ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2701/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2701/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 253 din 13 august 2013 pronunțată în Dosarul nr.

3369/110/2013 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în baza art. 403 alin. (3) din

C. proc. pen., respingerea cererii de revizuire formulată de revizuentul T.F.,

iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a avut în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

3369/110/2013 condamnatul T.F. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 40

din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău prin care s-a aplicat pedeapsa de 2

ani închisoare.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 577/D/2007

pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art.

10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T.F. pentru infracțiunea

prev. de art. 248

1

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C.penal

întrucât fapta nu există.

Prin Decizia penală nr. 69 din 22 aprilie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 4581/110/2007 au fost

admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, cât și

M.F.P. - A.N.A.F., a fost desființată sentința penală susmenționată,

dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul

Bacău.

Prin Decizia penală nr. 2859 din 18

septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au admis

recursurile declarate de recurenții inculpați, s-a casat decizia menționată mai

sus și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

Prin Decizia penală nr. 9 din 13

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-au admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de partea civilă A.N.A.F.

București împotriva sentinței penale nr. 577/D din 16 noiembrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Bacău.

S-a desființat în totalitate sentința

apelată, Curtea de Apel Bacău dispunând condamnarea inculpatului T.F., în baza

art. 248

1

C.penal cu ref. la art. 248 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. penal și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C.penal, la pedeapsa de

un an închisoare cu executare.

Prin Decizia penală nr. 2040 din 01

iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și partea civilă A.N.A.F., a casat

decizia penală nr. 9 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Bacău și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Curtea de Apel Bacău.

Prin Decizia penală nr. 40 din 07

aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău a desființat sentința penală nr. 577/D/2007,

iar în baza art. 248

1

C.penal cu ref. la art. 248 C.penal cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. penal și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C.penal, a

dispus condamnarea inculpatului T.F. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. penal pe o perioadă de un an.

Prin Decizia penală nr. 3736 din 25

octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul

nr. 743.1/32/2008 s-au respins recursurile declarate de inculpați ca nefondate.

Împotriva sentinței penale nr.

577/2007 a Tribunalului Bacău, modificată prin Decizia nr. 40 din 07 aprilie

2010 a Curții de Apel Bacău, condamnatul T.F. a formulat cerere de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 393, 394 lit. a) C. proc. pen.

În referatul întocmit de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Bacău s-au reținut următoarele:

În fapt, s-a reținut că inculpatul T.F.

a încălcat cu știință atribuțiile sale de serviciu în calitate de funcționar

public - director al A.F.P.M. Rm. Sărat - prin îndeplinirea defectuoasă, în

sensul de a ridica sechestrele asigurătorii asupra unor bunuri imobile și

mobile aparținând SC E. SRL Rm. Sărat, instituite în vederea asigurării

acoperirii unor creanțe și instituirea unor sechestre asupra unor bunuri

supraevaluate (ghilotina), producând o pagubă instituției de stat în valoare de

peste 2 miliarde de lei vechi.

În referatul întocmit de procuror s-a

reținut că cererea revizuentului nu este întemeiată avându-se în vedere că

inculpatul în calitate de director al A.F.P.M. Rm. Sărat, a dispus ridicarea

sechestrelor existente asupra halei și terenului aparținând SC E. SRL Rm.

Sărat, solicitând radierea sechestrelor deși cunoștea că SC E. SRL Rm. Sărat

este debitoare, iar sechestrele instituite asupra bunurilor mobile nu erau în

măsură să acopere debitul, fiind de o valoare mult inferioară.

S-a apreciat că probatoriile

administrate în cauză au fost corect percepute și corect analizate de

instanțele de control judiciar, neexistând nicio contradicție evidentă,

esențială și necontroversată între ceea ce a reținut instanța, ca situație de

fapt și conținutul mijloacelor de probă.

Cu referire la prejudiciul produs prin

faptele inculpatului acesta a fost corect reținut, estimat la suma de

1.829.281.999 lei, reprezentând impozite, taxe, amenzi, majorări și penalități

acumulate de SC E. SRL Rm. Sărat

S-a menționat că în mod clar rezultă

că prejudiciul este cert și neechivoc în baza înscrisurilor emise de A.F.P. a

mun. Rm. Sărat, respectiv procese verbale de sechestru, titlurile executorii,

fișa debitelor, declarații de inventar.

S-a constatat că revizuentul condamnat

a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., arătând

că a fost victima unei grave erori judiciare, fiind condamnat pentru o faptă

care nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu

în formă calificată, neexistând un prejudiciu real cauzat statului prin

activitatea sa infracțională.

În dovedirea cererii de revizuire,

condamnatul a depus la dosarul cauzei o expertiză contabilă extrajudiciară care

ar face dovada din punctul său de vedere unor situații și împrejurării

necunoscute de către instanțe, dar care, dacă ar fi fost cunoscute ar fi condus

la achitarea sa.

