ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1655/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

145 din 17 iunie 2010 pronunțată de către Tribunalul Bihor, în baza art. 257

alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.P., la o pedeapsă de: 3 ani

închisoare.

În baza art. 194 alin.

(1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de un an

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea

mai grea de: 3 ani închisoare, în regim de detenție cu aplicarea art. 71 și 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a constatat că

partea vătămată Z.I.F. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 257 alin.

(2) C. pen., raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de

la inculpat în favoarea statului a sumelor de 477 lei și 1000 euro, respectiv

echivalentul acestor sume în lei la data plății.

În baza art. 193 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 Ron în favoarea

părții vătămate Z.I.F., cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1300 Ron, cheltuieli judiciare în

favoarea statului.

Onorariul

apărătorului din oficiu, av. U.D., în sumă de 200 Ron conform delegației nr. 4473

din 23 septembrie 2009, s-a dispus a se avansa în favoarea Baroului de Avocați

Bihor, din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță, la data de 22

iulie 2009, a fost trimis în judecată inculpatul G.P. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., respectiv art. 194 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că în cursul lunii septembrie 2007, inculpatul a solicitat de la martorul Z.I.F.

suma de 2.000 Euro și alte foloase necuvenite, din care la data de 6 septembrie

2007 a primi suma de 1.000 Euro și alte foloase necuvenite (produse alimentare

și alcoolice), lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei

de examinare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență C. pentru

a-i determina pe aceștia să faciliteze promovarea de către martor a examenului

pentru încadrarea ca subofițer servant, examen ce a fost organizat în

septembrie 2007.

În fapt, s-a mai

reținut că, în cursul lunii octombrie 2007, inculpatul l-a constrâns pe partea

vătămată, prin amenințare, să dea o sumă de cca. 600 Euro, solicitată anterior

cu ocazia săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 C. pen. și neachitată de către partea vătămată.

Audiat fiind,

inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii susținând că partea vătămată

este cea care îi datorează suma de 600 euro în condițiile în care i-a predat

această sumă pentru a-i cumpăra o cutie de viteze necesară înlocuirii celei

care i se defectase cu prilejul unei deplasări la Oradea. Partea vătămată nu și-a respectat promisiunea în sensul că nu i-a făcut rost de acea

cutie de viteze, dar nici nu i-a restituit acea sumă. Inculpatul a recunoscut

că telefonic i-a solicitat părții vătămate să-i restituie banii, dar a purtat convorbiri

decente pe un ton normal și nu i-a adresat amenințări de natura celor susținute

de partea vătămată.

Examinând actele și

lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

Partea vătămată Z.I.F.,

în cursul lunii august 2007, a susținut un examen în vederea angajării ca

servant în cadrul I.S.U. Crișana, dar a fost declarat respins la proba

teoretică. In acel context, partea vătămată Z.I.F. i-a relatat prietenului său

R.I. cele întâmplate, acesta din urmă spunându-i că el cunoaște o persoană care

ar putea să îl ajute în această problemă.

Martorul R.I. îl

cunoștea pe inculpat de cca. 10 ani întrucât acesta deține o casă în satul

Urvind, jud. Bihor, învecinată cu casa fostei concubine a martorului.

Inculpatul s-a prezentat ca fiind colonel în cadrul S.R.I. din București iar

apoi, pe parcursul anilor următori, acesta s-a deplasat uneori în județul Bihor

cu un autoturism Dacia 1310 cu numere de înmatriculare de București, în

interiorul căruia avea un girofar de culoare albastră. Inculpatul era tot

timpul îmbrăcat elegant, în costume de culoare închisă, iar atunci când se

deplasa în județul Bihor susținea că a venit „în control”. Inculpatul i-a mai

spus martorului R.I. că are numeroase relații și cunoștințe, inclusiv la

nivelul central al Ministerului Administrației și Internelor.

Cunoscând toate

aceste aspecte și considerând că, prin intermediul cunoștințelor și relațiilor

sale, inculpatul ar putea să îl ajute pe Z.I.F., în cursul lunii septembrie

2007, martorul R.I. a luat legătura cu inculpatul și, după ce i-a expus

problema, l-a întrebat dacă, prin intermediul relațiilor sale, îl poate ajuta

pe Z.I.F. să promoveze examenul care urma să fie organizat de I.S.U. Crișana în

data de 30 septembrie 2007.

Inculpatul G.P. l-a

asigurat pe martorul R.I. că are relațiile necesare, astfel că în data de 6

septembrie 2007 martorul R.I. și inculpatul s-au deplasat în mun. Oradea unde

s-au întâlnit cu Z.I.F. Cu ocazia acelei prime întâlniri, inculpatul și Z.I.F. au

discutat în autoturismul lui R.I., fără ca acesta din urmă să fie prezent.

Inculpatul l-a asigurat pe Z.I.F. că, prin intermediul relațiilor și

cunoștințelor sale de la nivelul conducerii I.S.U. Crișana și de la nivelul

central al pompierilor, îl poate ajuta pe acesta să promoveze fără probleme

proba teoretică a examenului din data de 30 septembrie 2007, întrucât are

influență asupra membrilor comisiei de examinare. În schimb, inculpatul i-a

solicitat lui Z.I.F. suma de 2000 Euro, care trebuia să fie plătită în două

tranșe a câte 1.000 Euro, prima anterior examenului iar a doua după afișarea

rezultatului. De asemenea, inculpatul a solicitat ca partea vătămată să suporte

cheltuielile de organizare a unei mese festive în favoarea persoanelor din

conducerea pompierilor din Bihor la restaurantul Hotelului M. din Băile Felix.

Partea vătămată Z.I.F.

a acceptat condițiile și suma indicate de inculpatul, iar apoi cei doi au făcut

schimb de numere de telefon și s-au despărțit. În cursul aceleași zile,

inculpatul G.P. l-a sunat pe Z.I.F. și i-a solicitat produse alimentare și

alcoolice (4 păstrăvi, 5 litri țuică, 6 litri vin), pe care trebuia să i le aducă la restaurantul Hotelului M. din Băile Felix, împreună cu xerocopia cărții

sale de identitate, bunuri pe care partea vătămată i le-a și înmânat inculpatului.

A doua zi, în data de

7 septembrie 2007, partea vătămată Z.l.F. s-a întâlnit din nou cu inculpatul în

fața Palatului de Justiție din mun. Oradea, iar de aici s-au deplasat cu

autoturismul părții vătămate în parcarea Hotelului M. din Băile Felix, unde,

fără a fi alte persoane de față, partea vătămată i-a înmânat inculpatul prima

tranșă de 1000 euro și 10 litri de palincă.

Aproximativ în data

de 19 septembrie 2007 partea vătămată și inculpatul s-au reîntâlnit la un

restaurant situat în fața Judecătoriei Aleșd, ocazie cu care inculpatul i-a

solicitat părții vătămate suma de 600 Euro din a doua tranșă, deși aceasta

trebuia plătită, conform înțelegerii, după declararea ca admis a părții

vătămate la examen, urmând ca în schimbul acestei plăți anticipate învinuitul

să renunțe la diferența de 400 Euro. Partea vătămată nu a mai fost de acord să

plătească o altă sumă de bani și i-a spus inculpatului că va face plata doar

după examen și dacă va fi declarat admis, conform înțelegerii. Însă, întrucât

anterior inculpatul îi ceruse telefonic și o cantitate de 10 litri țuică pentru a o da membrilor comisiei de la I.S.U. București, cu acel prilej al întâlnirii

în restaurant i-a predat-o.

Cu toate acestea, în

următoarele zile inculpatul l-a contactat telefonic pe partea vătămată în mod

insistent, iar apoi chiar amenințător, și i-a solicitat suma de 600 Euro,

asigurându-l că și-a folosit influența asupra membrilor comisiei de examen și

că nu va întâmpina nici o dificultate la examen, dar partea vătămată a refuzat

în mod constant să îi predea banii și a sesizat organele de urmărire penală la

data de 3 octombrie 2007.

Având în vedere

aspectele sesizate de partea vătămată Z.I.F., prin încheierea din data de 3

octombrie 2007 s-a autorizat interceptarea și înregistrarea tuturor

convorbirilor și comunicațiilor telefonice efectuate de către denunțătorul Z.I.F.

și numitul G.P., precum și a celor efectuate/primite de la alte persoane de

la/la aceste posturi telefonice pe o durată de 30 zile, de la 1 octombrie 2007

până la 1 noiembrie 2007.

