ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3323/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29/C din 2 martie

2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 775/102/2012 s-a respins ca

inadmisibilă, în conformitate cu disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.,

cererea prin care revizuientul condamnat B.A. a solicitat revizuirea Sentinței

penale nr. 129/2010 a Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Mureș, revizuentul condamnat B.A. a solicitat

revizuirea Sentinței penale nr. 129 din 30 septembrie 2010 pronunțată de

această instanță cu motivarea că au fost descoperite fapte și împrejurări noi,

respectiv:

- victima a fost o

persoană foarte agresivă;

- victima intenționa

să îl atace și să îl omoare, atât pe el cât și pe familia lui;

- atacul victimei

reclama legitima lui apărare;

- victima purta arme,

una dintre ele fiind lanterna pe care o avea la data faptei;

- martora C.L. nu

putea vedea direcția în care s-a refugiat B.A.;

- din topografia

locului reiese că acesta a fugit în direcția în care a declarat că a fugit;

- nu a provocat

victima.

În probațiune,

revizuientul a solicitat ascultarea mai multor martori, a depus la dosar

declarații extrajudiciare ale unora dintre aceștia - L.A., B.-K.S., B.N. - ce

conțin referiri la firea violentă a victimei, la amenințările adresate de

aceasta și la violențele comise anterior uciderii ei, schița locului faptei,

precum și alte documente, fără relevanță în cauză, și a cerut o reconstituire.

Cererile în

probațiune au fost respinse de Parchet, cu ocazia cercetării prealabile, iar în

urma abrogării art. 403 alin. (2) C. proc. pen., sunt inadmisibile în această

fază.

La dosar s-au depus

concluziile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în sensul respingerii ca

inadmisibile a cererii de revizuire, și s-a anexat dosarul de fond al

Tribunalului Mureș, având nr. 1419/102/2009.

Din actele și

lucrările dosarului, au reieșit următoarele aspecte:

Prin Sentința penală

nr. 129 din 30 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr.

1419/102/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2666 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție - care a respins ca neîntemeiat recursul declarat de

inculpat împotriva Deciziei penale nr. 2/A din 7 ianuarie 2011 a Curții de Apel

Târgu Mureș - s-a dispus condamnarea inculpatului, (revizuent în prezenta

acuză), B.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen.

În motivare, instanța

de fond a arătat că la data de 21 decembrie 2007, în jurul orelor 7,00 - 7,30,

inculpatul, însoțit de fiul său, martorul B.A., s-au deplasat cu autoturismul

personal marca F.F., în localitatea Bolintineni pentru a ridica niște produse

de carmangerie destinate botezului fiului mai mic al inculpatului, O. Inculpatul

a luat cu el o armă de vânătoare - având un hobby în acest sens de circa 27 de

ani - și două cartușe cu alice.

În drum spre

localitatea Bolintineni, inculpatul a aflat de la Remat Târgu Mureș, că între

orele 9,00 și 10,00 trebuiau să ajungă în Târgu Mureș la sediul Remat pentru a

cântări camionul gol, în care urma să se încarce fierul vechi, depozitat în

incinta Sectorului Mecanic din cadrul firmei fostului IAS Zagăr, deținută de

inculpat și, în legătură cu care, era în conflict cu fratele său, victima B.M.,

de aproximativ trei ani de zile. Odată ajunși la Târgu Mureș, li s-a comunicat

că acel camion va fi cântărit în jurul orei 14,00, astfel că între timp,

inculpatul și fiul său mai mare s-au deplasat la Bolintineni, de unde au

ridicat mezelurile comandate, reîntorcându-se la Târgu Mureș. Au cumpărat

faianță dintr-un magazin și au preluat-o pe fiica inculpatului, A., de la un

internat. S-au întors cu toții în localitatea Zagăr și la domiciliu, unde au

descărcat mezelurile și faianța, arma de vânătoare rămânând în mașină, apoi

s-au întors la Târgu Mureș pentru a cântări camionul gol.

Până la întoarcere,

inculpatul i-a mandatat pe copiii săi, B.A. și B.O., să supravegheze pe cei doi

tractoriști, printre care și pe martorul S.V., respectiv pe numitul D.H. care

urmau să tragă fierul vechi la un loc, respectiv camionul, dacă va fi nevoie ca

să nu alunece.

