ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2348/2013

Asupra

cererii de completare/lămurire de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. nr. 1655 din 16

aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă a

respins ca tardiv recursul declarat de reclamanta SC N.G.V. SRL Reșița

împotriva sentinței civile nr. 8/PI din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială, și a sentinței civile nr. 25 din 5 iulie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, și a respins

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.M.K.R. SA Reșița împotriva

sentinței civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția a ll-a civilă.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că recursul reclamantei SC N.G.V.

SRL eșița a fost declarat cu depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de

art. 301 C. proc. civ., iar acesta nu a solicitat repunerea în termen și nici

nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea actului procedural dintr-o

împrejurare mai presus de voința sa, nesusținând că ar fi intervenit vreunul

dintre cazurile de întrerupere a termenului de recurs, conform art. 285-art.

286 C. proc. civ., aplicabile și în recurs.

Cu privire la

recursul pârâtei SC T.M.K.R. SA Reșița, a reținut caracterul neîntemeiat al

criticilor aduse hotărârii, critici pe care Ie-a înlăturat apreciind că instanța

a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând

motive de nelegalitate, astfel încât, hotărârea atacată este la adăpost de

orice critică.

La data de 23

aprilie 2013 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

cererea petentei SC T.M.K.R. SA Reșița de completare/lămurire a deciziei mai

sus evocate.

Prin cererea

sa petentul a susținut că la emiterea deciziei a cărei lămurire și completare o

cere, instanța a omis să oblige reclamanta la plata cheltuielilor de judecată

cu titlu de onorariu avocat, în cuantum de 20.000 RON în condițiile în care

solicitase acordarea acestor cheltuieli și depusese documente în dovedirea

plății acestora.

Analizând actele

și lucrările dosarului din perspectiva normelor legale incidente, Înalta Curte,

urmează să respingă cererea petentei SC T.M.K.R. SA Reșița, în considerarea următoarelor:

În conformitate

cu prevederile art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ. „Dacă prin hotărârea

dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu

ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii

în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva

acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere,

în termen de 15 zile de la pronunțare.”

În speță, petenta

solicită compleatarea deciziei nr. 1655 din 16 aprilie 2013, prin care Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins atât recursul petentei

cât și recursul SC N.G.V. SRL Reșița, în sensul obligării acesteia din urmă la plata

către petentă a cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

Cererea este neîntemeiată,

urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

274: „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile

de judecată.”

Temeiul acordării

cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, culpă procesuală care

aparține părții care a căzut în pretenții și a cărei cerere a fost astfel respinsă,

neprezintând importanță dacă cererea a fost respinsă pe fond sau ca urmare a admiterii

unei excepții invocate de părți sau de instanță din oficiu.

În cauză, se constată

că ambele părți s-au aflat în culpă procesuală, prin decizia nr. 1655 din 16 aprilie

2013 a cărei completare se cere Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, respingând atât recursul declarat de reclamanta SC N.G.V. SRL Reșița împotriva

sentinței civile nr. 8/PI din 9 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială și a sentinței civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca tardiv cât și recursul declarat de pârâta

SC T.M.K.R. SA Reșița împotriva sentinței civile nr. 25 din 5 iulie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat.

Prin urmare, având

în vedere culpa procesuală comună a părților în litigiu, în mod corect instanța

de recurs nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de SC T.M.K.R. SA Reșița.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de petenta

SC T.M.K.R. SA Reșița privind completarea/lămurirea dispozitivului deciziei nr.

1655 din 16 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea

formulată de petenta SC T.M.K.R. SA Reșița privind completarea/lămurirea dispozitivului

deciziei nr. 1655 din 16 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.