ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3008/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3008/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

I.

Prin cererea înregistrată la 12 august 2011, pe rolul Tribunalului Suceava,

secția civilă, sub nr. 10559/86, reclamanta SC C.F. SRL Forăști a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC A.A.D. SA, să se dispună rezoluțiunea vânzării

bunului mobil utilaj combinator cultirapid, pentru vicii ascunse; obligarea

pârâtei la restituirea sumei de 139.698,40 lei, încasată cu titlu de preț

pentru utilajul vândut și la ridicarea pe cheltuiala proprie a utilajului în

cauză de la sediul reclamantei; cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile

pe dispozițiile art. 1336, 1352-1354 C. civ.

Prin sentința nr. 357 din 08 februarie

2012, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis acțiunea formulată de

reclamantă și a dispus rezoluțiunea (desființarea) vânzării bunului mobil -

utilaj combinator cultirapid, vândut de pârâtă reclamantei potrivit facturii

fiscale din 13 august 2010, a obligat pârâta să-i restituie reclamantei suma de

139.698,40 lei, achitată cu titlu de preț și a obligat-o să ridice pe

cheltuiala sa utilajul în cauză. De asemenea, a obligat pârâta să plătească

reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut, în esență următoarele:

Între reclamanta SC F. SRL, în

calitate de cumpărătoare, și pârâta SC A.A.D. SA, în calitate de vânzătoare a

intervenit vânzarea consensuală a utilajului combinator cultirapid pentru

prețul de 139.698,40 lei, conform facturii fiscale din 13 august 2010, bunul

fiind predat cumpărătoarei în stare de funcționare și corespunzând specificațiilor

de fabricație ale producătorului, în baza procesului - verbal de recepție din

13 august 2010.

Prin notificarea trimisă pârâtei la 12

iulie 2011, reclamanta i-a adus la cunoștință că utilajul nu poate fi folosit

potrivit specificațiilor tehnice și că defecțiunile calitative constatate sunt

majore și fac improprie folosirea utilajului în scopul în care a fost

achiziționat.

Din coroborarea probelor administrate,

înscrisuri și un raport de expertiză tehnică, tribunalul a reținut că pârâta nu

a contestat existența defecțiunilor și ca atare Ie-a apreciat ca fiind

recunoscute implicit.

Totodată, față de situația anterior

expusă, prima instanță a apreciat că la data predării utilajului acesta

prezenta o serie de vicii ascunse dintre care două nu pot fi remediate, fiind

defecte de fabricație ce impun intervenția producătorului pentru modificarea

soluției constructive la sistemul de lăguire și redimensionarea profilelor

căruciorului și fac imposibilă folosirea utilajului potrivit specificațiilor de

fabricație.

În raport de situația de fapt

stabilită, Tribunalul Suceava a dat eficiență dispozițiilor art. 1352 și art.

1354-1355 C. civ., reținând că pârâta-vânzătoare este răspunzătoare pentru

viciile ascunse ale bunului vândut, chiar și când nu Ie-a cunoscut și pentru că

reclamanta-cumpărătoare a cerut întoarcerea utilajului și restituirea prețului,

a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

II. Împotriva acestei hotărâri, a

declarat apel pârâta SC A.A.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Criticile formulate de pârâtă au vizat

respingerea excepțiilor necompetenței teritoriale și neîndeplinirii procedurii

prealabile a concilierii directe, încălcarea principiului nemijlocirii, prin

valorificarea unei expertize tehnice extrajudiciare, în raport de care prima

instanță a reținut o situație de fapt care nu corespunde realității. în acest

sens a susținut că predarea utilajului către reclamantă s-a făcut la 13 august

2010 în baza unui proces-verbal de recepție, în cuprinsul căruia s-a consemnat

că bunul era complet, în stare de funcționare și corespundea specificațiilor de

fabricație ale producătorului. De asemenea, a arătat că defecțiunile au fost

constatate în luna aprilie 2011, la interval de aprox. 1 an de la predare, perioadă

în care utilajul a fost folosit în campaniile agricole din toamna anului 2010

și din primăvara anului 2011, pentru lucrările efectuate o suprafață de cca.

1.000 ha, așa cum rezultă din rapoartele transmise de reclamantă către A.P.I.A.

Suceava. Față de cele susținute, pârâta a concluzionat că defecțiunile invocate

de reclamantă au drept cauză utilizarea necorespunzătoare a agregatului și că

nu constituie defecte de fabricație.

În final, pârâta a arătat că hotărârea

atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1352 - 1357

C. proc. civ., în speță nefiind întrunite cumulativ cele trei condiții care

reglementează răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse.

Prin Decizia nr. 65 din 24 octombrie

2013, Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC A.A.D. SA împotriva sentinței

nr. 357 din 08 februarie 2012 a Tribunalului Suceava, secția civilă, pe care a

schimbat-o în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și a obligat intimata să

plătească apelantei suma de 22.284,07 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică în

specialitatea autovehicule, circulație rutieră, mașini și instalații pentru

agricultură și industrie alimentară întocmit de expertul F.G. și pe cele ale

suplimentului de expertiză întocmit de I.N.C. - D.M.I.A.I.A. București,

administrate în baza caracterului devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită.

