ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2013

Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 142/D din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 87/110/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului B.M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen. și art. 76 lit. a) din C. pen., faptă din 14 august 2010, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 88 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore la data de 15 august 2010.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus păstrarea mijloacelor de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și aflate la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Bacău, respectiv plic nr. 1, 2, 3 colet A, B, C și plic nr. 1, 2.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei furci aflată la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Bacău.

A fost obligat inculpatul la plata unei contribuții periodice de întreținere către reprezentantul legal P.M. în favoarea minorilor după cum urmează:

- 100 RON lunar pentru minora U.G.I., începând cu data de 14 august 2010 și până la data de 2 martie 2018;

- 100 RON lunar pentru minorul U.R.I., începând cu data de 14 august 2010 și până la data de 25 iunie 2013;

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către părțile civile P.M., U.G.I. și U.R.I. prin reprezentant legal P.M., în sumă de câte 1.000 Euro pentru fiecare, echivalentul în RON la data executării reprezentând daune morale.

S-a luat act că nu s-a mai solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor materiale în sumă de 4.000 RON, suma fiind achitată.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a constatat că la instanță inculpatul a fost asistat de apărătorul ales.

S-a constatat că părțile civile minore au fost asistate de apărător desemnat din oficiu.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Inculpatul B.M. deține o stână de ovine pentru pășunarea căreia a arendat de la primărie o parte din islazul comunal de pe raza satului Gâșteni, com. Răcăciuni, jud. Bacău.

Victima, U.R.I., era tocmit de către proprietarii de bovine din cătunul Berindești al aceluiași sat să le pășuneze vitele pe o altă parte a aceluiași imaș, însă aceasta (victima) le mai pășuna din când în când și pe partea de teren deținută în concesiune de către inculpat, fapt pentru care între cei doi deținători de animale exista o stare conflictuală latentă.

Victima era o fire violentă atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice, anterior fiind în mai multe rânduri condamnat de către instanțele de judecată pentru fapte de violență (inclusiv pentru tentativă la omor și pentru vătămare corporală gravă) și de aceea era evitat atât de către inculpat, dar mai ales de către ciobanii acestuia.

În ziua de 14 august 2010 inculpatul a cărat paie la stână împreună cu fiica sa și în jurul orelor 17.00 - 18.00, trecând prin apropierea terenului în cauză ("Dealul Bobeica"), a observat că turma de bovine păzită de către victimă se află pe terenul său, fapt pentru care a luat din căruță o furcă (cea cu coada mai scurtă, după afirmațiile martorei B.M.C.) - fiindu-i teamă de victimă și mai ales de o eventuală reacție agresivă din partea acesteia - și s-a deplasat către aceasta cu scopul de a o determina să mâne turma de ovine pe terenul ce i-a fost repartizat.

Inculpatul s-a apropiat la cel mult 2 - 3 m de victimă (care se afla așezată pe iarbă), i-a solicitat explicații pentru prezența sa cu vitele pe terenul respectiv și în timp ce se afla sprijinit în coada furcii (așezată cu coarnele în pământ) și era atent la intervenția verbală a fiului victimei, aflat la mică distanță de acesta, victima s-a repezit să-i smulgă furca din mâini.

Inculpatul a lovit-o pe victimă cu pumnii în zona feței, după care s-au luat în brațe și s-au trântit la pământ, rostogolindu-se de câteva ori, după care inculpatul s-a ridicat primul și a lovit-o cu furca în zona posterioară a toracelui, iar victima nu s-a mai putut ridica.

Intre cei doi a intervenit fiul victimei și inculpatul nu a mai lovit-o pe aceasta, iar toți trei au mânat apoi vitele în partea cealaltă de imaș, peste coama dealului, după care inculpatul a părăsit locul faptei fără a anunța pe nimeni despre incident.

La scurt timp, victima s-a prăbușit la pământ și a decedat.

Potrivit examinării medico-legale de către specialiștii S.M.L. Bacău, rezultă că moartea numitului U.R.I. a fost violentă și că s-a datorat "șocului traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv și fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive.

Topografia, intensitatea și aspectul leziunilor pledează pentru posibila lor producere printr-un mecanism de lovire cu corp contondent - comprimare între suprafețe dure.

Plaga suprasprâncenară stânga, nespecifică, superficială s-ar putea interpreta în contextul unei loviri cu mijloace contondente, ținând cont și de prezența hematomului periorbitar stâng asociat și cu plaga de buză inferioară, și mai puțin probabil printr-o înțepătură cu furca.

Toraco-lombar posterior a existat echimoză cu aspect patrulater de amprentă prin contact cu corp contondent de formă geometrică, care teoretic ar trebui să reproducă aspectul corpului contondent incriminat.

Concomitența leziunilor locale: ruptura hepatică dilacerantă cu plăgi atât pe fața anterioară cât și posterioară în hilul hepatic, cu existența fracturilor costale dreapta C8-C9-C10 pe arcul axilar anterior, din aceiași regiune corporală, pledează pentru un mecanism de comprimare, victima fiind cel mai probabil culcată la pământ.

Examenul histopatologic a confirmat existența unei structuri hepatice patologice anterioare, de tipul steatozei hepatice, precum și alte modificări patologice preexistente (miocardofibroză, nefroscleroză, pancreatită cronică etc).

Examenul toxicologic a relevat: Alcoolemia O 1,50 g ‰.

Moartea poate data din 14 august 2010, iar între momentul producerii leziunilor traumatice și deces, s-a apreciat un interval teoretic de supraviețuire variind de la cca. 30 minute la max. 2 ore, timp de constituire a hematomului masiv și a instalării stării de șoc traumatico-hemoragic.".

Situația de fapt descrisă de judecătorul fondului mai sus se probează cu sesizarea organelor judiciare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; proces-verbal de conducere în teren și planșa foto aferentă; declarațiile părții civile P.M. - concubina victimei și mama celor doi copii minori ai acesteia; fotocopia certificatelor de naștere ale minorilor; dispoziția de efectuare a necropsiei și solicitarea de alte precizări medico-legale; raportul medico-legal din 15 august 2010 al S.M.L. Bacău, avizat în 31 decembrie 2010, buletinul de analiză toxicologică de alcoolemie din 16 august 2010, concluzii preliminare și planșa foto aferentă; declarațiile martorilor: U.R.I., B.A., F.A., F.C. (fostă C.C.), B.M.C., U.N., S.A., J.C., U.M. și F.D.

Deși în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut fapta arătând că a lovit victima cu furca după ce a fost provocat de către acesta și pentru faptul că el cunoștea că fiind o persoană violentă de care se temea, la instanță a revenit asupra acestei declarații spunând că nu a aplicat lovitura cu furca intenționat ci acea lovitură s-a realizat în căderea sa peste victimă.

Aceste apărări expuse nu au putut fi reținute de către instanța fondului ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, considerându-le exagerări de ordin subiectiv ale inculpatului, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

Astfel, s-a reținut că din declarațiile martorilor oculari B.M.C. și U.R.I., că într-adevăr victima ar fi luat furca din mâna inculpatului după care acesta din urmă i-a aplicat lovituri cu pumnii în zona feței, apoi au căzut, s-au rostogolit după care inculpatul a luat furca și l-a lovit pe U.R.I..

S-a arătat că aceste declarații sunt susținute și de actele medicale astfel că potrivit examinării medico-legale de către specialiștii S.M.L. Bacău, rezultă că moartea numitului U.R.I. a fost violentă și că s-a datorat "șocului traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv și fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive.

Cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei apărătorii inculpatului au solicitat în principal aplicarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) din C. pen., iar în subsidiar schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 174 din C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 din C. pen.

Instanța a reținut că prin art. 174 din C. pen., care încriminează infracțiunea de omor, nu sunt indicate modalitățile de săvârșire a activității de ucidere, eventual fiind ca între acțiune și rezultat să existe raport de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective omorul se caracterizează prin intenția directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și acceptarea posibilității producerii lui.

Or, tocmai intenția de a ucide sub forma intenției directe sau indirecte, dedusă între altele, din folosirea de mijloace apte a suprima viața victimei, din zona corporală vizată și intensitatea loviturilor aplicate, este aceea care deosebește infracțiunea de omor de infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În speță, producerea morții victimei nu este doar urmarea unei acțiuni praeterintenționate.

Faptul de a fi aplicat victimei într-o regiune anatomică vitală, cum este cea toracică, în zona ficatului, o puternică lovitură cu o furcă, obiect apt a produce moartea, provocându-i un șoc traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv și fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive, care au determinat decesul, constituie infracțiunea de omor, iar nu acea de lovituri cauzatoare de moarte; procedând în modul arătat, în condițiile în care asemenea acte de violență produc, de regulă, urmări dintre cele mai grave, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul parțial al acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmat, a acceptat producerea lui, astfel că el a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce numai vătămări corporale, cărora decesul le-ar fi urmat ca un rezultat praeterintenționat, așa cum s-a susținut cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei.

Conform art. 44 alin. (3) din C. pen., se află în legitimă apărare și acela care din cauza tulburări sau temeri a depășit limitele unei apărări proporționale în care s-a produs actul.

Din probele administrate a rezultat că în momentul săvârșirii faptei inculpatul nu se afla într-o astfel de stare de tulburare și temere determinate de faptul că după ce victima a încercat să-i smulgă furca din mână inculpatul l-a lovit cu pumnii în zona feței, au căzut, s-au rostogolit după care inculpatul s-a ridicat primul, încât să fie convins că singura modalitate de a scăpa de un eventual atac era aceea de a lovi cu furca.

Între atac și apărare trebuie să existe o oarecare echivalență; astfel un atac sub forma unei vătămări nu justifică o reacție atât de energică încât să ducă la uciderea agresorului.

În consecință, s-a apreciat că în speța de față, riposta exagerată a inculpatului nu a fost determinată de o puternică stare de tulburare sau temere provocată de atac.

Este neîndoielnic, însă, că inculpatul a acționat sub stăpânirea unei puternice emoții determinată de atitudinea violentă a victimei, astfel că s-a apreciat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 73 lit. b) din C. pen., așa cum de astfel a și fost trimis în judecată prin actul de sesizare al instanței.

S-a apreciat că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen., text de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea sa.

Fiind stabilită vinovăția inculpatului s-a dispus condamnarea acestuia, avându-se în vedere la individualizarea pedepsei criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, starea de provocare, urmarea produsă - decesul victimei, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal.

Având în vedere datele cauzei, instanța de fond a apreciat că scopul educativ al pedepsei se poate realiza numai prin executare într-un loc de detenție.

Pe latură civilă s-a ținut cont că partea civilă P.M. nu a mai solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 4.000 RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeniri ulterioare întrucât inculpatul i-a achitat această sumă.

Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă în cuantum de 2.000 euro, cerințele legii civile impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 C. civ. și art. 999 C. civ., care folosesc termenul general de "prejudiciu" fără a distinge în raport cu cuantumul material sau moral al acestuia, aceasta însemnând că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci și a celor cu caracter penal.

În raport de gravitatea suferințelor morale produse părților vătămate s-a apreciat că suma de câte 1.000 euro, echivalentul în RON la data executării pentru fiecare cu titlu de daune morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri în sensul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele din C. civ., avându-se în vedere și reținerea în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) din C. pen. în favoarea inculpatului.

În lipsa unor dispoziții legale care să confere criteriile de cuantificare a prejudiciului de natură morală, instanța, la stabilirea acestora, a avut în vedere raporturile dintre părți, aceasta fiind concubina și copii victimei, în acest context, suferința pricinuită fiind apreciată, ca având implicații deosebite asupra stării emoționale a părților vătămate.

Victima U.R.I. avea în întreținere doi minori respectiv G.I.  și Ro.I.

Din depozițiile părții vătămate P.M. și a martorilor s-a reținut că victima realiza lunar din păscutul vitelor 900 RON și existau și situații când construia sobe pe la diferiți cetățeni din sat pentru care era plătit cu 600 RON pentru fiecare sobă.

Având în vedere fapta ilicită a inculpatului care a avut drept urmare moartea victimei instanța de fond a considerat necesară obligarea acestuia la plata unei prestații periodice lunare către partea vătămată în favoarea celor doi minori ce se aflau în întreținerea victimei, până la împlinirea vârstei majoratului.

La stabilirea cuantumului contribuției periodice lunare s-a avut în vedere faptul că victima avea un venit lunar stabil de 900 RON, plus bani care îi ridica din când în când pentru sobele construite, precum și reținerea în sarcina inculpatului a circumstanței atenuante prevăzută la art. 73 lit. b) din C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul B.M. și partea civilă P.M..

Ministerul Public a criticat sentința apelată sub aspect de nelegalitate deoarece instanța de fond, în mod greșit, a reținut prevederile art. 76 lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile prevederile art. 76 alin. (2) C. pen., care reglementează în mod distinct reducerea pedepsei închisorii ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante în cazul infracțiunii de omor.

Apelul inculpatului a vizat greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost condamnat de prima instanță, apreciind că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., iar nu pe cele ale infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen., reținută de prima instanță în sarcina inculpatului. În dezvoltarea acestui motiv, apărătorul inculpatului a arătat că leziunile constatate pe corpul victimei ca urmare a loviturii aplicate de inculpat, nu a avut aptitudinea de a produce moartea imediată a victimei.

În atare situație, apărătorul inculpatului a apreciat că moartea victimei s-a datorat unei cauze străine de actele sale de violență fizică comise împotriva acesteia, fiind cauzată de aplicarea unor manevre de comprimare, constatate și în raportul de constatare medico-legală efectuat în cursul urmărire penală iar nu ca urmare a loviturii active aplicată de inculpat.

În consecință, s-a invocat de către inculpat prin apărătorul său, că acțiunile violente comise față de victimă nu au avut ca fundament psihic intenția de a suprima moartea acesteia, rezultatul socialmente periculos (moartea victimei) producându-se ca urmare a unei vinovății a inculpatului materializate sub forma culpei.

Apelurile părții civile P.M. au vizat modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, fiind nemulțumită de cuantumul prea mic al despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale și prestație periodică lunară în favoarea minorilor aflați în întreținerea victimei.

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin Decizia penală nr. 140 din 13 noiembrie 2012, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul B.M. împotriva Sentinței penale nr. 142/D din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosar nr. 87/110/2011 numai cu privire la greșita încadrare juridică dată faptei săvârșite de inculpat, a desființat sentința apelată, a reținut cauza spre rejudecare și, în fond, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptei inculpatului prin actul de sesizare al instanței din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă P.M. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanta să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a reținut o situație de fapt corespunzătoare adevărului, însă încadrare juridică a fost considerată eronată.

Curtea a arătat că infracțiunea de omor se deosebește de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, infracțiune prevăzută de art. 183 C. pen., sub aspectul laturii subiective. Dacă în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenție, directă sau indirectă, de a ucide, în cazul lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, el acționează cu intenția de lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia fiind un rezultat care depășește intenția sa. Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte de omor sau loviri ori vătămări cauzatoare de moarte, este de mare însemnătate a se determina poziția psihică cu care a acționat făptuitorul.

Analizând situația faptică relevată de ansamblul probelor administrate în cauză, Curtea, în divergență cu opinia Tribunalului, a considerat că inculpatul nu a acționat nici un moment cu intenția (directă sau indirectă) de a ucide victima -rezultatul mai grav al faptei comise (moartea victimei) producându-se ca o consecință a culpei inculpatului.

Din probele administrate în cauză, reținute și însușite și de instanța de fond, rezultă că inculpatul B.M., în condițiile existenței unei stări de provocare cauzate de atitudinea victimei care s-a repezit să-i smulgă furca din mână pentru a-l lovi, a ripostat și a lovit la rândul său victima cu pumnii în zona feței, s-a încăierat cu aceasta rostogolindu-se de câteva ori, după care a lovit-o cu o furcă în zona posterioară a toracelui, aplicând o singură lovitură cu partea metalică a uneltei agricole amintite, lovitură despre care procurorul a susținut că a cauzat leziuni tanato-generatoare.

În raport cu împrejurările concrete în care inculpatul a comis fapta în stare de provocare, prin lovirea victimei cu pumnii în zona feței urmată de încăierarea cu aceasta și aplicarea unei unice lovituri cu o furcă în zona posterioară a toracelui și cu partea neascuțită- inaptă în această manieră a produce leziuni profunde prin înțepare, Curtea de apel a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi victima sau de a-i produce o vătămare corporală, dar se produce moartea acesteia, rezultat mai grav pe care inculpatul l-a prevăzut dar a crezut că nu se va produce.

La stabilirea atitudinii psihice a inculpatului aceea de a urmări lovirea sau vătămarea victimei iar nu suprimarea vieții acesteia, Curtea a avut în vedere și comportamentul anterior al victimei care era cunoscută de inculpat și de întreaga comunitate, ca o persoană violentă, în special atunci când se afla sub influența băuturilor alcoolice, care a suferit multiple condamnări penale pentru fapte de violență gravă (tentativă la omor și vătămare corporală gravă).

Curtea nu a dat curs argumentelor primei instanțe care a concluzionat, în acord cu opinia procurorului, că unica lovitură de furcă aplicată de inculpat, a cauzat leziunile grave produse în zona toraco-abdominală răspunzătoare de moartea victimei și descrise în Raportul de constatare medico-legală necropsie din 15 august 2010 emis de SML Bacău, întrucât, chiar din conținutul lucrării medico-legale menționate, rezultă că leziunea creată de lovitura de furcă nu a avut un caracter grav, materializându-se printr-o simplă echimoză cu aspect patrulater de amprentă a corpul contondent folosit.

În pofida susținerilor inculpatului instanța de apel a constatat că legătura de cauzalitate directă dintre actele de violență fizică comise de inculpat (lovirea activă a victimei cu pumnii și cu mijloace contondente și comprimarea părții toraco-abdominale în cadrul în acțiunilor de încăierare produse imediat subsecvent loviturilor de pumni) și moartea victimei există, fiind relevată de concluziile raportului de constatare medico-legală necropsie din 15 august 2010 emis de SML Bacău, din care rezultă că moartea victimei s-a datorat șocului traumatico-hemoragic consecutiv traumatismului toraco-abdominal cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv și fracturi costale multiple consecutive, leziuni care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent-comprimare.

În raport de aceste considerente, Curtea de apel a constatat că moartea victimei s-a produs ca urmare a unor acțiuni praeterintenționate comise de inculpat iar nu drept consecință a intenției directe sau indirecte, motiv pentru care sentința apelată a fost reformată în sensul schimbării încadrării juridice dată faptei inculpatului prin actul de sesizare al instanței, din infracțiunea de omor, în infracțiunea de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte, stabilind ca inculpatul să fie tras la răspundere penală pentru săvârșirea acestei ultime infracțiuni.

Sub aspectul individualizării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului în speța de față, Curtea a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise în raport cu circumstanțele reale de săvârșire, descrise detaliat în partea expozitivă a sentinței apelate (în stare de provocare, împrejurare care constituie totodată și o circumstanță atenuantă legală care va fi reținută în favoarea inculpatului), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care caracterizează pozitiv persoana sa (buna conduită anterioară săvârșirii faptei - caracterizări dosar fond).

În ceea ce privește apelul procurorului, prin care critică reținerea greșită a temeiului juridic al efectelor circumstanței atenuante legale reținute (art. 76 lit. a) C. pen. în loc de art. 76 alin. (2) C. pen.), Curtea l-a apreciat ca fiind întemeiat și, în consecință, fiind aplicabil în cauză și conform noii încadrări juridice, l-a reținut și i-a dat eficiență prin coborârea pedepsei sub minimului prevăzut de norma incriminatoare.

În ce privește modul de soluționare al laturii civile, contestat de apelanta partea civilă sub aspectul cuantumurilor prea mici al despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale și prestațiilor periodice lunare în favoarea minorilor aflați în întreținerea victimei, Curtea l-a apreciat ca fiind lipsit de temei.

A arătat că prin încheierea din 19 aprilie 2011 a Tribunalului Bacău, partea civilă apelantă P.M. a solicitat sumele de câte 2.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare parte civilă, 4.000 de RON cu titlu de daune materiale și obligarea inculpatului la plata unor prestații periodice lunare în favoarea minorilor aflați în întreținerea victimei.

În raport cu existența unei culpe comune atât a inculpatului cât și a victimei care l-a provocat să săvârșească fapta supusă judecății, împrejurare care justifică reducerea despăgubirilor ce se cuvin părții civile proporțional cu gradul de culpă al inculpatului, Curtea a constatat că prima instanță a evaluat prejudiciul moral produs părților civile la cuantumul solicitat de acestea în declarația de constituire de parte civilă, care a fost înjumătățit.

În ceea ce privește acordarea daunelor materiale, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a luat act că au fost achitate, nemaipunându-se acordarea lor.

În atare condiții, atât timp cât prima instanță a acordat daunele morale la cuantumul pretins la prima instanță de apelanta parte civilă, iar cele materiale au fost achitate voluntar de inculpat în cursul procesului penal, majorarea acestora, astfel cum a solicitat partea civilă apelantă prin motivele de apel, nu este posibilă, întrucât în faza procesuală a apelului, majorarea câtimii pretențiilor civile este inadmisibilă.

În ceea ce privește prestațiile periodice lunare acordate de prima instanță în favoarea minorilor aflați în întreținerea victimei. Curtea a reținut că întinderea acestora a fost corect determinată în baza veniturilor pe care le realiza victima la momentul premergător decesului, și care rezultă din probele administrate în dovedirea acțiunilor civile.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpatul B.M..

Reprezentantul parchetului a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond sub rezerva înlăturării dispozițiilor art. 16 lit. a) și aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța de apel a făcut o greșită schimbare a încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a mai susținut că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, acest aspect fiind confirmat chiar de fiica inculpatului. A mai menționat că cei doi martori oculari au confirmat intenția inculpatului de a ucide, iar declarațiile acestora se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, astfel încât aplicarea loviturilor s-a realizat cu intenția de a ucide.

Recurentul inculpat a criticat decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 punctul 14 C. proc. pen., solicitând reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Având în vedere că minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este de 5 ani închisoare, iar instanța i-a aplicat o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, deși în considerente deciziei au fost relevate circumstanțele personale, instanța de apel nu le-a dat eficiență. Ca urmare, recurentul inculpat a solicitat ca instanța de recurs să dea eficiență circumstanțelor personale referitoare la lipsa antecedentelor penale, la conduita sa corectă în în comunitate, solicitând aplicarea unei pedepse reduse, cu executarea în regim neprivativ de libertate prin aplicarea dispozițiilor suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursurile formulate, atât prin prisma cazurilor de casare invocate, constată întemeiat recursul declarat de Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., constată că, deși cele două instanțe inferioare au reținut corect aceeași situație de fapt, au încadrat juridic diferit fapta.

Distincția între infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte de infracțiunea de omor se decelează pornind de la poziția psihică, subiectivă cu care a acționat inculpatul.

Jurisprudența a identificat elementele utile diferențierii infracțiunii de omor de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte: zona corpului vizată de loviturile aplicate, obiectul vulnerant; numărul și intensitatea loviturilor; atitudinea făptuitorului după săvârșirea faptei.

Instanța fondului în mod corect a apreciat că producerea morții victimei nu este doar urmarea unei acțiuni praeterintenționate. Faptul de a fi aplicat victimei, într-o regiune anatomică vitală, cum este cea toraco-abdominală, în zona ficatului, o puternică lovitură cu partea metalică a unei furci, urmată și de compresiune pe plan dur, ce au provocat un șoc traumatico-hemoragic cu ruptură dilacerantă de ficat, hemoperitoneu masiv și fracturi costale C8-C9-C10 dreapta, consecutive, care au determinat decesul, constituie infracțiunea de omor, iar nu acea de lovituri cauzatoare de moarte. Înalta Curte constată că intensitatea loviturilor dovedite de natura și întinderea leziunilor produse prin lovire cu corp dur și comprimare pe plan dur, zona anatomică vizată dovedesc că inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea acestuia, astfel că a acționat cu intenția de a ucide și nu de a produce vătămări corporale. Relevantă este atitudinea inculpatului care, după consumarea activității infracționale, la solicitarea victimei de a înceta agresiunea a replicat : "îți mai dau una și ești gata", aspect ce relevă faptul că inculpatul a cunoscut și înțeles intensitatea loviturilor sale și a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

Inculpatul a prevăzut și acceptat producerea rezultatului mai grav, decesul victimei. Nu se poate susține rezonabil, față de aspectele de fapt arătate anterior, că moartea victimei s-ar fi produs din culpă, inculpatul acționând cu intenție exclusiv sub aspectul lovirii victimei.

În acest sens a statuat instanța supremă în jurisprudența sa anterioară, într-o situație de fapt similară, ce viza o faptă rămasă însă în faza tentativei, săvârșită cu violență: "Sub aspectul laturii subiective, în cazul infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută în art. 182 alin. (2) C. pen. infractorul acționează cu intenția generală de vătămare, în timp ce în cazul tentativei la infracțiunea de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen. acesta acționează cu intenția de ucidere. Prin urmare, în cazul tentativei la infracțiunea de omor, actele de punere în executare, întrerupte sau care nu și-au produs efectul, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost comise -că infractorul a avut intenția de a ucide, iar nu intenția generală de a vătăma.

Fapta constituie tentativă la infracțiunea de omor, fiind relevată intenția de ucidere, dacă a fost săvârșită pe fondul unui conflict anterior între infractor și victimă, urmat de înarmarea acestuia cu un obiect apt de a produce moartea (cuțit), prin aplicarea unei lovituri ce a vizat o zonă anatomică vitală (zona toraco-abdominală), lovitură puternică, de mare intensitate, care a avut consecințe grave (plagă penetrantă în zona abdominală, cu lezarea de organe interne, leziune care a pus în primejdie viața victimei)" - I.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009.

Preexistenta unei stări de boală ori intoxicația cu alcool în cazul victimei nu generează scindarea lanțului cauzal dintre acțiunea violentă și deces și nu demonstrează o periculozitate redusă a faptei sau făptuitorului.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., invocat de către ambii recurenți, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpat a pedepselor se constată că au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înalta Curte reține următoarele aspecte relevante pentru individualizarea judiciară a pedepsei:

- gradul de pericol social al faptei cercetate este relativ ridicat, aspect dedus din modalitatea concretă de săvârșire, în loc public, în prezența unui minor, fiul victimei, și din urmarea produsă constând efectele actului infracțional, fără să fie uitat însă impactul actului violent asupra minorului prezent și trauma psihică suferită.

- circumstanțele personale favorabile nu sunt suficiente și eficiente pe aspectul individualizării judiciare și nu pot conduce la necesitatea reducerii suplimentare a cuantumului pedepsei, deoarece acestea nu subliniază decât elemente de normalitate și în plus nici nu pot fi privite izolat ci vor fi evaluate numai împreună cu celelalte criterii amintite.

- conduita în cursul procesului penal este concretizată într-o atitudine de recunoaștere parțială a activității ilicit penale.

În acest context, pedepsele principale, complementare și accesorii pot fi apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii și nu se impune reindividualizarea judiciară a acestora.

În privința reținerii circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la scuza provocării, Înalta Curte constată că aceasta poate fi reținută dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarelor condiții:

a) infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare ori de emoție puternică;

b) starea de puternică tulburare sau emoție să fi avut drept cauză o provocare din partea părții vătămate prin infracțiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracțiunii săvârșite de cel provocat;

c) provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă;

d) riposta infractorului la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.

Din situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin administrarea probelor din timpul urmăririi penale și judecății în fața primei instanțe reiese că cel care a avut inițiativa conflictului a fost chiar recurentul inculpat care a abordat într-o modalitate agresivă victima aflată cu turma de vite pe terenul folosit de către inculpat. Reținerea circumstanței atenuante legale nu a fost criticată de către nici unul dintre recurenți, însă inculpatul a solicitat să se da eficiență mai mare reducerii pedepsei în contextul reținerii circumstanțelor atenuante judiciare, iar nu în baza circumstanței atenuante legale valorificate deja în privința sa.

Pentru a putea fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. este necesar un comportament meritoriu al inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii. Elementele referitoare la lipsa antecedentelor penale, la conduita sa corectă în comunitate, anterior actului ilicit penal susțin elemente de normalitate care nu sunt apte să conducă la reducerea pedepsei ca urmare a incidenței circumstanțelor atenuante judiciare. Instanța supremă în jurisprudența sa anterioară a statuat în sensul că: "recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât atunci când împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil persoana făptuitorului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. "Conduita bună" a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale" (I.C.C.J., secția penală, Decizia nr. 1227 din 2 aprilie 2009).

În ceea ce privește reducerea pedepsei sub minimul special ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa aplicată de prima instanță, în cuantum de 7 ani închisoare, apare ca fiind legală, plasându-se în intervalul 3 ani și 4 luni - 10 ani închisoare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 140 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va casa decizia recurată și rejudecând va menține Sentința penală nr. 142/D din data de 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău.

În temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiași decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 140 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează decizia recurată și rejudecând menține Sentința penală nr. 142/D din data de 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 mai 2013.

Procesat de GGC - CL