ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2040/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 577/ P din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4581/110/2007 s-au dispus următoarele: În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, privind pe inculpatul G.K.V., din infracțiunea prev. de art. 282 lit. a) din Legea 31/1990 modificata in infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea 85/2006. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., au fost achitați inculpații: - G.K.V., fiul lui V. si V., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată; - T.F., fiul lui N. si D., pentru infracțiunea prev. de art. 248 1 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) cpenal întrucât faptele nu există. În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., s-au respins pretențiile civile formulate în cauză. S-a constatat ca inculpații au fost asistați de apărător ales. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău înregistrat sub nr. 12/P/2005 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimiși în judecată inculpații: G.K.V. pentru infracțiunea prev. de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată, constând în aceea că a înlocuit activul real al SC E. SRL Rm.

Sărat cu unul supraevaluat, urmare a unor vânzări formate succesiv în scopul diminuării activelor societății și T.F. pentru art. 248 1 C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că și-a încălcat cu știință atribuțiile sale în calitate de funcționar public - director al A.F.P.M. Rm. Sărat prin îndeplinirea defectuoasă, în sensul de a ridica sechestrele asigurătorilor asupra unor bunuri imobile și mobile aparținând SC E. SRL Rm. Sărat, instituite în vederea asigurării acoperirii unor creanțe și instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate, producând o pagubă instituției de stat în valoare de peste 2 miliarde lei.

Prin încheierea de ședință din data de 20 iunie 2007 a Judecătoriei Bacău s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, întrucât prin Legea insolvenței nr. 85/2006 art. 282 din Legea nr. 31/1990 modificată a fost abrogat, iar potrivit art. 148 din Legea nr. 85/2006 prevăd ca, infracțiunile prev. la art. 143 - 147 se judecă în primă instanță de tribunal cu celeritate. La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 4581/2007 iar analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că faptele reținute în sarcina celor 2 inculpați nu exista pentru considerentele ce vor fi expuse: Astfel cu privire la inculpatul G.K.V., se reține în sarcina acestuia că în calitate de administrator al SC E. SRL Rm.

Sărat a înlocuit activul real al societății cu unul supraevaluat, urmare a unor vânzări formate succesiv, în scopul diminuării activelor societății. Potrivit dispozițiilor art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1996, infracțiunea pentru care inculpatul a rost trimis în judecată, constând în falsificarea, sustragerea și distrugerea evidențelor societății ori ascunderea unei părți din activul societății, înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în regimul societății, în alt scop ori în situațiile financiare a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în scopul diminuării aparente a valorii activelor. Analiza acestui text de lege, relevă clar, concis și fără echivoc, că oricare dintre activele reținute în textul de lege care incriminează existența acestei infracțiuni reclamă existența unui scop și anume diminuarea aparentă a activilor societății.

Ori inculpatul G.K.V., achiziționează o „ghilotină cu centrala hidraulică" în anul 2000, de la SC F.R. SA (fl. 48 dosar u.p.) cu suma de 1400 RON. Ulterior inculpatul vinde succesiv această ghilotină și îi crește valoarea la 2 miliarde o sută mii lei. Pentru că a efectuat diverse studii și cercetări cu privire la valoarea acestei ghilotine în martie 2002, inculpatul a solicitat SC E.C.C. SRL Focșani efectuarea unei expertize tehnico-contabile vizând evaluarea ghilotinei, în vederea determinării valorii de piață, iar experții pe baza criteriilor standardelor recunoscute și aplicate de A.N.E.V.A.R.

au stabilit o valoare de 2.415.499 lei (valoare fără TVA) la data de 7 martie 2002. Prin hotărârea judecătorească care putea fi atacată și contestată în condițiile prevăzute de lege, act adițional al Registrului Comerțului Buzău; „ghilotina cu centrala hidraulică" în valoare de 2.415.499 lei este introdusă în capitalul social în data de 28 mai 2002 ca și aport în natură, acesta fiind majorat cu valoarea stabilită prin expertiză. Altfel spus, nici unul dintre organele competente nu au contestat la acea dată valoarea acestui bun; deși au avut la dispoziție diverse mijloace pentru a contesta, iar la faptul că inculpatul a vândut în mod succesiv acest bun nu înseamnă că a comis implicat și o infracțiune.

Practic prin toate aceste vânzări, și de asemenea prin expertiza efectuată în cauză, inculpatul a mărit valoarea acestui bun și a majorat valoarea activelor societății și nicidecum nu le-a micșorat sau diminuat așa cum prevede textul de lege care incriminează aceste infracțiuni. Ori nu numai că sub aspectul laturii obiective din textul incriminat nu se regăsesc nici una dintre activele pentru care se pretinde că s-a comis infracțiunea (falsificare, sustragere, distrugere, ascundere, înfățișare de datorii inexistente), dar mai mult decât atât nu există nici scopul cu privire la care se pretinde că a fost comisă infracțiunea,respectiv al diminuării aparente, ci dimpotrivă prin majorarea valorii acestei ghilotine s-a majorat clar valoarea activelor.

