ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr.

109 din 11 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău – Secția penală, cauze minori

și familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat

apelul declarat de apelantul-revizuent V.L. împotriva sentinței penale nr. 189/D/2012

din data de 07 august 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. a obligat apelantul-revizuent să plătească statului suma de

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.

189/D/2012

din

data de 07 august 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 403 alin.

(3) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea

formulată de revizuentul V.L., de revizuire a sentinței penale nr. 33/D/2011 a

Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 2253 din 02 iunie 2011 a

I.C.C.J.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului suma de 100

lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin referatul nr. 333/III/6/2012

din 26 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimisă

spre competentă soluționare și înregistrată sub nr. 4150/110/2012 pe rolul

Tribunalului Bacău cererea formulată de revizuentul V.L. de revizuire a

sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău definitivă prin decizia

penală nr. 2253 din 02 iunie 2011 a I.C.C.J., solicitându-se respingerea

cererii ca inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările

dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.

33/D/2011 a Tribunalului Bacău definitivă prin decizia penală nr. 2253 din 02

iunie 2011 a I.C.C.J. s-a dispus condamnarea inculpatului V.L., la pedeapsa de

10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a și b) C. pen., după executarea

pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege.

În temeiul art. 403 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire,

instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează, între

altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute

de art. 394 din același cod și dacă există la dosar sau sunt depuse dovezile

pentru cazul invocat.

Prin cererea adresată

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, revizuentul V.L. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău, invocând în

drept prevederile art. 394 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei cu o

treime „în temeiul Legii nr. 202, art. 320

1

C. proc. pen., care

prevede expres reducerea pedepsei cu o treime deoarece a intervenit o lege

penală mei favorabilă”, făcând trimitere și la dispozițiile art. 14, art. 15 alin.

(2) C. proc. pen., art. 52, art. 124, art. 126 C. proc. pen., raportat la art. 21

din Constituție.

Analizând actele și

lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege.

În temeiul art. 403 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire,

instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează, între

altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute

de art. 394 din același cod și dacă există la dosar sau sunt depuse dovezile

pentru cazul invocat.

Astfel, prin cererea

de revizuire, revizuentul V.L. a solicitat aplicare în cauză a cauzei de

reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen., apreciind că a intervenit o lege penală mai favorabilă.

Analizând motivul

invocat de revizuent, instanța a constatat că acestea nu se încadrează în nici

unul din motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În art. 394

alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi

de atac, prevăzându-se că: “revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

b) un

martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie

mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un

înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost

declarat fals;

d) un

membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte

de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei

revizuire se cere;

e) când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.”

Atât din

conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2)-(4)

ale aceluiași articol, cu privire la condițiile în care cazurile reglementate

la art. 394 alin. (1) C. proc. pen., constituie motive de revizuire, rezultă că

sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat

fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de

drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de

încetare a procesului penal.

În acest

sens, este de observat că prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează

invocarea primului caz de revizuire numai la situația când: „pe baza faptelor

sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal ori de condamnare”.

Tot

astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen., făcându-se referire la

următoarele două cazuri, se prevede că acestea: „constituie motive de

revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

În fine,

pentru cazul „când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se

pot concilia”, s-a prevăzut, în art. 394 alin. (4) C. proc. pen., că „toate

hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii”.

Din

aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor

pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui

motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că

hotărârile judecătorești prin care se rezolvă fondul cauzei pot fi supuse

revizuirii.

Pe de

altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii

exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și pentru alte motive decât

cele strict și limitative prevăzute de art. 394 C. proc. pen., o atare cale de

atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului

instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia “împotriva

hotărârilor judecătorești, părțile [..] pot exercita căile de atac, în

condițiile legii”.

Ori, în speță,

motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul din motivele

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., ba mai mult este de observat că revizuentul

cu prilejul judecării căilor ordinare de atac - apel și recurs - nu a solicitat

instanțelor de control judiciar aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., deși aceste dispoziții erau în vigoare la momentul soluționării

acestor căi de atac.

Pentru

considerentele expuse anterior, văzând că motivul invocat de revizuent nu se

încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., instanța în

baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire ca fiind

inadmisibilă în principiu.

Împotriva acestei

hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel revizuentul.

Apelantul-revizuent

nu a motivat în scris apelul, iar în susținerile orale făcute și prin apărător

a criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei

decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând hotărârea

apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu,

în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate

aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că apelul urmează a fi

respins pentru considerentele următoare:

Examinând hotărârea

apelată, Curtea a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre în deplin

acord cu dispozițiile legale care reglementează instituția revizuirii și a

motivat corespunzător hotărârea, arătând pe larg de ce motivul invocat de

revizuentul-condamnat nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ

prevăzute de lege, condiții în care cererea acestuia apare ca fiind

inadmisibilă.

S-a reținut că în

cererea de revizuire adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cerere

avută în vedere la pronunțarea sentinței penale apelate, revizuentul a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., respectiv

procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Instanța de fond a

arătat că motivul invocat nu se circumscrie celor expres și limitativ prevăzute

de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii

pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală, cauze minori și familie a

declarat recurs revizuentul V.L. reiterând motivele formulate în fața

instanțelor anterioare de fond și apel.

Recursul este

nefondat.

Revizuirea este

reglementată ca fiind

o

cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile

judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească

definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care

depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodată, revizuirea are

rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare

de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept.

Cazurile de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele

apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O altă interpretare,

în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la

eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a

unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de

dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul

statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile

interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de

atac numai în condițiile legii.

În speță, prin

cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, revizuentul V.L. a

solicitat revizuirea sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău invocând

în drept prevederile art. 394 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei

cu o treime „în temeiul Legii nr. 202, art. 320

1

C. proc. pen., care

prevede expres reducerea pedepsei cu o treime deoarece a intervenit o lege

penală mai favorabilă”, făcând trimitere la dispozițiile art. 14, art. 15 alin.

(2) C. proc. pen., art. 52, art. 124, art. 126 C. proc. pen. raportat la art. 21

din Constituție.

În temeiul art. 403 alin.

(1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire,

instanța ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează, între

altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute

de art. 394 din același cod și dacă există la dosar sau sunt depuse dovezile

pentru cazul invocat.

Examinându-se actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, astfel cum în mod corect au

apreciat și instanțele anterioare, că motivul potrivit căruia revizuentul

solicită aplicarea cauzei de reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art.

320

1

C. proc. pen., întrucât a intervenit o lege penală mai

favorabilă, nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394

C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va

respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul

V.L.

împotriva deciziei

penale

nr.

109 din

11 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția Penală, Cauze Minori și

Familie.

Va obliga recurentul revizuent la plata sumei

de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul

V.L.

împotriva deciziei

penale

nr.

109 din

11 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția Penală, Cauze Minori și

Familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 ianuarie 2013.