ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2010

Asupra recursului penal de față constatat Prin Sentința penală nr. 184 din 13 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul C.G. împotriva Sentinței penale nr. 291 din 28 mai 2009 a Tribunalului Mureș. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală sus-menționată, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3361 din 21 septembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Prin cererea de revizuire formulată, revizuentul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat și că instanțele anterioare au comis o gravă eroare în stabilirea situației de fapt.

S-a arătat că vinovat de uciderea victimei P.G. era numitul R.D. și că în cursul urmăririi penale și al judecății a recunoscut comiterea infracțiunii ca urmare a faptului că ar fi fost amenințat cu moartea de adevăratul autor. În raport de motivele invocate, prima instanță a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe temeiul căruia se solicitase revizuirea sentinței de condamnare. S-a arătat în acest sens că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. poate fi admisă numai dacă se invocă fapte sau împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de instanțe, ar fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate.

Or, în speță, din actele și lucrările dosarului rezulta că subsecvent recunoașterii inițiale, revizuentul îl indicase ca autor al faptei pe numitul R.D., iar această apărare fusese examinată de instanțele de condamnare și înlăturată motivat. Ca urmare, s-a constatat că nefiind vorba de o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., condamnatul nu se putea prevala de cazul de revizuire invocat. Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către revizuentul-condamnat. Prin Decizia penală nr. 59/A/2010 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, apelul declarat în cauză a fost respins, ca nefondat. În considerentele deciziei din apel s-a arătat că pe calea revizuirii nu se poate ajunge la o prelungire a probațiunii, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii de condamnare pentru fapte cunoscute instanțelor învestite cu soluționarea fondului acuzațiilor.

În termen legal, împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs revizuentul C.G. Prin memoriul depus la dosar, revizuentul a reluat motivele invocate în cererea inițială, susținând în esență că adevăratul autor al faptei este R.D. și că declarațiile sale din cursul procesului penal au fost în mod hotărâtor influențate de actele de intimidare și constrângere exercitate asupra sa de autorul infracțiunii. De asemenea, a fost reiterată solicitarea din apel privind reaudierea martorilor cauzei și a numitului R.D. în vederea corectei stabiliri a situației de fapt. Examinând cauza în raport de susținerile invocate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Așa cum corect au arătat instanțele anterioare, revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen. În niciun caz, pe calea revizuirii nu se poate obține reexaminarea unei hotărâri judecătorești pentru cauze cunoscute și analizate de instanțele de condamnare ori pentru motive ce pun în discuție corecta interpretare și aplicare a legii. Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se descoperă fapte sau împrejurări noi, susceptibile de a servi ca probă în justiție și de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui.

În cauză, recurentul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, fără a indica acele fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor de condamnare, motivele invocate constituind în fapt critici de nelegalitate împotriva modului în care a fost soluționat procesul penal finalizat prin pronunțarea hotărârii de condamnare. În procedura revizuirii nu se poate însă reexamina probatoriul pe baza căruia a fost judecată cauza inițial. Susținerile privitoare la nevinovăție au format obiect de analiză la judecata în primă instanță, cât și în căile ordinare de atac promovate împotriva hotărârii de condamnare pronunțată în primă instanță și au fost înlăturate motivat.

Toate aceste aspecte au fost corect reținute și evaluate de instanțele anterioare, cererea de revizuire formulată în cauză fiind inadmisibilă. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat C.G. împotriva Deciziei penale nr. 59/A/2010 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2010.