ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 587/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 932 din 20

septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău

-

secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 391 C. proc. pen., a

fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată

de contestatorul D.D. împotriva deciziei penale nr. 185 din data de 16

februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 16.312/180/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel

Bacău a reținut împrejurarea potrivit căreia condamnatul D.D., s-a adresat

Judecătoriei Bacău cu o contestație în anulare cu privire la decizia penală nr.

185 din data de 16 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în

dosarul nr. 16.312/180/2011, în motivarea cererii susținând că nu a fost audiat

de instanța investită cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței

penale nr. 1855 din data de 22 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Bacău

și invocând ca temei în drept dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1855 din 22

noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 16312/180/2011,

a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice și, în baza art. 334

C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de

înșelăciune pentru care inculpatul D.D. a fost trimis în judecată, din art. 215

alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C.

pen., în art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 37 lit. a) și b) C. pen. și condamnarea inculpatului D.D., pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., la o pedeapsă de 7 (șapte ) ani închisoare.

Conform art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată dispusă cu privire la restul de pedeapsa de 1767 zile

închisoare, din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 437 din 17 februarie 2011 a Judecătoriei Botoșani și s-a

dispus contopirea acestui rest cu pedeapsa de mai sus, aplicându-i-se

inculpatului pedeapsa cea mai grea, cea de 7 (șapte) ani închisoare.

Conform art. 71 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus

din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, cu

începere de la 22 septembrie 2011 la zi.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească daune materiale în cuantum de 700

lei părții civile Z.S.L., 710 lei părții civile J.M., 1100 lei părții civile C.M.

și 820 lei părții civile I.T.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul D.D. să plătească

statului suma de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termenul legal, inculpatul D.D., criticând modalitatea de

individualizare a pedepsei, apreciind că pedeapsa închisorii aplicate de prima

instanță este prea severă în raport de pericolul social al faptelor, de

circumstanțele concrete de comitere, de atitudinea de recunoaștere a faptelor

și de disponibilitatea de a repara prejudiciile produse prin comiterea acestora

adoptată de inculpat în cursul procesului penal, precum vârsta sa înaintată și

starea de sănătate precară.

În considerarea acestor susțineri,

recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe

și reducerea pedepsei.

Prin decizia

penală nr. 185 din data de 16 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

Bacău, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost

respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva sentinței

penale nr. 1855 din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Bacău.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Bacău a constatat că probele administrate pe parcursul

procesului penal dovedesc dincolo de orice dubiu că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat

de instanța de fond și, de asemenea, că sub aspectul individualizării pedepsei

principale aplicate inculpatului, pentru fapta comisă, precum și a modalității

de executare a acesteia, prima instanță a făcut o corectă adecvare a

criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., dând relevanță gradului de pericol

social în concret al faptelor comise, circumstanțelor reale în care acestea au

fost săvârșite săvârșit-o, precum și circumstanțelor personale ale

inculpatului, care este cunoscut cu numeroase antecedente penale tot pentru

infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, instanța de fond reținând în

favoarea inculpatului și dispozițiile art. 320

1

, care reglementează

judecata în cazul recunoașterii vinovăției.

Prin urmare, s-a apreciat că pedeapsa

principală stabilită de către prima instanță pentru inculpatul D.D., cu

executare în regim de detenție, este legală, justificată și proporțională, așa

încât nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza în raport de motivele

contestației în anulare formulate, curtea de apel a constatat că cererea este

inadmisibilă.

S-a reținut că prin decizia penală nr.

185 din data de 16 februarie 2012 a Curții de Apel Bacău s-a respins recursul

declarat de inculpat, iar hotărârea de condamnare a rămas definitivă, intrând

în puterea lucrului judecat. în acest sens, a fost avut în vedere că

autoritatea de lucru judecat împiedică atacarea pe căi obișnuite a hotărârilor

judecătorești care au această putere, admițându-se ideea că numai o împrejurare

excepțională poate permite supunerea hotărârii definitive unei examinări și

numai printr-o procedură având caracter excepțional.

Totodată, s-a reținut, în ceea ce

privește contestația în anulare, că aceasta este o cale de atac extraordinară,

având o natură juridică mixtă, de anulare și de retractare și, fiind o cale de

atac extraordinară, nu lasă la libertatea părților să invoce orice motiv care,

după aprecierea lor, ar afecta legalitatea și temeinicia hotărârii rămase

definitivă, fiind prevăzute în mod expres și limitativ în art. 386 C. proc.

pen. cazurile în care se poate uza de această cale extraordinară de atac.

În conformitate cu prevederile art.

391 C. proc. pen., curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare.

În ceea ce privește motivele

contestației, s-a constatat că au fost indicate ca temei în drept dispozițiile

art. 386 lit. e) C. proc. pen.

S-a reținut, așa cum rezultă din

preambulul deciziei penale nr. 185 din 16 februarie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Bacău, că instanța de control judiciar i-a prezentat inculpatului

învinuirile care i se aduc prin actul de sesizare al instanței și infracțiunea

pentru care a fost condamnat de instanța de fond, precum și prevederile art. 70

alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptul că are dreptul să nu facă nici o

declarație la instanța de control judiciar, că tot ce declară poate fi folosit

și împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declarații are obligația să spună tot

ce știe cu privire la învinuirea care i se aduce, iar inculpatul nu a fost de

acord să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere.

În aceste condiții, s-a reținut că

susținerile contestatarului din prezenta cauză, în sensul că nu a fost audiat

de instanța de recurs, sunt nereale deoarece acesta s-a prevalat de dreptul al

tăcere și, în plus, a solicitat ca judecarea cauzei să se facă potrivit

procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen., cerere admisă de instanța de fond.

De asemenea,

s-a reținut că inculpatul nu a susținut în fața instanței de fond și nici la

instanța de control judiciar că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată și condamnat de instanța de fond, iar hotărârea de

condamnare a criticat-o doar sub aspectul cuantumului pedepsei principale

aplicate, apreciind că pedeapsa de 7 ani închisoare este mult prea mare, în

condițiile în care s-a făcut aplicarea și a dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen.

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 391 C. proc. pen., a fost respinsă contestația în anulare, ca

inadmisibilă.

Împotriva

deciziei penale nr. 932 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - secția penală,

cauze minori și familie, contestatorul D.D. a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Înalta Curte,

examinând recursul declarat de contestator, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru

considerentele care urmează.

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor

de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul

acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv

exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem

coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații

juridice identice.

Codul de procedură penală

reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac

ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și

motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile

judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care

sunt supuse recursului.

În speță, contestatorul a declarat

recurs împotriva deciziei penale nr. 932 din 20 septembrie 2012 a Curții de

Apel Bacău - secția penală, cauze minori și familie, hotărâre care, însă, este

definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște

promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar

ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin

art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.D.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul conte stator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în care se va include și onorariul pentru apărarea din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat

de contestatorul

D.D. împotriva deciziei penale nr. 932 din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel

Bacău - secția penală, cauze minori și familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18

februarie 2013