S-a arătat că expertiza extrajudiciară

depusă de petentul condamnat prin apărător se află la Dosarul nr. 743/32/2008

al Curții de Apel Bacău, filele 21 - 24 și a fost avută în vedere de instanța

de apel la soluționarea căii de atac așa cum rezultă din Decizia penală nr. 40

din 07 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în rejudecarea

apelurilor, urmare a Deciziei nr. 2040 din 01 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

S-a mai menționat că, întrucât

expertiza extrajudiciară invocată nu constituie un mijloc de probă pentru

stabilirea prețului real al ghilotinei, instanțele de control judiciar au avut

în vedere doar factura inițială de achiziționare a acesteia.

Expertul M.L. a precizat că studiul

este numai pentru uzul destinatarului, neasumându-și nicio responsabilitate.

Expertiza extrajudiciară a fost

efectuată după actele prezentate de revizuentul condamnat și asupra căreia

expertul își declină orice responsabilitate.

S-a mai menționat în referatul

procurorului că în ceea ce privește informarea întocmită de D.A.P.I. din cadrul

D.G.F.P. Buzău și care nu este act nou, a rezultat că au fost redate date cu

privire la momentele în care au avut loc licitațiile organizate de către

revizuentul condamnat. Acestea au fost organizate la intervale de timp scurte

(fără a respecta minim 10 zile între acestea) și au fost formale, neavând

relevanță juridică.

De altfel s-a avut în vedere că acest

document invocat este infirmat de celelalte probe administrate în cauză.

Așadar, s-a apreciat că cererea de

revizuire întemeiată pe apărări cunoscute de instanțele de control judiciar nu

este fondată, având în vedere că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., noi trebuie să fie faptele sau împrejurările invocate, de natură a

stabili existența unor erori judiciare și a conduce la o altă soluționare a

cauzei, iar nu aprecierea probelor de către instanța de revizuire.

Față de aceste motive, prin sentința

penală nr. 253 din 13 august 2013 Tribunalul Bacău, secția penală, a fost

respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul T.F.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel în termenul legal apelantul revizuent T.F.

Prin motivele de apel, apelantul a

invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței reiterând aceleași aspecte ca

și cele arătate în cuprinsul cererii de revizuire.

Prin Decizia penală nr. 4 din 14

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori

și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul T.F.

împotriva sentinței penale nr. 253 din 13 august 2013 pronunțată în Dosarul nr.

3369/110/2013 al Tribunalului Bacău.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel

Bacău, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

S-a avut în vedere că în motivarea

cererii, revizuentul a arătat că solicită revizuirea sentinței penale amintite

invocând dispozițiile art. 394 C. proc. pen., constând în fapte sau împrejurări

noi nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei referitoare la o

gravă eroare judiciară, fiind condamnat pentru o faptă care nu întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii. In acest sens, a considerat că

expertiza extrajudiciară pe care a depus-o la parchet constituie un act nou,

care probează faptul că nu a existat prejudiciu în cauză și implicit că este

nevinovat.

Potrivit art. 403 C. proc. pen., în

etapa admiterii în principiu, instanța, ascultând concluziile procurorului și

ale părților, examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile

prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de

procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Din examinarea actelor dosarului, s-a

constatat, prin prisma art. 394 C. proc. pen., că cererea formulata este

inadmisibila din următoarele considerente:

Potrivit art. 394 C. proc. pen.

hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse acestei căi extraordinare

numai în cazurile expres și limitativ prevăzute în acest articol:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret

a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

A menționat Curtea de Apel că natura

juridică a revizuirii este strâns legată de inexacta stabilire a situației de

fapt bazata pe neputința cunoașterii anumitor împrejurări a căror dezvăluire

are Ioc ulterior. Astfel, în cazul revizuirii temeiurile de înlăturare a

hotărârii nu rezultă din dosarul cauzei ci constituie elemente noi de care

instanța nu a avut cunoștință în momentul pronunțării hotărârii. Prin revizuire

se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, nu și a eventualelor greșeli în

aplicarea legii. Numai în măsura în care erorile de fapt au determinat o

aplicare greșită a legii pot fi înlăturate și acestea.

Eroarea în stabilirea situației de

fapt trebuie să rezulte din împrejurări necunoscute instanței care a soluționat

cauza.

Sub aspectul admisibilității căii de

atac promovate în prezenta cauză, s-a apreciat că motivele invocate de către

recurentul - revizuent constituie în fapt, o critică adusă, cu deosebire,

modului în care a fost efectuată urmărirea penală și implicit judecarea cauzei

de instanța de fond și de instanța de apel, ceea ce nu poate constitui temei de

revizuire.

Cazurile în care este admisibilă

această cale extraordinară de atac sunt expres și limitativ prevăzute de art.

394 C. proc. pen., situațiile invocate ca temei al revizuirii neregăsindu-se în

cele cinci cazuri prevăzute de text.

S-a mai menționat de către instanța de

prim control judiciar că, așa cum este cunoscut pentru a fi incident motivul de

revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.: „s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei", trebuie, printre altele, îndeplinite următoarele

condiții:

- să se fi descoperit fapte sau

împrejurări de fapt noi, deci care nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

- faptele sau împrejurările noi să

poată dovedi netemeinicia hotărârii.

Faptele sau împrejurările de fapt noi

semnifică elementele de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce

trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.

Constituie fapte sau împrejurări orice

întâmplare, situație, stare, care, în mod autonom sau în coroborare cu alte

probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Pentru a fi incident acest caz de

revizuire este necesar ca să fie noi faptele sau împrejurările invocate sau

faptele probatorii și mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate

în cauză.

Nu pot fi considerate probe noi, în

sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor

administrate (bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaște un fapt

discutat în fața instanțelor care au soluționat cauza de condamnare a

intimatului).

S-a mai. menționat în decizia Curții

de Apel București că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cer

ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi,

iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se

obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de

instanțele care au soluționat cauza.

Astfel, s-a apreciat că în mod corect

a remarcat prima instanță că, deși formal invocă dispozițiile legale amintite,

în fapt, apelantul se referă la pretinse erori de judecată ale instanței care

ar fi condus la condamnarea sa pentru o faptă care nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii. împrejurarea că apelantul a depus la instanța de

apel o expertiză extrajudiciară potrivit căreia, în opinia sa, fapta pentru

care a fost condamnat nu a cauzat niciun prejudiciu, nu poate constitui temei

de admitere a cererii de revizuire.

Or, examinând actele și lucrările

dosarelor, s-a apreciat că revizuentul dorește să dovedească împrejurări de

fapt cunoscute de instanțele care au soluționat cauza, criticile referitore la

încadrarea juridică dată faptei fiind invocate și cu ocazia soluționării cauzei

penale pe fond, ceea ce, nu este posibil pe calea revizuirii. De asemenea, s-a

arătat că aspectele referitoare la nevinovăție și la cuantumul prejudiciului au

fost invocate de către revizuent la judecata în fond și au fost respinse de

către instanță, neputând constitui fapte sau împrejurări noi.

A mai subliniat instanța de apel că pe

calea revizuirii nu se poate ajunge la prelungirea probatoriului administrat la

soluționarea în fond, apreciindu-se astfel că cererea revizuentului de audiere

de noi martori nu poate fi primita. De altfel, s-a menționat că prin Decizia

nr. 60, admițându-se recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație

și Justiție, a stabilit în mod obligatoriu pentru instanțe că cererea

de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Prin urmare, constatând că în mod

corect prima instanță a respins cererea de revizuire, Curtea de Apel Bacău a

respins ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 253 din 13

august 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3369/110/2013 al Tribunalului Bacău.

Împotriva deciziei instanței de apel,

revizuentul T.F. a formulat recurs la data de 16 ianuarie 2014 (datapoștei).

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 ianuarie 2014, fixându-se

termen pentru soluționare la data de 13 iunie 2014, instanța fiind așadar

investită cu judecarea recursului înainte de intrarea în vigoare a noului C.

proc. pen.

Prin urmare, Înalta Curte constată că,

potrivit dispozițiilor tranzitorii din legea de punere în aplicare a C. proc.

pen., respectiv dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursul

ce face obiectul prezentei cauze se afla în curs de judecată la data intrării

în vigoare a legii noi, fiind declarat împotriva unei hotărâri care a fost

supusă apelului potrivit legii vechi, așa încât rămâne în competența aceleiași

instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

În ceea ce privește recursul de față,

se constată că acesta nu a fost motivat, potrivit art. 385

10

alin.

(1) și (2) C. proc. pen. anterior, iar din examinarea hotărârii atacate în'

raport de actele și lucrările dosarului nu rezultă motive care pot fi luate în

considerare din oficiu, dintre cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen. anterior.

Potrivit dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, motivele de recurs se formulează în scris

prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat care trebuie depus la

instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată,

iar la alin. (2)

1

se prevede că în cazul în care nu sunt respectate

condițiile prevăzute în alin. (1) și (2), instanța ia în considerare numai

cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) se iau în

considerare din oficiu.

Întrucât recurentul revizuent T.F. nu

și-a respectat obligațiile prevăzute de art. 385

1

alin. (1) și (2)

C. proc. pen. anterior, iar în cauză nu s-au constatat motive care să fie luate

în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 385

b

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul

T.F. împotriva Deciziei penale nr. 4 din data de 14 ianuarie 2014 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul T.F. împotriva Deciziei penale nr. 4 din data de 14

ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze cu

minori și familie.

Obligă recurentul la plata sumei de

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

septembrie 2014.