ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1619/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1458 din 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr. 11212/180/2012, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins ca nefiind admisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de către revizuentul S.M.

În baza art. 192 alin. (2) teza a IlI-a C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că, la data de 19 iulie 2012, revizuentul S.M. a formulat cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, cererea având ca obiect decizia penală nr. 999 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, invocând ca temei cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b), c), d) C. proc. pen.

La Judecătoria Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 11212/180/2012.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că prin sentința penală nr. 975 din 31 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, instanța a condamnat pe inculpatul S.M. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. coroborat cu art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de la pct. I și II în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a Ii-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 82 C. pen., s-a stabilit termen de încercare 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., i s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile L.A. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale și părții civile L.M. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții, ca nefondate.

Prin decizia penală nr. 68/A din 08 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, instanța, printre altele, a admis apelul inculpatului S.M. declarat împotriva sentinței penale nr. 975/2010 a Judecătoriei Bacău, pe care a desființat-o în totalitate. A reținut cauza spre rejudecare și, în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului S.M. pentru comiterea infracțiunilor de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin decizia penală nr. 999 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 19969/180/2009, instanța, printre altele, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, de recurentele părți civile L.M. si L.A. și de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 68/A din 08 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire prin prisma celor invocate de către revizuent, precum și din perspectiva tuturor motivelor de revizuire, dar și văzând cercetările efectuate de către procuror, instanța a reținut că, pentru a fi incident primul caz de revizuire, astfel cum acesta este stipulat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar a fi întrunită și cerința prevăzută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., și anume aceea ca pe baza faptelor și împrejurărilor noi să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Coroborând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și ale art. 349 alin. (2) C. proc. pen., s-a conchis că prin acestea se instituie condițiile pentru o revizuire totală a hotărârii, în sensul că trebuie să se ajungă la o schimbare a soluției atacate, și nu doar la o modificare a acesteia. Astfel, s-a reținut că în caz de condamnare trebuie să se ajungă la achitare sau la încetarea procesului penal, ceea ce presupune ca faptele sau împrejurările noi și necunoscute de instanță să aibă aptitudinea concretă de a face dovada existenței unor erori de judecată cu privire la faptele cauzei deduse judecății, eroare datorată necunoașterii de către instanța care a pronunțat hotărârea definitivă a unor fapte sau împrejurări noi, în funcție de care soluția din hotărâre devine neconformă cu adevărul obiectiv.

În prezenta cauză, s-a constatat că revizuentul invocă faptul ca instanța nu a avut cunoștință de faptul ca tatăl sau, S.I., a înscris imobilul situat în Bacău, în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni la data de 01 septembrie 1998 pe numele soției sale, S.V. și nici faptul că aceasta din urmă nu a dat vreo procură numitului L.A. cu privire la înstrăinarea unor terenuri agricole. Revizuentul a considerat ca instanța de recurs nu a ținut cont de susținerile sale, pronunțând o soluție prin care a menținut soluția de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar nu art. 10 lit. a) din același cod, cum ar fi fost corect.

Instanța a constatat că revizuentul nu invocă existența unor fapte sau împrejurări noi, cele arătate mai sus fiind invocate și cu ocazia judecării recursului în dosarul nr. 19969/180/2009 al Curții de Apel Bacău.

Avându-se în vedere cele ce precedă, instanța a constatat că primul motiv de revizuire nu este incident în prezenta cauză.

Privitor la cel de al doilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., de care s-a prevalat revizuentul, s-a constatat că acesta nu a depus vreo hotărâre a instanței de judecată ori vreun act procedural emis de către parchetul competent, din care să rezulte că vreun martor, expert ori interpret au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă în cadrul desfășurării procesului penal în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar persoanele menționate de revizuent – B.V. și A.M., nu au putut fi audiate ca martori în cadrul procesului penal în care s-a pronunțat hotărârea penală a cărei revizuire s-a solicitat.

De asemenea, nici cel de al treilea motiv de revizuire, prevăzut de art. 394 lit. c) C. proc. pen., nu a fost susținut de vreun mijloc de probă, câtă vreme niciun înscris avut în vedere la soluționarea cauzei nu a fost declarat fals în condițiile legii.

Privitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., s-a constatat că acesta nu este incident în prezenta cauză, având în vedere că revizuentul nu a depus vreo hotărâre a instanței de judecată ori vreun act procedural emis de către procuror, din care să rezulte că procurorul sau judecătorul a comis vreo infracțiune în cadrul dosarului penal în care a fost pronunțată hotărârea în cauză.

Examinând și din oficiu dosarul, în urma verificărilor, s-a constatat că soluția pronunțată este legală, temeinică și reflectă probatoriul administrat în cauză, nu au intervenit fapte sau împrejurări noi și care să nu fi fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii, niciun înscris avut în vedere la soluționarea cauzei nu a fost declarat fals în condițiile legii și niciun martor ori expert nu a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă în legătură cu cauza a cărei revizuire s-a solicitat, criticile aduse fiind neîntemeiate și lipsite de suport juridic.

Ca atare, s-a constatat că motivele invocate de către revizuentul S.M. nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. pentru a face admisibilă în principiu cererea de revizuire, conform dispozițiilor art. 403 C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul S.M.

Prin decizia penală nr. 1236 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - Secția Penală, Cauze Minori și Familie, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefundat, recursul declarat de revizuentul S.M. împotriva sentinței penale nr. 1458 din data de 28 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 11212/180/2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Procedând la analiza sentinței penale recurate în raport de criticile formulate și de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, s-a apreciat în sensul netemeiniciei recursului, reținându-se astfel, atât din cuprinsul cererii de revizuire, cât și prin luarea în considerare a motivelor de recurs, că se dorește de către revizuent schimbarea temeiului de drept al achitării, respectiv reținerea prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există), în loc de art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii), în acest sens fiind invocat atât cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a), cât și cazurile prevăzute de art. 394 lit. b) și c) C. proc. pen.

S-a reținut că, în practică, în mod constant, incidența cazurilor de revizuire este limitată la situația în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, în sensul că faptele sau împrejurările noi conduc la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se cere (decizia penală nr. 853 din 14 februarie 2002 pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție), iar în considerentele deciziei penale nr. 2769 din 10 iunie 2003 pronunțată de aceeași instanță s-a reținut că, dacă mărturia mincinoasă se referă numai la circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, cererea de revizuire nu este fondată, întrucât mărturia nu a dus la condamnarea nelegală sau netemeinică a revizuentului, or, în cauză, recurentul a fost achitat, astfel că formularea de către acesta a unei cereri de revizuire nu poate conduce la o soluția favorabilă întrucât, pe de o parte, în ipoteza admiterii cererii, ar trebui dispusă o soluție de condamnare, iar pe de altă parte, o astfel de soluție ar încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac.

Această împrejurare a făcut inutile orice alte discuții asupra cererii, fiind evident că împrejurările mai sus expuse determină practic imposibilitatea pronunțării unei soluții de admitere.

Ca atare, s-a reținut că motivele invocate au impus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, soluție care s-a apreciat că a fost dispusă justificat de către prima instanță, motiv pentru care a fost respins și recursul promovat în cauză, ca nefondat, cu obligarea recurentului revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de judecată din data de 13 mai 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru, recurentul revizuent au fost consemnate in partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de revizuent este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

În speță, revizuentul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 1236 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - Secția Penală, Cauze Minori și Familie, hotărâre care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.M. împotriva deciziei penale nr. 1236 din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău - Secția Penală, Cauze Minori și Familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013.