ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4121/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4121/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 56 din 11 mai 2012

a Tribunalului Mureș s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de rejudecare

a cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004, în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureș, definitivă,

formulată de petentul condamnat B.C., în baza art. 522

1

alin. (1) C.

proc. pen.

A obligat petentul condamnat

la plata sumei de 20 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

S-a reținut că prin cererea

înregistrată la Tribunalul Mureș sub Dosar nr. 2263/102/2012, petentul condamnat

B.C., a solicitat, în temeiul art. 32, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

republicată, cu raportare la dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., rejudecarea

cauzei care a format obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004, în care s-a pronunțat

sentința penală nr. 331 din data de 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureș, rămasă

definitivă odată cu expirarea celor 10 zile de declarare a apelului, întrucât a

fost judecat și condamnat în lipsă, iar ulterior condamnării, a fost extrădat din

Austria în baza unui mandat european de arestare.

Analizând admisibilitatea

în principiu a cererii formulate, conform art. 522

1

C. proc. pen., o

apreciem inadmisibilă.

Astfel, considerăm că

nu este întrunită o condiție esențială pentru admisibilitatea în principiu a cererii

de rejudecare, deoarece petentul condamnat a fost prezent la termenul de judecată

cu procedura completă la instanța de fond, respectiv la termenul din data de 8 noiembrie

2004 (dosar fond), solicitând amânarea cauzei în vederea angajării unui avocat ales

și a pregătirii apărării. Ulterior, deși acesta a fost citat inclusiv cu mandat

de aducere, nu s-a mai prezentat la proces, plecând, se pare, în străinătate (dosar

fond), nu și-a angajat apărător ales, sentința de condamnare fiind pronunțată în

lipsa sa. Petentul practic nu a dorit să fie prezent la judecarea cauzei pe fond,

plecând în străinătate pe o durată nedeterminată, deși cunoștea natura acuzei, drepturile

procesuale pe care le are, faptul că își poate angaja un avocat ales, cerând chiar

el un termen în acest sens. Acesta a manifestat indiferență totală față de actul

de justiție, contrar demersurilor efectuate de instanță pentru a asigura prezența

sa la proces. Cu toate acestea, pe parcursul procedurii de judecată, inculpatului

i-a fost asigurat dreptul la apărare prin prezența unui avocat din oficiu și a exercitat,

ce e drept, tardiv, căile de atac ordinare, apel, respectiv recurs. Propria atitudine

culpabilă a petentului adoptată pe parcursul judecării cauzei pe fond, nu-l îndreptățește

ca, după ce sentința de condamnare a rămas definitivă și a dobândit autoritate de

lucru judecat, să solicite rejudecarea cauzei pe motiv că nu ar fi beneficiat de

un proces echitabil sau că nu a avut o apărare eficientă ori pe orice alte motive

pe care le invocă, mai ales că lipsa sa de la proces nu a avut la bază motive temeinice

care să-l împiedice în mod real să-și facă personal apărarea, în condiții de contradictorialitate

sau să o eficientizeze, prin angajarea unui avocat.

Deși în principal cererea

petentului s-a fondat pe dispozițiile art. 32, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

republicată, apreciem că acestea nu au legătură cu rejudecarea cauzei în această

procedură specială, ci cu o altă instituție de drept, cea a extrădării pasive, când

România este stat solicitat, sau cea a extrădării în general, ca și procedură prealabilă

formulării unei astfel de cereri fondate în drept strict pe prevederile art. 522

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportate la dispozițiile art. 404 - 408 C. proc.

pen., în caz de admisibilitate în principiu. Chiar și în cadrul unei astfel de proceduri

prealabile a extrădării pasive, s-a făcut referire la judecata în primă instanță

care s-ar fi desfășurat cu încălcarea dreptului la apărare al celui în cauză, ori,

în speță, acest drept la apărare a fost asigurat de un avocat din oficiu, nu a fost

în vreun fel încălcat, iar petentul știa că are posibilitatea angajării unui avocat

ales și cunoștea faptul că are un proces penal în derulare.

Prin urmare, nu s-a putut

aprecia că petentul a fost judecat în lipsă, ci dimpotrivă, a fost prezent, însă

a înțeles să nu uzeze de toate pârghiile juridice care vizau apărarea sa (care oricum

a fost asigurată de avocatul din oficiu), sustrăgându-se în mod voit de la judecată,

nefiind îndeplinite în această situație dispozițiile art. 522

1

alin.

(1) C. proc. pen. în ceea ce-l privește. Ca o ultimă concluzie, s-a mai menționat

și faptul că nici măcar în situația în care instanța ar fi constatat că petentul

ar fi lipsit de la toate termenele de judecată pe fond și de la pronunțare, ceea

ce nu e cazul în speță, obligația de rejudecare a cauzei a fost una facultativă,

ca și cea de admitere în principiu a cererii petentului, conform prevederilor legale

incidente, mai ales că acesta din urmă a avut cunoștință de natura acuzațiilor aduse,

de faptul că a avut un proces pe rol și chiar dacă nu a efectuat demersuri pentru

angajarea unui avocat ales și a înțeles să nu participe la judecarea cauzei, plecând

în străinătate, apărarea sa a fost asigurată eficient pe tot parcursul cercetării

judecătorești de un avocat din oficiu.

Pe cale de consecință

s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de rejudecare a cauzei care a format

obiectul Dosarului nr. 3061/860/2004, în care s-a pronunțat sentința penală nr.

331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureș, definitivă, formulată de petentul

condamnat B.C., în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, în baza art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen.

II. Împotriva acestei

sentințe penale a declarat, în termen legal, apel petentul-condamnat B.C. care a

solicitat desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care

să se admită, în principiu, cererea de rejudecare și să se înainteze această cerere

la instanța competentă în vederea rejudecării.

S-a motivat că prima instanță

nu a făcut aplicarea art. 522

1

C. proc. pen. coroborat cu disp. art.

72 și 92 din Legea nr. 302/2004, respectiv nu s-a ținut seama că s-a instituit o

procedură nouă, specială, care a urmărit asigurarea dreptului la apărare a unei

persoane condamnate care nu a fost prezentă la pronunțarea hotărârii de condamnare.

S-a mai arătat că petentul-condamnat nu a fost citat în mod legal prin afișare în

orașul Reghin și în municipiul Tg. Mureș, deși, faptele s-au săvârșit în Reghin.

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de apel invocate instanța de control judiciar a respins apelul

promovat pentru următoarele considerente:

Apelantul B.C. a fost

condamnat prin sentința penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 de Tribunalul Mureș.

Împotriva acestei sentințe a declarat tardiv apel care a fost respins ca atare,

iar recursul promovat ulterior a fost, de asemenea, respins de Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Cu ocazia judecării cauzei

pe fond apelantul s-a prezentat, în fața Tribunalului Mureș, la termenul din 08

noiembrie 2004, ocazie cu care a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un

avocat. După acest termen de judecată, petentul-condamnat, nu s-a mai prezentat,

deloc, în fața instanței de fond, interesele sale fiind apărate de un avocat numit

din oficiu. Instanța de fond l-a citat ulterior, cu mandat de aducere, acest fapt

petrecându-se în mai multe rânduri, din procesele-verbale întocmite de agenții în

cauză, rezultând că inculpatul de la acea vreme era plecat în străinătate.

Inculpatul a fost astfel

condamnat în lipsă de către Tribunalul Mureș. În mod tardiv inculpatul B.C. a formulat

apel și ulterior recurs.

Din cele arătate mai sus

s-a dedus cu ușurință faptul că, petentul-condamnat, a avut tot timpul cunoștință

de procesul penal în care a avut calitatea de inculpat, și-a exercitat dreptul la

apărare solicitând personal termen pentru a-și angaja apărător, dar ulterior, nu

a mai uzat de acest drept și a preferat să părăsească România, sustrăgându-se astfel

de la judecată.

În acest fel, s-a considerat

că, prima instanță, cu ocazia judecării cererii de rejudecare întemeiată pe disp.

art. 522

1

C. proc. pen., a procedat în mod temeinic și legal, deoarece,

în primul rând, acest text de lege s-a aplicat în cazurile în care persoana în cauză

a lipsit la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, pe întreaga durată

a procedurii penale în fața instanțelor judecătorești. Ori, petentul-condamnat,

a fost prezent la unul din termenele de judecată, din fața instanței de fond, după

care, s-a sustras de la judecată, nedovedind în niciun mod că împrejurări mai presus

de voința sa l-ar fi împiedicat să mai participe la procesul penal în care era implicat.

Prin urmare, petentul-condamnat, s-a găsit în culpă, întrucât nu și-a mai indicat

un alt domiciliu și nu s-a mai prezentat în fața instanțelor, atât a celei de apel,

cât și a celei de recurs.

Este adevărat că citarea,

prin afișare, a inculpatului la acea vreme, s-a făcut la Tg. Mureș, în loc de Reghin,

dar această procedură s-a desfășurat în paralel cu citarea la domiciliul inculpatului

și citarea cu mandat de aducere, din care rezultă, așa cum s-a mai arătat, că inculpatul

părăsise România.

Deciziile invocate de

petent au făcut referire exclusiv la cazurile în care inculpatul a lipsit la toate

termenele de judecată cu ocazia judecării pe fond a cauzei și, respectiv a apelului

și recursului, ori, în speță, nu s-a găsit în acest caz, ci în cazurile, în care,

inculpatul a participat cel puțin la unul din termenele de judecată (vezi decizia

nr. 2517/2007 și nr. 2684/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

S-a considerat că interpretarea

dată, de prima instanță disp. art. 92 și 72 din Legea nr. 302/2004, a fost una corectă,

astfel că, nu s-a putut aprecia că petentul a fost judecat în lipsă, atâta vreme

cât a uzat de drepturile sale procesuale, sustrăgându-se, în mod voit, de la judecată,

și cât dreptul său la apărare nu a fost încălcat, fiindu-i asigurată apărarea cu

avocat numit din oficiu.

Așa fiind, prin decizia

penală nr. 64/A din 17 august 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul promovat

de către condamnatul B.C., împotriva sentinței penale nr. 56 din 11 mai 2012 pronunțată

de Tribunalul Mureș în Dosar nr. 2263/102/2012.

A fost obligat condamnatul

să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 200 RON.

III. Împotriva acestei

decizii penale a declarat recurs condamnatul B.C., criticând-o ca netemeinică, apreciind

că instanța putea rejudeca cauza fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 522

1

C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și,

rejudecând pe fond, admiterea cererii de rejudecare.

Examinând actele și lucrările

dosarului, decizia recurată, în raport de motivul de critică expus, Înalta Curte

are în vedere că recursul de față declarat de condamnatul B.C. se privește ca nefondat

și va fi respins ca atare în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Aceasta, întrucât cu titlu

de premisă, se are în vedere că recurentul condamnat B.C. a fost condamnat prin

sentința penală nr. 331 din 27 decembrie 2005 a Tribunalului Mureș pentru săvârșirea

a cinci infracțiuni de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. la

o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.

Ulterior, apelul declarat

de acest inculpat a fost respins ca tardiv prin decizia nr. 61/A din 14 aprilie

2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Concomitent și recursul

său a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 33986 din 21 iunie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Or, ceea ce este decisiv

în examinarea condițiilor privind incidența aplicării disp. art. 522

1

C. proc. pen. pretinsă de recurentul inculpat B.C. este aceea că petentul condamnat

a fost prezent la termenul de judecată cu procedura completă la instanța de fond,

respectiv la termenul din data de 8 noiembrie 2004 (dosar fond), solicitând amânarea

cauzei în vederea angajării unui avocat ales și a pregătirii apărării. Ulterior,

deși acesta a fost citat inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a mai prezentat la

proces, plecând, în străinătate (dosar fond), nu și-a angajat apărător ales, sentința

de condamnare fiind pronunțată în lipsa sa. Astfel petentul condamnat nu a fost

prezent la judecarea cauzei pe fond, plecând în străinătate pe o durată nedeterminată,

deși cunoștea natura acuzei, drepturile procesuale pe care le are, faptul că își

poate angaja un avocat ales, cerând chiar el un termen în acest sens. În consecință,

recurentul condamnat nominalizat a manifestat indiferență totală față de actul de

justiție, contrar demersurilor efectuate de prima instanță pentru a asigura prezența

sa la proces. Cu toate acestea, pe parcursul procedurii de judecată, inculpatului

deja indicat i-a fost asigurat dreptul la apărare prin prezența unui avocat din

oficiu și a exercitat, tardiv, căile de atac ordinare, apel, respectiv recurs.

Propria atitudine culpabilă

a petentului condamnat recurent adoptată pe parcursul judecării cauzei pe fond,

nu-l abilitează ca, după ce sentința de condamnare a rămas definitivă și a dobândit

autoritate de lucru judecat, să solicite rejudecarea cauzei pretinzând că nu ar

fi beneficiat de un proces echitabil sau că nu a avut o apărare eficientă ori pe

orice alte motive pe care le invocă, mai ales că lipsa sa de la proces nu a avut

la bază motive temeinice care să-l împiedice în mod real să-și facă personal apărarea,

în condiții de contradictorialitate sau în mod eficient, prin angajarea unui avocat.

În consecință, Înalta

Curte are în vedere că în mod legal și temeinic ambele instanțe de fond și de apel

au statuat că cererea de rejudecare a cauzei ce a format obiectul Dosarului nr.

3061/860/2004 în care a fost pronunțată sentința nr. 331 din 27 decembrie 2005 a

Tribunalului Mureș este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen., se aplică în cazurile în care persoana în cauză a lipsit la toate

termenele de judecată, cât și la pronunțare, pe întreaga durată a procedurii penale

în fața instanțelor judecătorești.

Ori, petentul-condamnat

recurent B.C., a fost prezent la unul din termenele de judecată, din fața instanței

de fond, după care, s-a sustras de la judecată, nedovedind în niciun mod că împrejurări

mai presus de voința sa l-ar fi împiedicat să mai participe la procesul penal în

care era implicat. Prin urmare, petentul-condamnat, se găsește în culpă, întrucât

nu și-a mai indicat un alt domiciliu și nu s-a mai prezentat în fața instanțelor,

atât a celei de apel, cât și a celei de recurs.

Este adevărat că citarea,

prin afișare, a inculpatului la acea vreme, s-a făcut în municipiul Tg. Mureș, în

loc de orașul Reghin, dar această procedură s-a desfășurat în paralel cu citarea

la domiciliul inculpatului și citarea cu mandat de aducere, din care rezultă, așa

cum s-a mai arătat, că inculpatul nominalizat părăsise România, plecând în străinătate.

Concomitent, în mod legal

s-a statuat că deși în principal cererea petentului condamnat recurent s-a fondat

pe dispozițiile art. 32, art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată,

acestea nu au legătură cu rejudecarea cauzei în această procedură specială, ci cu

o altă instituție de drept, cea a extrădării pasive, când România este stat solicitat,

sau cea a extrădării în general, ca și procedură prealabilă formulării unei astfel

de cereri fondate în drept strict pe prevederile art. 522

1

alin. (1)

și (2) C. proc. pen., raportate la dispozițiile art. 404 - 408 C. proc. pen., în

caz de admisibilitate în principiu.

Chiar și în cadrul unei

astfel de proceduri prealabile a extrădării pasive, se face referire la judecata

în primă instanță care s-ar fi desfășurat cu încălcarea dreptului la apărare al

celui în cauză, ori, în speță, acest drept la apărare a fost asigurat de un avocat

din oficiu, nu a fost în vreun fel încălcat, iar petentul știa că are posibilitatea

angajării unui avocat ales și cunoștea faptul că are un proces penal în derulare.

În fine, deciziile de

speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocate și atașate la judecata

în apel de recurentul petiționar condamnat sunt referitoare exclusiv la cazurile

în care inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată cu ocazia judecării pe

fond a cauzei și, respectiv a apelului și recursului; ori, în speță, inculpatul

nominalizat a participat cel puțin la unul din termenele de judecată (vezi deciziile

nr. 2517/2007 și nr. 2684/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 64/A din 17

august 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie

2012.