ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2239/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul se solicită anularea Adresei de reziliere nr. x din 23 februarie 2017, a Procesului-verbal nr. x din 9 martie 2017 de constatare a neregulilor și a Deciziei nr. 34034 din 15 iunie 2017 de soluționare a plângerii prealabile, acte administrative emise de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată a terților A. SRL și B. SRL, întemeiată pe dispozițiile art. 68 C. proc. civ., solicitând introducerea în cauză a terților chemați în judecată în calitate de reclamanți.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Încheierea din 11 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în temeiul art. 68 C. proc. civ., în contradictoriu cu B. SRL și cu A. SRL.

Instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu chematele în garanție B. SRL și A. SRL.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva soluției pronunțate de instanța de fond cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 și urm. din C. proc. civ. a formulat recurs C. SRL.

Recurenta-reclamantă a arătat că cererea de chemare în judecată îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru a fi admisă, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere nelegală a cărei casare se impune față de îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de textul de lege invocat în susținerea cererii. Astfel, s-a arătat că recurenta justifică un interes propriu în formularea prezentei cereri; terții pot pretinde la rândul lor drepturi proprii față de Minister; cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege, iar, în raport cu natura litigiului, cererea este admisibilă.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că instanța de fond a constatat că actele administrative ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost emise de pârât exclusiv pentru reclamantă, aceasta fiind sancționată cu rezilierea contractului de finanțare încheiat doar de ea cu pârâtul și cu restituirea sumei primite în temeiul acestui contract, în considerarea faptului că cei doi membri ai polului de competitivitate, parte a acordului cadru, A. SRL și B. SRL, nu și-au îndeplinit obiectivele contractelor de finanțare încheiate de aceștia cu pârâtul.

Ca atare, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamant, raportat la obiectul și cauza pricinii de față, reținând faptul că nu sunt îndeplinite condițiile art. 68 C. proc. civ., respectiv ca terții să poată invoca aceleași drepturi ca și reclamantul, aceștia neputând solicita anularea actelor emise de pârât și care produc efecte juridice exclusiv în patrimoniul reclamantului.

Instanța de control judiciar nu poate primi criticile formulate de recurentul-reclamant, reținând că instanța de fond a realizat o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale.

Astfel, dispozițiile art. 68 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd faptul că "Oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul."

Or, pe calea acestei cereri de intervenție forțată, întotdeauna reclamantul are interesul de a asigura opozabilitatea față de intervenientul forțat a hotărârii care se va pronunța asupra cererii principale, în care se statuează asupra existenței dreptului reclamantului, ce poate fi pretins deopotrivă de către terț.

Rațiunea reglementării acestei forme de introducere forțată este aceea de a se contesta dreptul celui chemat în judecată forțat și de a se stabili drepturi numai în favoarea reclamantului inițial, acesta fiind interesul pentru obținerea unei opozabilități a hotărârii ce se va pronunța în cauză, fiind, de principiu, inadmisibilă introducerea în cauză a unui alt reclamant care nu a dorit să formuleze acțiunea principală.

Înalta Curte reține că nu sunt întrunite în cauză cerințele stabilite de dispozițiile art. 68 din C. proc. civ. și în mod corect instanța de fond a concluzionat în consecință.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. SRL prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. împotriva Încheierii din 11 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - LM