ÎCCJ, decizie (scj.ro #158628)

Împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2016 și a sentinței civile nr. 6634 din 7 octombrie 2016 a declarat apel reclamanta SC A. SRL, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii.

În motivarea apelului s-a arătat că este greșită soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.S.P.S. deoarece apărările formulate de către aceasta prin întâmpinare pe fondul cauzei au confirmat responsabilitatea și calitatea procesuală pasivă a acesteia, iar, pe de altă parte, A.N.R.S.P.S. - Unitatea Teritorială X Sibiu a menționat expres că pentru aprobarea prelungirii și eșalonării termenului este necesară intervenția A.N.R.S.P.S București.

Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că soluția primei instanțe este greșită deoarece în cauză sunt îndeplinite condițiile admisibilității acțiunii în îmbogățire fără just temei. Astfel, pentru a fi admisă această acțiune trebuie îndeplinite cumulativ două condiții și anume, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel ce și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite, rezultând caracterul subsidiar al acțiunii de restituire întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză.

Intimata A.N.R.S.P.S. - UT. X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1799 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL împotriva încheierii din 17 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul București, Secția VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2016 în contradictoriu cu intimatele-pârâte A.N.R.S.P.S. - Unitatea Teritoriala X și A.N.R.S.P.S., ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2016 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSPS, instanța de apel a apreciat că este nefondat. Deși prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSPS cu motivarea că această pârâtă nu este parte contractantă în contractul invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor, a reținut că soluția este corectă, deși apelanta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză, și nu pe răspunderea civilă contractuală. Potrivit contractului de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014 garanția a fost achitată în contul intimatei-pârâte A.N.R.S.P.S. - Unitatea Teritorială X indicat chiar în contract.

Potrivit art. 6.4 din contract, garanția de bună execuție, în valoare de 185.244,13 lei, se poate constitui de către cumpărător, prin scrisoare de garanție bancară sau bani, în favoarea vânzătorului, în contul UT X, anterior livrării efective a produsului. Prin urmare, câtă vreme garanția a fost achitată în contul vânzătoarei, doar aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că între intimata-pârâtă A.N.R.S.P.S. - Unitatea Teritorială X, în calitate de vânzător și apelanta-reclamantă SC A. SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014, având ca obiect vânzarea cantității de 673.615 kg ulei brut din floarea soarelui.

Potrivit art. 6.4 din contract, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului o garanție de bună execuție integrală a contractului de vânzare-cumpărare, în cuantum de 10% din valoarea produsului, în maxim 7 zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

La art. 6.7 s-a prevăzut obligația cumpărătorului de a ridica până la data de 18 iulie 2014 (data limită plus 7 zile) cantitatea de produs achitată. Deși acest termen a fost prelungit prin actele adiționale nr. 1 și 2 până la data de 6 august 2014, în această perioadă nu s-a realizat vânzarea produsului contractat.

Ambele părți contractante și-au invocat, reciproc, culpa în nerealizarea obiectului contractului. Instanța de apel a apreciat că în cauza de față, câtă vreme nu a fost învestită cu o acțiune în rezoluțiunea contractului de vânzare, nu se poate analiza căreia dintre părți îi aparține culpa în nerealizarea vânzării contractate.

Apelanta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, potrivit art. 1345 C. civ., „cel care, în mod indubitabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri.”

Instanța de apel a apreciat că, în mod greșit, prima instanță a reținut în cauză caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, considerând neîntemeiată susținerea că reclamanta are la dispoziție o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală. Este adevărat că dispozițiile art. 1348 C. civ., reglementează caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, însă, în speță, apelanta-reclamantă nu avea la îndemână o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală, astfel cum a reținut prima instanță, deoarece contractul a încetat prin nerealizarea obiectului acestuia în termenul stabilit.

S-a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, în ceea ce privește condițiile materiale necesare pentru intentarea acțiunii în restituire, instanța de apel a reținut că în cauză a avut loc mărirea patrimoniului intimatei-pârâte cu valoarea garanției achitate de apelanta reclamantă în temeiul contractului. Totodată, a avut loc micșorarea patrimoniului apelantei reclamante cu valoarea aceleiași garanții, iar între cele două aspecte a existat o strânsă legătură, respectiv sunt efectul unei cauze unice.

În ceea ce privește condițiile juridice pentru intentarea acțiunii, s-a apreciat că și acestea sunt îndeplinite. Astfel, nu mai există un temei legitim pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, câtă vreme contractul a încetat, prin împlinirea termenului de livrare și nerealizarea obiectului acestuia. De asemenea, este îndeplinită și cea de-a doua condiție juridică, respectiv apelanta-reclamantă nu are la îndemână o altă acțiune pentru recuperarea pierderii suferite. Prin urmare, câtă vreme în cauză nu se poate stabili căreia dintre părți îi aparține culpa în neexecutarea contractului, iar contractul nu mai este în ființă, ca urmare a încetării, conform art. 19.1 lit. a din contract, nu mai există un temei pentru reținerea garanției achitate de către reclamantă,motiv pentru care cererea acesteia de restituire a garanției apare ca fiind întemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă A.N.R.S.P.S. - Unitatea Teritorială X, criticând-o pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, sub următoarele aspecte:

În mod greșit a concluzionat instanța de apel că reclamanta avea la îndemână o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, cât timp între părți a existat un contract, care, deși a încetat ca urmare a expirării termenului de livrare, nu a înlăturat răspunderea contractuală.

S-a mai apreciat că reclamata ar fi avut la îndemână o acțiune în rezoluțiunea contractului, fie în constatarea nulității absolute a acestuia dacă a considerat că nu se poate executa contractul din vina recurentei-pârâte.

Instanța de apel trebuia să aibă în vedere că această garanție de bună execuție a fost constituită și executată în conformitate cu clauzele contractuale.

Împlinirea termenului reprezintă scadența până la care cumpărătorul trebuia să-și execute obligația contractuală cu privire la achitarea prețului și ridicarea produsului,  ceea ce nu s-a realizat din vina exclusivă a intimatei-reclamante.

Clauza privind garanția de bună execuție este o clauză penală care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite obligațiile asumate de intimata-reclamantă. Această clauză a fost prevăzută în contract pentru ca recurenta-pârâtă să aibă garanția că acest contract se execută, având în vedere că obiectul contractului este un produs rezervă de stat, perisabil, care are un anumit termen de păstrare, iar proprietățile lui scad și nu se va mai putea vinde la prețul pieței.

În art. 5.4 din contract s-a prevăzut că această garanție va fi eliberată în termen de 7 zile după executarea de către cumpărător a obligației de a prelua integrală cantitatea de produs, fiind evident că sunt incidente dispozițiile privind răspunderea contractuală, inclusiv prevederile art. 1350 alin. (1) și (3) C. civ.

Cum cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale trebuia să se constate că s-a aplicat această clauză din contract.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea unei cereri în îmbogățire fără justă cauză, deoarece avem o justă cauză, respectiv un temei legitim care este contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 24 iunie 2014, iar cumpărătorul a avut la îndemână o altă acțiune în justiție, pe care nu a folosit-o.

La data de 10 aprilie 2018, intimata-reclamantă A. SRL a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi primite, hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

În hotărârea atacată s-a reținut că, potrivit art. 6.7 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 7 din 24 iunie 2014, cumpărătorul trebuia să ridice cantitatea de marfă contractată până la data de 18 iulie 2014, însă, deși acest termen a fost prelungit prin actele adiționale nr. 1 și 2 până la data de 6 august 2014, în această perioadă nu s-a realizat vânzarea produsului contractat.

Recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta-intimată ar fi avut la îndemână o altă acțiune, respectiv o cerere în constatarea nulității contractului ori o acțiune în rezoluțiunea acestuia, deci o acțiune în temeiul răspunderii contractuale, însă, așa după cum rezultă din starea de fapt reținută de instanța de apel, o astfel de acțiune nu mai era posibilă.

Astfel, potrivit art. 1321 C. civ., contractul încetează, în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege.

Cum în speță s-a dovedit că a expirat termenul până la care părțile puteau să realizeze, în mod valabil, vânzarea produsului contractat, aceasta înseamnă că respectivul contract, nr. 7 din 24 iunie 2014, a încetat.

Potrivit art. 1322 C. civ., la încetarea contractului, părțile sunt liberate de obligațiile asumate. Ele pot fi, însă, ținute la repararea prejudiciului cauzat și, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestațiilor primite în urma încheierii contractului.

Cum prin art. 6.4 din contractul încheiat, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului o garanție de bună execuție integrală a contractului de vânzare-cumpărare, în cuantum de 10% din valoarea produsului, în maximum 7 zile de la data semnării contractului, iar cum această garanție a fost constituită, aceasta înseamnă că recurenta-pârâtă trebuie să restituie respectiva prestație primită în urma încheierii contractului, tocmai ca efect al încetării acestuia.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală, tocmai pentru faptul că a intervenit o cauză de încetare a contractului, iar ca efect al acestei încetări recurenta-pârâtă trebuie să restituie garanția constituită de reclamanta-intimată, ca urmare a obligației contractuale prevăzută la art. 6.4 din contract.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.