Apoi inculpatul și

fiul său mai mare au plecat la Târgu Mureș unde au cântărit camionul și de aici

s-au deplasat din nou la Bolintineni pentru a ridica restul cantității de

mezeluri.

S-au întors în

localitatea Zagăr în jurul orei 16,00 și întrucât începuse să se întunece,

inculpatul a cerut fiului său, B.A., să ducă mașina F.F. în spatele curții și

să o orienteze cu farurile înspre camion pentru a lumina fierul respectiv.

Acesta era încărcat de cei doi angajați ai Remat, M.E. și B.M.F., fiind

supravegheați de fiul inculpatului, martorul B.A.. Cei doi tractoriști au

plecat în jurul orei 17,00, în curte rămânând fiul cel mic al inculpatului, O.,

și alți copii care se jucau și care, din când în când, veneau la mașina

inculpatului pentru a se încălzi. Inculpatul a rămas în mașină, a luat arma de

vânătoare de pe bancheta din spate a autoturismului, ca să nu ajungă la copii

și a început să se joace cu ea, scoțând și introducând un glonț în țeava

acesteia, ascultând radioul, așa cum chiar el a afirmat. La un moment dat,

inculpatul și-a trimis fiul mai mic acasă, pentru că se udase la picioare.

Acest fapt s-a întâmplat înainte de ora 18,00, oră la care s-ar fi consumat incidentul

în sine.

Victima, B.M., în

aceeași seară, a fost în vizită la familia O. unde a mâncat și s-a jucat cu

copiii, pregătindu-se să plece la Senereuș unde avea afaceri. Martora O.V. nu a

observat nimic suspect în comportamentul victimei, dimpotrivă a declarat că

aceasta era veselă, însă soțul ei, martorul O.Vi. a sesizat că victima era

neliniștită, bănuind că este stresat din cauza banilor pe care i-a dat

inculpatului.

După ce a plecat de

la domiciliul familiei O., în jurul orei 18,00, victima s-a deplasat la

domiciliul martorei C.L. care se afla în fața porții casei sale, întrebând-o

unde este soțul ei, cu care intenționa să vorbească. În mână victima avea o

lanternă neagră, care era stinsă, de dimensiuni mai mari. Întrucât martora

locuiește în apropierea fostului IAS Zagăr și se vedeau farurile de la camionul

în care se încărca fierul vechi, inclusiv se auzea zgomotul aferent încărcării

fierului vechi, victima a întrebat ce se întâmplă acolo. Martora nu a observat

ca victima să se afle într-o stare de nervozitate. Martora i-a răspuns că nu

știe. Atunci victima a urcat în mașină și s-a oprit în fața porții fostului IAS

Zagăr, fiind văzut și de martorul D.E.M. când a demarat în trombă și s-a

deplasat circa 40 - 50 de metri până la poarta IAS-ului. Odată intrată în

curtea fermei, victima a strigat "ce-i aicea măi" sau "ce

căutați", "ce faceți aici". În acel moment a fost văzut de

martorul B.A. care a exclamat în replică "ioi, tată!" pentru a-l

preveni pe inculpat de prezența victimei. Martorul D.E.M. a arătat că strigătul

era unul de disperare, însă nu l-a văzut pe B.A., nici pe B.A. și nici pe

celelalte două persoane aflate în curte. Martora C.L. a observat că victima a

început să alerge după fiul inculpatului, B.A., fără a reține dacă victima avea

sau nu lanterna ridicată. Martorul a fugit în direcția opusă mașinii în care se

afla tatăl lui, iar victima l-a pierdut din vizor.