De altfel reprezentanții parchetului nici nu contestat în vreun mod valoarea acestei ghilotine care a fost constatată prin expertiza efectuată conform standardelor A., deși inițial au dispus efectuarea acesteia, ulterior au renunțat la efectuarea ei, ceea ce denotă clar că și-au însușit valoarea stabilită de către expertiza depusă la dosarul cauzei. Așadar, analiza actelor dosarului, relevă clar inexistența faptei reținută în sarcina inculpatului G.K.V. și de asemenea a fost respinsă și cererea de schimbarea încadrării juridice formulată în cauză din infracțiunea prev. de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată în infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2002 întrucât în acest nou text de lege nu se regăsește nici una dintre activele care incriminează fapta pentru care a fost trimis inițial inculpatul în judecată, text ce ulterior a fost abrogat.

Cât privește pe inculpatul T.F., tribunalul a apreciat de asemenea că în mod greșit s-a reținut în sarcina acestuia infracțiunea prev. de art. 248 1 C. pen. cu 41 alin. (2) C. pen. pentru următoarele considerente. S-a susținut în actul de sesizare că inculpatul cu știință în calitate de funcționar public, și-a încălcat atribuțiile sale, în sensul că a ridicat sechestrele asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând SC E. SRL Rm. Sărat, instituite în vederea asigurării acoperirii unor creanțe și instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate în speță ghilotina, producând o pagubă instituției de stat de peste 2 miliarde lei. Analiza actului de sesizare relevă clar, așa cum am arătat anterior, că cercetările efectuate în cauză sunt extrem de deficitare, reprezentanții parchetului neefectuând actul reprezentativ care stă la baiza încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul T.F.

a fost trimis în judecată și anume expertiza care să stabilească prejudiciul cert, clar și neechivoc, reținând succint că a provocat o pagubă de peste 2 miliarde lei. De asemenea referitor la dosarul de executare silită îh care figura debitoare societatea inculpatului G.K.V., rezultă clar că pentru recuperarea debitului salvat de acesta, fuseseră instituite 2 sechestre asigurătorii, respectiv asupra unei clădiri în construcție și asupra unei hale metalice sechestre ce au fost aplicate anterior numirii în funcție a inculpatului T.F. Tot anterior numirii în funcție de director al inculpatului T.F., A.F.P.M. Rm. Sărat, a instituit sechestru asigurător și asupra unor bunuri mobile aparținând inculpatului G.K.V., iar din dosarele de executare silită existente la data când inculpatul T.F.

a fost numit în funcția de director, rezultă că cele 2 imobile sus menționate fusese scoase la licitație publică de către A.F.P.M. Rm. Sărat de 3 ori, respectiv la data de 23 decembrie, 29 decembrie și 4 ianuarie 1999, licitație la care nu s-a prezentat nici un ofertant și care nu au fost dispuse și organizate de către predecesorul în funcția ocupată ulterior de inculpatul T.F. Ceea ce a omis să se precizeze prin actul de sesizare este caracterul dinamic al activității de executare, ce rezultă clar din contextul O.G. nr. 11/1996 și care prevede clar că ori de câte ori un bun legal sechestrat nu poate fi valorificat, într-un termen rezonabil A.F.P.M. poate ridica sechestrul de pe bunul respectiv, aplicând sechestrul asupra altor bunuri, însă valoarea bunurilor sechestrate nu trebuia să exceadă cuantumul debitului datorat bugetului de stat.

Față de aceste dispoziții expres prevăzute de lege, salariații din subordinea inculpatului T.F. au pus sechestru asupra altor bunuri mobile până la concurența debitului, pe care la acea dată societatea în cauză îl datora bugetului statului, iar la data de 23 mai 2002, valoarea bunurilor sechestrate și aparținând societății inculpatului G.K.V., totaliza suma de 11.933.573.392 lei, în condițiile în care debitul societății inculpatului era de 11.475.256.675 lei. De asemenea cu ocazia inventarierii, în vederea aplicării sechestrului din 22 - 23 mai 2002, la care inculpatului G.K.V., s-a extins măsura sechestrului asigurător și asupra unei ghilotine hidraulice, iar în iunie 2002 inculpatul G.K.V.

s-a prezentat la A.F.P.M. Rm. Sărat s-a solicitat radierea sechestrelor referitoare la clădirea și hala metalică, întrucât celelalte bunuri sechestrate ca valoare acoperă debitul datorat bugetului de stat. Cererea a fost depusă la secretariat, iar inculpatul T.F. a repartizat-o oficiului juridic, care a redactat și semnat această adresă prin care s-a cerut radierea sechestrului privind aceste bunuri, întrucât licitațiile public organizate în vederea valorificării lor nu au avut succes. Toată această situație și tot acest parcurs relevă clar faptul că inculpatul T.F. nu a activat cu rea credință pentru a-i crea avantaje inculpatului G.K.V., și că este așa o arată și faptul că măsurile de executare întreprinse la SC E. SRL Rm.

Sărat de către A.F.P.M. Rm. Sărat unde ca director inculpatul T.F. au fost verificate de Compartimentul Audit Public Intern din cadru D.G.F.P. Buzău, de unde rezultă că evoluția măsurilor de executare silită cât privește această societate a fost îh deplină conformitate cu prevederile O.G. nr. 11/1996. Acest lucru ar fi putut fi observat și de către parchet, dacă ar fi analizat prevederile O.G. nr. 11/1996, iar concluzia la care ar fi ajuns este aceea ce rezultă din întreaga economie a actelor existente la dosar și anume că inculpatul T.F., nu a produs nicicum vreun prejudiciu bugetului de stat. De asemenea deficiența actului de sesizare rezultă și din aceea că fără temei, s-a constatat între activitateadesfășurată de inculpatul G.K.V.

