ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 523/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 4097 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial

Cluj în dosarul nr. 612/1285/2010 s-a respins excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC F. SRL.

S-a admis cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.A.D. Cluj SA în contradictoriu

cu pârâta SC F. SRL și în consecință:

S-a constatat

încetarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de

29 iulie 2005 între reclamanta SC S.A.D. Cluj SA, în calitate de promitentă

vânzătoare și pârâta SC F. SRL, în calitate de promitentă cumpărătoare.

A fost obligată

pârâta SC F. SRL să restituie reclamantei SC S.A.D. Cluj SA suma de 17.296 lei

cu titlu de avans preț, suma de 6.623 lei cu titlu de dobândă legală calculată

pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 20 mai 2010, iar în continuare se va calcula

dobânda legală aferentă debitului principal de 17.296 lei până la data

achitării efective a acestuia.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantei suma de 1.624,3 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 170/2009 pronunțată la data de 12 noiembrie 2009 în dosarul nr. 3901/1285/2008

Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de pârâta SC F. SRL și a desființat

sentința comercială nr. 657/C din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul

Comercial Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu

îndrumarea de a fi analizate excepțiile și apărările formulate de pârâtă prin

întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 26

ianuarie 2009.

Analizând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin antecontractul

de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005 pârâta SC F. SRL, în

calitate de promitent - vânzător, s-a obligat să vândă reclamantei SC S.A.D.

Cluj SA imobilul identificat în C.F. nr. 108024 nr. top. 4583/2, respectiv

teren în str. C. și construcție, prețul vânzării fiind stabilit la suma de

75.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din

ziua plății (filele 11 - 16). Părțile au prevăzut ca perfectarea contractului

să aibă loc în termen de 15 zile calendaristice de la data îndeplinirii tuturor

condițiilor stipulate la art. 4, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie

exprimat în scris anterior datei de 31 decembrie 2005. Conform art. 11.3 din

contract, părțile au stipulat că antecontractul încetează de drept dacă până la

data de 31 decembrie 2005 nu a fost perfectat contractul, iar cumpărătorul nu a

comunicat până la acea dată opțiunea sa de prelungire a valabilității actului.

În executarea

obligațiilor contractuale asumate, reclamanta a achitat suma de 5.000 Euro,

respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data de 4 august 2005, cu

titlu de avans (fila 17).

Cu privire la

excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei relativ la

restituirea sumei de 17.296 lei, la termenul de judecată din data de 14

septembrie 2010, instanța a respins această excepție apreciind că dreptul

reclamantei de a solicita restituirea sumei de 17.296 lei, plătită cu titlu de

avans, a luat naștere la data de 31 decembrie 2005, dată la care reclamanta a

pretins că au încetat efectele contractului încheiat la data de 29 iulie 2005,

termenul de prescripție aplicabil în cauză fiind cel general de 3 ani, prevăzut

de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.

În ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii în constatare formulată de reclamantă,

arătându-se că nu a fost încă rezoluționat de drept antecontractul de

vânzare-cumpărare, s-a reținut că potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care

are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței

unui drept, iar o astfel de cerere nu este admisibilă dacă se poate cere

realizarea dreptului. Analizând pretențiile reclamantei prin raportare la

aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că o cerere prin care se solicită

să se constate încetarea efectelor juridice ale unui act juridic nu este

inadmisibilă, printr-o astfel de cerere urmărindu-se să se constate că între

părți nu mai există drepturi și obligații generate de un anumit contract, motiv

pentru care s-a respins ca neîntemeiată excepția invocată de pârâtă.

Tribunalul a apreciat

că art. 93 din contract nu este incident în cauză, deoarece reclamanta nu a

solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ca urmare a

neexecutării în mod culpabil a obligațiilor asumate de pârâtă, situație în care

ar fi fost necesară emiterea unei notificări din partea acesteia prin care să-i

comunice pârâtei intenția de rezoluțiune a contractului.

Prin decizia nr.

88 din 11 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal,

a respins excepția nelegalei

timbrări a apelului invocată de intimată, respingând apelul declarat de pârâta SC

F. SRL Cluj împotriva sentinței pe care a menținut-o în întregime. Prin aceeași

decizie s-a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC S.A.D.

Cluj SA și s-a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei și la

plata sumei de 5609,1 lei, cheltuieli de judecată la fond constând în onorariu

de avocat, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Instanța de apel a

reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29

iulie 2005, pârâta SC F. SRL, în calitate de promitent - vânzător, s-a obligat

să vândă reclamantei SC S.A.D. Cluj SA imobilul identificat în C.F. nr. 108024

nr. top. 4583/2, respectiv teren în str. C. și construcție aferentă, prețul

vânzării fiind stabilit la suma de 75.000 Euro, respectiv echivalentul în lei

al acestei sume la cursul BNR din ziua plății, iar în executarea obligațiilor

contractuale asumate, reclamanta a achitat suma de 5.000 Euro, respectiv

echivalentul în lei al acestei sume la data de 4 august 2005, cu titlu de

avans.