Martorii S.A. și T.D.

care se aflau în zonă când s-a produs incidentul, au observat că victima era

nervoasă când a intrat în curtea IAS-ului, avea în mână un obiect (lanternă)

lung de 30 cm pe care îl ținea lateral ușor ridicat și era grăbită însă, nu

alerga. În fața sa era martorul B.A., care alerga la circa 2 m distanță,

strigându-l pe tatăl său. Din declarațiile celor doi martori oculari nu a

rezultat că victima îl urmărea în mod expres pe fiul inculpatului ca să-l

agreseze, mai ales că aceasta nu ținea lanterna ridicată în sus, cum au afirmat

martorul B.A. și inculpatul, într-o poziție care ar fi sugerat că ar urma să

lovească pe fiul inculpatului. Din fotografiile judiciare efectuate la fața

locului s-a observat că lanterna, chiar dacă era mai lungă decât o lanternă

obișnuită - de 45 cm - nu avea dimensiuni mari, ca și grosime, pentru a putea

fi comparată cu o țeavă, sau cu o armă albă, cum a susținut inculpatul. Oricum,

era greu de crezut că inculpatul sau fiul său nu știau că victima deținea o

astfel de lanternă și că ar fi putut s-o confunde cu o țeavă. Mai mult, această

lanternă a fost găsită pe zăpadă la circa 1,5 m de partea stângă față a mașinii

inculpatului, paralel cu autoturismul, ceea ce a dus la concluzia că anterior,

când victima a vrut să deschidă portiera, a alunecat și a scăpat lanterna în

zăpadă, așa cum a susținut chiar inculpatul.

Cert este că la

strigătul martorului B.A., victima a dedus că tatăl acestuia, cu care era

într-un conflict legat de Sectorul Mecanic și ferma din Zagăr, de mai mult

timp, se afla în mașină, motiv pentru care s-a îndreptat cu pași repezi, spre

portiera din stânga, unde se afla scaunul șoferului.

Inculpatul a susținut

că l-a auzit pe fiul său urlând că e atacat de victimă, apoi l-a văzut la o

jumătate de metru de victimă și, pe aceasta din urmă, alunecând pe zăpadă.

Instinctul său a fost acela de a coborî, însă fiind infirm, a renunțat la acest

lucru. A mai susținut că victima a dat în mașină, chiar ar fi scuturat-o puțin.

Apoi s-ar fi ținut cu mâna de portieră și ar fi încercat să intre în mașină,

însă inculpatul, presupunând că vine spre el și având arma de vânătoare cu care

se juca pe genunchi, a încărcat-o și a tras în fratele său, împușcătura fiind

auzită de martorul B.M.F., angajatul Remat, care a presupus că e o petardă,

fiind perioada sărbătorilor, de martora S.A. care nu și-a dat seama ce înseamnă

acel zgomot mai neobișnuit și de martorul T.D. care a realizat că e zgomotul

specific unei arme de foc.

Martorul M.E. nu și-a

amintit ca fiul inculpatului B.A. să-i fi spus că a fost atacat de victimă,

însă știa de incidentul din Bălăușeri, dintre acesta și unchiul său. În rest,

cei doi martori care se aflau în curte, fiind ocupați cu încărcarea fierului

vechi, nu au sesizat absolut nimic, din cele întâmplate între inculpat, fiul

său și victimă, luând cunoștință ulterior, după ce au terminat operațiunile de

încărcare, de la fiica inculpatului, B.A. care i-a însoțit la cântărirea

camionului, că tatăl acesteia l-ar fi împușcat "în curte la Mecanica"

pe unchiul său și că acest fapt s-ar fi întâmplat "pentru niște

fier".

Din raportul de

autopsie medico-legală a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a

datorat stopului cardio-respirator produs în urma leziunilor cu orificiu unic

de intrare, situat abdominal superior paramedian drept și au avut caracter

vital, traiectul împușcăturii a fost orientat antero-posterior de la dreapta la

stânga și ușor de jos în sus cauzând rupturi de aortă și hemotorax stâng masiv.

Distanța de la care s-a tras a fost de sub 70 cm, respectiv de 40 - 50 cm

conform concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică, iar poziția

de tragere, de jos în sus, și distanța de tragere, au confirmat variantele

inculpatului că victima a deschis portiera stângă de la mașină în timp ce el se

afla în partea dreaptă a mașinii și, în acel moment, instinctual, fără a se

demonstra, cu certitudine că a fost provocat de victimă, sau amenințat în vreun

fel de aceasta, a tras, împușcând-o mortal, zona vizată fiind una vitală.

Victima a decedat pe loc și la scurt timp au fost sesizate organele de urmărire

penală și echipajul Smurd, în urma apelului fiului inculpatului, B.A. la 112.

