Decizia nr. 1628/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1731/2018 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene, a solicitat: - suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare nr. x/03.02.2017, emis de pârât, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze; - anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare nr. x/03.02.2017, emis de pârât. 1.

La data de 7 decembrie 2017, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea Deciziei privind respingerea contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare nr. x/03.02.2017. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1731 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1731 din 11 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată. În motivarea recursului arată că instanța de fond a reținut că B., asociat la A. S.R.L. cu 50% din părțile sociale, deține în același timp 100% din părțile sociale la C. S.R.L. și că raportul descris la art. 4 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 există între societatea recurentă-reclamantă și C. S.R.L., prin intermediul acestei persoane fizice care deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților C. S.R.L.. Potrivit instanței de fond, reclamanta este o societate legată de C. S.R.L. întrucât ar deține majoritatea drepturilor de vot la această din urmă societate. Această apreciere, raportat la cadrul normativ, este greșită întrucât A. S.R.L. nu are și nu a avut calitatea de asociat în cadrul persoanei juridice C. S.R.L., entitate distinctă de persoana asociatului B., și implicit, de societatea A. S.R.L.. Recurenta-reclamantă nu are nicio calitate în ceea ce privește formarea voinței societare a C. S.R.L. și, din această perspectivă, este nelegală reținerea aplicabilității dispozițiilor art. 4 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004. De altfel, nici reprezentanții autorității pârâte nu au avut în considerare faptul că A. S.R.L. ar fi influențat în vreun fel voința societară a C. S.R.L.. Dimpotrivă, autoritatea pârâtă a considerat că B. ar fi influențat voința societară a A. S.R.L., în considerarea calității sale de asociat în cadrul C. S.R.L. și D. S.R.L.. Societatea reclamantă este și trebuie privită ca întreprindere autonomă întrucât voința ei societară se formează exclusiv prin acordul unanim al celor doi asociați ai societății, așa încât dacă celălalt asociat nu ar fi dorit realizarea unui anumit demers în activitatea societății acesta nu s-ar fi putut realiza indiferent de voința asociatului B.. Or, la data semnării contractului de finanțare, cel de-al doilea asociat al A., E., era la rândul său asociat în alte cinci societăți în care B. nu a avut și nu are nicio contribuție, ceea ce relevă că E. nu putea fi influențat în luarea deciziilor sale privind activitatea A. S.R.L. de celălalt asociat. În art. 16 alin. (3) din actul constitutiv al societății reclamante se menționează că administrarea acesteia se realizează prin deciziile unanime ale administratorilor săi, care sunt cei doi asociați, cu părți egale. Aceeași unanimitate este prevăzută și pentru majorarea sau reducerea capitalului social, dar și pentru luarea hotărârilor în adunarea generală referitoare la împărțirea părților sociale din capitalul social. Instanța de fond nu a avut în vedere că, potrivit Ghidului elaborat de Comisia Europeană în 2005 intitulat "Noua definiție a IMM-urilor", două întreprinderi sunt legate dacă una deține mai mult de 50% din acțiunile sau drepturile de vot la cealaltă.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (continuator al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea excepției a arătat că recurenta nu indică motivele de casare și nu dezvoltă critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În realitate, recurenta este nemulțumită de soluția pronunțată, împrejurare care însă nu este de natură să justifice demersul judiciar de reformare. Practic, se invocă aceleași motive care au stat la baza cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă neconformându-se dispozițiilor art. 486 lit. d) C. proc. civ., de a cuprinde în cererea de recurs indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Or, o cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai pentru cazurile strict prevăzute de cadrul legal incident. Cât privește fondul recursului, arată că recurenta-reclamantă atacă hotărârea doar sub aspectul interpretării date de prima instanță noțiunii de întreprinderi legate, astfel cum aceasta este definită de Legea nr. 346/2004, context în care soluția de respingere a celorlalte critici a dobândit autoritate de lucru judecat. Evaluarea cererii de finanțare a avut în vedere criteriile de eligibilitate a solicitantului, între care se numără cel potrivit căruia solicitanții trebuie să se încadreze în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, fiind prezentate condițiile ce trebuie îndeplinite în acest sens, conform Legii nr. 346/2004. Recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea condiției de eligibilitate prin prezentarea declarației pe proprie răspundere privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM-urilor. În ceea ce privește incidența prevederilor art. 4 4 alin. (4), coroborat cu art. 4 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, deși recurenta-reclamantă susține că nu este întreprindere legată cu C. S.R.L. prin intermediul lui B., urmează să se aibă în vedere că, pentru ca două întreprinderi să fie considerate legate în sensul prevederilor legale anterior menționate, este suficient ca una dintre acestea să dețină majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților în cadrul celeilalte întreprinderi. De asemenea, sunt considerate întreprinderi legate și acelea în care o persoană fizică sau un grup de persoane acționează de comun acord, întreprinderile desfășurând activitatea lor sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. Pentru constatarea legăturii dintre cele două întreprinderi nu este relevantă împrejurarea că B. nu deținea majoritatea drepturilor de vot în cadrul societății reclamante, fiind suficient că aceasta deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților celeilalte întreprinderi. Așa cum a reținut instanța de fond, elementul definitoriu în constatarea neîndeplinirii criteriului de eligibilitate a fost legătura existentă între reclamantă și C. S.R.L., în cadrul căreia asociat unic este B., împrejurare necontestată. De asemenea, nu se contestă că cele două societăți își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. Ceea ce recurenta-reclamantă omite să analizeze este tocmai motivul pentru care s-a stabilit creanța bugetară, respectiv legătura existentă între B. și societatea C. S.R.L., legătură care a condus la concluzia că, la data semnării contractului de finanțare, recurenta-reclamantă nu era întreprindere autonomă.

Alte aspecte procesuale Potrivit modificărilor legislative succesive cuprinse în O.U.G. nr. 1/2018, O.U.G. nr. 68/2019 și O.U.G. nr. 212/2020, autoritatea ministerială pârâtă și-a schimbat denumirea, din Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene în Ministerul Fondurilor Europene și, ulterior, în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. este fondat, pentru următoarele considerente: Deși prin cererea de recurs nu sunt indicate formal motivele de nelegalitate, așa cum s-a arătat și prin încheierea de amânare a pronunțării din 3.03.2021, Înalta Curte, în exercitarea atribuțiilor sale privind calificarea criticilor formulate, a încadrat aceste critici în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, constatând că recurenta-reclamată invocă greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 4 4 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 346/2004. Potrivit art. 4 4 alin. (1) lit. a), (1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. DGPEC/5315/3.02.2017, confirmat prin decizia de soluționare a contestației administrative nr. 16711/24.04.2017, s-a constatat că recurenta-reclamantă nu îndeplinea criteriul de eligibilitate pentru finanțarea acordată prin contractul nr. x/22.11.2013, pentru proiectul "Achiziție utilaj pentru dezvoltarea activității A. SRL", referitor la statutul de întreprindere mică sau mijlocie, întrucât la data semnării contractului de finanțare, în raport de dispozițiile legale anterior citate, trebuie considerată întreprindere legată cu C. S.R.L., legătură în raport de care beneficiara se încadra în categoria întreprinderilor mari, nefiind eligibilă pe operațiunea dedicată IMM-urilor. Pentru a considera că cele două întreprinderi sunt legate, autoritatea pârâtă a avut în vedere, prin procesul-verbal menționat, următoarele date factuale: A. S.R.L. are drept asociați pe B. și E., fiecare cu o cotă de participare de 50% din capitalul social, ambii cu statut de administrator; societatea are ca activitate principală cod CAEN 8130 - Activități de întreținere peisagistică; B. are o cotă de participare de 100% și este administrator cu drepturi depline la societatea C. S.R.L.; aceasta din urmă are domeniu de activitate cod CAEN 0130 - Cultivarea plantelor pentru înmulțire; C. S.R.L. a reprezentat principalul client al A. S.R.L., în 2011 cu o pondere de 65,21% din valoarea vânzărilor/prestărilor de servicii, iar în 2012 cu o pondere de 46,10%. În acest context factual, s-a reținut că "se poate identifica o legătură între A. S.R.L. și C. S.R.L., prin persoana fizică B. și domenii de activitate conexe, fapt pentru care beneficiarul se încadra în categoria întreprinderilor mari". Drept urmare, finanțarea acordată a fost retrasă în considerarea neregulii constând în neîndeplinirea criteriului de eligibilitate referitor la statutul societății de întreprindere mică sau mijlocie. Instanța de fond a confirmat legalitatea actelor administrative, argumentând în sensul că, pentru a considera cele două societăți întreprinderi legate, este suficient ca una dintre acestea să dețină majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi și nefiind necesar ca și reciproca să fie valabilă (raționamentul operând și în situația prevăzută de alin. (4) al art. 4 4 din Legea nr. 346/2004). Prin urmare, reține instanța de fond, B., asociat al societății reclamante și deținător a 100% din părțile sociale în cadrul C. S.R.L. face să existe raportul descris la art. 4 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 între cele două întreprinderi. Instanța subliniază că nu este relevant că B. nu deține majoritatea drepturilor de vot în cadrul societății reclamante, fiind suficient că deține o astfel de majoritate în cadrul celeilalte întreprinderi. Înalta Curte constată că dispozițiile coroborate ale art. 4 4 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Legea nr. 346/2004 au fost greșit aplicate de instanța de fond. Astfel, așa cum rezultă explicit din cuprinsul alin. (1) lit. a) al art. 4 4 , întreprinderile pot fi considerate legate dacă una deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților celeilalte întreprinderi. În cauza de față nu se poate considera că A. S.R.L., prin intermediul persoanei fizice B., deține drepturile de vot la C. S.R.L. întrucât A. nu este deținută de B.. Acesta deține numai 50% din acțiuni și este administrator al societății, cu drepturi egale cu ale celuilalt asociat, care deține restul de 50% din părțile sociale și statutul de administrator. Nici invers, nu se poate considera că C. S.R.L., prin intermediul lui B., deține majoritatea drepturilor de vot la A. S.R.L., întrucât datele factuale demonstrează că B. deține numai 50% din părțile sociale. Prin urmare, acceptând premisa aplicabilității dispozițiilor alin. (4) al art. 4 4 din Legea nr. 346/2004, în sensul că legătura între întreprinderi poate exista prin intermediul unei persoane fizice, în cazul de față, prin intermediul lui B., cu luarea în considerare a împrejurării că cele două întreprinderi își desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă sau pe piețe adiacente, se constată că pentru a se stabili statutul de întreprinderi legate este necesar să se stabilească că, prin intermediul persoanei fizice, există situația prevăzută de art. 4 4 alin .(1) lit. a) din lege, respectiv una dintre întreprinderi deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților celeilalte întreprinderi. Or, această situație nu există în cauză întrucât, B. deținând numai 50% din părțile sociale ale A. S.R.L., nu se poate pune semnul egalității între această persoană fizică și societatea recurentă-reclamantă. Pe cale de consecință, nu se poate considera că A. deține 100% din părțile sociale la C. S.R.L. (așa cum a reținut instanța de fond) și nici că C. S.R.L. ar deține majoritatea drepturilor de vot ale asociaților A. S.R.L. (așa cum pare să fie orientată motivarea sumară a procesului-verbal de nereguli) întrucât nici nu s-a invocat și nici nu s-a demonstrat că situația de întreprinderi legate s-ar baza pe grupul de persoane B. E.. Nici din perspectiva dreptului european nu se poate reține statutul de întreprinderi legate al celor două societăți. Împrejurarea că o parte importantă a vânzărilor/prestărilor de servicii ale A. au avut drept beneficiar societatea C. S.R.L. nu dovedește existența unei cooperări funcționale între aceste persoane juridice (respectiv între asociații lor) care să conducă la concluzia adoptării unui comportament concertat (în sensul hotărârii CJUE din cauza C-110/13, HaTeFo). Relevarea procentului relativ mare al vânzărilor/prestărilor de servicii către C. S.R.L. nu poate însemna că A. S.R.L. ar fi numai formal autonomă. Acest element factual nu justifică concluzia că cele două societăți ar crea o entitate economică unică câtă vreme nu s-a invocat și nu s-a demonstrat că între cei doi asociați ai A. ar exista și ale relații, de familie, contractuale ori de alt tip decât cele generate de deținerea părților sociale ale societății recurente-reclamante. Prin urmare, nu este demonstrată o acțiune concertată în sensul art. 3 alin. (3) al anexei la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, respectiv coordonarea asociaților pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale ambelor întreprinderi o influență care să excludă ca acestea să poată fi considerate independente una de cealaltă, din punct de vedere economic. Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Programe Europene și va anula Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.02.2017 și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 16711/24.04.2017, emise de pârât.