În raport de concluziile experților,

curtea a reținut că defecțiunile invocate de reclamantă se datorează unor

deficiențe în exploatarea utilajului, nefiind vorba despre defecte de

fabricație, care să se datoreze unei soluții constructive deficitare, întrucât,

într-o atare situație ar fi trebuit să se regăsească la toate utilajele de

același gen, ipoteză infirmată de analiza utilajului agricol în litigiu și a

altor două utilaje de același tip, folosite în aceeași perioadă pentru

exploatarea a 2000 ha și respectiv 5.000 ha.

Față de situația de fapt stabilită și

în aplicarea prevederilor art. 1352 C. civ., potrivit cărora pentru antrenarea

răspunderii vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut este

necesară îndeplinirea triplei cerințe ca viciile să fie ascunse, grave și să fi

existat la data încheierii contractului, instanța de prim control judiciar a

reținut că, în speță, acestea nu se regăsesc întrunite și, în considerarea

acestor argumente, a admis apelul și a schimbat sentința atacată în sensul

respingerii acțiunii ca nefondată.

III. Împotriva Deciziei nr. 65 din 2

octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, în termen legal, reclamanta SC C.F. SRL a

declarat recurs, indicând în memoriul depus la dosar motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii subsumate

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta

a susținut că hotărârea atacată este lapidară, nu cuprinde în concret motivele

pe care se fondează soluția și că a fost pronunțată fără ca instanța de apel să

facă o cercetare temeinică a fondului cauzei.

În acest sens a arătat că motivarea

instanței de prim control judiciar se fondează exclusiv pe supozițiile

exprimate în suplimentul la raportul de expertiză efectuat în faza procesuală a

apelului și care nu se bazează pe o analiză tehnică.

În continuare, a reluat prezentarea

raporturilor derulate între părți cu privire la achiziționarea utilajului și la

constatarea defecțiunilor acestuia, așa cum au fost expuse și în cererea

introductivă și a făcut o expunere a parcursului procesual în calea ordinară de

atac relativ la încuviințarea unui supliment de expertiză tehnică la raportul

deja întocmit de expertul tehnic judiciar în specialitatea mașini agricole,

F.G. și la obiectivele acestuia.

A criticat amplu și detaliat, cu

referiri și reproduceri din normative tehnice de specialitate, raportul

întocmit de I.N.C. și D.M.I.A.I.A. București în urma efectuării suplimentului

de expertiză încuviințat de instanța de apel. în acest sens a susținut că nu a

răspuns la niciuna dintre obiecțiunile formulate, a ignorat dispozițiile

instanței a și a reprodus identic suplimentul efectuat anterior. în mod detaliat

a criticat respectivul supliment de expertiză pentru că nu au fost efectuate

analizele de specialitate și probele de laborator care să evidențieze dacă

defectele pe care Ie-a invocat la zona îmbinărilor sudate ale utilajului

cărucior transport sunt sau nu defecte de fabricație; pentru că nu a fost făcut

testul de durabilitate a celor trei lagăre și calculele specifice și nici probe

privind natura cauciucului de la elementele de etanșare și durabilitatea

manșetei de cauciuc.

În concluzie, a susținut recurenta că

suplimentul la raportul de expertiză nu stabilește existența sau nu a

defecțiunilor de fabricație a utilajului ca urmare a interpretării unor analize

tehnice și probe de laborator efectuate de colectivul de constatare și evaluare

din cadrul I.N.M.A București, ci se rezumă la simple supoziții, presupuneri

pornind de la situații ipotetice.

O altă critică formulată de recurentă

vizează încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 C. proc.

civ., prin aceea că nu dispus administrarea analizelor și probelor de

specialitate, în condițiile în care expertizele administrate au fost

neconcludente sub aspectul clarificării naturii defectelor utilajului.

Ultima dintre criticile enunțate de

recurentă se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată în apel. Referitor la acestea a susținut sumar că apelanta-pârâtă nu a

făcut dovada suportării integrale a cheltuielilor de judecată pe care Ie-a

solicitat în faza procesuală a apelului, iar în fața primei instanțe, nu a

făcut nicio cheltuială legată de soluționarea cauzei.

În considerarea celor anterior expuse,

recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

La 30 iunie 2014, intimata-pârâtă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată, în raport

de criticile formulate, în limitele temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

În cauza dedusă judecății, disputa se

poartă asupra rezoluțiunii pentru vicii ascunse a unei vânzări consensuale a

unui bun mobil, respectiv un utilaj agricol.

Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

poate fi reformată, în calea de atac a recursului, hotărârea care nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii.

În ceea ce privește criticile

dezvoltate de recurentă referitor la pretinsa insuficientă argumentare a

soluției pronunțate de către instanța de apel, Înalta Curte constată că, în

realitate, susținerile titularei căii extraordinare de atac vizează exclusiv

administrarea și interpretarea expertizelor tehnice administrate în faza

procesuală a apelului și denotă nemulțumirea acestei părți față de argumentele

care au format convingerea instanței în sensul admiterii apelului și schimbării

sentinței pronunțate de prima instanță, cu consecința respingerii acțiunii.