La circa 5 minute de

la împușcătură, atât inculpatul cât și fiul său B.A. au ieșit în stradă.

Inculpatul părea emoționat și afirma că l-a împușcat pe fratele său. Martorii

O.V. și O.Vi. au fost alertați de fiul mai mic al inculpatului, O., că victima

a intrat în curte la M., că ar fi fugit după A. și că tatăl său trage cu pușca

după M., aceeași variantă fiind susținută și de martorul L.T. căruia B.A. i-a

spus după incident că au fost atacați de victimă.

Doar martora C.L. a

afirmat că după ce victima a fost împușcată, inculpatul ar fi afirmat că nu-i

pare rău că l-a omorât pe fratele său întrucât, astfel, familia sa e în

siguranță, afirmație ce a fost înlăturată de instanță pe motiv că ceilalți

martori prezenți în zonă după incident, au observat că inculpatul părea afectat

de uciderea fratelui său și nu ar fi făcut astfel de afirmații.

Inculpatul personal,

și prin apărători aleși, a invocat tot timpul faptul că s-ar fi aflat în

legitimă apărare, conform art. 44 alin. (2) C. pen. sau în legitimă apărare

conform art. 44 alin. (3) C. pen. "excesul justificat", din cauza

tulburării sau temerii", că victima ar fi atentat mai întâi la viața sau

integritatea corporală a fiului său, apoi la viața sa.

A fost înlăturată și

această susținere, cât timp din probele administrate, nu a rezultat că victima

l-ar fi alergat pe fiul inculpatului și că ar fi ținut lanterna ridicată expres

pentru a-l lovi, afirmațiile inculpatului și ale fiului său, B.A., fiind în mod

vădit subiective, martorii C.L., S.A. și T.D., susținând că victima mergea cu

pas grăbit, părea nervos și ținea lanterna lateral, ușor ridicată, dar nu în

sus, cu vreo intenție de a lovi pe fiul inculpatului. Martora C.L., chiar a

observat că fiul inculpatului a fugit în altă direcție decât cea în care mergea

victima, astfel că în momentul în care aceasta a ajuns la portiera din stânga a

mașinii în care a dedus că se afla inculpatul, fiul acestuia nu se afla în

pericol, după cum a susținut, în mod nefondat, inculpatul. Prin urmare, o

eventuală stare de legitimă apărare, putea să-i vizeze propria integritate

corporală, dar nici sub acest aspect apărarea inculpatului nu a fost reținută

cât timp, în momentul în care victima a deschis portiera stângă a mașinii,

inculpatul nu se afla pe scaunul din stânga, ci pe cel din dreapta, victima se

pare că a alunecat puțin și a scăpat lanterna la circa 1,5 metri de portiera

mașinii, deci nu o ținea în mână, ridicată pentru a-l ataca pe inculpat, iar

inculpatul putea să-și salveze viața dacă considera că este în pericol, ieșind

din mașină și strigând după ajutor la cei doi angajați R. care se aflau în

imediata apropiere, sau la fiul său, B.A., dacă nu putea să coboare singur din

mașină datorită infirmității sale fizice. Cu toate acestea, inculpatul nu a

făcut nici un astfel de gest, de a încerca să coboare din mașină și fără a fi

provocat în vreun fel de către victimă - decât prin simpla deschidere de către

acesta a portierei din partea opusă - a tras într-o zonă vitală a corpului

acesteia, intenția sa certă, directă, fiind aceea de a-i suprima viața, fiind

tot timpul somat de acesta să-i restituie banii datorați. Nu lipsit de

relevanță este faptul că fiul inculpatului a revenit la mașina în care se

încărca fierul vechi, foarte senin, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,

susținând că a fost atacat de o persoană care l-a mai atacat anterior. Acesta

nu părea neliniștit, ceea ce denotă încă odată, că niciun moment nu s-a

considerat în pericol datorită victimei. Aceeași concluzie s-a degajat și în

privința inculpatului.