Primul dintre

motivele de apel invocate legat de împrejurarea că, după trimiterea spre

rejudecare, prima instanță nu ar fi respectat îndrumările instanței de control,

nu a fost reținut, întrucât, analizând considerentele sentinței apelate, a

constatat că instanța de fond a respectat aceste îndrumări, pronunțându-se atât

asupra apărărilor formulate de către pârâta apelantă, cât și asupra excepțiilor

invocate de către aceasta.

Astfel, excepția

prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la restituirea

sumei de 17.296 lei a fost respinsă la termenul de judecată din data de 14

septembrie 2010, iar motivarea acestei soluții se regăsește în cuprinsul

sentinței atacate.

Curtea a mai reținut

că reclamanta nu a solicitat rezoluțiunea antecontractului, ci după cum a

reținut și instanța de fond, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe o altă

prevedere contractuală care reglementează condițiile în care încetează efectele

contractului, părțile stipulând expres în antecontract că până la data de 31

decembrie 2005 trebuie perfectat contractul autentic, în caz contrar

antecontractul încetând de drept dacă promitentul – cumpărător (reclamanta) nu

comunică în scris opțiunea sa de prelungire a valabilității acestui act. Cum

reclamanta nu și-a exprimat intenția de prelungire a valabilității

antecontractului, iar contractul autentic nu a fost încheiat până la data

stabilită de părți, acesta a încetat în temeiul convenției părților.

De asemenea, în

legătură cu inadmisibilitatea restituirii pretențiilor bănești către

reclamantă, s-a constatat că instanța de fond s-a pronunțat, stabilind în mod

corect că aceste pretenții sunt întemeiate, cât timp, în actul sinalagmatic ce

constituie temei al acțiunii nu este reglementată situația sumelor achitate cu

titlu de avans, astfel încât, în condițiile în care antecontractul nu mai poate

produce efecte, dispare și cauza obligației de achitare a avansului, acesta

fiind plătit ca un echivalent parțial al aceleia de transmitere a dreptului de

proprietate, care nu a mai avut și nici nu mai poate avea loc.

Cu privire la cererea

de aderare la apel, Curtea s-a pronunțat în sensul admiterii, cu consecința

schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul că va fi obligată pârâta să

plătească reclamantei și suma de 5.609,1 lei, cheltuieli de judecată la fond,

constând în onorariu avocațial.

Pentru a dispune în

acest sens, s-a luat act de faptul că sunt întemeiate susținerile conform

cărora actele justificative depuse la dosarul de fond la filele 31 - 38, sunt

considerate ca fiind lămuritoare, în acord cu prevederile art. 1169 C. civ.,

sumele solicitate fiind achitate efectiv de către reclamantă, pentru munca

prestată de avocat în prezentul dosar, cu mențiunea că o parte dintre ele

privesc primul ciclu procesual.

De asemenea, a

constatat că suma de 3.615,7 lei, reprezentând activități de consultanță

juridică în perioada 1 decembrie 2009 – 14 septembrie 2010, a fost achitată

pentru activitatea desfășurată în cadrul litigiului, fiind expres menționat

numărul de dosar (3901/612).

Împotriva deciziei, SC

F. SRL Cluj a declarat recurs prin care a susținut că:

atacată este dată fără a se sprijini pe motivele invocate; cuprinde motive

străine de natura cauzei; este schimbat înțelesul lămurit al actului juridic;

s-a dat mai mult decât s-a cerut, iar legea este greșit aplicată,

apel nu s-a pronunțat față de toate motivele și nici asupra cererii de

suspendare a judecării cauzei, cerută la termenul din 11 mai 2011.

Recurenta precizează

că prin cererea de suspendare a invocat că există un alt dosar ce are ca obiect

pretențiile sale față de imobil și că reclamanta se îmbogățește fără just temei

în dauna sa, beneficiind de investițiile sale de peste 67.000 Euro.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă se constată că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Într-o primă critică

recurenta invocă la modul generic motivele de nelegalitate reglementate de art.

304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. fără să aducă o dezvoltare a acestora astfel

încât să ofere posibilitatea instanței de a exercita controlul de nelegalitate

al deciziei atacate.

Simpla enumerare a

celor trei motive de nelegalitate nesusținute de niciun argument concret nu

poate fi luată în considerare, motiv pentru care instanța nu le poate lua în

considerare.

În ce privește cea

de-a doua critică prin care se susține omisiunea instanței de apel de a se

pronunța asupra cererii de suspendare a judecării cauzei în temeiul

dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. se constată că recurenta este în

eroare, în condițiile în care – din partea introductivă a deciziei atacate –

rezultă în clar că instanța a pus în discuția părților cererea de suspendare și

s-a pronunțat asupra ei, în sensul că a respins-o, considerând că nu sunt

îndeplinite condițiile impuse de art. 244 pct. 1, între cele două litigii

neexistând o legătură indisolubilă.

Tot caracter generic

are și critica prin care se susține omisiunea instanței de apel de a se

pronunța asupra tuturor motivelor de apel câtă vreme recurenta nu le indică pe

acelea pretins omise a fi soluționate.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC F. SRL CLUJ împotriva deciziei civile nr.

88/2011 din 11 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 februarie 2012.