Decizia nr. 1806/2019 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 6634/2016 a Tribunalului București

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE (A.N.R.S.P.S.), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei A.N.R.S.P.S. la achitarea (restituirea) garanției în suma de 185.244,13 RON, achitată de reclamantă conform OPIB/02/23520789 din 3 iulie 2014; cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 23 septembrie 2016, reclamanta a precizat faptul că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, aceasta fiind cauza acțiunii introduse, iar nu răspunderea contractuală.

Prin încheierea de ședință din data de 17 iunie 2016 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE. B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 6634 din 7 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE (A.N.R.S.P.S.) - Unitatea Teritoriala 345, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014, pârâta A.N.R.S.P.S.- U.T. 345, în calitate de vânzător și reclamanta A. S.R.L., în calitate de cumpărător au convenit vânzarea cantității de 673.615 kg ulei brut din floarea soarelui.

Potrivit art. 5.3 din contract, obligația vânzătorului este "să înceapă livrarea la 24 ore de la încasarea de către acesta a sumelor reprezentând contravaloarea produsului și a TVA."

Totodată, obligația cumpărătorului este "să ridice până la data 18 iulie 2014 (data limită + 7 zile) cantitatea de produs achitată."

Prin acte adiționale succesive, acest termen a fost decalat până la data de 30 iulie 2014. Așa cum rezultă din clauzele contractuale, graficul de livrare și graficul de efectuare a plăților urmau să fie stabilite de comun acord între părți, doar "atunci când este cazul", ceea ce înseamnă că acestea se întocmeau doar la solicitarea părții.

Potrivit art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.

Având în vedere această dispoziție legală, tribunalul a reținut caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză reglementată de dispozițiile art. 1345 și urm. din C. civ.

Prima instanță, reținând faptul că între părți există un contract valabil încheiat, a respins cererea de chemare în judecată întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză ca neîntemeiată având în vedere faptul că reclamanta are la dispoziție o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală. C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2016 și a sentinței civile nr. 6634 din 7 octombrie 2016 a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și, pe fond, admiterea acțiunii.

În motivarea apelului s-a arătat că este greșită soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE deoarece apărările formulate de către aceasta prin întâmpinare pe fondul cauzei au confirmat responsabilitatea și calitatea procesuală pasivă a acesteia, iar pe de altă parte ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE (A.N.R.S.P.S.) - Unitatea Teritorială 345 Sibiu a menționat expres că pentru aprobarea prelungirii și eșalonării termenului este necesară intervenția A.N.R.S.P.S București.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că soluția primei instanțe este greșită deoarece în cauză sunt îndeplinite condițiile admisibilității acțiunii în îmbogățire fără just temei. Astfel, pentru a fi admisă această acțiune trebuie îndeplinite cumulativ două condiții și anume, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea de către cel ce și-a micșorat patrimoniul a pierderii suferite, rezultând caracterul subsidiar al acțiunii de restituire întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză.

Intimata A.N.R.S.P.S. -UT.345 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 1799 din 2 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA NATIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE (A.N.R.S.P.S.) - UNITATEA TERITORIALA 345 și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE, ca nefondat. A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 6634 din 7 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE (A.N.R.S.P.S.) - UNITATEA TERITORIALĂ 345 și ADMINISTRAȚIA NATIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE. A fost anulată, în parte, sentința apelată și, evocând fondul: A fost admisă cererea formulată împotriva pârâtei ANRSPS - Unitatea Teritorială 345 Sibiu. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 185.244,13 RON achitată cu titlu de garanție. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4809,88 RON cheltuieli de judecată în fond. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate. S-a luat act că apelanta își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 17 iunie 2016 prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSPS, instanța de apel a apreciat că este nefondat. Deși prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANRSPS cu motivarea că această pârâtă nu este parte contractantă în contractul invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor, a reținut că soluția este corectă, deși apelanta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză și nu pe răspunderea civilă contractuală. Potrivit contractului de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014 garanția a fost achitată în contul intimatei-pârâte Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 345 indicat chiar în contract .