Temerea inculpatului

nu putea fi reținută, cu atât mai mult cu cât victima, deși acționa impulsiv și

violent în legătură cu alte persoane, de multe ori pentru că era provocat de

acestea sau pentru că voia să facă dreptate în propriul stil - după cum a

rezultat din declarațiile tuturor martorilor audiați - nu a atentat niciodată

la integritatea fizică a inculpatului sau a membrilor familiei sale, cu

excepția acelui incident cu fiul inculpatului de la Bălăușeri când, la fel,

este probabil să fi fost provocată chiar de aceasta. Prin urmare, temerea sau

tulburarea inculpatului nu era justificată pentru a se putea reține prevederile

art. 44 alin. (2), (3) C. pen. sau circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit.

a) C. pen., respectiv excesul scuzabil, nemaivorbind despre vreo eventuală reținere

a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 394

alin. (1) și (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

Cazul de la lit. a)

constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se

poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal

ori de condamnare.

Prin Decizia nr. LX

(60) din 24 septembrie 2007, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție au decis că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive

decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Ori, în cauză,

revizuentul nu a invocat, în realitate, descoperirea unor probe noi, și, în

fapt, asemenea probe nici nu s-au descoperit. Ceea ce susține, sprijinit pe

declarații extrajudiciare și documente doar circumstanțiale, a fost legitima

apărare. Această împrejurare a fost analizată de instanța de fond, care a ajuns

la o soluție diferită de cea dorită de revizuentul-condamnat. Teza legitimei

apărări, și subtezele enumerate în cererea de revizuire, care practic o

susțineau, au fost analizate nu doar de prima instanță, ci și de instanțele de

apel și recurs.

Este adevărat că

datele speței puteau da naștere la interpretări, și că aceea dintre ele

invocată de revizuent, nu era lipsită de orice legitimitate. Dar probe noi,

strict vorbind, nu s-au descoperit, interpretarea purtând în ceea ce are ea

esențial, și anume teza legitimei apărări, asupra probelor din dosarul de fond.

În fine, instanța a avut în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor

Omului, Belasin c. României, în care s-a arătat că revizuirea nu trebuie să fie

un apel deghizat, iar singurul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii

respective nu e un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Aceasta este o

aplicare a principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive, la

care se referă și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (spre ex.,

în Decizia nr. 157 din 21 ianuarie 2009). Principiul a fost recunoscut și

trebuia să i se dea și acum eficiență pentru protejarea atât a societății, cât

și a aparținătorilor victimei, care au interesul de a nu vedea redeschis

procesul din simpla dorință a revizuentului de a prelungi probatoriul sau

discuțiile în cauză.

Prin urmare, cererea

de revizuire fiind inadmisibilă, a fost respinsă ca atare, în conformitate cu

prev. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.

Soluția instanței de

fond a fost atacată cu apel de către condamnat care a solicitat admiterea în

principiu a revizuirii și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare,

învederând următoarele:

Se impunea a se

reține că cererea de revizuire s-a bazat pe art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., respectiv, existau fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de

către instanțe în momentul în care au pronunțat hotărârile de condamnare.

Printre aceste fapte și împrejurări erau mai multe stări de fapt pe care

revizuentul le-a considerat ca fiind fapte și împrejurări noi. În memoriul

depus la dosar, revizuientul arată că art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

nu impune a se recurge la martori sau alte mijloace de probă pentru a fi în

prezența unui motiv de revizuire, ci acest articol vorbește de fapte și

împrejurări noi. Dacă s-ar interpreta acest articol ad literam, aspectele

arătate în cererea de revizuire constituie fapte și împrejurări care, dacă ar

fi fost avute în vedere de către judecătorul pricinii, ar fi condus la o cu

totul altă soluție.

S-a mai arătat că în baza

probelor expuse în memoriu, a declarațiilor extrajudiciare ale celor trei

martori, s-a demonstrat comportamentul agresiv al victimei, precum și

împrejurarea că revizuentul se afla în legitimă apărare; ori aceste declarații

nu au fost admise de către instanța de fond.

Au fost apreciate ca

fiind relevante aceste declarații, având în vedere calitatea martorilor, precum

și gradul de rudenie dintre victimă și o martoră, aceasta din urmă fiind soția

victimei.

