ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2326/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2326/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3628 din 29 aprilie 2013

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca

neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și

precizată, de reclamanta SC T.N.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M. România

SRL.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că stipularea unei clauze penale

pentru o anumită „abatere” de la prevederile contractului are drept consecință tranșarea

definitivă a răspunderii debitorului în culpă, deoarece prin clauza penală se determină

anticipat tocmai despăgubirile pe care debitorul le va plăti pentru acea abatere,

adică pentru neexecutarea contractului.

În speță, singura clauză

penală convenită de părți a fost doar pentru nelivrarea la termen a utilajului.

S-a constatat faptul că

atât livrarea bunului, cât și plata prețului, ca obligații principale au fost executate

de către cele două părți.

Instanța de fond a reținut

faptul că, prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2010, s-a pus în

vedere reclamantei să depună la dosar și Anexele 1 și 2 la contractul de vânzare-cumpărare,

însă partea nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Mai mult decât

atât, prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta susține că Anexa 2 de

reparații nu a existat niciodată.

Sub aspectul funcționalității

utilajului, aspect esențial care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

s-a reținut că reclamanta a recunoscut faptul că nu avea așteptări mari de la performanțele

utilajului, acceptând astfel un produs slab calitativ, întrucât menționează prin

cererea de chemare în judecată următoarele: „când în sfârșit ne-a fost livrat utilajul,

am solicitat probe de funcționare și i-am făcut proba în prezența reprezentanților

pârâtei, încercând să aspirăm praful și frunzele înainte de asfaltare (…) ocazie

cu care am constatat că utilajul nu aspira decât foarte, foarte slab și nu funcționa

bascularea cuvei după încărcare. Am încercat și aspirarea pietrișului după frezare

și am constatat că nu funcționează, dar nu am avut pretenții sub acest aspect, interesându-ne

să aspire măcar praful și frunzele”.

Instanța de fond a apreciat

că în calitate de proprietar, reclamanta avea obligația de a se asigura că odată

cu predarea-primirea bunului, va recepționa de la vânzător și documentația tehnică

a utilajului, respectiv toate documentele care descriau starea acestuia, etc., tocmai

pentru a se putea efectua o analiză corectă și completă a stării tehnice, a funcționării

normale/necorespunzătoare a acestui utilaj second-hand, „parametrii de utilizare

acceptați” la cumpărare, etc.

Având în vedere lipsa

de diligență a reprezentanților reclamantei, lipsa dovezilor certe cu privire la

starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii, s-a reținut că nu se

poate stabili dacă, într-adevăr, defecțiunile utilajului fac parte din categoria

celor „acceptabile” în opinia reclamantei, și prin prisma cărora aparatul ar fi

trebuit să aspire măcar „praful și frunzele” sau, după caz se circumscriu ideii

de defecțiune pentru care trebuie angajată răspunderea pârâtei pe temeiul prevederilor

privind „garanția”- art. VII contractul de vânzare-cumpărare, respectiv să se stabilească

dacă reprezintă sau nu un viciu ascuns, etc, mai ales că reclamanta a avut de la

început reprezentarea eventualelor dezavantaje presupuse de achiziționarea unui

utilaj second-hand.

Chiar și prin simpla raportare

la mențiunile olografe din finalul protocolului de predare-primire, Tribunalul a

constatat că acestea vizează, în principal, consumabile gen „schimb ulei de motor,

filtru motorină, filtru ulei motor, filtru aer etc.,” care nu pot fi considerate

ca fiind impedimente majore care să aducă utilajul în stare de nefuncționare, astfel

cum s-a constatat de către expert cu ocazia deplasării sale la fața locului.

Reclamanta nu a făcut

dovada în cauza că ar fi procedat la punerea în întârziere potrivit dispozițiilor

art. 1079 C. civ. și că i-ar fi adresat pârâtei vreo notificare în vreunul dintre

modurile reglementate de acest text de lege, ceea ce ar fi putut fi o dovadă a manifestării

exprese a poziției sale ferme în raport de anumite eventuale neajunsuri sesizate

la utilajul achiziționat.

Dimpotrivă, reclamanta

a înțeles să promoveze acțiunea de față, la aproximativ 3 ani de la constatarea

„deficiențelor”.