Deși inculpatul nu a

recunoscut comiterea faptelor, materialul probator administrat în cauză a

dovedit vinovăția acestuia.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul G.P. care a solicitat achitarea sa pentru

comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, întrucât la

dosarul cauzei nu există nicio probă din care să rezulte că se face vinovat.

Instanța de apel a

apreciat criticile ca nefiind fondate, constatând că prima instanță a stabilit

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dovedită prin declarațiile

părții vătămate, dovedită prin declarațiile părții vătămate, ale martorilor

audiați și prin conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice autorizate

în cauză.

În consecință, Curtea

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr.

66/ A din 17 mai 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul G.P., care a invocat, în principal, cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., solicitând

achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu se face vinovat de

comiterea faptelor pentru care a fost condamnat și, în subsidiar, cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

reducerea pedepsei și schimbarea modalității de executare.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată, atât sub aspectul criticilor formulate de

recurent, cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

apreciază că recursul este întemeiat în parte, în sensul celor ce urmează:

Prima critică

formulată de inculpat, raportată la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., prin care se solicită achitarea în baza art. 10 lit. a) C.

proc. pen., nu este fondată.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, apreciază că instanțele de

fond și apel au stabilit corect situația de fapt, existența faptelor și

vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni reținute în sarcina

sa.

Inculpatul nu a

recunoscut comiterea infracțiunilor, susținând că partea vătămată este cea care

îi datorează suma de 600 euro, în condițiile în care i-a predat această sumă

pentru a-i cumpăra o cutie de viteze. Partea vătămată nu și-a respectat

promisiunea în sensul că nu i-a făcut rost de acea cutie de viteze, dar nici nu

i-a restituit suma. Inculpatul a recunoscut că telefonic i-a solicitat părții

vătămate să-i restituie banii, dar a purtat convorbiri decente, pe un ton

normal, fără amenințări.

Aceste apărări sunt,

însă, contrazise de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile

părții vătămate, ale martorilor și interceptările convorbirilor telefonice.

Astfel, martorul Z.I.F.

a arătat în denunțul și declarațiile date ulterior în cauză că în cursul lunii

august 2007 a susținut un examen în vederea angajării ca servant în cadrul I.S.U.

Crișan, însă a fost respins la proba teoretică, motiv pentru care i-a relatat

prietenului său, martorul R.I. despre această împrejurare. Martorul R.I. i-a

spus că el cunoaște o persoană care ar putea să-l ajute în această problemă.

Declarația părții

vătămate Z.I.F. se coroborează cu declarația martorului R.I. care a arătat că

în luna septembrie 2007 a luat legătura cu

inculpatul G.P., întrebându-l pe acesta dacă

îl poate ajuta pe Z.I.F. să promoveze examenul care urma să fie organizat de I.S.U.

Crișana la data de 30 septembrie 2007. Martorul R.I. a arătat că îl cunoștea pe

inculpat de aproximativ 10 ani și că din discuțiile purtate cu acesta știa că a

fost colonel în cadrul S.R.I. București și că are numeroase relații și

cunoștințe inclusiv la nivelul central al Ministerului Administrației și

Internelor.

Întrucât inculpatul G.P.

l-a asigurat pe martorul R.I. că are relațiile necesare, în data de 6

septembrie 2007 cei doi s-au deplasat în mun. Oradea unde s-au întâlnit cu

partea vătămată Z.I.F.; Inculpatul G.P. a discutat cu partea vătămată Z.I.F. în

autoturismul martorului R.I., fără ca acesta să fie prezent, asigurându-l pe

acesta că prin intermediul relațiilor și cunoștințelor sale la conducerea I.S.U.

Crișana și la conducerea centrală a pompierilor îl poate ajuta pe acesta să

promoveze fără probleme proba teoretică a concursului ce urma.

Totodată, inculpatul

i-a solicitat lui

Z.I.F.

suma de 2000 de euro care urma să fie plătită în două tranșe a câte 1000 euro

(prima anterior examenului, iar a doua după susținerea acestuia) precum și

suportarea de către acesta a cheltuielilor de organizare a unei mese festive

pentru persoanele din conducerea pompierilor din Bihor la restaurantul M. din

Băile Felix, solicitări cu care partea vătămată a fost de acord.

A doua zi, în data de

7 septembrie 2007, partea vătămată Z.I.F. și inculpatul G.P. s-au întâlnit în

fața Palatului de Justiție din Oradea, de unde s-au deplasat cu autoturismul

părții vătămate până în Băile Felix în parcarea restaurantului M., unde partea

vătămată i-a înmânat prima tranșă de 1000 de euro și 10 l de palincă.

În jurul date de 19

septembrie 2007 cei doi s-au întâlnit în fața Judecătoriei Aleșd, ocazie cu

care inculpatul i-a solicitat părții vătămate suma de 600 de euro din a doua

tranșe (care trebuia plătită după susținerea examenului), promițându-i în

schimbul acestei plăți anticipate să renunțe la diferența de 400 de euro, însă

partea vătămată nu a fost de acord.

În următoarele zile

inculpatul a contactat-o telefonic pe partea vătămată de mai multe ori

solicitându-i insistent predarea sumei de 600 de euro și chiar amenințând-o pe

aceasta, însă partea vătămată a refuzat în mod constant predarea banilor, iar

la data de 3 octombrie 2007 a sesizat organele de urmărire penală.

Din conținutul

interceptărilor convorbirilor telefonice autorizate în cauză rezultă că acesta

a contactat pe

partea

vătămată Z.I.F. cerându-i insistent predarea sumei de 600 de euro și arătând că

el „s-a ținut de cuvânt” și i-a cerut banii

întrucât știa că partea vătămată a fost

admisă (discuție purtată în data de 8 octombrie 2007 la ora 13,07). Tot în data

de 8 octombrie 2007, inculpatul a sunat pe

partea vătămată Z.I.F. cerându-i acestuia

să-și trimită „datoria” pentru că el i-a rezolvat ce i-a promis, iar la refuzul

părții vătămate de ai trimite bani prin mandat poștal îl amenință pe acesta că

va avea probleme mari cu el.

Din interceptările

ulterioare rezultă totodată, că inculpatul G.P. a amenințat-o pe partea

vătămată că, în cazul în care nu plătește banii ceruți va trimite „oamenii lui

V. să facă ce vor în numele meu” (referindu-se la un anume O.V., presupusă rudă

cu M.V., persoană notorie, președintele F.E.J.).

Inculpatul a

contestat vocea din înregistrările telefonice ca fiind a sa, motiv pentru care

în cauză a fost efectuat raportul de expertiză criminalistică nr. 216 din 13

decembrie 2011, din concluziile căruia rezultă că vocea din conținutul

interceptărilor aparține cu o probabilitate foarte ridicată și respectiv ridicată,

inculpatului G.P.

Față de aspectele mai

sus evocate, Înalta Curte reține că, în mod corect ambele instanțe au constatat

vinovăția inculpatului în comiterea celor două infracțiuni deduse judecății.

Înalta Curte

apreciază, însă, ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de recurs formulat de

inculpat, sub aspectul individualizării pedepsei (cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.), dar numai sub aspectul modalității de

executare.

Cuantumul pedepselor

aplicate este adecvat gradului de pericol social al faptelor precum și

modalității în care acestea au fost comise.

Având, însă, în

vedere, timpul scurs de la săvârșirea faptelor până la acest moment, respectiv

aproape 6 ani, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv

starea de sănătate precară, dovedită de actele medicale depuse la dosar, Înalta

Curte apreciază că scopul preventiv al pedepsei, dar și funcția sa educativă,

pot fi atinse și fără privare de libertate, prin suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, conform art. 86

1

C. pen., măsură posibilă

în raport de cuantumul pedepsei rezultante.

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpat și va casa în totalitate decizia și în parte

sentința primei instanțe.

Rejudecând, se va

suspenda sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, conform art.

86

1

C. pen., stabilindu-se un termen de încercare potrivit art. 86

2

C. pen.

Pe durata termenului

de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art.

86

3

C. pen.

Se va atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., privind

revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării

sub supraveghere.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Conform art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva

deciziei penale nr. 66/ A din 17 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Casează în totalitate decizia penală recurată

și în parte sentința penală nr. 145 din 17 iunie 2010 a Tribunalului Bihor și,

rejudecând:

În baza art. 86

1

C. pen., suspendă

sub supraveghere pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului G.P. pe

durata unui termen de încercare de 5 ani potrivit art. 86

2

C. pen.

Conform art. 86

3

alin. (1) C. pen.,

pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor

măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la

datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București

căruia i se încredințează supravegherea;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C.

proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub

supraveghere a pedepsei închisorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

penale.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai

2013.