și infracțiunea reținută în sarcina inculpatului T. o legătură de cauzalitate. Faptul că inculpatul G.K.V. a achiziționat utilajul pe care l-a vândut în mod repetat, mărindu-i valoarea, nu are nici un fel de legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului T.F., singurele afirmații că la inițiativa inculpatului T.F., a acționat inculpatul G.K.V., supraevaluându-și ghilotina, fără a exista vreo probă în acest sens, nu pot constitui drept temei al existenței infracțiunii reținută în sarcina acestuia din urmă fără a exista vreo probă în acest sens. Mai mult decât atât în tot dosarul cauzei nu există nici un act, prin care inculpatul T.F. să fi dispus aplicarea sechestrului asigurător și asupra ghilotinei hidraulice la valoarea rezultată din factura prezentată de inculpatul G.K.V.

iar declarațiile martorei C.F. sunt contradictorii date de pe poziții diferite, o dată ca și învinuită iar ulterior ca martor, așa încât nu pot fi luate în considerare la aprecierea materialului probator administrat cauză. Și de asemenea, ceea ce nu a fost avut în vedere la stabilirea vinovăției inculpatului este faptul că valoarea ghilotinei hidraulice a fost consfințită de judecătorul delegat la oficiul Registrului Comerțului jud. Buzău, de pe lângă C.C.O. Buzău care prin încheierea nr. 5470 din 6 iunie 2002 (fl. 72 dos.urm.pen.) a modificat și majorat capitalul social al societății la valoarea de 2 miliarde lei jumătate, încheiere ce are autoritate de lucru judecat, așa încât inculpatul T.F., nu avea cum să-i conteste el personal valoarea.

Față de toate aceste aspecte și față de acest inculpat tribunalul a constatat că nu și-a încălcat în vreun fel cu știință atribuțiile instituției de stat unde își desfășura activitatea, așa încât, pentru toate considerentele arătate, față de ambii inculpați în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat ambii inculpați pentru infracțiunile cu privire la care au fost trimiși în judecată, și a respins cererea de schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 334 C. proc. pen. pentru inculpatul G.K.V., din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, modificată în infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006. În latura civilă a cauzei în temeiul art. 14, 346 C. proc.

pen. a respins pretențiile civile formulate în cauză. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și M.F. - A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Bacău. Prin Decizia penală nr. 69 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. 4581/110/2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cât și de M.F.P. – A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței penale nr. 577/D din data de 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4581/180/2007. S-a desființat sentința penală sus-menționată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.

S-a constatat/că intimații-inculpați au fost asistați de apărător ales. Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.; Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele: Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și M.F.P. - A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice a Județului Bacău. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În ceea ce îl privește pe inculpatul G.K.V., în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 și condamnarea sa îh temeiul acestui text de lege.

Art. 282 din Legea nr. 31/1990 a fost abrogat prin art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, dar infracțiunea de bancrută frauduloasă nu a fost dezincriminată, fiind prevăzută de art. 143 din Legea nr. 85/2006. În aceste condiții, s-a apreciat că se impunea schimbarea încadrării juridice, în sensul celor mai sus arătate. De asemenea, s-a considerat că instanța nu putea dispune o soluție de achitare în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru o infracțiune încadrată într-un text de lege abrogat. Cu privire la achitarea inculpatului, în opinia parchetului s-a apreciat că hotărârea este netemeinică, deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care se impunea condamnarea sa.

La data de 20 iunie 2002, SC E. SRL Rm. Sărat, județul Buzău, al cărei administrator era inculpatul G.K.V., avea debite în sumă de 14.524.094.988 lei către A.F.P. Rm. Sărat, motiv pentru care această instituție aplicase sechestru asupra bunurilor imobile (hală și teren), încă din 1998 și 2000, aceste bunuri constituind aport în natură la capitalul social (care era în valoare totală de 2.072.100.000 lei). La 15 septembrie 2000, inculpatul a achiziționat o ghilotină cu suma de 14.000.000 lei ghilotină, care a făcut apoi obiectul unor vânzări succesive, în intervalul 1 februarie 2002 - 5 februarie 2002, prin mijlocirea de către o altă firmă, al cărei administrator era tot inculpatul G.K.V., dar aceste vânzări nu au fost efective, nefiind efectuate plăți, în acest mod realizându-se mărirea valorii bunului la suma de 2.499.000.000 lei.

După ce a realizat această creștere fictivă a prețului ghilotinei, inculpatul a formulat cerere de schimbare a structurii capitalului social al SC E. SRL, fiind retras aportul în natură constând în hală de producție și terenuri în valoare de 2.072.100.000 lei și înlocuit cu aport în natură, constând în ghilotină în valoare de 2.499.000.000 lei și 1.000.000 lei aport numerar, valoarea totală fiind de 2.500.000.000 lei. Raportat la această valoare totală a capitalului social se poate conchide că ar fi avut loc o majorare a capitalului social, fapt ce nu corespunde realității, întrucât valoarea ghilotinei nu este reală. Cu privire la acest aspect instanța a motivat că valoarea ghilotinei a fost stabilită prin expertiza efectuată de SC E.C.C.