În consecință, dată fiind

conduita reclamantei, probele administrate, tribunalul a reținut că, în mod cert,

părțile și-au executat obligațiile principale și că nu se poate reține, în sarcina

pârâtei, neexecutarea fie și parțială a unor obligații considerate esențiale la

încheierea contractului, pentru a putea dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

din 05 martie 2007, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârâtă.

Prin urmare, Tribunalul

a respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat și pe cale de consecință, dată fiind

soluția adoptată, a apreciat că nu se cuvin reclamantei nici despăgubirile solicitate

cu titlu de beneficiu nerealizat, contravaloare depozitare utilaj, dobânzi legale.

De asemenea, tribunalul

a apreciat că nu i se cuvin reclamantei nici sumele solicitate cu titlu de penalități

de întârziere pentru nerespectarea termenului de livrare a utilajului, în condițiile

în care între momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare din 05 martie

2007, și cel al semnării protocolului de predare-primire, 18 iunie 2007, nu a existat

nici o încercare a reclamantei de punere în întârziere cu privire la această obligație,

ci dimpotrivă, părțile au dat eficiență voinței lor contractuale prin semnarea acelui

protocol la o dată ulterioară, fără a se invoca prevederile art. V alin. (1) din

contractul de vânzare-cumpărare.

Apelul formulat de reclamanta

SC T.N.C. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 425 din 7 noiembrie

de 2215,93 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu

apărător.

În argumentarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit mențiunilor Cap. V din

contractul menționat, pârâta trebuia să-i livreze utilajul cel târziu la data de

30 martie 2007, în stare de funcționare, iar în cazul nerespectării termenului de

livrare, vânzătorul este obligat la plata de penalități de 0,05% pe zi de întârziere,

din valoarea totală a contractului, stipulându-se în mod expres faptul că drepturile

de proprietate privind utilajele livrate trec asupra reclamantei în momentul achitării

integrale.

Deși nu s-a menționat

expres în cuprinsul contractului, părțile au avut în vedere vânzarea-cumpărarea

unui bun second hand, aspect necontestat în cauza de față, chiar reclamanta precizând

prin acțiunea introductivă că utilajul este second-hand, dar și în motivele de apel.

În capitolul VII, s-a

stipulat că „recepția utilajului se realizează în momentul preluării produselor,

atât cantitativ, cât și calitativ, în prezența delegaților împuterniciți ai părților”,

recepția finală urmând a se face la punerea în funcțiune a utilajelor și reglarea

acestora – când se va încheia un proces-verbal corespunzător. Garanția acordată

utilajelor a fost de 4 luni de la data punerii în funcțiune a acestora, iar vânzătorul

se angaja să înlocuiască eventualele piese defecte, pe cheltuiala lui, dacă defectul

nu se datorează cumpărătorului și dacă defectul constituie viciu ascuns ce nu este

descoperit mai târziu de 6 luni de la data punerii în funcțiune, cum corect s-a

reținut și de prima instanță.

S-a constat că s-a depus

protocolul de predare-primire și acceptare din 18 iunie 2007, prin care părțile

declarau expres că echipamentele specificate în cuprinsul documentului, obiect al

contractului din 05 martie 2007 au fost livrate și predate de către vânzător către

cumpărător în deplină conformitate cu specificația contractului.

Părțile au menționat expres

și că riscurile și beneficiile aferente posesiei obiectului contractual trecând

asupra utilizatorului la data semnării protocolului de recepție.

S-a reținut că proprietatea

asupra bunului s-a transmis de la vânzător la cumpărător nu la momentul semnării

Contractului și nici la momentul livrării, ci ulterior, la momentul achitării integrale

a utilajului.

Sub aspectul posesiei,

părțile au convenit prin contract că, Drepturile de proprietate privind utilajele

livrate trec asupra SC T.N.C. SRL în momentul achitării integrale.

Astfel, rezultă drepturile

Cumpărătorului de a opune excepția neexecutării contractului de către apelantă când

bunul nu ar fi corespuns standardelor urmărite, de a nu mai efectua plăți și de

a nu dobândi proprietatea unui utilaj nefuncțional al cărui preț fusese convenit

de Părți la suma însemnată de 51.500 euro + TVA.

Potrivit art. 6.1 din

Contract, Părțile au convenit că vânzătorul se obligă să livreze echipamentul conform

anexei nr. 2 de reparații menționate în contract, anexă care va cuprinde operațiile

de înlocuire dispozitiv măturare - aspirare (perii, tubulatură, aspirator dacă este

cazul) cu unele noi, reparația capitală, vopsire completă în câmp electrostatic

a utilajului, iar Cumpărătorul se obligă să preia marfa și să plătească prețul conform

dispozițiilor prezentului Contract.

Cumpărătorul nu a fost

niciodată împiedicat să procedeze la inspectarea și testarea utilajului, drepturi

pe care de le-a și exercitat. Îndeplinirea obligațiilor sale de preluare a bunului

și de achitare a prețului nu pot veni decât ulterior îndeplinirii de către apelantă

a obligațiilor asumate.

Apelanta reclamantă a

achitat în tranșe, integral și prin plăți succesive, prețul convenit de părți prin

Contractul din anul 2007.

Împrejurarea că obligația

Cumpărătorului de a achita prețul a cuprins-o și pe aceea privind un avans de numai

25% din valoarea totală, plătibil anterior livrării bunului, dă consistență dreptului

și libertății pe care cumpărătorul le avea de a-și proteja interesele prin neachitarea

restului de preț și prin invocarea excepției de neexecutare a contractului în situația

în care utilajul nu ar fi corespuns standardelor urmărite de el la achiziționare.

Instanța de apel a mai

reținut și faptul că înainte de semnarea Contractului, apelanta reclamantă și-a

delegat reprezentanți în Germania în mod special pentru observarea și inspectarea

utilajului.

S-a constatat că așa cum

corect s-a reținut și de prima instanță, în calitatea sa de proprietar, reclamanta

avea obligația de se asigura că odată cu predarea-primirea bunului, va recepționa

de la vânzător și documentația tehnică a utilajului, respectiv toate documentele

care descriau starea acestuia, etc., tocmai pentru a se putea efectua o analiză

corectă și completă a stării tehnice, a funcționării normale/necorespunzătoare a

acestui utilaj second-hand, „parametrii de utilizare acceptați” la cumpărare, etc.

Având în vedere lipsa

de diligență a reprezentanților reclamantei, lipsa dovezilor certe cu privire la

starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii, nu se poate stabili dacă,

într-adevăr, defecțiunile utilajului fac parte din categoria celor „acceptabile”

în opinia reclamantei, și prin prisma cărora aparatul ar fi trebuit să aspire măcar

„praful și frunzele” sau, după caz se circumscriu ideii de defecțiune pentru care

trebuie angajată răspunderea pârâtei pe temeiul prevederilor privind „garanția”-

art. VII contractul de vânzare-cumpărare, respectiv să se stabilească dacă reprezintă

sau nu un viciu ascuns, etc, mai ales că reclamanta a avut de la început reprezentarea

eventualelor dezavantaje presupuse de achiziționarea unui utilaj second-hand.

Reclamanta nu a făcut

dovada în cauză că ar fi procedat la punerea în întârziere potrivit dispozițiilor

art. 1079 C. civ. și că i-ar fi adresat pârâtei vreo notificare în vreunul dintre

modurile reglementate de acest text de lege, ceea ce ar fi putut fi o dovadă a manifestării

exprese a poziției sale ferme în raport de anumite eventuale neajunsuri sesizate

la utilajul achiziționat.

Dimpotrivă, reclamanta

a înțeles să promoveze acțiunea de față, la aproximativ 3 ani de la constatarea

„deficiențelor”.

Împotriva sentinței civile

nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, și

a deciziei civile nr. 425 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel, secția a V-a civilă,

reclamanta SC T.N.C. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor

de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel preia în

hotărâre unele mențiuni din capitolul VII al contractului și menționând unele dispoziții

din protocolul de predare – primire și acceptare din data de 18 iunie 2007 trăgând

concluzia greșită că s-a făcut recepția calitativă și cantitativă a utilajului,

a făcut o interpretare necorespunzătoare a actului juridic dedus judecății.

Recurenta susține că deși

instanța de apel arată că în cuprinsul protocolului de predare-primire și acceptare

„părțile declarau expres că (…)” este evident că protocolul a fost redactat de intimată

și semnat doar de către aceasta, astfel încât reclamanta nu are calitatea de parte

în acest protocol.

Aprecierea instanței de

apel conform căreia din declarațiile reclamantei rezultă că utilajul a funcționat

după preluarea lui, este eronată, susține recurenta, întrucât a susținut mereu că

utilajul nu a funcționat.

Recurenta susține că nu

pot fi sancționați pentru faptul că nu au opus excepția de neexecutare și că a achitat

totuși utilajul, deși acesta nu funcționa deloc. Deși în proces au adus o serie

de probe în favoarea lor, fiecare din ele au fost interpretate împotrivă și nu înțelege

de ce ambele instanțe au reținut că au semnat acel protocol de predare-primire și

acceptare din data de 18 iunie 2007 deși se poate observa contrariul.

Instanța de apel, susține

recurenta, apreciază că au fost lipsiți de diligență și nu au produs dovezi certe

cu privire la starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii, deși au

depus o serie de înscrisuri din care rezultă cu prisosință acest aspect, inclusiv

acel protocol de predare-primire și acceptare din data de 18 iunie 2007 care nu

a fost semnat niciodată.

Totodată, susține recurenta,

nu s-a observat că reclamanta și-a îndeplinit cu bună credință-obligația de plată

a prețului și cea de reclamare a deficiențelor constatate, în schimb nimeni nu a

pus problema că partea adversă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, măcar obligația

de a se asigura că are semnat un proces-verbal de predare-primire și recepție.

Recurenta consideră că

printr-o asemenea soluție se încalcă prevederile art. 969-970 C. civ. și fiind vorba

de neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale esențiale, era firesc să

se aplice dispozițiile legale privind rezoluțiunea contractului, repunerea părților

în situația anterioară (art. 1020-1021 C. civ.).

În ceea ce privește susținerea

celor două instanțe în sensul că nu a făcut dovada punerii în întârziere ca și condiție

necesară pentru acordarea daunelor interese, recurenta invocă art. 1079 alin.

(2) pct. 1 C. civ., care prevede că debitorul este pus în întârziere, fără nicio

fomalitate, în cazurile anume prevăzute de lege, iar unul din cazurile prevăzute

de lege este art. 43 C. com., care prevede că în materie comercială debitorul este

de drept în întârziere și în speța noastră este vorba chiar despre o obligație comercială.

Pentru aceste motive,

recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței

și deciziei recurate, iar pe fondul cauzei să se dispună admiterea acțiunii așa

cum a fost formulată.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar intimata pârâtă SC M. România SRL a solicitat respingerea recursului

și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.

Înalta Curte, analizând

cu prioritate excepția inadmisibilității recursului

declarat împotriva sentinței

civile nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă,

în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) și art. 299 C. proc. civ., constată

că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil,

pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de

drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora

și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac,

regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege

a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul

lor și într-o anumită ordine.

Este de necontestat că

recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ. „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

precum și cele date în apel”.

Se constată că sentința

civile nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă,

a fost supusă apelului și nu mai poate face obiectul analizei în această etapă procesuală

a recursului.

Recursul declarat împotriva

deciziei civile nr. 425 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel, secția a V-a civilă,

este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății

și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului potrivit căruia convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante. Din acest punct de vedere trebuie

reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul

de vânzare–cumpărare din 05 martie 2007 încheiat între părți și de clauzele acestuia

și că actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare.

Susținerea recurentei

conform căreia instanța de apel prin preluarea în hotărâre a unor mențiuni din capitolul

VII al contractului și menționând unele dispoziții din protocolul de predare–primire

și acceptare din data de 18 iunie 2007, face o interpretare necorespunzătoare a

actului juridic dedus judecății trăgând concluzia greșită că s-a făcut recepția

calitativă și cantitativă a utilajului, este nefondată.

Astfel, se constată că

prin interpretarea dată contractului, instanța de apel nu a schimbat natura lui,

ci interpretând clauzele stabilite de părți le-a dat înțelesul și finalitatea urmărită

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare supus spre analiză, constatând,

în mod corect, că în capitolul VII s-a stipulat că „recepția utilajului se realizează

în momentul preluării produselor, atât cantitativ, cât și calitativ, în prezența

delegaților împuterniciți ai părților”. Susținerea recurentei conform căreia instanța

de apel a „tras concluzia greșită că s-a făcut recepția calitativă și cantitativă

a utilajului” nu se regăsește în considerentele deciziei. Instanța de apel nu a

făcut decât să analizeze situația de fapt a cauzei din perspectiva clauzelor contractuale

stipulate de părți în contractul de vânzare-cumpărare.

Din perspectiva aceluiași

motiv recurenta a repus în discuție concludența și interpretarea probelor legate

de protocolul de predare-primire, de declarațiile făcute de recurentă privind funcționarea

utilajului, de înscrisul din 02 martie 2007 numit Plan de revizie/reparație, de

dovezile cu privire la starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii.

Or, toate aceste chestiuni vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor anterioare.

De altfel, în argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a

relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate

de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei, iar motivul

de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a

solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis

în această etapă procesuală.

Motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

În argumentarea motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susținut că

prin hotărârea pronunțată se încalcă prevederile art. 969-970 C. civ. și fiind vorba

de neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale esențiale, era firesc să

se aplice dispozițiile legale privind rezoluțiunea contractului, repunerea părților

în situația anterioară (art. 1020-1021 C. civ.).

Înalta Curte, observă

că trimiterea la aceste dispoziții legale a fost făcută în scopul de a repune în

discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța

de apel.

Din acest punct de vedere

trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama

de contractul de vânzare-cumpărare și de clauzele acestuia și că actului dedus judecății

nu i-a fost dată o altă calificare. În privința clauzelor contractului și a interpretării

lor recurenta nu a demonstrat că instanța de apel a confirmat faptul că în fond

instanța s-a substituit părților contractante modificând prin interpretare aceste

clauze și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. proc. civ.

Cum potrivit art. 969

C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părți, soluția adoptată

în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau aplicării greșite

a legii.

Altfel spus, situația

de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel, constituie

o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate

exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare

a dispozițiilor legale susmenționate de natură să impună casarea sau modificarea

soluției adoptate.

Se constată

că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 969 și art.

970 C. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părți dându-le înțelesul

și finalitatea urmărită la încheierea convenției supusă spre analiză instanțelor.

Cu alte

cuvinte, principiul de interpretare a contractelor conform căruia trebuie să se

acorde prioritate voinței reale și nu sensului literal al cuvintelor, invocat în

alți termeni în argumentarea recursului, a fost respectat.

În cauză,

se constată că nu sunt întrunite cerințele legale în sensul dispozițiilor art. 1020-1021

C. civ., pentru a se dispune rezoluțiunea, contractului.

Între

părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare

din 05 martie 2007

, care

este un contract sinalagmatic. Un astfel de contract naște obligații în sarcina

ambelor părți, ceea ce se exprimă în ideea reciprocității obligațiilor, fiecare

parte asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți și ce

creează interdependența acestor obligații.

Se constată

că așa cum corect au reținut ambele instanțe anterioare, părțile și-au executat

obligațiile principale și că nu se poate reține, în sarcina pârâtei, neexecutarea

fie și parțială a unor obligații considerate esențiale la încheierea contractului,

pentru a putea dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 05

martie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârâtă.

Mai

mult decât atât, în speță, se constată că reclamanta nu a notificat pârâta în legătură

cu eventualele neajunsuri sesizate la utilajul achiziționat și dimpotrivă reclamanta

a înțeles să promoveze acțiunea de față, la aproximativ 3 ani de la constatarea

„deficiențelor”.

Așa fiind, se constată

că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză

neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată

este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. recursul să fie respins, ca nefondat.

Constatând culpa procesuală

a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de

intimata pârâtă, urmează a se aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga

recurenta reclamantă la plata către intimata pârâtă SC M. România SRL a sumei de

2725 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de

reclamanta SC T.N.C. SRL împotriva sentinței civile

nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC T.N.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 425 din 7 noiembrie

2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă

SC T.N.C. SRL la plata sumei de 2725 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă

SC M. România SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 iunie

2014.