În motivarea

instanței de fond s-au reținut anumite aspecte care nu sunt conforme cu

realitatea. Din declarația soției victimei a rezultat împrejurarea că aceasta a

fost terorizată și traumatizată de victimă. Aceleași aspecte au rezultat și din

declarațiile șefului de post și ale prietenului cel mai bun al victimei,

declarații care au conturat agresivitatea acesteia și care nu au fost avut în

vedere de către instanța de fond care i-a încuviințat doar 5 martori din cei 24

pe care i-a propus în apărare.

S-a mai susținut că

pedeapsa aplicată, de 17 ani închisoare, este foarte mare raportat la modul

concret în care a fost comisă fapta și la împrejurarea că se afla în legitimă

apărare. Au fost de asemenea invocate aspecte de ordin personal de către

condamnat, care a învederat că are în întreținere trei copii care necesită

sprijinul său, chiar dacă doi dintre aceștia sunt majori.

Prin Decizia penală

nr. 42/A din 18 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 775/102/2012, Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins

ca nefondat apelul declarat de revizuient și l-a obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut că analizarea de către instanța de fond a

admisibilității în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul

B.A. s-a realizat cu stricta interpretare a legii în materie, soluția

pronunțată fiind legală și temeinică. Revizuientul, prin noile cereri de

probațiune formulate și prin declarațiile extrajudiciare pe care a înțeles să

le administreze pentru a-și fundamenta cererea, a reiterat aspecte și

împrejurări ce au fost analizate cu ocazia soluționării cauzei în triplul grad

jurisdicțional, la momentul la care avea calitatea de inculpat. La judecarea

cauzei în ciclu ordinar, revizuientul a invocat în mod constant faptul că

victima, respectiv fratele său, avea un comportament violent în familie și în

comunitate și că a comis fapta în stare de legitimă apărare. Aceste apărări ale

revizuientului au fost deja analizate, ele neavând în niciun caz un caracter de

noutate, așa cum a vrut acesta să acrediteze. La momentul condamnării la

pedeapsa de 17 ani închisoare, s-a procedat la verificarea circumstanțelor

reale în care revizuentul a comis fapta, stabilindu-se că nu a comis-o în

niciuna dintre circumstanțele reglementate de disp. art. 44 C. pen.

Personalitatea victimei a fost și ea analizată la pronunțarea soluției de

condamnare, adoptată în cauza a cărei revizuire condamnatul o solicită și s-a

constatat că susținerile în apărare făcute de inculpat (la acea dată) nu au

suport.

A concluzionat

instanța de apel că niciuna dintre circumstanțele expuse de revizuient în

cererea formulată nu se circumscrie prevederilor lit. a) a art. 394 C. proc.

pen. și nu asigură acesteia un temei legal care să justifice admiterea ei în

principiu.

Împotriva deciziei a

declarat recurs revizuientul condamnat B.A., care în motivele de recurs scrise,

depuse la dosar și susținute oral a invocat netemeinicia și nelegalitatea

hotărârii de respingere ca nefondat a apelului pe care l-a formulat împotriva

sentinței prin care instanța de fond i-a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire.

În concret,

revizuientul a susținut că:

- există înscrisuri

noi, constând în declarațiile pe care le-a dat în dosarele penale în care a

fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (urmare

plângerii penale formulată împotriva sa de către victimă), respectiv pentru

săvârșirea infracțiunii de furt (urmare plângerii formulate împotriva sa de

către tatăl său), înscrisuri care în opinia sa reprezintă probe noi ce dovedesc

faptul că victima era o persoană foarte agresivă și foarte violentă care l-a

amenințat atât pe el, cât și pe membrii familiei sale;

- în mod greșit

instanțele au apreciat că faptele, împrejurările și probele indicate de el în

cererea de revizuire nu sunt fapte și împrejurări noi; instanțele nu au

cunoscut la soluționarea cauzei tentativa de omor comisă de victimă asupra

soției sale, nici vătămările corporale grave săvârșite de victimă asupra

prietenului cel mai bun al său și asupra altor persoane;

- hotărârea

pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Belasin c.