SRL Focșani, dar nu a avut în vedere că această expertiză nu s-a făcut pe bunul deținut de inculpat, ci a avut în vedere un produs considerat de expert asemănător și, ca valoare a bunului, expertul s-a raportat la prețul din ultima factură de achiziție, preț rezultat în urma vânzărilor formale succesive nu și la prețul inițial de achiziție. De asemenea, instanța nu a avut în vedere declarația martorului A.D. (f. 330 dosar u.p.) din care rezultă că în anul 1989 prețul unui astfel de utilaj era de 2.500.000 lei, deci cu mult inferior celui stabilit. În aceste condiții, prețul ghilotinei fiind supraevaluat, nu se poate conchide că prin aducerea ca aport în natură s-ar fi majorat capitalul social, dimpotrivă, dacă ne raportăm la primul preț de achiziție, de 14.000.000 lei, comparativ cu prețul bunurilor retrase (hală și teren), se poate conchide că a fost diminuat.

Ca atare, în cauză se constată existența laturii obiective a infracțiunii de bancrută frauduloasă (în ambele variante, atât din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cât și din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006), căci, prin retragerea din capitalul social a bunurilor imobile care aveau o valoare cert stabilită și înlocuirea cu un bun supraevaluat, s-a realizat ascunderea unei părți din activul averii debitorului, respectiv SC E. SRL Rm. Sărat, județul Buzău. Cat privește latura subiectivă, se constată și existența acesteia, în condițiile în care toate acțiunile anterior expuse au fost efectuate de inculpatul G.K.V. cu scopul de a intra în posesia halei și terenurilor, întrucât cu ajutorul inculpatului T.F.

a realizat ridicarea sechestrelor instituite asupra acestor bunuri, iar ulterior, a intrat în posesia lor după ce a cesionat acțiunile SC E. SRL către S.V. S-a invocat netemeinicia hotărârii și cu privire la inculpatul T.F., întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., căci fapta comisă de acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 248 1 C. pen., motiv pentru care se impunea condamnarea sa. Astfel, inculpatul T.F., în calitate de director al A.F.P. Râmnicu Sărat a dispus ridicarea sechestrelor existente asupra halei și terenului SC E. SRL, la datele de 6 și 7 iunie 2002, solicitând Biroului de publicitate imobiliară din cadrul Judecătoriei Buzău radierea sechestrelor, deși cunoștea că SC E. SRL Rm.

Sărat avea un debit de 14.524.094.988 lei, iar sechestrele instituite asupra unor bunuri mobile nu erau în măsură să acopere datoria, fiind de o valoare mult inferioară. Chiar dacă s-ar admite că la instituirea sechestrului asupra ghilotinei, care a avut loc la 11 iunie 2002, inculpatul T.F. nu cunoștea că valoarea acesteia este supraevaluată, acesta tot se face vinovat de îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu, căci sechestrul asupra ghilotinei a fost pus la 11 iunie 2002, după ridicarea sechestrelor asupra halei și terenurilor din 6 și 7 iunie 2002 și, mai mult, nici chiar prețul supraevaluat al ghilotinei nu acoperea debitul.

S-a apreciat de Parchet că apărările inculpatului T.F., în sensul că adresele de ridicare a sechestrelor asupra halei și terenurilor au fost semnate de jurist, că la baza acceptării ghilotinei ca bun mobil pentru luarea sechestrului a stat verificarea în teren a acestui bun, nu sunt în măsură să înlăture răspunderea sa penală, în condițiile în care cunoștea valoarea debitului și în mod direct a dat dispoziții asupra căror bunuri mobile să se instituie sechestru, deși valoarea lor era mult inferioară datoriei. Nici apărările în sensul că activitatea de executare are un caracter dinamic și că atunci când un bun legal sechestrat nu poate fi valorificat într-un termen rezonabil, A.F.P.M.

poate ridica sechestrul nu sunt în măsură să înlăture răspunderea penală a inculpatului T.F., căci în conformitate cu prevederile art. 68 din Ordonanța nr. 11/1996 dacă imobilul nu a putut fi valorificat la cele trei licitații organizate conform art. 65-67 din același act normativ, organul de executare va repeta procedura de licitație cel puțin o dată pe an, în termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Ori, inculpatul T.F., nu s-a conformat acestei obligații legale, obligativitatea acționării în acest sens fiind necesară cu atât mai mult cu cât cele trei licitații anterioare (care, adevărat au avut loc anterior preluării funcției de director de către inculpat) nu au respectat prevederile art. 65-67 din Ordonanța nr. 11/1996 fiind organizate la datele de 23 decembrie 1998, 29 decembrie 1998 și 4 ianuarie 1999, cu încălcarea termenului de cel puțin 30 de zile între cele trei licitații.

M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. Bacău a susținut că hotărârea apelată este nelegală, în esență, deoarece în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului T.F., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 1 C. pen. și au fost respinse despăgubirile civile solicitate, pentru următoarele motive: - prima instanță nu a dat dovadă de rol activ și nu a dispus administrarea tuturor probelor pentru stabilirea corectă a situației de fapt; - prima instanță nu a făcut o apreciere corectă a probatoriului administrat; - nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul T.F. a dispus ridicarea sechestrelor asupra bunurilor imobile ale societății fără ca debitele acesteia să fie achitate, ignorându-se în acest fel prevederile art. 68 din O.G.

nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare; din conținutul procesului verbal de sechestru din data de 23 mai 2002 rezultă fără putință de tăgadă faptul că valoarea bunurilor mobile sechestrate era de 11.184.973.390 lei, iar debitul societății către bugetul de stat era 14.524.054.988 lei; în condițiile unei debit de o valoare atât de mare inculpatul a solicitat Biroului de Publicitate Imobiliară din cadrul Judecătoriei Rm. Sărat ridicarea sarcinilor care grevau bunul proprietatea societății debitoare, respectiv tocmai sechestrul instituit pentru recuperarea creanței bugetare; S-a apreciat că în mod legal s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.F. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 148 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece acesta și-a încălcat cu știință atribuțiile sale de funcționar - director la A.F.P.