De altfel, analiza criticilor

formulate de recurentă subsumat acestui motiv de nelegalitate nu relevă, în

concret, care sunt elementele rămase neargumentate de instanța de apel, ci se

constituie, în realitate, într-o serie amplă, elaborată, cu numeroase detalii

tehnice de obiecțiuni la ultimul raport de expertiză administrat în cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte

reține că criticile menționate nu se încadrează în motivul de nelegalitate

invocat și în contextul abrogării prin Legea nr. 219/2005 și respectiv O.U.G.

nr. 138/2000 a pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., care permiteau

instanței de recurs, cenzura hotărârii atacate sub aspectul interpretării

probelor, le va înlătura, cu mențiunea că recursul este cale extraordinară de

atac, admisibil exclusiv în raport de existența vreunuia dintre motivele de

nelegalitate limitativ prevăzute de norma legală anterior evocată.

Totodată, Înalta Curte reține că

instanța de control, în temeiul dispozițiilor art. 261 din același cod, nu este

ținută a răspunde punctual fiecăreia dintre susținerile părților, în contextul

în care, din considerentele reținute se desprinde concluzia avută în vedere. Or,

în speță, în considerentele deciziei atacate se regăsesc detaliat argumentele

care au format convingerea instanței, în sensul stabilirii defectelor

utilajului în litigiu ca nefiind defecte de fabricație, ci generate de o

utilizare necorespunzătoare.

Astfel, instanța de apel a expus în

considerentele hotărârii recurate, elementele de probatoriu a căror

interpretare coroborată i-a format convingerea, respectiv, concluziile

raportului de expertiză tehnică efectuat de o entitate abilitată în materie -

I.N.C. - D.M.I.A.I.A. București, depus la filele 249-273, raport încuviințat

chiar la cererea reclamantei si înscrisurile existente la dosar. De asemenea, a

precizat natura defecțiunilor ca decurgând din utilizarea defectuoasă, ca fiind

concluzia raportului de expertiză menționat, în cadrul căruia s-a realizat o

analiză a utilajului în litigiu prin raportare la alte două similare.

De asemenea, Înalta Curte, reține că

reclamanta, deși a indicat, în memoriul de recurs depus la dosar, motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează lipsa

temeiului legal al hotărârii atacate sau încălcarea ori aplicarea greșită a

legii, nu a structurat critici subsumat acestuia, neargumentând niciuna dintre

ipotezele reglementate de norma menționată.

Critica recurentei referitoare la

încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin lipsa rolului activ al

instanței de apel în a dispune întregirea expertizelor efectuate și efectuarea

analizelor și probelor solicitate, deși aparent se subsumează motivului de

nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 din același cod, în realitate este

nefondată.

În acest sens, Înalta Curte, din

analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată că instanța de prim control

judiciar, în virtutea caracterului devolutiv a demersului judiciar cu care a

fost învestită, a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice în

specialitatea mașini agricole, a încuviințat obiecțiunile părților la raportul

întocmit de expertul desemnat și a admis realizarea unui supliment de o

entitate autorizată în materie. în aceste condiții, critica asupra lipsei

manifestării rolului activ al instanței în aflarea adevărului în cauză, este

apreciată de Înalta Curte ca fiind nefondată.

Totodată, reține că modul de redactare

al deciziei atacate și completarea probelor administrate în primă instanță,

demonstrează preocuparea instanței de apel de a stabili dacă soluția este

fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

Altfel spus, situația de fapt

stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă

în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului,

iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de

natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

În cazul de față, motivul de

nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a

solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este

permis în această fază procesuală.

Referitor la critica formulată de

recurentă asupra cheltuielilor de judecată acordate în faza procesuală a

apelului, Înalta Curte reține că nu vizează cuantumul acestora, ci dovada lor,

că aspectul nu a fost contestat în fața instanței de apel și că ține de

temeinicia soluției date capătului de cerere accesoriu, distinct de faptul că

la dosarul cauzei au fost atașate dovezile privind cheltuielile solicitate de

apelanta-pârâtă.

În concluzie, Înalta Curte apreciază

că, prin argumentele aduse, recurenta a cerut instanței de recurs să statueze

asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia

pronunțată de instanța de apel din perspectiva modului de aplicare a legii,

motiv pentru care le va înlătura ca nefondate.

Pentru toate considerentele expuse,

constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) din același

cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.F. SRL.

Stabilind, astfel, culpa recurentei în

promovarea recursului, Înalta Curte o va obliga pe aceasta, în aplicarea art.

274 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 4.960 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC C.F. SRL Forăști împotriva Deciziei nr. 65 din 24 octombrie

2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă SC C.F.

SRL Forăști la plata către intimata-pârâtă SC A.A.D. SA București a sumei de

4.960 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

10 octombrie 2014.