ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 938/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5968/86 din 18 septembrie 2009, reclamanta SC T. SRL Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC F.L. SRL București, a solicitat în principal, rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare autentificat din 21 ianuarie 2008 de BNP I.L., pentru culpa pârâtei, iar în subsidiar obligarea pârâtei la executarea clauzei penale prevăzute în antecontractul sus – menționat, în sensul restituirii sumei de 37.152,02 Euro reprezentând plata prețului pe care reclamanta a efectuat-o către pârâtă, sau echivalentul acesteia în lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în baza antecontractului de vânzare – cumpărare având încheierea de autentificare din 21 ianuarie 2008 a BNP I.L., pârâta s-a obligat să-i predea și să-i vândă, până la data de 15 decembrie 2008, apartamentul cu cota indiviză din teren, aferentă apartamentului, împreună cu două locuri de parcare, în starea și în condițiile precizate în antecontract, obligație care nu a fost îndeplinită întrucât la data respectivă apartamentul nu fusese finalizat. Întrucât pârâta nu a respectat termenul contractual, a fost notificată de reclamantă, aceasta solicitând încetarea antecontractului însă, cu toate insistențele, aceasta a rămas pasivă, neprezentându-se nici la conciliere.

În drept, a invocat dispozițiile Codului civil, Codului comercial, art. 720 1 – 720 10 C. proc. civ., iar în dovedirea cererii a depus înscrisuri la dosar. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția insuficientei timbrări a acțiunii, în susținere invocând dispozițiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 212/2008 cât și decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care arată că, în situația în care se solicită anularea unui act juridic, se va avea în vedere valoarea acestuia. De asemenea, a invocat excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată întrucât reclamanta, deși depune la dosar o notificare și o invitație a pârâtei la conciliere directă, nu face dovada că aceste documente i-au fost comunicate.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că susținerile făcute în cererea de chemare în judecată nu au nici un suport, culpa neîncheierii contractului de vânzare – cumpărare neaparținând societății pârâte, întrucât aceasta și-a manifestat intenția de a încheia actul în formă autentică la data de 15 decembrie 2008, mai mult, societatea își manifestă și în prezent intenția de a încheia cu reclamanta contractul de vânzare – cumpărare în formă autentică. Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la executarea clauzei penale din antecontract, respectiv de a restitui suma de 37.152,02 Euro ca urmare a faptului că reclamanta nu mai dorește încheierea actului în formă autentică, s-a precizat că scopul instituirii clauzei penale este determinarea anticipată a cuantumului despăgubirilor ce vor fi plătite de către debitor iar nu crearea unei posibilități de a se libera de obligația principală.

La termenul din 8 martie 2010, reprezentantul reclamantei a arătat că renunță la capătul de cerere referitor la rezoluțiunea antecontractului de vânzare – cumpărare. Tribunalul Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1496 din 26 aprilie 2010 a luat act de renunțarea reclamantei SC T. SRL Suceava la judecata capătului de cerere privind rezoluțiunea antecontractului. A admis acțiunea reclamantei SC T. SRL Suceava și a obligat pârâta SC F.L. SRL București să restituie reclamantei suma de 37.152,02 Euro achitată cu titlu de preț și la 4.336 Ron cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței a formulat apel pârâta, arătând că în mod eronat prima instanță a respins excepția prematurității formulării acțiunii și a insuficientei timbrări, iar pe fondul cauzei, că instanța s-a pronunțat cu privire la rezoluțiunea antecontractului deși a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea acestui capăt de cerere.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 89 din 15 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de pârâta SC F.L. SRL. București împotriva sentinței nr. 1496 din 26 aprilie 2010 a Tribunalului Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei, pe care a obligat-o și la 2.166,3 Ron cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că în urma examinării dovezii de comunicare a convocării la conciliere depusă de reclamantă la dosar, aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 720 1 alin. (3) C. proc.

civ. întrucât confirmarea de primire nu este stampilată și este semnată de V.I., persoană care, așa cum rezultă din ștatele de plată depuse la I.T.M. Suceava și adeverințele depuse de societate (dosar), nu are și nu a avut calitatea de salariat al pârâtei și nici vreo altă calitate (asociat, administrator, contabil), în cadrul acestei societăți comerciale. În consecință, constatând că în cauză reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul și a modificat sentința în sensul respingerii cererii ca inadmisibilă. Având în vedere concluzia la care a ajuns în ce privește primul motiv de apel, Curtea s-a considerat dispensată de analiza celorlalte critici formulate de apelantă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Împotriva menționatei decizii, reclamanta SC T. SRL Suceava a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În criticile formulate, recurenta – reclamantă a susținut în esență că greșit s-a admis excepția prematurității, admițându-se apelul pârâtei și i-a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă în raport de probele dosarului, adresa prin care i s-a adus la cunoștință pârâtei debitul cu care figura în evidențele sale, care echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile din antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat de părți. Recurenta reclamantă a susținut că în cauză, convocarea la conciliere s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și a dispozițiilor art. 91, art. 92 1 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ., în raport de care înmânarea actelor de procedură se face persoanei însărcinate cu primirea corespondenței care își va arăta în clar numele, prenumele și calitatea, fiind irelevant dacă persoana în cauză avea sau nu calitatea de salariat al pârâtei. Recursul reclamantei este fondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente în cauză, constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând a admite recursul reclamantei pentru următoarele considerente: În mod greșit Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei SC F.L. SRL București și a respins ca inadmisibilă acțiunea pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. în condițiile în care la dosar s-a făcut dovada notificării pârâtei. Potrivit art. 720 1 alin. (2) C. proc. civ. „În scopul soluționării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare ce asigură trimiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Convocarea se poate face prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire”. Reclamanta a respectat dispozițiile legale imperative care se regăsesc în art. 720 1 din C. proc. civ., prin aceea că a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Relevanță în acest sens o are notificarea și invitația la conciliere directă pe care reclamanta le-a transmis la 29 ianuarie 2009, aflate la dosar fond, precum și la dosar apel, din al căror conținut apare fără echivoc că pârâtei i-au fost comunicate în scris pretențiile și temeiul lor legal, precum și actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Mai mult, în partea finală a concilierii directe a fost făcută mențiunea că aceasta reprezintă procedura de conciliere, premergătoare cererii de chemare în judecată.

Avându-se în vedere demersurile ambelor părți și relațiile dintre ele, nu se poate reține că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. pentru a se promova acțiunea în fața instanțelor judecătorești. În cauză înmânarea actelor de procedură, cu privire la dovada de primire a notificării reclamantei, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 91, art. 87 alin. (2) și art. 92 1 C. proc. civ., scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, fiind semnată de persoana care se afla la sediul pârâtei și care și-a trecut în clar numele și prenumele, calitatea de delegat al societății și a semnat confirmarea de primire a invitației la conciliere.

Susținerea potrivit căreia persoana care a primit actul procedural nu a avut calitatea de salariat al societății pârâte nu are relevanță, în contextul în care reclamantei nu i se poate imputa prezența la sediul pârâtei a unor persoane ce nu calitatea de salariat și care totuși primesc corespondența. Din punct de vedere al dispozițiilor legale reclamanta și-a îndeplinit obligația de a încerca concilierea directă, prealabilă, înainte de a se adresa instanței. Pentru aceste considerente, pentru a se asigura o dezbatere echitabilă a motivelor de apel, urmează a se admite recursul reclamantei și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării apelului, instanța urmează a răspunde criticilor formulate cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărările lor, și să ceară acestora în virtutea rolului său activ să administreze probele pe care le consideră necesare stabilirii cadrului procesual real și dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta SC T. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 89 din 15 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.