Rm. Sărat, prin îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, respectiv prin dispunerea ridicării sechestrelor asupra bunurilor SC E. SRL Rm. Sărat instituite în vederea recuperării unei creanțe bugetare, cât și prin dispunerea indisponibilizării unor bunuri supraevaluate producând prin acest mijloace dolosive o pagubă bugetului de stat de peste 2 miliarde lei. Judecătoria Bacău, prin sentința penală nr. 1.482 din data de 20 iunie 2007, în temeiul art. 27 alin. (1) pct. 1 lit. e) și art. 42 C. proc. pen., a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Bacău a reținut că: „Având în vedere că potrivit art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/90 (text care încriminează fapta pentru săvârșirea căreia a fost trimis în judecată inculpatul G.K.V.) „se pedepsesc persoanele vinovate de bancruta frauduloasa" și întrucât potrivit art. 27 alin. (1) pct. 1 Iit.

e) C. proc. pen. „Tribunalul judeca în primă instanță infracțiunea de bancrută frauduloasă", instanța în temeiul art. 42 C. proc. pen. urmează competența în favoarea Tribunalului Bacău." Așa cum se arăta, intimatul-inculpat G.K.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, iar intimatul-inculpat T.F., pentru săvârșirea infracțiunii continuate de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Codul de procedură penală stabilește în art. 25-29, competența materială a instanțelor în soluționarea cauzelor penale. Judecătoria Bacău și-a fundamentat în drept hotărârea de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău pe dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 1 lit. e) C. proc.

pen. Acest text are următorul conținut „e) infracțiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar". Examinând acest text, rezultă fără echivoc, că este dată în competența soluționării în primă instanță a tribunalului infracțiunea de bancrută frauduloasă, numai dacă privește sistemul bancar. Ori, în cauza de față, infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V., deși este infracțiunea de bancrută frauduloasă, în mod evident nu privește sistemul bancar, astfel că, din acest punct de vedere, hotărârea de declinarea a competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău este greșită. Însă, trebuie observat că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V.

a fost dată în competența tribunalelor prin Legea nr. 85/2006, pentru considerentele de mai jos. După intrarea în vigoare a Legii nr. 31/1990 infracțiunea de bancrută a fost prevăzuta atât în această lege, cât și în Codul comercial. Urmare a republicării Legii nr. 31/1990, în temeiul Legii nr. 99/1999, infracțiunea de bancrută a fost prevăzută în art. 276, pentru ca ulterior sediul materiei să se găsească în art. 282 din Legea nr. 31/1990.

În conformitate cu prevederile art. 276 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă „falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidențelor societății ori ascunderea unei părți din activul societății, înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în registrele societății, în alt act ori în bilanțul contabil a unor sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în vederea diminuării aparente a valorii activelor". După republicarea legii la data de 17 noiembrie 2004, ca urmare a renumerotării, această infracțiune era încriminată în art. 282 alin. (1) lit. a). În temeiul art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, s-a abrogat în mod expres, printre altele și art. 282 din Legea nr. 31/1990.

În Legea nr. 86/2006, s-au încriminat ca infracțiuni, printre altele și următoarele fapte: „falsifică, sustrage sau distrug evidențelor debitorului, ori ascunde o parte din activul averii acestuia" (art. 143 alin. (2) lit. a)). Ori, din compararea celor două texte, cel în baza căruia a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V. și cel din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, se constată că încriminările sunt asemănătoare, elementele constitutive ale infracțiunii pentru care intimatul-inculpat G.K.V. a fost trimis în judecată, în raport de situația de fapt, astfel cum aceasta rezultă din probe, regăsindu-se și în noua încriminare. În conformitate cu dispozițiile art. 148 din Legea nr. 85/2006, judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de art. 143-147 din această lege a fost dată în competența tribunalului.

Astfel, că deși Judecătoria Bacău a indicat greșit temeiul în drept în baza căruia a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea tribunalului, față de aspectul mai sus arătat, normele de drept procesual fiind de imediată aplicare, declinarea de competență este corectă.

Tribunalul Bacău pe de o parte, și-a justificat reținerea spre judecată, apreciind că este competent să soluționeze cauza, față de faptul că „potrivit art. 148 din Legea nr. 85/2006 prevăd că infracțiunile prevăzute de art. 143-147 se judecă în primă instanță de tribunal", dar a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, în infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, considerând că „în acest nou text de lege nu se regăsește nici una dintre „activele" care încriminează fapta pentru care a fost trimis în judecată inițial inculpatul, text care ulterior a fost abrogat". În condițiile în care tribunalul a apreciat că faptele pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat G.K.V., ca și descriere a acestora, nu mai sunt încriminate de noua lege, instanța ar fi trebuit, față și de faptul că a respins cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice, precum și determinat de faptul că infracțiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu au fost niciodată în competența soluționării în primă instanță a tribunalelor, ci a judecătoriilor, să constate că este necompetent material să soluționeze cauza, să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Bacău,

și constatând că s-a ivit un conflict negativ de competență, să sesizeze, în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău, ca instanță ierarhic superioară comună, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Nu este posibil ca, pe de o parte să apreciezi că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat nu se regăsește în noua incriminare care atrage și competența în primă instanță a tribunalului și să judeci în fond o infracțiune pentru care competența materială nu aparține tribunalului, iar pe de altă parte, tocmai pe această nouă încriminare să apreciezi că instanța este competentă să soluționeze cauza în primă instanță.

Apoi, corectă este și critica parchetului în sensul că în condițiile în care s-a reținut că art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, prin care era încriminată infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat a fost abrogată și fapta intimatului-inculpat G.K.V. nu se regăsește în noua încriminare prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, temeiul achitării trebuia să fie art. 2 pct. 2 lit. a), cu art. 10 lit. b) C. proc. pen., iar nu art. 2 pct. 2 lit. a), cu art. 10 lit. a) C. proc. pen. Așa cum se arăta, încriminarea din textul în baza căruia a fost trimis în judecată, respectiv art. 282 lit. a) din Legea nr. 30/1990 și cea din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, este asemănătoare, Curtea apreciind că tribunalul avea obligația de judeca cauza în raport de această din urmă inf racțiune, numai în aceste condiții fiind competent să judece în primă instanță cauza.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că nu au fost respectate dispozițiile legale privind competență după materie a soluționării cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate în cauză și a desființat în totalitate sentința penală apelată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe - Tribunalul Bacău. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere a avut în vedere și celelalte critici aduse hotărârii apelate, inclusiv cele ale apelantei-părți civile A.N.A.F. și să verifice, în raport de situația de fapt care va rezulta din probele care vor fi administrate, care este încadrarea juridică a faptelor săvârșite de cei doi intimați-inculpați.

Pentru aceasta, instanța de trimitere va readministra în condiții de contradictorialitate și publicitate probele administrate în cursul urmăririi penale, precum și cele care vor fi propuse în apărare și în dovedirea situației de fapt de părți. Urmând a se aprecia dacă nu se impune efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească valoarea acelei ghilotine la data schimbării structurii activelor SC E. SRL Rm. Sărat, județul Buzău și a majorării capitalului social. În ceea ce privește apelul părții civile instanța urmează să administreze probe prin care să se stabilească prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat prin faptele prin care a fost trimis în judecată intimatul-inculpat T.F., deoarece, prejudiciul nu-l poate reprezenta valoarea tuturor bunurilor pentru care a dispus ridicarea sechestrului, ci se va avea în vedere valoarea totală a creanțelor statului la SC E. SRL Rm.

Sărat, județul Buzău, valoarea bunurilor pentru care a dispus nelegal ridicarea sechestrului, suma recuperată prin continuarea executării silite de organele fiscale și suma rămasă de recuperat, pentru că aceasta din urmă reprezintă prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat și pentru care s-ar putea dispune obligarea la plata către partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. În condițiile în care prin valorificarea bunurilor debitoarei SC E. SRL Rm. Sărat, județul Buzău s-au recuperat integral datoriile pentru care se aplicase sechestru și pentru care intimatul-inculpat a dispus ridicarea acestuia, bugetul de stat nu a suferit nici un prejudiciu și intimatul-inculpat nu poate fi obligat la despăgubiri civile către A.N.A.F., deoarece s-ar crea un nou titlul executoriu pentru același debit, ceea ce nu este posibil În raport de aceleași date s-a dispus a se aprecia și asupra încadrării juridice a irifracțiunii pentru care intimatul-inculpat T.F.

a fost trimis în judecată, față de faptul că calificarea dată prin actul de sesizare al instanței este cea prevăzută de art. 248 1 C. proc. pen., respectiv, abuz în serviciu în formă calificată, apreciindu-se că fapta a avut consecințe deosebit de grave. Împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpații. Prin Decizia penală nr. 2859 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus următoarele: S-au admis recursurile declarate de recurenții inculpați G.K.V. și T.F. împotriva Deciziei penale nr. 69 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală. S-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și M.E.F.

- A.N.A.F. - D.G.F.P. Bacău, la instanța de apel, Curtea de Apel Bacău. S-a admis, în parte, cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C.N. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, pentru ambii recurenți inculpați, s-a plătit din fondul M.J. Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele: În urma examinării lucrărilor dosarului, rezultă că într-adevăr instanța de apel a reținut greșit că s-au încălcat normele legale privind competența după materie cu consecința nulității absolute prev.de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și că, deci se impune refacerea probelor. La data sesizării Judecătoriei Rm. Sărat, competența de a judeca infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată, care a făcut obiectul investirii, revenea acesteia.

Având competența de a judeca cauza în fond, Judecătoria Rm. Sărat, în intervalul 27 februarie 2006 - 01 iulie 2006 a procedat la cercetarea judecătorească prin audierea inculpaților și a martorilor propuși în rechizitoriu. Este adevărat că în cursul cercetării judecătorești a fost adoptată Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006, publicată în M. Of. nr. 359 din 21 februarie 2006, privitoare la procedura insolvenței care în art. 143 a incriminat bancruta frauduloasă, iar în art. 148 a prevăzut că, competența de judecată revine tribunalului, însă aceasta - așa cum a statuat expres legiuitorul - a intrat în vigoare la 90 zile de la publicare, adică la data de 20 iulie 2006. Prin urmare, Judecătoria Rm.

Sărat care a efectuat cercetarea judecătorească și a administrat probele până la data de 19 iulie 2006 când s-a desesizat ca urmare a admiterii cererii de strămutare,a avut competența materială de a judeca în acea perioadă, pentru că noua lege nu intrase în vigoare. În aceste condiții, Judecătoria Bacău unde s-a strămutat cauza, după ce a audiat trei martori (filele 46-48), la data de 20 iunie 2007 și-a declinat corect competența în favoarea Tribunalului Bacău, instanță devenită competentă în raport de dispozițiile art. 148 din Legea nr. 85/2006. Așa fiind, nu au fost încălcate normele referitoare la competența după materie, Tribunalul Bacău devenit instanță competentă, având posibilitatea și obligația de a reface cercetarea judecătorească în privința celor trei martori ascultați de Judecătoria Bacău în ședința din 5 aprilie 2007 (filele 46-48).

De altfel, după o motivare contradictorie, însăși instanța de apel a concluzionat că în raport de modificarea intervenită prin Legea nr. 85/2006, competența de a judeca cauza a aparținut Tribunalului Bacău. Așa fiind, nu se impunea desființarea sentinței sub aspectul nulității absolute reținute prin decizia curții de apel și nici trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele arătate în considerente. În ceea ce privește readministrarea probelor instanța de apel ar fi trebuit să examineze doar dacă este utilă ascultarea martorilor T.M.M., C.F. și C.G., singurii audiați de Judecătoria Bacău după modificarea legislativă menționată (filele 46-48 dos. jud. Bacău), iar în caz afirmativ să procedeze ea însăși la ascultarea acestora, întrucât verificarea celorlalte critici ale apelanților era de competența sa.

Procedând la rejudecarea cauzei, în urma deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a dispus reascultarea martorilor T.M.M., C.F. și C.G. Inculpații nu au dorit să dea declarații la instanța de apel, prevalându-se de dreptul la tăcere reglementat de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 9, pronunțată în ședința publică din data de 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de partea civilă D.G.F.P. Bacău pentru A.N.A.F. București împotriva sentinței penale nr. 577/ P din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4581/110/2007 pe care a desființat-o în totalitate și rejudecând cauza, a condamnat pe inculpatul G.K.V.

în baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, prin schimbarea încadrării juridice din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. Inculpatul T.F. a fost condamnat în baza art. 248 1 , 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) la pedeapsa de 1 an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) și 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.pentru ambii inculpați. S-a rezervat părții civile D.G.F.P. Bacău pentru A.N.A.F. București dreptul la o acțiune civilă separată împotriva inculpatului T.F. pentru recuperarea prejudiciului rămas la bugetul de stat, după finalizarea executării silite împotriva SC E. SRL.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță a dispus în mod greșit achitarea inculpaților pe baza unor susțineri preluate din apărarea făcută de aceștia, ignorând fără temei legal probele administrate în cauză și din care rezultă în mod cert vinovăția celor în cauză. Instanța, analizând materialul probator administrat în cauză a reținut situația de fapt și a concluzionat că faptele săvârșite de inculpatul G.K.V. constituie infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2000, impunându-se schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 pentru care a fost trimis în judecată, infracțiune care a fost abrogată prin art. 156 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, dar care se regăsește în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care s-a făcut și aplicarea art. 13 C. pen.

Instanța de apel a reținut că inculpatul G.K.V. a falsificat părți din activ prin înlocuirea unor bunuri de valoare certă (hală și terenuri) cu un bun supraevaluat în mod artificial - ghilotina. S-a concluzionat că în cauză sunt realizate variantele „falsificării” (ghilotina) și „sustragerii” (hala și terenurile) ale laturii obiective ale infracțiunii prevăzute în art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006. Latura subiectivă, în opinia instanței de apel, a fost dovedită prin activitățile multiple pe care inculpatul le-a desfășurat pentru evaluarea artificială a ghilotinei, scoaterea de sub sechestru a halei și terenurilor și înlocuirea acestora cu ghilotina, cesionarea acțiunilor societății către numitul S.V.

și în final intrarea în proprietate asupra halei și a terenurilor. Referitor la inculpatul T.F., instanța a concluzionat că faptele săvârșite de acesta constituie infracțiunea prevăzută de art. 248 1 cu art. 248, cu art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv abuz în serviciu în formă calificată pentru un orejudiciu de peste 200.000 lei, constând în aceea că a dispus ridicarea sechestrelor asiguratoruu existente, la datele de 6 și 7 iunie 2002, deși cunoștea că SC E. SRL avea un debit de 14.524.094.988 lei, iar sechestrele instituite asupra bunurilor mobile nu erau în măsură să acopere datoria. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Bacău și de inculpații T.F. și G.K.V. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile de casare a hotărârii prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10 și 14 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului T.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248 1 C. pen., este nelegală, deoarece a aplicat greșit art. 76 lit. b) C. pen., incidente în cauză fiind dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, în cazul infracțiounilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.

Se mai reține că sentința este nelegală, întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. În cauză, în opinia recurentului, se impunea anularea mențiunilor false din evidențele SC E. SRL cu privire la valoarea ghilotinei, precum și a actelor emise în baza dispozițiilor inculpatului T.F. în urma cărora s-au ridicat sechestrele asupra halei și terenului SC E. SRL. Un alt motiv de recurs se referă la omisiunea instanței de apel de a face aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, potrivit cărora instanțele, prin hotărâri vor dispune și efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului. Potrivit art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, în registrul comerțului se va înregistra hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului, pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate.

Ultimul motiv de recurs se referă la nesoluționarea laturii civile a cauzei. Se invocă încălcarea dispozițiilor art. 346 C. proc. pen. M.F.P. - D.G.F.P. Bacău, critică hotărârea poronunțată arătând că instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora, instanța lasă nesoluționată latura civilă a cauzei numai în acele cazuri expres prevăzute de lege nu și în cazul condamnării inculpaților. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și pe fondul cauzei, admiterea pretențiilor civile astfel cum au fost precizate în cererea de constituire ca parte civilă a A.N.A.F. Recurentul inculpat G.K.V. a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 și 18 C. proc.

pen. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de judecată a aplicat greșit legea, fiind nesocotite art. 11 și 12 C. pen., neobservându-se diferența esențială dintre textul incriminator în vigoare la data sesizării instanței (art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990) și textul art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006. Fapta pentru care a fost trimis în judecată era incriminată de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 și acțiunile incriminate erau considerate infracționale sub condiția imperativă a urmăririi scopului diminuării activelor societății, (în vederea diminuării aparente a valorii activelor). Adoptarea art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 a eliminat cerința esențială a incriminării faptei drept bancrută frauduloasă, respectiv urmărirea scopului special definit de legiuitor, ceea ce face diferența esențială între textul legii vechi și textul legii noi.

Făcându-se referire pe larg la materialul probator administrat în cauză, se concluzionează că soluția care se impunea în cauză ar fi fost aceea de achitare, prevăzută de art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Inculpatul T.F. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că hotărârea de condamnare a sa este greșită, nefiind fundamentată pe probe. Inculpatul susține că nu a încălcat nici o normă legală. Consideră că soluționarea laturii civile era esențială pentru soluționarea laturii penale în cauză.

În esență, se susține că instanța a reținut o situație de fapt contrară adevărului demonstrat cu probe certe - respectiv, faptul că inculpatul nu a abuzat în nici un moment de prerogativele sale legale și contractuale. Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed. Instanța de apel în mod greșit a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei. Rezolvarea laturii civile a cauzei este strâns legală de modul de rezolvare a laturii penale. În caz de condamnare, instanța se pronunță prin aceeași sentință și asupra acțiunii civile (art. 346 C. proc. pen.). În consecință, există fixată regula, că acțiunea civilă, fiind subsidiară în procesul penal, hotărârea judecătorească penală trebuie să dea în principiu, totdeauna o rezolvare și acestei acțiuni, afară de cazurile când legea dispune altfel.

Fondul cauzei se va socoti nerezolvat ori de câte ori instanța nu a examinat și nu s-a pronunțat asupra chestiunilor de fond ale procesului, soluția neantamând răspunerea civilă ce decurge din săvârșirea infracțiunii imputate inculpatului. În urma constituirii de parte civilă, instanța are obligația să rezolve odată cu acțiunea penală și aspectele laturii civile, omisiunea instanței de a proceda astfel constituie motiv de atacare a hotărârii penale și este supusă casării conform art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., caz de casare invocat de procuror, parte civilă și chiar și de inculpat care consideră, în mod întemeiat că soluționarea laturii civile este strâns legată de soluționarea laturii penale.

Numai persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanța civilă acțiunea pentru repararea pagubei materiale produsă prin infracțiune, în felul acesta numai ea „își rezervă dreptul” de a se adresa instanței civile. Dimpotrivă, dacă partea vătămată alege calea de a-și exercita acțiunea civilă în cadrul procesului penal, ea nu mai poate părăsi această cale decât în condițiile prevăzute de lege și nu există posibilitatea legală a instanței de „a-i rezerva dreptul” părții civile să-și recupereze prejudiciul la instanța civilă. Acțiunea civilă a fost exercitată deodată cu acțiunea penală.

Dependentă în asemenea caz de acțiunea penală, al cărei accesoriu este, acțiunea civilă născută din infracțiune își păstrează totuși natura juridică civilă și se soluționează în ce privește răspunderea civilă, după normele dreptului civil, iar nesoluționarea ei constituie evident, ca și aceea a acțiunii penale, fiecare în limitele ce îi sunt proprii, o nerezolvare a fondului cauzei. Soluția care se impune este cea prevăzută de art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța a cărei hotărâre a fost casată, urmând să se stabilească dacă există într-adevăr un prejudiciu și în caz afirmativ, dacă a fost produs prin fapta inculpaților care este valoarea pagubei și cum poate fi ea reparată, precum și cui îi revine obligația de a o repara, urmând să se administreze toate probele pertinente, concludente și utile cauzei.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va verifica toate apărările formulate de inculpați în cauză, verificând sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, dar în limita efectului devolutiv al apelului. Instanța de apel va examina orice alte chestiuni care pot influența, într-un sens sau altul, soluția ce se da căii de atac. Pentru toate aceste considerente, vor fi admise recursurile declarate în cauză, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Bacău. Coinform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuie