ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2943/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2943/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 33/D din 7 februarie 2013 pronunțată de

Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7534/110/2010, s-a hotărât, astfel:

A fost condamnat inculpatul B.I., la pedeapsa de 9 ani

închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C.

pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.,

în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei

aplicate perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 03

octombrie 2012 lăzi.

A fost obligat inculpatul B.I. la plata unei pensii de

întreținere, în cuantum de 150 lei lunar, pentru fiecare dintre minorii B.E.G.

și B.A.M., începând cu data de 2 octombrie 2012 și până la data la care vor

deveni majori.

În temeiul art. 14 alin. (3) și art. 346 C. proc. pen.

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei către partea civilă V.E.,

cu titlu de daune materiale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus

prelevarea de probe biologice de la inculp, la data rămânerii definitive a

hotărârii.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător

desemnat din oficiu.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.500 lei către stat, reprezentând cheltuieli

judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

avut în vedere următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Bacău nr. 1686/P/2012 din 10 decembrie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului B.I., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.

174 alin. (1) C. pen. - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., constând în

aceea că, în data de 02 octombrie 2012, după ce a surprins-o pe soția sa

întreținând relații sexuale cu numitul L.G. la locuința acestuia din urmă, a

lovit-o cu pumnii și picioarele în zona capului și toracelui și cu o scândură

în zona vaginală, iar în urma loviturilor aplicate victima B.M. a decedat.

Înaintea citirii actului de sesizare inculpatul B.I. a

declarat că recunoaște comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată, așa cum s-a reținut în rechizitoriu, fiind de acord ca judecata sa se

facă în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, aplicându-se

astfel procedura simplificată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând ansamblul materialului probator administrat

în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 02 octombrie 2012, inculpatul B.I.

s-a întors de la serviciu la domiciliul său din corn. Cleja, jud. Bacău, unde a

fost informat de mama sa că soția sa B.M. este la locuința numitului L.G.. Inculpatul

s-a deplasat la locuința acestuia unde i-a surprins pe cei doi întreținând

relații sexuale.

Bineînțeles că aceasta a atras furia inculpatului care

a început să o lovească pe soția sa cu pumnii și picioarele în cap și torace,

lovituri care au continuat și pe drumul spre casă, chiar dacă victima era

căzută la pământ, inculpatul folosind și o scândură cu care i-a aplicat

lovituri în zona vaginală.

Văzând că sângerează pe tot corpul, inculpatul a șters-o cu o

cârpă muiată în apă și, fără să-și dea seama de gravitatea leziunilor, a

așezat-o în pat, abia a doua zi dimineață realizând că soția sa a decedat a

anunțat serviciul 112.

În urma necropsiei efectuate, medicii legiști au

stabilit că moartea numitei B.M. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei

cerebro meningee-hematom sub durai, contuzie cerebrală mezencefalică survenită

într-un politraumatism cu fractură de piramidă nazală, fracturi costale,

multiple contuzii faciale și corporale, iar între aceste leziuni și deces

există legătură directă de cauzalitate (fila 29 dup) .

Fapta descrisă mai sus a fost recunoscută de inculpat

în declarațiile date pe tot parcursul procesului penal, declarația acestuia

coroborându-se cu cele ale martorilor L.G., B.F., D.V. și D.O., cu procesul

verbal de cercetare la fața locului și raportul de constatare medico-legală.

În drept, fapta inculpatului B.I. de a o ucide pe soția

sa prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii și picioarele întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de art. 174 alin.

(1) - art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Astfel, constatând că fapta pentru care a fost trimis în

judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat,

instanța, în temeiul art. 345 alin. (2) din C. proc. pen. a dispus condamnarea

acestuia.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea

cuantumului acesteia, instanța, conform art. 72 din C. pen., a avut în vedere

pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de

producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta infracțiune, datele ce caracterizează

persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

În concret, instanța a constatat că fapta inculpatului

este de o gravitate deosebită, aducând atingere dreptului la viață, un drept fundamental

a cărei încălcare reprezintă acțiunea cea mai reprobabilă și odioasă a ființei

umane.

În același timp, instanța a avut în vedere că inculpatul a

avut un comportament adecvat anterior acestui incident, fiind apreciat de

comunitatea din care face parte, dar și de angajatorul său (lucra ca tinichigiu

auto la SC A.V. SRL), aspecte care au fost apreciate ca circumstanțe atenuante

conform art. 74 lit. a) din C. pen., cu consecința stabilirii unei pedepse

situată sub limita inferioară prevăzută de art. 175 din C. pen.., limită redusă

cu o treime conform art. 320

1

alin. (7) din C. proc. pen. întrucât

s-a aplicat procedura simplificată prev. de art. 320

1

din C. proc.

pen.

Având în vedere aceste aspecte, instanța a apreciat că

o pedeapsă principală de 9 ani închisoare este de natură să asigure realizarea

scopurilor prev. de art. 52 din C. pen. la care va adăuga pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) din C. pen. timp de 5 ani.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, s-a reținut că natura

faptei săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului conduc la

concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală

prev. de art. 64 lit. a) și b) din C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest, fiind reținut

și arestat preventiv în prezenta cauză începând cu data de 03 octombrie 2012

astfel încât, având în vedere și condamnarea acestuia prin prezenta hotărâre,

conform art. 350 instanța a menținut această măsură și a dedus perioada

executată de la 03 octombrie 2012 la zi, conform art. 88 din C. pen.

În ceea ce privește latura civilă instanța a constatat că

mama victimei, partea civilă V.E. a solicitat obligarea inculpatului la plata

sumei de 1500 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare suportate de

aceasta.

S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 1392

din N.C.C., cel care a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei

sau, în caz de deces al acesteia, pentru înmormântare are dreptul la înapoierea

lor de la cel care răspunde pentru fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli.

Aplicând aceste prevederi în cauza de față, constatând

că inculpatul a fost de acord cu pretențiile solicitate, instanța, în temeiul art.

14 alin. (5) și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul B.I. la plata unor

daune materiale în cuantum de 1.500 lei către partea civilă V.E.

În același timp inculpatul a fost obligat și la plata

unei pensii de întreținere în cuantum de 150 lei lunar pentru fiecare dintre

minorii B.E.G. și B.A.M. (copii victimei și ai acestuia), începând cu data de

02 octombrie 2012 și până la data la care vor deveni majori.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus

prelevarea de probe biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a

hotărârii.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat

inculpatul B.I. să plătească statului suma de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul B.I.

Parchetul a invocat nelegalitatea sentinței penale

pronunțate în cauză sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit.

a) C. pen., privitor la temeiul reducerii pedepsei.

De asemenea, s-a invocat netemeinicia hotărârii

pronunțate în cauză sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului

prin reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante.

Așadar, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței

penale pronunțate în cauză, reținerea cauzei spre rejudecare și în fond,

majorarea pedepsei aplicate inculpatului B.I., prin înlăturarea circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (2) C.

pen.

La termenul de judecată din data 2 aprilie 2013, inculpatul B.I.

a înțeles să-și retragă apelul.

Prin decizia penală nr. 54 din 02 aprilie 2013 a Curții

de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, în baza art. 379 pct.

l lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței penale nr. 33/D din 7

februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de

arest a inculpatului.

În baza art. 381 C. proc. pen. s-a dedus în continuare

arestarea preventivă a inculpatului de la 7 februarie 2013 la zi.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

II. În baza art. 369 C. proc. pen. s-a luat act de

retragerea apelului declarat de inculpatul B.I. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat

apelantul să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a decide astfel, examinând actele si lucrările

dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu sub toate

aspectele de fapt și de drept, instanța de prim control judiciar a constatat că

apelul procurorului este nefondat.

S-a constatat că prima instanță, în urma analizei probelor

administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului,

iar soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat

prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen. este corectă.

Efectuând un examen al lucrărilor dosarului, s-a

observat că sentința apelată comportă critici în ceea ce privește omisiunea

primei instanțe de a reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă

legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la săvârșirea faptei în

stare de provocare.

Pentru existența circumstanței atenuante legale a

provocării, sunt necesare întrunirea a trei condiții cumulative: existența unei

anumite activități de provocare din partea victimei; actul provocator al

victimei să determine o puternică emoție inculpatului; sub stăpânirea

puternicei tulburări sau emoții, inculpatul să fi săvârșit infracțiunea.

Din economia probelor administrate în cauză, instanța

de apel a constatat că toate condițiile legale enunțate sunt incidente în

prezenta cauză, apreciind în divergență cu opinia primei instanțe, că acțiunile

de violență fizică ale inculpatului, care au cauzat în final moartea soției

sale, au fost comise de către acesta cât timp se afla sub o puternică tulburare

sau emoție cauzată de conduita victimei imediat anterioară săvârșirii faptei.

Astfel, din probele administrate rezultă că inculpatul,

în momentele premergătoare săvârșirii faptei soldate cu decesul soției sale, a

surprins-o pe aceasta întreținând relații sexuale cu numitul L.G. la domiciliul

acestuia.

În atare condiții, împrejurarea că inculpatul a surprins-o pe

soția sa comițând un act de infidelitate conjugală, a fost apreciat ca un act

provocator determinat de aceasta din urmă, de natură a-i cauza inculpatului o

puternică emoție sub stăpânirea căreia a săvârșit fapta și care i-a răpit

acestuia posibilitatea de control asupra acțiunilor sale.

Cu toate acestea, având în vedere că inculpatul și-a

retras apelul, iar apelul procurorului a fost declarat în defavoarea inculpatului,

instanța de apel nu a putut reține în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73

lit. b) C. pen.

În ceea privește modalitatea de individualizare a pedepsei

principale, criticată de procuror, instanța de apel, în raport de

circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, a apreciat că aceasta este just

individualizată, corespunzând funcțiilor de constrângere și reeducare, precum

și scopului preventiv.

S-a reținut că, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol

social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces

interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces

arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen

obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii

precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de

individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului

individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie

pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i

sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie

să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și

duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a

se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și

scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse

de societate.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță,

trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.

72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al

faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra

conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor

persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în

situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se

abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în

executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și

făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna,

prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul

de vinovăție a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură

să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială

și generală înscrise și în Codul penal român, art. 52 alin. (1) potrivit căruia

„scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni”.

Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art. 72

C. pen., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită

consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor

interne, specifice faptei și făptuitorului.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța

de față, instanța de apel a apreciat că, deși fapta comisă de către inculpat

este foarte gravă, inculpatul prezentând cu certitudine o periculozitate

socială considerabilă, în raport de împrejurările concrete în care a fost

comisă (în stare de provocare cauzată de comportamentul infidel al victimei

surprins în flagrant de inculpat), de atitudinea ulterioară a inculpatului care

a încercat să atenueze urmările infracțiunii (asigurându-i asistență medicală

primară), de conduita bună a inculpatului anterioară săvârșirii (care în mod

corect a fost reținută ca circumstanță atenuantă) pedeapsa de 9 ani închisoare

situată sub minimul special, însă în imediată apropiere de această limită

(redusă cu o treime ca urmare a aplicării art. 320

1

C. proc. pen.)

este corect aleasă corespunzând scopului preventiv-educativ și nevoii de

reeducare a inculpatului.

Instanța de apel a constatat că nu poate avea în vedere

criticile formulate de procuror cu privire la greșita individualizare a

pedepselor aplicate, întrucât prima instanță a apreciat în mod plural toate

criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, cărora

le-a dat eficiență în mod concret, în funcție atât de împrejurările faptice,

cât și de cele privind persoana inculpatului, respectând prin cuantumul

stabilit și principiul proporționalității, care asigură o reflectare justă

între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al

inculpatului, așa încât nu se impune majorarea cuantumului pedepsei principale,

întrucât ar fi excesiv în raport cu aspectele concrete ale cauzei și ar afecta

scopul pedepselor.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin motivele de recurs formulate, astfel cum a fost

susținute de reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor, a fost

invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., arătându-se în esență că, în mod nelegal, s-au aplicat

prevederile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., ca temei al reducerii

cuantumului pedepsei inculpatului, având în vedere reținerea în favoarea

acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Astfel,

la stabilirea cuantumului pedepsei s-au avut în vedere alte limite decât cele

legale, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat, iar în

cauză se impunea aplicarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., conform

cărora pedeapsa aplicată putea fi redusă până la cel mult o treime din minimul

special.

Examinând recursul, prin prisma criticilor invocate, întemeiate

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., dar și

din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi de procedură penală, astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin dispozițiile legii menționate, s-a realizat o nouă

limitare a efectului parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua

cale ordinară de atac, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate,

iar altele au fost modificate substanțial, intenția legiuitorului fiind aceea

de a restrânge doar la chestiuni de drept controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel.

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când

prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Instanța de recurs reține că încălcarea legii materiale

sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv

neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi

legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia

aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Analizând critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Bacău, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 76 C. pen., care

reglementează efectele circumstanțelor atenuante, prevăd, între altele, la alin.

(2) că „în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare

moartea unei persoane, dacă se constată că există circumstanțe atenuante,

pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul

special."

În prezenta cauză, instanța de fond a dispus

condamnarea inculpatului B.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu

aplicarea art. 74 alin. (1), lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. la o pedeapsă principală de 9 ani închisoare.

Această pedeapsă respectă prevederile imperative ale

dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., raportat la limita minimă a pedepsei,

care putea fi aplicată inculpatului, urmare a aplicării art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., respectiv 10 ani închisoare.

Astfel, chiar dacă în dispozitivul sentinței nu au fost

menționate dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., ci ale art. 76 lit. a) C.

pen., ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin.

(1) C. pen., cuantumul pedepsei inculpatului a fost stabilit în limitele

legale, avându-se în vedere și reducerea cu o treime a limitelor speciale

prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită (15-25 ani), ca urmare a

judecării cauzei în procedura simplificată, prevăzută de art. 320

1

C.

proc. pen.

Înalta Curte constată că, prin critica formulată,

parchetul invocă doar formal nelegalitatea hotărârii de condamnare a

inculpatului, în esență tinzându-se spre reindividualizarea aplicate,

solicitare care nu mai poate face obiectul analizei în cadrul recursului

declarat împotriva hotărârii date în apel, ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 2/2013.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c). proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 54 din

02 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie,

privind pe inculpatul B.I.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art.

383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive de la 03 octombrie 2012 la 01

octombrie 2013.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului, iar

onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatul inculpat, sumă de

500 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 54 din 02 aprilie

2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze cu minori și de familie, privind

pe inculpatul B.I.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

reținerii și arestării preventive de la 03 octombrie 20121a 01 octombrie 2013.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în

sarcina statului.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru

intimatul inculpat, în sumă de 500 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 1 octombrie 2013.