Potrivit art. 6.4 din contract, garanția de bună execuție, în valoare de 185.244,13 RON, se poate constitui de către cumpărător, prin scrisoare de garanție bancară sau bani, în favoarea vânzătorului, în contul UT 345, anterior livrării efective a produsului. Prin urmare, câtă vreme garanția a fost achitată în contul vânzătoarei, doar aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că între intimata-pârâtă Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 345, în calitate de vânzător și apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare nr. 7 din 24 iunie 2014, având ca obiect vânzarea cantității de 673.615 kg ulei brut din floarea soarelui.

Potrivit art. 6.4 din contract, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului o garanție de bună execuție integrală a contractului de vânzare-cumpărare, în cuantum de 10% din valoarea produsului, în maxim 7 zile de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

La art. 6.7 s-a prevăzut obligația cumpărătorului de a ridica până la data de 18 iulie 2014 (data limită plus 7 zile) cantitatea de produs achitată. Deși acest termen a fost prelungit prin actele adiționale nr. x și 2 până la data de 6 august 2014, în această perioadă nu s-a realizat vânzarea produsului contractat.

Ambele părți contractante și-au invocat, reciproc, culpa în nerealizarea obiectului contractului. Instanța de apel a apreciat că în cauza de față, câtă vreme nu a fost investită cu o acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare, nu se poate analiza căreia dintre părți îi aparține culpa în nerealizarea vânzării contractate.

Apelanta reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, potrivit art. 1345 C. civ., "cel care, în mod indubitabil, s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană, dar fără a fi ținut dincolo de limita propriei sale îmbogățiri."

Instanța de apel a apreciat că, în mod greșit, prima instanță a reținut în cauză caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, considerând neîntemeiată susținerea că reclamanta are la dispoziție o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală. Este adevărat că dispozițiile art. 1348 C. civ., reglementează caracterul subsidiar al acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, însă, în speță, apelanta-reclamantă nu avea la îndemână o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală, astfel cum a reținut prima instanță, deoarece contractul a încetat prin nerealizarea obiectului acestuia în termenul stabilit.

S-a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea acțiunii în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Astfel, în ceea ce privește condițiile materiale necesare pentru intentarea acțiunii în restituire, instanța de apel a reținut că în cauză a avut loc mărirea patrimoniului intimatei-pârâte cu valoarea garanției achitate de apelanta reclamantă în temeiul contractului. Totodată a avut loc micșorarea patrimoniului apelantei reclamante cu valoarea aceleiași garanții, iar între cele două aspecte a existat o strânsă legătură, respectiv sunt efectul unei cauze unice.

În ceea ce privește condițiile juridice pentru intentarea acțiunii, s-a apreciat că și acestea sunt îndeplinite. Astfel, nu mai există un temei legitim pentru mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia, câtă vreme contractul a încetat, prin împlinirea termenului de livrare și nerealizarea obiectului acestuia. De asemenea, este îndeplinită și cea de-a doua condiție juridică, respectiv apelanta reclamantă nu are la îndemână o altă acțiune pentru recuperarea pierderii suferite. Prin urmare, câtă vreme în cauză nu se poate stabili căreia dintre părți îi aparține culpa în neexecutarea contractului, iar contractul nu mai este în ființă, ca urmare a încetării, conform art. 19.1 lit. a) din contract, nu mai există un temei pentru reținerea garanției achitate de către reclamantă,motiv pentru care cererea acesteia de restituire a garanției apare ca fiind întemeiată. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE (A.N.R.S.P.S.) - UNITATEA TERITORIALĂ 345, criticând-o pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, sub următoarele aspecte:

În mod greșit a concluzionat instanța de apel că reclamanta avea la îndemână o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, cât timp între părți a existat un contract, care, deși a încetat ca urmare a expirării termenului de livrare, nu a înlăturat răspunderea contractuală.

S-a mai apreciat că, reclamata ar fi avut la îndemână o acțiune în rezoluțiunea contractului, fie în constatarea nulității absolute a acestuia dacă a considerat că nu se poate executa contractul din vina recurentei-pârâte.