României și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocate în

considerentele deciziei se referă la cu totul alte situații de fapt și au rolul

de "linii directoare" de a uniformiza jurisprudența în materie,

astfel că o extrapolare a lor la speța dedusă judecății este greșită;

- din declarațiile

soției victimei și ale celorlalte rude ale acesteia rezultă amenințările

adresate lui și membrilor familiei sale de către victimă, precum și pregătirea

de către aceasta a atacurilor asupra revizuientului și a altor persoane;

- instanțele nu au

avut în vedere faptul că a comis infracțiunea de omor în stare de legitimă

apărare.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivelor invocate de revizuient, care se circumscriu

cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. ultim C.

proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Revizuirea, cale

extraordinară de atac, este remediul procesual pentru înlăturarea erorilor de

fapt pe care le conține o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului

judecat și care poate fi exercitată doar în cazurile și în condițiile expres și

limitativ prevăzute de art. 394 și urm. C. proc. pen.

Din analiza

dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. - invocate de recurent în cererea

formulată - rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau

împrejurări noi este dublu condiționată în sensul că trebuie să fie vorba de

descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei și, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare.

Expresia "fapte

sau împrejurări", semnifică probele propriu-zise, elementele de fapt cu

caracter informativ, cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a

revizuirii.

Pentru a exista cazul

de revizuire sus-menționat este necesar ca să fie "noi" faptele sau

împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă, prin care

acestea pot fi administrate în cauză. Nu pot fi considerate "probe

noi" în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea

dovezilor administrate (spre ex. propunerea unor martori noi, care ar cunoaște

un fapt discutat în fața instanței de fond), fiind inadmisibil ca pe calea

revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru faptele deja

cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

Descoperirea faptelor

sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoașterea acestora de către

instanța de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părți

înainte sau în timpul judecării cauzei.

Cu privire la cea

de-a doua condiție a cazului de revizuire, întemeiat pe dispozițiile.art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și anume, faptele sau împrejurările

"noi" să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de

încetare a procesului penal ori de achitare se impune precizarea că invocarea

elementelor noi trebuie să ducă la o soluție diametral opusă.

Raportând

considerațiile teoretice la care s-a făcut referire în cele ce preced la speța

dedusă judecății, Înalta Curte reține că soluția de respingere ca inadmisibilă

a cererii de revizuire formulată de recurentul condamnat B.A., dispusă de

instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar, este legală

și temeinică, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Înscrisurile noi la

care face referire recurentul revizuient, declarațiile extrajudiciare conțin,

contrar susținerilor acestuia, aspecte ce au fost cunoscute atât de instanța ce

a pronunțat sentința penală a cărei revizuire a cerut-o, cât și de instanțele

care au soluționat căile de atac formulate de recurent împotriva acesteia,

astfel că nu au semnificația acelor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost

cunoscute de instanțe la judecarea cauzei.

În concret,

recurentul arată că victima a fost o persoană foarte violentă care în

permanență l-a amenințat atât pe el cât și pe familia sa, aspect cunoscut de

alte persoane și că în seara zilei de 21 decembrie 2007 a săvârșit infracțiunea

de omor în stare de legitimă apărare. Aceste susțineri și apărări ale recurentului

revizuient au fost analizate de instanța care a soluționat cauza în primă

instanță și care în urma analizării întregului material probator administrat în

cauză a concluzionat că inculpatul nu a săvârșit infracțiunea în vreuna din

circumstanțele prevăzute în art. 44 C. pen., adică în legitimă apărare,

concluzie menținută și de instanțele de control judiciar.

Declarația martorei

C.L. care, potrivit susținerilor recurentului revizuient nu a avut

posibilitatea să vadă incidentul din seara zilei de 21 decembrie 2007 a fost

analizată de instanța care a judecat cauza în fond în contextul întregului

material probator administrat, astfel că nici referitor la această probă nu se

poate susține că are semnificația unei fapte sau împrejurări noi necunoscută la

soluționarea cauzei.

Împrejurarea că

martora nu a declarat, referitor la aspectele cu privire la care a fost

întrebată, în sensul dorit de revizuient nu este de natură a duce la concluzia

că în cauză ar fi îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a se pronunța

o soluție de admitere a cererii de revizuire.

În consecință, Înalta

Curte, constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice,

în conformitate cu disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul B.A..

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON din care, suma de 200 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.A. împotriva Deciziei

penale nr. 42/A din 18 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL