ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2391/2012

Asupra recursurilor penale de față;

Prin Sentința penală nr. 137/D din 09 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 235/110/2011 s-a dispus condamnarea inculpatului U.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 din C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

A fost condamnat inculpatul U.R. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul U.D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Tribunalul Bacău l-a condamnat pe inculpatul U.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., faptă din 27 octombrie 2010, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Li s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpaților.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat perioada reținerii de 24 ore și arestul preventiv începând cu data de 27 octombrie 2010 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea a două bucăți de lemn aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă ridicate cu ocazia cercetării la fața locului și aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.

Tribunalul a luat act că partea vătămată M.B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost obligați inculpații în solidar la plata unei contribuții periodice de întreținere către M.M. în favoarea minorilor după cum urmează:

- suma de 200 RON lunar pentru minorul M.L. începând cu data de 27 octombrie 2010 și până la data de 4 octombrie 2020;

- suma de 200 RON lunar pentru minorul M.M.I. începând cu data de 27 octombrie 2010 și până la data de 8 octombrie 2023.

Constată că inculpații au fost asistați de apărători aleși. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în dimineața zilei de 27 octombrie 2010, P.P. împreună cu concubina sa A.L., a mers la locuința numitului M.T. să-l ajute să taie lemne cu o drujbă, lucrare pe care a terminat-o în jurul orelor 12.00. După aceasta, P.P. și concubina sa A.L. au plecat spre locuința lor, prin grădina lui M.T. Acesta a fost ajuns din urmă de inculpații U.C., care avea în mână o bâtă, U.D. care avea o furcă, U.I. care avea o greblă și U.R. care avea în mână o sticlă și o bâtă. Inculpații au început să-l lovească pe P.P. Victima M.T. a intervenit pentru aplanarea conflictului cerându-le celor patru inculpați să nu-l mai lovească pe P.P. Pentru acest motiv inculpații U.C., U.D., U.I., U.R. cu obiectele contondente ce le aveau asupra lor I-au lovit în zona capului și toracelui pe M.T., iar în urma loviturilor aplicate acesta a decedat.

Victima M.T. a fost transportată cu autoturismul fratelui său M.I. împreună cu T.Ș. și L.I. până la dispensarul din comuna Corbasca, unde medicul a constatat decesul acesteia.

Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost găsite două bucăți de par, ce prezentau pete de culoare brun-roșcată, cu aspect de sânge.

A mai reținut judecătorul fondului că din raportul de constatare medico-legală nr. 3413/2010, al S.M.L. Bacău rezultă că moartea lui M.T. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și contuziei cerebrale în cadrul unui traumatism cranio-encefalic acut. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu corpuri contondente și hiperextensie-flexie a regiunii cranio-vertebrale. Moartea datează din 27 octombrie 2010, iar la data decesului victima avea o alcoolemie de 0,35 ‰.

Situația de fapt descrisă mai sus se probează în optica tribunalului cu procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală; planșele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 3413/2010 al S.M.L. Bacău, adresa nr. 2/2010 a Cabinetului medical medic-medicină de familie - B.E.O.; adresa din 10 ianuarie 2011 a I.P.J. Bacău - Serviciul de Criminalistică; declarația părții vătămate M.B.; declarațiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ș., L.I., D.M., C.A.M., P.P., M.N., U.A.C. și B.C.

A constatat judecătorul fondului că atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată inculpații U.R., U.D. și U.I. nu au recunoscut fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată cu precizarea că la data și ora la care se reține a fi comisă fapta se aflau la domiciliu unde dormeau după o petrecere avută cu o seară înainte în familie iar U.I. a învederat instanței faptul că în dimineața respectivă de 27 octombrie 2010 a fost la coceni împreună cu un consătean de unde s-a întors în jurul prânzului când a și aflat despre un incident a tatălui său U.C.

Inculpatul U.C. în cursul urmăririi penale nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa arătând că în ziua de 27 octombrie 2010 a avut un conflict cu victima pe care a împins-o peste o stivă cu lemne unde a căzut.

În instanță a revenit asupra declarației arătând că atunci când victima s-a îndreptat spre el cu un par i-a luat acest par din mână și de frică i-a aplicat o lovitură în zona capului după care a plecat aruncând parul undeva în apropiere.

Aspectele expuse de către inculpați nu au fost reținute de tribunal ca fiind în totalitate corespunzătoare adevărului, întrucât se observă în mod vădit că ele reprezintă exagerări de ordin subiectiv ale inculpaților, făcute din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale sau cel puțin a atenua impactul acestor consecințe.

Astfel împrejurarea că susținerile inculpaților sunt nereale este dovedită prin aceea că apărările lor sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Apărarea inculpaților U.R., U.D. și U.I. în sensul că nu au fost la locul incidentului nu poate fi reținută avându-se în vedere faptul că martorii A.L., P.P., M.I., T.Ș., L.I. și C.A.M. au declarat atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță faptul că au văzut momentul când toți cei patru inculpați care aveau în mână diferite obiecte contondente (furcă, par, greblă, sticle) au lovit victima până a căzut la pământ și chiar și după ce aceasta era căzută.

De asemenea martorul D.M. a arătat în declarațiile date la urmărirea penală și la instanță faptul că a auzit gălăgie iar atunci când a ieșit din casă i-a văzut pe cei patru inculpați venind pe drum și se îndreptau spre domiciliul lor.

În ceea ce privește depozițiile martorilor P.P., M.N., U.A.C. și U.C. acestea trebuie avute în vedere cu foarte mare circumspecție din pricina relațiilor speciale existente între acești martori și inculpați (cuscri și nepoți) din examinarea conținutului acestor depoziții rezultând în mod evident tendința de subiectivism în favoarea inculpaților, în unele situații exagerările făcute de martorii în discuție intrând în conflict cu înseși susținerile inculpaților și mai ales ale inculpatului U.C.

Astfel martorii P.P., M.N. după ce în cursul urmăririi penale au arătat că victima nu a fost lovită de inculpatul U.C. acesta căzând peste o stivă de lemne unde a leșinat, la instanță au revenit asupra acestor declarații arătând că inculpatul U.C. l-a lovit cu un par pe M.T. în zona capului.

De asemenea U.A.C. (nepotul inculpatului U.C.) la urmărirea penală a arătat faptul că pe M.T. nu l-a lovit nimeni însă la instanță a precizat că bunicul său U.C. l-a lovit cu un par pe M.T.

A reținut instanța de fond că U.C. este singura martoră care a arătat că victima M.T. avea un par în mână aspect contrazis însă chiar de către U.C. care la urmărirea penală a făcut precizarea că victima a fost doar împinsă peste o stivă de lemne unde a și căzut iar martorii P.P. și M.N. au arătat faptul că acesta singur a căzut pe o stivă de lemne unde a leșinat. De altfel cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei inculpatul U.C. a solicitat prin apărător reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit prevederilor art. 73 lit. b) din C. pen. constituit circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Actul provocator, în oricare dintre modalitățile sale, trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit, în persoana împotriva căreia a fost îndreptat, o intensă reacție psihică, o stare de tulburare puternică sau o puternică emoție.

Pentru existența circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen. este necesar să se constate o legătură de la cauză la efect între actul provocator și tulburarea psihică sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea, reglementarea prin lege a circumstanței atenuante a provocării având la bază ideea că acțiunea ilicită a provocatului constituie cauza infracțiunii săvârșite și că infractorul nu ar fi comis fata fără existența acțiunii provocatoare.

Având în vedere dispozițiile textului de lege menționat mai sus și materialul probator de la dosar a reținut prima instanță că nu rezultă că victima ar fi comis acte din cele arătate în art. 73 lit. b) C. pen. de natură a provoca în psihicul inculpatului U.C. o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acționat.

Pentru toate aceste considerente arătate mai sus, Tribunalul a constatat că prin probele administrate s-a dovedit la adăpost de orice îndoială că inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I. sunt autorii faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În drept fapta inculpaților U.C., U.R., U.D. și U.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea fiecărui inculpat.

În sarcina inculpaților s-au reținut și dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. avându-se în vedere că fapta a fost comisă de mai multe persoane împreună.

De asemenea în sarcina inculpatului U.I. prima instanță a reținut și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. avându-se în vedere fișa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală.

Fiind stabilită vinovăția celor patru inculpați Tribunalul Bacău a dispus condamnarea acestora, urmând a se ține seama la individualizarea pedepsei pentru fiecare inculpat de criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, urmarea produsă - decesul victimei, precum și datele ce conturează persoana inculpaților care au avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal, trei dintre inculpați nefiind cunoscuți cu antecedente penale iar inculpatul U.I. este cunoscut cu antecedente penale fiind recidivist.

Victima M.T. avea în întreținere doi minori respectiv M.L.  și M.M.I.  iar potrivit dispoziției nr. 290 din 3 noiembrie 2010 curator pentru cei doi minori a fost numită M.M. care a solicitat instanței obligarea inculpaților la plata unei contribuții periodice de întreținere.

