ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2326/2014

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3628 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, de reclamanta SC T.N.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M. România SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că stipularea unei clauze penale pentru o anumită „abatere” de la prevederile contractului are drept consecință tranșarea definitivă a răspunderii debitorului în culpă, deoarece prin clauza penală se determină anticipat tocmai despăgubirile pe care debitorul le va plăti pentru acea abatere, adică pentru neexecutarea contractului.

În speță, singura clauză penală convenită de părți a fost doar pentru nelivrarea la termen a utilajului. S-a constatat faptul că atât livrarea bunului, cât și plata prețului, ca obligații principale au fost executate de către cele două părți. Instanța de fond a reținut faptul că, prin încheierea de ședință din data de 23 noiembrie 2010, s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar și Anexele 1 și 2 la contractul de vânzare-cumpărare, însă partea nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Mai mult decât atât, prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta susține că Anexa 2 de reparații nu a existat niciodată.

Sub aspectul funcționalității utilajului, aspect esențial care a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare, s-a reținut că reclamanta a recunoscut faptul că nu avea așteptări mari de la performanțele utilajului, acceptând astfel un produs slab calitativ, întrucât menționează prin cererea de chemare în judecată următoarele: „când în sfârșit ne-a fost livrat utilajul, am solicitat probe de funcționare și i-am făcut proba în prezența reprezentanților pârâtei, încercând să aspirăm praful și frunzele înainte de asfaltare (…) ocazie cu care am constatat că utilajul nu aspira decât foarte, foarte slab și nu funcționa bascularea cuvei după încărcare. Am încercat și aspirarea pietrișului după frezare și am constatat că nu funcționează, dar nu am avut pretenții sub acest aspect, interesându-ne să aspire măcar praful și frunzele”.

Instanța de fond a apreciat că în calitate de proprietar, reclamanta avea obligația de a se asigura că odată cu predarea-primirea bunului, va recepționa de la vânzător și documentația tehnică a utilajului, respectiv toate documentele care descriau starea acestuia, etc., tocmai pentru a se putea efectua o analiză corectă și completă a stării tehnice, a funcționării normale/necorespunzătoare a acestui utilaj second-hand, „parametrii de utilizare acceptați” la cumpărare, etc. Având în vedere lipsa de diligență a reprezentanților reclamantei, lipsa dovezilor certe cu privire la starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii, s-a reținut că nu se poate stabili dacă, într-adevăr, defecțiunile utilajului fac parte din categoria celor „acceptabile” în opinia reclamantei, și prin prisma cărora aparatul ar fi trebuit să aspire măcar „praful și frunzele” sau, după caz se circumscriu ideii de defecțiune pentru care trebuie angajată răspunderea pârâtei pe temeiul prevederilor privind „garanția”- art. VII contractul de vânzare-cumpărare, respectiv să se stabilească dacă reprezintă sau nu un viciu ascuns, etc, mai ales că reclamanta a avut de la început reprezentarea eventualelor dezavantaje presupuse de achiziționarea unui utilaj second-hand.

Chiar și prin simpla raportare la mențiunile olografe din finalul protocolului de predare-primire, Tribunalul a constatat că acestea vizează, în principal, consumabile gen „schimb ulei de motor, filtru motorină, filtru ulei motor, filtru aer etc.,” care nu pot fi considerate ca fiind impedimente majore care să aducă utilajul în stare de nefuncționare, astfel cum s-a constatat de către expert cu ocazia deplasării sale la fața locului. Reclamanta nu a făcut dovada în cauza că ar fi procedat la punerea în întârziere potrivit dispozițiilor art. 1079 C. civ. și că i-ar fi adresat pârâtei vreo notificare în vreunul dintre modurile reglementate de acest text de lege, ceea ce ar fi putut fi o dovadă a manifestării exprese a poziției sale ferme în raport de anumite eventuale neajunsuri sesizate la utilajul achiziționat.

Dimpotrivă, reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea de față, la aproximativ 3 ani de la constatarea „deficiențelor”. În consecință, dată fiind conduita reclamantei, probele administrate, tribunalul a reținut că, în mod cert, părțile și-au executat obligațiile principale și că nu se poate reține, în sarcina pârâtei, neexecutarea fie și parțială a unor obligații considerate esențiale la încheierea contractului, pentru a putea dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 05 martie 2007, pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârâtă. Prin urmare, Tribunalul a respins primul capăt de cerere ca neîntemeiat și pe cale de consecință, dată fiind soluția adoptată, a apreciat că nu se cuvin reclamantei nici despăgubirile solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat, contravaloare depozitare utilaj, dobânzi legale.

