Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
inadmisibil

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82383)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82383) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs formulat de partea care nu a declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond. Critici împotriva hotărârii instanței de fond formulate direct în recurs. Inadmisibilitate Cuprins pe materii . Drept procesual civil. Căi de atac. Recurs inadmisibil. Index alfabetic . Drept procesual civil. - Recurs inadmisibil. C.pr.civ.: art. 299 Potrivit prevederilor art. 299 C.pr.civ. partea nu poate formula, pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanței de fond și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat. Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 8525 din 25 octombrie 2005 Prin sentința civilă nr.363 din 25 aprilie 2003, Tribunalul Mureș, secția civilă; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Prefectura județului Mureș; - a admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanta H.N.

în contradictoriu cu pârâții: primarul și Primăria comunei Zau de Câmpie, județul Mureș, Prefectura județului Mureș, S.C. „Agrotransport” SA cu sediul în Luduș și S.C. „Proesconi” SRL cu sediul în Târgu Mureș; a - modificat în parte Dispoziția nr.45 din 28 iunie 2001 emisă de primarul comunei Zau de Câmpie; - a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantei, conform raportului de expertiză topografică, a parcelelor aparținând imobilului înscris în C.F. nr.148 – Zau de Câmpie nr. top 110; 111; 112; 113/1; 113/2; 109/2 și 108, așa cum ele au fost individualizate în dispozitivul sentinței; - a menținut propunerea de acordare a despăgubirilor bănești pentru partea de imobil nerestituită în natură prin prezenta hotărâre; - a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară; - a respins restul pretențiilor.

- a obligat pe primarul și Primăria comunei Zau de Câmpie la 5.460.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Târgu Mureș care, prin decizia civilă nr.197 A din 16 decembrie 2003, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. „Proesconi” SRL Târgu Mureș. Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs primarul comunei Zau de Câmpie susținând că hotărârea tribunalului este nelegală, în condițiile în care, în mod greșit s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de teren 1083 mp. întrucât pentru acest teren trebuiau acordate despăgubiri. Recursul este inadmisibil. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâtul primarul comunei Zau de Câmpie nu a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond.

Ca atare, critica, care în speță vizează fondul pricinii, nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât pârâtul nu a exercitat calea de atac devolutivă a apelului. Recursul fiind conceput, potrivit actualelor reglementări ca o cale extraordinară de atac, nu are caracter devolutiv și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate în limita motivelor expres prevăzute de lege. Având în vedere și prevederile art.299 alin. (1) Cod procedură civilă care stabilesc ce hotărâri pot fi atacate pe calea recursului, se constată că pârâtul nu poate formula pentru prima dată în recurs, trecând peste calea apelului, critici pe care nu le-a adresat instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a pronunțat, pentru că s-ar încălca principiul de drept „non omisso medio”, ceea ce este inadmisibil.

Drept urmare, recursul este inadmisibil și a fost respins.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 393/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 160 din 3 octombrie 2005, primarul comunei Tăureni, județul Mureș, a propus acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobi
ÎCCJ 2003-02-07
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2003
R O M Â N I A CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE SECȚIA CIVILĂ S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Primăria Municipiului Târgu Mureș, prin Primar, în numele Consiliului local Târgu Mureș și de S.C. “S.” S.A. Târgu Mureș împotri
ÎCCJ 2003-03-26
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1225/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de L.M.și de L.R. împotriva sentinței civile nr.323 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș – Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal au lipsit atât recurenții re
ÎCCJ 2004-01-27
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 559/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3558 din 27 martie 2002 la Tribunalul Mureș reclamanții S.A. și S.M. au solicitat, în contradictoriu cu Primăria comunei
ÎCCJ 2013-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 482/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3 din 4 ianuarie 2007, Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Grebenișu de Câmpie, a admis acțiunea civilă formulată de reclam
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă