ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2010

Asupra recursului

penal de față constatat

Prin Sentința penală nr. 184 din 13 aprilie

2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost respinsă ca inadmisibilă cererea

de revizuire formulată de condamnatul C.G. împotriva Sentinței penale nr. 291

din 28 mai 2009 a Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală

sus-menționată, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3361 din 21 septembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul a fost condamnat la

pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută

de art. 174 C. pen.

Prin cererea de

revizuire formulată, revizuentul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea

faptei pentru care a fost condamnat și că instanțele anterioare au comis o

gravă eroare în stabilirea situației de fapt.

S-a arătat că vinovat

de uciderea victimei P.G. era numitul R.D. și că în cursul urmăririi penale și

al judecății a recunoscut comiterea infracțiunii ca urmare a faptului că ar fi

fost amenințat cu moartea de adevăratul autor.

În raport de motivele

invocate, prima instanță a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe temeiul căruia se

solicitase revizuirea sentinței de condamnare.

S-a arătat în acest

sens că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. poate

fi admisă numai dacă se invocă fapte sau împrejurări care, dacă ar fi fost

cunoscute de instanțe, ar fi condus la o soluție diametral opusă celei

pronunțate.

Or, în speță, din

actele și lucrările dosarului rezulta că subsecvent recunoașterii inițiale,

revizuentul îl indicase ca autor al faptei pe numitul R.D., iar această apărare

fusese examinată de instanțele de condamnare și înlăturată motivat.

Ca urmare, s-a

constatat că nefiind vorba de o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C.

proc. pen., condamnatul nu se putea prevala de cazul de revizuire invocat.

Hotărârea pronunțată

în cauză a fost atacată cu apel de către revizuentul-condamnat.

Prin Decizia penală

nr. 59/A/2010 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, apelul declarat în cauză a fost respins, ca nefondat.

În considerentele

deciziei din apel s-a arătat că pe calea revizuirii nu se poate ajunge la o

prelungire a probațiunii, nefiind posibilă reexaminarea hotărârii de condamnare

pentru fapte cunoscute instanțelor învestite cu soluționarea fondului

acuzațiilor.

În termen legal,

împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs revizuentul C.G.

Prin memoriul depus

la dosar, revizuentul a reluat motivele invocate în cererea inițială, susținând

în esență că adevăratul autor al faptei este R.D. și că declarațiile sale din

cursul procesului penal au fost în mod hotărâtor influențate de actele de

intimidare și constrângere exercitate asupra sa de autorul infracțiunii.

De asemenea, a fost

reiterată solicitarea din apel privind reaudierea martorilor cauzei și a

numitului R.D. în vederea corectei stabiliri a situației de fapt.

Examinând cauza în

raport de susținerile invocate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat.

Așa cum corect au

arătat instanțele anterioare, revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive

poate fi cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394

alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.

În niciun caz, pe

calea revizuirii nu se poate obține reexaminarea unei hotărâri judecătorești

pentru cauze cunoscute și analizate de instanțele de condamnare ori pentru

motive ce pun în discuție corecta interpretare și aplicare a legii.

Potrivit art. 394

lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când, după rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, se descoperă fapte sau împrejurări noi,

susceptibile de a servi ca probă în justiție și de natură a demonstra fie că

faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la

comiterea lui.

În cauză, recurentul

a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost

condamnat, fără a indica acele fapte sau împrejurări necunoscute instanțelor de

condamnare, motivele invocate constituind în fapt critici de nelegalitate

împotriva modului în care a fost soluționat procesul penal finalizat prin

pronunțarea hotărârii de condamnare.

În procedura

revizuirii nu se poate însă reexamina probatoriul pe baza căruia a fost

judecată cauza inițial.

Susținerile privitoare

la nevinovăție au format obiect de analiză la judecata în primă instanță, cât

și în căile ordinare de atac promovate împotriva hotărârii de condamnare

pronunțată în primă instanță și au fost înlăturate motivat.

Toate aceste aspecte

au fost corect reținute și evaluate de instanțele anterioare, cererea de

revizuire formulată în cauză fiind inadmisibilă.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul

C.G. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent condamnat C.G. împotriva

Deciziei penale nr. 59/A/2010 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 septembrie 2010.