De asemenea, tribunalul a apreciat că nu i se cuvin reclamantei nici sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere pentru nerespectarea termenului de livrare a utilajului, în condițiile în care între momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare din 05 martie 2007, și cel al semnării protocolului de predare-primire, 18 iunie 2007, nu a existat nici o încercare a reclamantei de punere în întârziere cu privire la această obligație, ci dimpotrivă, părțile au dat eficiență voinței lor contractuale prin semnarea acelui protocol la o dată ulterioară, fără a se invoca prevederile art. V alin. (1) din contractul de vânzare-cumpărare. Apelul formulat de reclamanta SC T.N.C.

SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 425 din 7 noiembrie 2013. A fost obligată apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă a sumei de 2215,93 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu apărător. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit mențiunilor Cap. V din contractul menționat, pârâta trebuia să-i livreze utilajul cel târziu la data de 30 martie 2007, în stare de funcționare, iar în cazul nerespectării termenului de livrare, vânzătorul este obligat la plata de penalități de 0,05% pe zi de întârziere, din valoarea totală a contractului, stipulându-se în mod expres faptul că drepturile de proprietate privind utilajele livrate trec asupra reclamantei în momentul achitării integrale.

Deși nu s-a menționat expres în cuprinsul contractului, părțile au avut în vedere vânzarea-cumpărarea unui bun second hand, aspect necontestat în cauza de față, chiar reclamanta precizând prin acțiunea introductivă că utilajul este second-hand, dar și în motivele de apel. În capitolul VII, s-a stipulat că „recepția utilajului se realizează în momentul preluării produselor, atât cantitativ, cât și calitativ, în prezența delegaților împuterniciți ai părților”, recepția finală urmând a se face la punerea în funcțiune a utilajelor și reglarea acestora – când se va încheia un proces-verbal corespunzător.

Garanția acordată utilajelor a fost de 4 luni de la data punerii în funcțiune a acestora, iar vânzătorul se angaja să înlocuiască eventualele piese defecte, pe cheltuiala lui, dacă defectul nu se datorează cumpărătorului și dacă defectul constituie viciu ascuns ce nu este descoperit mai târziu de 6 luni de la data punerii în funcțiune, cum corect s-a reținut și de prima instanță. S-a constat că s-a depus protocolul de predare-primire și acceptare din 18 iunie 2007, prin care părțile declarau expres că echipamentele specificate în cuprinsul documentului, obiect al contractului din 05 martie 2007 au fost livrate și predate de către vânzător către cumpărător în deplină conformitate cu specificația contractului.

Părțile au menționat expres și că riscurile și beneficiile aferente posesiei obiectului contractual trecând asupra utilizatorului la data semnării protocolului de recepție. S-a reținut că proprietatea asupra bunului s-a transmis de la vânzător la cumpărător nu la momentul semnării Contractului și nici la momentul livrării, ci ulterior, la momentul achitării integrale a utilajului. Sub aspectul posesiei, părțile au convenit prin contract că, Drepturile de proprietate privind utilajele livrate trec asupra SC T.N.C. SRL în momentul achitării integrale. Astfel, rezultă drepturile Cumpărătorului de a opune excepția neexecutării contractului de către apelantă când bunul nu ar fi corespuns standardelor urmărite, de a nu mai efectua plăți și de a nu dobândi proprietatea unui utilaj nefuncțional al cărui preț fusese convenit de Părți la suma însemnată de 51.500 euro + TVA.

Potrivit art. 6.1 din Contract, Părțile au convenit că vânzătorul se obligă să livreze echipamentul conform anexei nr. 2 de reparații menționate în contract, anexă care va cuprinde operațiile de înlocuire dispozitiv măturare - aspirare (perii, tubulatură, aspirator dacă este cazul) cu unele noi, reparația capitală, vopsire completă în câmp electrostatic a utilajului, iar Cumpărătorul se obligă să preia marfa și să plătească prețul conform dispozițiilor prezentului Contract. Cumpărătorul nu a fost niciodată împiedicat să procedeze la inspectarea și testarea utilajului, drepturi pe care de le-a și exercitat. Îndeplinirea obligațiilor sale de preluare a bunului și de achitare a prețului nu pot veni decât ulterior îndeplinirii de către apelantă a obligațiilor asumate.

Apelanta reclamantă a achitat în tranșe, integral și prin plăți succesive, prețul convenit de părți prin Contractul din anul 2007. Împrejurarea că obligația Cumpărătorului de a achita prețul a cuprins-o și pe aceea privind un avans de numai 25% din valoarea totală, plătibil anterior livrării bunului, dă consistență dreptului și libertății pe care cumpărătorul le avea de a-și proteja interesele prin neachitarea restului de preț și prin invocarea excepției de neexecutare a contractului în situația în care utilajul nu ar fi corespuns standardelor urmărite de el la achiziționare. Instanța de apel a mai reținut și faptul că înainte de semnarea Contractului, apelanta reclamantă și-a delegat reprezentanți în Germania în mod special pentru observarea și inspectarea utilajului.

S-a constatat că așa cum corect s-a reținut și de prima instanță, în calitatea sa de proprietar, reclamanta avea obligația de se asigura că odată cu predarea-primirea bunului, va recepționa de la vânzător și documentația tehnică a utilajului, respectiv toate documentele care descriau starea acestuia, etc., tocmai pentru a se putea efectua o analiză corectă și completă a stării tehnice, a funcționării normale/necorespunzătoare a acestui utilaj second-hand, „parametrii de utilizare acceptați” la cumpărare, etc. Având în vedere lipsa de diligență a reprezentanților reclamantei, lipsa dovezilor certe cu privire la starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii, nu se poate stabili dacă, într-adevăr, defecțiunile utilajului fac parte din categoria celor „acceptabile” în opinia reclamantei, și prin prisma cărora aparatul ar fi trebuit să aspire măcar „praful și frunzele” sau, după caz se circumscriu ideii de defecțiune pentru care trebuie angajată răspunderea pârâtei pe temeiul prevederilor privind „garanția”- art. VII contractul de vânzare-cumpărare, respectiv să se stabilească dacă reprezintă sau nu un viciu ascuns, etc, mai ales că reclamanta a avut de la început reprezentarea eventualelor dezavantaje presupuse de achiziționarea unui utilaj second-hand.

Reclamanta nu a făcut dovada în cauză că ar fi procedat la punerea în întârziere potrivit dispozițiilor art. 1079 C. civ. și că i-ar fi adresat pârâtei vreo notificare în vreunul dintre modurile reglementate de acest text de lege, ceea ce ar fi putut fi o dovadă a manifestării exprese a poziției sale ferme în raport de anumite eventuale neajunsuri sesizate la utilajul achiziționat. Dimpotrivă, reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea de față, la aproximativ 3 ani de la constatarea „deficiențelor”. Împotriva sentinței civile nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, și a deciziei civile nr. 425 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel, secția a V-a civilă, reclamanta SC T.N.C.

SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel preia în hotărâre unele mențiuni din capitolul VII al contractului și menționând unele dispoziții din protocolul de predare – primire și acceptare din data de 18 iunie 2007 trăgând concluzia greșită că s-a făcut recepția calitativă și cantitativă a utilajului, a făcut o interpretare necorespunzătoare a actului juridic dedus judecății. Recurenta susține că deși instanța de apel arată că în cuprinsul protocolului de predare-primire și acceptare „părțile declarau expres că (…)” este evident că protocolul a fost redactat de intimată și semnat doar de către aceasta, astfel încât reclamanta nu are calitatea de parte în acest protocol.

Aprecierea instanței de apel conform căreia din declarațiile reclamantei rezultă că utilajul a funcționat după preluarea lui, este eronată, susține recurenta, întrucât a susținut mereu că utilajul nu a funcționat. Recurenta susține că nu pot fi sancționați pentru faptul că nu au opus excepția de neexecutare și că a achitat totuși utilajul, deși acesta nu funcționa deloc. Deși în proces au adus o serie de probe în favoarea lor, fiecare din ele au fost interpretate împotrivă și nu înțelege de ce ambele instanțe au reținut că au semnat acel protocol de predare-primire și acceptare din data de 18 iunie 2007 deși se poate observa contrariul.

Instanța de apel, susține recurenta, apreciază că au fost lipsiți de diligență și nu au produs dovezi certe cu privire la starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii, deși au depus o serie de înscrisuri din care rezultă cu prisosință acest aspect, inclusiv acel protocol de predare-primire și acceptare din data de 18 iunie 2007 care nu a fost semnat niciodată. Totodată, susține recurenta, nu s-a observat că reclamanta și-a îndeplinit cu bună credință-obligația de plată a prețului și cea de reclamare a deficiențelor constatate, în schimb nimeni nu a pus problema că partea adversă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, măcar obligația de a se asigura că are semnat un proces-verbal de predare-primire și recepție.

Recurenta consideră că printr-o asemenea soluție se încalcă prevederile art. 969-970 C. civ. și fiind vorba de neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale esențiale, era firesc să se aplice dispozițiile legale privind rezoluțiunea contractului, repunerea părților în situația anterioară (art. 1020-1021 C. civ.). În ceea ce privește susținerea celor două instanțe în sensul că nu a făcut dovada punerii în întârziere ca și condiție necesară pentru acordarea daunelor interese, recurenta invocă art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. civ., care prevede că debitorul este pus în întârziere, fără nicio fomalitate, în cazurile anume prevăzute de lege, iar unul din cazurile prevăzute de lege este art. 43 C. com., care prevede că în materie comercială debitorul este de drept în întârziere și în speța noastră este vorba chiar despre o obligație comercială.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și deciziei recurate, iar pe fondul cauzei să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata pârâtă SC M. România SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate. Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) și art. 299 C. proc.

civ., constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. „sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, precum și cele date în apel”. Se constată că sentința civile nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost supusă apelului și nu mai poate face obiectul analizei în această etapă procesuală a recursului. Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 425 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel, secția a V-a civilă, este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Aceste dispoziții vizează încălcarea principiului potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Din acest punct de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul de vânzare–cumpărare din 05 martie 2007 încheiat între părți și de clauzele acestuia și că actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare. Susținerea recurentei conform căreia instanța de apel prin preluarea în hotărâre a unor mențiuni din capitolul VII al contractului și menționând unele dispoziții din protocolul de predare–primire și acceptare din data de 18 iunie 2007, face o interpretare necorespunzătoare a actului juridic dedus judecății trăgând concluzia greșită că s-a făcut recepția calitativă și cantitativă a utilajului, este nefondată.

Astfel, se constată că prin interpretarea dată contractului, instanța de apel nu a schimbat natura lui, ci interpretând clauzele stabilite de părți le-a dat înțelesul și finalitatea urmărită la încheierea contractului de vânzare-cumpărare supus spre analiză, constatând, în mod corect, că în capitolul VII s-a stipulat că „recepția utilajului se realizează în momentul preluării produselor, atât cantitativ, cât și calitativ, în prezența delegaților împuterniciți ai părților”. Susținerea recurentei conform căreia instanța de apel a „tras concluzia greșită că s-a făcut recepția calitativă și cantitativă a utilajului” nu se regăsește în considerentele deciziei. Instanța de apel nu a făcut decât să analizeze situația de fapt a cauzei din perspectiva clauzelor contractuale stipulate de părți în contractul de vânzare-cumpărare.

Din perspectiva aceluiași motiv recurenta a repus în discuție concludența și interpretarea probelor legate de protocolul de predare-primire, de declarațiile făcute de recurentă privind funcționarea utilajului, de înscrisul din 02 martie 2007 numit Plan de revizie/reparație, de dovezile cu privire la starea tehnică a utilajului la momentul predării-primirii. Or, toate aceste chestiuni vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluțiilor anterioare. De altfel, în argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei, iar motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această etapă procesuală.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a susținut că prin hotărârea pronunțată se încalcă prevederile art. 969-970 C. civ. și fiind vorba de neexecutarea culpabilă a unei obligații contractuale esențiale, era firesc să se aplice dispozițiile legale privind rezoluțiunea contractului, repunerea părților în situația anterioară (art. 1020-1021 C. civ.). Înalta Curte, observă că trimiterea la aceste dispoziții legale a fost făcută în scopul de a repune în discuție situația de fapt reținută de instanța de fond și reanalizată de instanța de apel.

Din acest punct de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul de vânzare-cumpărare și de clauzele acestuia și că actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare. În privința clauzelor contractului și a interpretării lor recurenta nu a demonstrat că instanța de apel a confirmat faptul că în fond instanța s-a substituit părților contractante modificând prin interpretare aceste clauze și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. proc. civ. Cum potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părți, soluția adoptată în cauză nu este susceptibilă de critică sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a legii.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța fondului și confirmată de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale susmenționate de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. Se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ., sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părți dându-le înțelesul și finalitatea urmărită la încheierea convenției supusă spre analiză instanțelor. Cu alte cuvinte, principiul de interpretare a contractelor conform căruia trebuie să se acorde prioritate voinței reale și nu sensului literal al cuvintelor, invocat în alți termeni în argumentarea recursului, a fost respectat.

În cauză, se constată că nu sunt întrunite cerințele legale în sensul dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ., pentru a se dispune rezoluțiunea, contractului. Între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 05 martie 2007 , care este un contract sinalagmatic. Un astfel de contract naște obligații în sarcina ambelor părți, ceea ce se exprimă în ideea reciprocității obligațiilor, fiecare parte asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți și ce creează interdependența acestor obligații. Se constată că așa cum corect au reținut ambele instanțe anterioare, părțile și-au executat obligațiile principale și că nu se poate reține, în sarcina pârâtei, neexecutarea fie și parțială a unor obligații considerate esențiale la încheierea contractului, pentru a putea dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 05 martie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor de către pârâtă.

Mai mult decât atât, în speță, se constată că reclamanta nu a notificat pârâta în legătură cu eventualele neajunsuri sesizate la utilajul achiziționat și dimpotrivă reclamanta a înțeles să promoveze acțiunea de față, la aproximativ 3 ani de la constatarea „deficiențelor”. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul să fie respins, ca nefondat. Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă, urmează a se aplica dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. și a obliga recurenta reclamantă la plata către intimata pârâtă SC M. România SRL a sumei de 2725 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta SC T.N.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 3628 din 29 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.N.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 425 din 7 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta-reclamantă SC T.N.C. SRL la plata sumei de 2725 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M. România SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2014.