ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 109 din 11 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău – Secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-revizuent V.L. împotriva sentinței penale nr. 189/D/2012 din data de 07 august 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul-revizuent să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 189/D/2012 din data de 07 august 2012, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea formulată de revizuentul V.L., de revizuire a sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 2253 din 02 iunie 2011 a I.C.C.J. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele: Prin referatul nr. 333/III/6/2012 din 26 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimisă spre competentă soluționare și înregistrată sub nr. 4150/110/2012 pe rolul Tribunalului Bacău cererea formulată de revizuentul V.L. de revizuire a sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău definitivă prin decizia penală nr. 2253 din 02 iunie 2011 a I.C.C.J., solicitându-se respingerea cererii ca inadmisibilă.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău definitivă prin decizia penală nr. 2253 din 02 iunie 2011 a I.C.C.J. s-a dispus condamnarea inculpatului V.L., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a și b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

În temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează, între altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute de art. 394 din același cod și dacă există la dosar sau sunt depuse dovezile pentru cazul invocat. Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, revizuentul V.L. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău, invocând în drept prevederile art. 394 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei cu o treime „în temeiul Legii nr. 202, art. 320 1 C. proc. pen., care prevede expres reducerea pedepsei cu o treime deoarece a intervenit o lege penală mei favorabilă”, făcând trimitere și la dispozițiile art. 14, art. 15 alin. (2) C. proc.

pen., art. 52, art. 124, art. 126 C. proc. pen., raportat la art. 21 din Constituție. Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. În temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța, ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează, între altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute de art. 394 din același cod și dacă există la dosar sau sunt depuse dovezile pentru cazul invocat. Astfel, prin cererea de revizuire, revizuentul V.L. a solicitat aplicare în cauză a cauzei de reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., apreciind că a intervenit o lege penală mai favorabilă. Analizând motivul invocat de revizuent, instanța a constatat că acestea nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că: “revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.” Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiași articol, cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când: „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”. Tot astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea: „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

În fine, pentru cazul „când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”, s-a prevăzut, în art. 394 alin. (4) C. proc. pen., că „toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii”. Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care se rezolvă fondul cauzei pot fi supuse revizuirii. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și pentru alte motive decât cele strict și limitative prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia “împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [..] pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Ori, în speță, motivul invocat de revizuent nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., ba mai mult este de observat că revizuentul cu prilejul judecării căilor ordinare de atac - apel și recurs - nu a solicitat instanțelor de control judiciar aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., deși aceste dispoziții erau în vigoare la momentul soluționării acestor căi de atac. Pentru considerentele expuse anterior, văzând că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 394 C. proc.

pen., instanța în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă în principiu. Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, a declarat apel revizuentul. Apelantul-revizuent nu a motivat în scris apelul, iar în susținerile orale făcute și prin apărător a criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate. Analizând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că apelul urmează a fi respins pentru considerentele următoare: Examinând hotărârea apelată, Curtea a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre în deplin acord cu dispozițiile legale care reglementează instituția revizuirii și a motivat corespunzător hotărârea, arătând pe larg de ce motivul invocat de revizuentul-condamnat nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ prevăzute de lege, condiții în care cererea acestuia apare ca fiind inadmisibilă. S-a reținut că în cererea de revizuire adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cerere avută în vedere la pronunțarea sentinței penale apelate, revizuentul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., respectiv procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Instanța de fond a arătat că motivul invocat nu se circumscrie celor expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția penală, cauze minori și familie a declarat recurs revizuentul V.L. reiterând motivele formulate în fața instanțelor anterioare de fond și apel. Recursul este nefondat. Revizuirea este reglementată ca fiind o cale extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorate recunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Totodată, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita judecătorește pe cei condamnați pe nedrept. Cazurile de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și sunt singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă în raport de dispozițiile procesual penale ce reglementează revizuirea dar și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit căruia, părțile interesate care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În speță, prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, revizuentul V.L. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 33/D/2011 a Tribunalului Bacău invocând în drept prevederile art. 394 C. proc. pen. și a solicitat reducerea pedepsei cu o treime „în temeiul Legii nr. 202, art. 320 1 C. proc. pen., care prevede expres reducerea pedepsei cu o treime deoarece a intervenit o lege penală mai favorabilă”, făcând trimitere la dispozițiile art. 14, art. 15 alin. (2) C. proc. pen., art. 52, art. 124, art. 126 C. proc. pen. raportat la art. 21 din Constituție. În temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța ascultând concluziile procurorului și ale părților, examinează, între altele, dacă cererea de revizuire se sprijină pe unul dintre motivele prevăzute de art. 394 din același cod și dacă există la dosar sau sunt depuse dovezile pentru cazul invocat.

Examinându-se actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, astfel cum în mod corect au apreciat și instanțele anterioare, că motivul potrivit căruia revizuentul solicită aplicarea cauzei de reducere a pedepsei reglementată de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., întrucât a intervenit o lege penală mai favorabilă, nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.L. împotriva deciziei penale nr. 109 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția Penală, Cauze Minori și Familie. Va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.L. împotriva deciziei penale nr. 109 din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, Secția Penală, Cauze Minori și Familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 ianuarie 2013.