Instanța de apel trebuia să aibă în vedere că această garanție de bună execuție a fost constituită și executată în conformitate cu clauzele contractuale.

Împlinirea termenului reprezintă scadența până la care cumpărătorul trebuia să-și execute obligația contractuală cu privire la achitarea prețului și ridicarea produsului, ceea ce nu s-a realizat din vina exclusivă a intimatei-reclamante.

Clauza privind garanția de bună execuție este o clauză penală care se aplică în cazul în care nu sunt îndeplinite obligațiile asumate de intimata-reclamantă. Această clauză a fost prevăzută în contract pentru ca recurenta-pârâtă să aibă garanția că acest contract se execută, având în vedere că obiectul contractului este un produs rezervă de stat, perisabil, care are un anumit termen de păstrare, iar proprietățile lui scad și nu se va mai putea vinde la prețul pieței.

În art. 5.4 din contract, s-a prevăzut că această garanție va fi eliberată în termen de 7 zile după executarea de către cumpărător a obligației de a prelua integrală cantitatea de produs, fiind evident că sunt incidente dispozițiile privind răspunderea contractuală, inclusiv prevederile art. 1350 alin. (1) și (3) C. civ.

Cum cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale trebuia să se constate că s-a aplicat această clauză din contract.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea unei cereri în îmbogățire fără justă cauză, deoarece, avem o justă cauză, respectiv un temei legitim care este contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 24 iunie 2014, iar cumpărătorul a avut la îndemână o altă acțiune în justiție, pe care nu a folosit-o. F. Apărările formulate de apelanta-reclamantă.

La data de 10 aprilie 2018, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. G. Considerentele instanței de recurs.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi primite, hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

În hotărârea atacată s-a reținut că, potrivit art. 6.7 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 24 iunie 2014, cumpărătorul trebuia să ridice cantitatea de marfă contractată până la data de 18 iulie 2014, însă, deși acest termen a fost prelungit prin actele adiționale nr. x și 2 până la data de 6 august 2014, în această perioadă nu s-a realizat vânzarea produsului contractat.

Recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta-intimată ar fi avut la îndemână o altă acțiune, respectiv o cerere în constatarea nulității contractului ori o acțiune în rezoluțiunea acestuia, deci o acțiune în temeiul răspunderii contractuale, însă, așa după cum rezultă din starea de fapt reținută de instanța de apel, o astfel de acțiune nu mai era posibilă.

Astfel, potrivit art. 1321 C. civ., contractul încetează, în condițiile legii, prin executare, acordul de voință al părților, denunțare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiției, imposibilitate fortuită de executare, precum și din orice alte cauze prevăzute de lege.

Cum în speță s-a dovedit că a expirat termenul până la care părțile puteau să realizeze, în mod valabil, vânzarea produsului contractat, aceasta înseamnă că respectivul contract, nr. x din 24 iunie 2014, a încetat.

Potrivit art. 1322 C. civ., la încetarea contractului, părțile sunt liberate de obligațiile asumate. Ele pot fi, însă, ținute la repararea prejudiciului cauzat și, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestațiilor primite în urma încheierii contractului.

Cum prin art. 6.4 din contractul încheiat, cumpărătorul s-a obligat să constituie în favoarea vânzătorului o garanție de bună execuție integrală a contractului de vânzare-cumpărare, în cuantum de 10% din valoarea produsului, în maximum 7 zile de la data semnării contractului, iar cum această garanție a fost constituită, aceasta înseamnă că recurenta-pârâtă trebuie să restituie respectiva prestație primită în urma încheierii contractului, tocmai ca efect al încetării acestuia.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1350 C. civ., privind răspunderea contractuală, tocmai pentru faptul că a intervenit o cauză de încetare a contractului, iar ca efect al acestei încetări, recurenta-pârâtă trebuie să restituie garanția constituită de reclamanta-intimată, ca urmare a obligației contractuale prevăzută ala art. 6.4 din contract.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.