Din declarația martorului L.I. se retine că victima nu avea serviciu iar banii aduși în casă pentru întreținerea familiei erau din munca pe care acesta o presta la diferiți cetățeni din sat.

Având în vedere fapta ilicită a celor patru inculpați care a avut drept urmare moartea victimei, tribunalul a concluzionat că se impune obligarea acestora în solidar la plata unei prestații periodice lunare către curatorul M.M. în favoarea celor doi minori ce se aflau în întreținerea victimei, până la împlinirea vârstei majoratului.

În stabilirea cuantumului contribuției periodice lunare a fost avut în vedere faptul că victima, tatăl minorilor, nu era încadrată în muncă desfășurând activități pe la diferiți cetățeni din sat, urmând ca suma ce va fi acordată cu acest titlu să fie stabilită prin raportare la venitul minim pe economie.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel inculpații U.R., U.D. și U.I. și U.C.

În motivarea apelurilor inculpații U.R., U.D. și U.I. au susținut că din probele dosarului nu rezultă că cei trei inculpați au săvârșit infracțiunea de care sunt acuzați.

Raportat la fapta reținută în rechizitoriu, care s-ar fi petrecut la ora 9,00, solicită apelanții să fie avut în vedere procesul-verbal de constatare la fața locului făcut în fața procurorului, în care se reține că au fost audiați R.l. în vârstă de 22 ani, N.I. în vârstă de 57 de ani care spun că în curtea defunctului, victima tăia lemne împreună cu P.P. și toți inculpații l-au luat la bătaie.

Susțin apelanții că obiectele găsite la fața locului nu au fost amprentate pe motiv că erau ude, însă apreciază că nu erau ude, atâta timp cât parchetul Ie-a ridicat și Ie-a pus pungi de plastic.

Arată apelanții că în mod constant cei trei inculpați au susținut că a avut loc o petrecere și nu erau la locul săvârșirii faptei. Apreciază că inculpații au spus adevărul raportat la probele administrate în dosar. Arată că dacă P.P. ar fi fost lovit de către cei trei inculpați, ar trebui să existe un certificat medico legal, dar dacă nu există înseamnă că nu a fost lovit, sau ar fi putut face o plângere separată împotriva inculpaților. În cauză au fost audiați 12 martori, iar din declarațiile acestora nici una nu este la fel, aceștia una au declarat la urmărirea penală și alta au declarat la instanța de fond, apreciind că sunt contradicții în declarațiile martorilor. Mai arată că inculpați au cerut să fie duși la testul poligraf.

În concluzie, arată că în cauză nu sunt elemente concludente de vinovăție a celor trei inculpați, iar raportul de constatare medico-legal coroborat cu acel raport refăcut, raportat la procesul-verbal de constatare la locul faptei, și probele testimoniale administrate, și la declarațiile inculpaților, conduc la concluzia ca se impune achitarea. În final cei 3 apelanți au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond achitarea celor trei inculpați întrucât nu au săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lor.

Apelantul inculpat U.C., a arătat în motivarea apelului că a recunoscut săvârșirea faptei însă a fost obligat să reacționeze în acest fel deoarece i-a fost frică și a aplicat acea lovitură care a condus la decesul victimei. Solicită a se avea în vedere și raportul de constatare medico-legal din care rezultă că acele leziuni cauzate victimei s-ar fi putut produce și prin cădere. în final inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 47 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Analizând apelurile declarate de inculpați, curtea a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește situația de fapt, aceasta a fost corect reținută de prima instanță în baza probelor administrate în cauză respectiv procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală; planșele fotografice, raportul de constatare medico-legală nr. 3413/2011 al S.M.L. Bacău, adresa nr. 2/2010 a Cabinetului medical medic-medicină de familie - B.E.O.; adresa din 10 ianuarie 2011 a I.P.J. Bacău - Serviciul de Criminalistică; declarația părții vătămate M.B.; declarațiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ș., L.I., D.M., C.A.M., P.P., M.N., U.A.C. și B.C.

Astfel deși inculpații U.R., U.D. și U.I. nu au recunoscut fapta și au susținut că la data la care se pretinde că a fost comisă fapta se aflau la domiciliu unde dormeau după o petrecere avută cu o seară înainte în familie iar U.I. a învederat instanței faptul că în dimineața respectivă de 27 octombrie 2010 a fost la coceni împreună cu un consătean de unde s-a întors în jurul prânzului, aceste apărări au fost înlăturate în mod temeinic de tribunal întrucât se observă că ele reprezintă o denaturare a adevărului din partea inculpaților din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii penale.

Apărarea inculpaților U.R., U.D. și U.I. în sensul că nu au fost la locul incidentului este contrazisă prin declarațiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ș., L.I. și C.A.M., care au relatat atât în cursul urmăririi penale cât și la instanța de fond faptul că au văzut momentul când toți cei patru inculpați care aveau în mână diferite obiecte contondente (furcă, par, greblă, sticle) au lovit victima până a căzut la pământ și chiar și după ce aceasta era căzută.

De asemenea martorul D.M. a arătat că a auzit gălăgie iar atunci când a ieșit din casă i-a văzut pe cei patru inculpați venind pe drum și se îndreptau spre domiciliul lor.

În ceea ce privește depozițiile martorilor P.P., M.N., U.A.C. și U.C. acestea vor fi înlăturate ca nesincere datorită relațiilor speciale existente între acești martori și inculpați (cuscri și nepoți).

În plus din analiza acestor depoziții rezultă tendința de subiectivism în favoarea inculpaților, în unele situații exagerările făcute de martorii în discuție intrând în conflict cu înseși susținerile inculpaților și mai ales ale inculpatului U.C.

Elocvent este aspectul că martorii P.P., M.N. după ce în cursul urmăririi penale au arătat că victima nu a fost lovită de inculpatul U.C. acesta căzând peste o stivă de lemne unde a leșinat, la instanță au revenit asupra acestor declarații arătând că inculpatul U.C. l-a lovit cu un par pe M.T. în zona capului.

În ceea ce privește declarația martorului M.D.V., ginerele inculpatului U.R. dată în fața curții la 1 noiembrie 2011 nu prezintă relevanță deoarece susține că fiind audiat la poliție a rămas cu impresia că doar inc. U.C. era acuzat de uciderea unei persoane.

În ceea ce privește declarația martorei G.E., concubina inc. U.D. în sensul că inc. a stat acasă și nu s-a aflat la locul faptei, instanța o va înlătura ca nesinceră având în vedere pe de o parte că avea interes să susțină o versiune care să poată conduce la rezolvarea situației juridice a concubinului său, iar în fata curții a dat o declarație cu multe ezitări și reveniri care a născut suspiciuni majore cu privire la sinceritatea martorei.

Referitor la susținerile inculpaților, prin apărători că victima a murit din cauza afecțiunilor cardiace, în urma refacerii raportului de constatare medico-legală nr. 364 al S.M.L. Bacău, raport avizat de comisia de avizare din cadrul I.M.L. lași a rezultat că moartea lui M.T. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio respiratorii acute prin sindrom de hipertensiune intracraniană în fosa posterioară cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut.

Leziunile traumatice cranio-cerebrale acute au fost sigur și direct mortale acestea fiind produse prin lovirea victimei cu corpuri contondente (lovire activă) posibil și cădere.

Moartea datează din 27 octombrie 2010, iar la data decesului victima avea o alcoolemie de 0,35 ‰.

Faptul că leziunile puteau fi produse și prin cădere nu exclud acțiunea agresivă a inculpaților deoarece victima în prealabil a fost trântită la pământ și apoi lovită de inculpați.

În ceea ce privește cererea inculpatului U.C. că se impune reținerea prevederilor art. 73 lit. b), susținerea este nefondată

Astfel conform acestui text de lege constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Esențial este ca actul provocator, în oricare dintre modalitățile sale, trebuie să fi fost de așa natură încât să determine persoana împotriva căreia a fost îndreptat, stare de tulburare sau emoție provocării având la bază ideea că acțiunea ilicită a provocatului constituie cauza infracțiunii săvârșite și că infractorul nu ar fi comis fapta fără existența acțiunii provocatoare, caz care nu există în speța de față.

În drept fapta inculpaților U.C., U.R., U.D. și U.I. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., fiind incidente și dispozițiile art. 75 lit. a) C. pen. avându-se în vedere că fapta a fost comisă de mai multe persoane împreună.

De asemenea în sarcina inculpatului U.I. se vor reține și dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen. avându-se în vedere fișa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală.

Referitor la pedeapsă aceasta a fost corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen. respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, urmarea produsă - decesul victimei.

În aceste condiții pedeapsa principală de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru fiecare inculpat reflectă fidel gradul de pericol social al infracțiunii comise.

În plus datele ce conturează persoana inculpaților nu le sunt favorabile, deoarece au avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal, iar inculpatul U.I. este cunoscut cu antecedente penale fiind recidivist.

Raportat la cuantumul pedepselor aplicate acestea se va face doar prin executare într-un loc de detenție.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I.

Inculpatul U.C. a invocat cazul de casare prev.de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen. și redozarea pedepsei.

Inculpații U.R., U.D. și U.I. au invocat în principal cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (susținând că nu există probe care să susțină vinovăția lor), iar în subsidiar, cazul de casare prev. art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (solicitând redozarea pedepselor).

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. invocat de inculpații U.R., U.D. și U.I., Curtea reține reține că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurenții critică modalitatea în care instanțele de fond și apel au interpretat acest probatoriu, aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în limitele cazului de casare invocat.

În privința probelor și a aprecierii acestora, Curtea reține că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Deși aprecierea probelor nu poate fi cenzurată în limitele cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., instanța de recurs poate totuși verifica dacă a fost respectat principiul liberei aprecieri a probelor consacrat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., căci acesta ține de legalitatea procesului penal, a cărei respectare poate și trebuie să fie analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Din această perspectivă, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corespunzător că în cauză există probe care, prin coroborare, susțin vinovăția tuturor celor patru inculpați.

Astfel, deși inculpații U.R., U.D. și U.I. au negat constant săvârșirea infracțiunii ce li s-a reținut în sarcină, din depozițiile martorilor A.L., P.P., M.I., T.Ș., L.I., C.A.M. și D.M. rezultă nu doar prezența tuturor inculpaților la locul săvârșirii infracțiunii, ci și implicarea lor activă în lovirea victimei M.T. cu corpuri contondente.

În privința depozițiilor celorlalți martori audiați în cauză, corect acestea au fost înlăturate atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, în condițiile în care între martori și inculpați există relații apropiate (sunt cuscri sau nepoți ai inculpaților). În acest sens, Curtea constată că în speță nu este vorba doar despre o prezumție de subiectivitate a respectivilor martori, în condițiile în care aceștia și-au modificat depozițiile în funcție de declarațiile inculpaților.

Astfel, după ce în cursul urmăririi penale acești martori au susținut, în consonanță cu inculpatul U.C., că acesta nu a lovit victima, odată cu schimbarea de atitudine a inculpatului din cursul cercetării judecătorești, martorii și-au modificat și ei declarațiile, arătând că inculpatul a lovit victima cu un par.

Prin urmare, Curtea constată că reținerea vinovăției tuturor celor patru inculpați este rezultatul examinării tuturor probelor administrate în cauză, critica formulată fiind neîntemeiată.

În ce privește cauzalitatea între acțiunile inculpaților și moartea victimei, Curtea reține concluziile lămuritoare ale raportului de constatare medico-legală, avizate de Comisia de avizare și control din cadrul I.M.L. Iași, potrivit cărora leziunile traumatice cranio-cerebrale acute constatate la necropsia victimei au fost sigur și direct mortale, nefiind necesară efectuarea unei expertize medico-legale așa cum au solicitat inculpații.

În ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. invocat de toți recurenții inculpați, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză.

Pedepsele aplicate, de câte 12 ani închisoare reflectă gradul de pericol social concret al faptelor comise, conturat de împrejurările în care acestea au fost comise (victima fiind lovită fără vreun motiv aparent, în condițiile în care intervenise pentru aplanarea unui conflict între inculpați și o altă persoană); de asemenea, s-a reținut și incidența circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., faptul că, exceptându-l pe inculpatul U.R., ceilalți au mai cunoscut rigorile legii penale (inculpatul U.I. fiind chiar recidivist postexecutoriu), precum și atitudinea nesinceră, lipsită de orice urmă de regret față de cele întâmplate.

În ce privește solicitarea inculpatului U.C., de aplicare a art. 320

1

C. proc. pen., Curtea constată că mai înainte de începerea cercetării judecătorești instanța de fond Ie-a pus în vedere tuturor inculpaților posibilitatea de a se judeca pe baza procedurii simplificate prevăzute de acest text de lege, însă aceștia nu au înțeles să se prevaleze la acel moment de respectivele dispoziții legale.

În fine, în ce privește incidența circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., din niciun mijloc de probă nu rezultă vreo conduită provocatoare a victimei în raport cu inculpații, anterior comiterii faptei, astfel încât solicitarea inculpaților este neîntemeiată.

Fată de toate aceste motive, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și le va respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va deduce prevenția la zi.

Va obliga inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații U.C., U.R., U.D. și U.I. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 2010, la 11 iulie 2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN