respectiv, cele care la data preluării sau la data notificării se aflau în extravilanul localităților.

În cauză, instanța de apel a avut în vedere atunci când a apreciat cu privire la regimul juridic al terenului, nu doar apartenența la extravilan, ci și faptul că actul preluării a fost săvârșit în baza Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Or, preluările realizate în baza acestui act normativ nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, și obiectul Legii nr. 18/1991, care le menționează expres în cuprinsul art. 9 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 48 ca făcând obiect de reglementare al acestei legi. Față de natura juridică a preluării, este mai puțin importantă în cauză apartenența terenului la domeniul intravilan sau extravilan, deoarece preluările operate în temeiul legii reformei agrare nu operau cu această distincție, distincție pe care nu o preia nici legislația fondului funciar.

În plus, în ceea ce privește exceptarea de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța de apel a constatat, în sensul îndrumărilor date prin decizia de casare, că reclamantele au uzat deja de prevederile legilor fondului funciar, formulând cereri de reconstituire inclusiv pentru terenurile înscrise în cele două cărți funciare invocate prin acțiune. Faptul că dispozițiile speciale ale legilor fondului funciar nu au dat satisfacție în totalitate pretențiilor reclamanților nu le îndreptățește pe acestea să apeleze la dispozițiile unei alte legi speciale, care are ca obiect imobile cu un regim juridic bine determinat.

Având în vedere argumentul principal care exclude terenurile solicitate de la a aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este faptul că preluarea de către stat s-a realizat în baza legii reformei agrare, apare inutil a se cerceta susținerile reclamantelor privind situarea imobilului, pentru că, și în ipoteza în care instanța de apel ar fi greșit în ceea ce privește calificarea ca extravilan a terenului, contestația tot nu putea fi admisă, din cauza temeiului juridic al preluării. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A.S.D. și A.S.T. împotriva Deciziei nr. 25/ A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013.