ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 523/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4097 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. 612/1285/2010 s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC F. SRL. S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.A.D. Cluj SA în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL și în consecință: S-a constatat încetarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005 între reclamanta SC S.A.D. Cluj SA, în calitate de promitentă vânzătoare și pârâta SC F. SRL, în calitate de promitentă cumpărătoare. A fost obligată pârâta SC F. SRL să restituie reclamantei SC S.A.D.

Cluj SA suma de 17.296 lei cu titlu de avans preț, suma de 6.623 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 20 mai 2010, iar în continuare se va calcula dobânda legală aferentă debitului principal de 17.296 lei până la data achitării efective a acestuia. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.624,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin decizia civilă nr. 170/2009 pronunțată la data de 12 noiembrie 2009 în dosarul nr. 3901/1285/2008 Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de pârâta SC F. SRL și a desființat sentința comercială nr. 657/C din 23 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu îndrumarea de a fi analizate excepțiile și apărările formulate de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2009. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele: Prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005 pârâta SC F. SRL, în calitate de promitent - vânzător, s-a obligat să vândă reclamantei SC S.A.D.

Cluj SA imobilul identificat în C.F. nr. 108024 nr. top. 4583/2, respectiv teren în str. C. și construcție, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 75.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plății (filele 11 - 16). Părțile au prevăzut ca perfectarea contractului să aibă loc în termen de 15 zile calendaristice de la data îndeplinirii tuturor condițiilor stipulate la art. 4, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2005. Acest termen putea fi prelungit prin acordul expres al cumpărătorului, exprimat în scris anterior datei de 31 decembrie 2005. Conform art. 11.3 din contract, părțile au stipulat că antecontractul încetează de drept dacă până la data de 31 decembrie 2005 nu a fost perfectat contractul, iar cumpărătorul nu a comunicat până la acea dată opțiunea sa de prelungire a valabilității actului.

În executarea obligațiilor contractuale asumate, reclamanta a achitat suma de 5.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data de 4 august 2005, cu titlu de avans (fila 17). Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei relativ la restituirea sumei de 17.296 lei, la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010, instanța a respins această excepție apreciind că dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumei de 17.296 lei, plătită cu titlu de avans, a luat naștere la data de 31 decembrie 2005, dată la care reclamanta a pretins că au încetat efectele contractului încheiat la data de 29 iulie 2005, termenul de prescripție aplicabil în cauză fiind cel general de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.

În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în constatare formulată de reclamantă, arătându-se că nu a fost încă rezoluționat de drept antecontractul de vânzare-cumpărare, s-a reținut că potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar o astfel de cerere nu este admisibilă dacă se poate cere realizarea dreptului. Analizând pretențiile reclamantei prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că o cerere prin care se solicită să se constate încetarea efectelor juridice ale unui act juridic nu este inadmisibilă, printr-o astfel de cerere urmărindu-se să se constate că între părți nu mai există drepturi și obligații generate de un anumit contract, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiată excepția invocată de pârâtă.

Tribunalul a apreciat că art. 93 din contract nu este incident în cauză, deoarece reclamanta nu a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ca urmare a neexecutării în mod culpabil a obligațiilor asumate de pârâtă, situație în care ar fi fost necesară emiterea unei notificări din partea acesteia prin care să-i comunice pârâtei intenția de rezoluțiune a contractului. Prin decizia nr. 88 din 11 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția nelegalei timbrări a apelului invocată de intimată, respingând apelul declarat de pârâta SC F. SRL Cluj împotriva sentinței pe care a menținut-o în întregime. Prin aceeași decizie s-a admis cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC S.A.D.

Cluj SA și s-a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 5609,1 lei, cheltuieli de judecată la fond constând în onorariu de avocat, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 iulie 2005, pârâta SC F. SRL, în calitate de promitent - vânzător, s-a obligat să vândă reclamantei SC S.A.D. Cluj SA imobilul identificat în C.F. nr. 108024 nr. top. 4583/2, respectiv teren în str. C. și construcție aferentă, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 75.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la cursul BNR din ziua plății, iar în executarea obligațiilor contractuale asumate, reclamanta a achitat suma de 5.000 Euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume la data de 4 august 2005, cu titlu de avans.

Primul dintre motivele de apel invocate legat de împrejurarea că, după trimiterea spre rejudecare, prima instanță nu ar fi respectat îndrumările instanței de control, nu a fost reținut, întrucât, analizând considerentele sentinței apelate, a constatat că instanța de fond a respectat aceste îndrumări, pronunțându-se atât asupra apărărilor formulate de către pârâta apelantă, cât și asupra excepțiilor invocate de către aceasta. Astfel, excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la restituirea sumei de 17.296 lei a fost respinsă la termenul de judecată din data de 14 septembrie 2010, iar motivarea acestei soluții se regăsește în cuprinsul sentinței atacate.

Curtea a mai reținut că reclamanta nu a solicitat rezoluțiunea antecontractului, ci după cum a reținut și instanța de fond, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe o altă prevedere contractuală care reglementează condițiile în care încetează efectele contractului, părțile stipulând expres în antecontract că până la data de 31 decembrie 2005 trebuie perfectat contractul autentic, în caz contrar antecontractul încetând de drept dacă promitentul – cumpărător (reclamanta) nu comunică în scris opțiunea sa de prelungire a valabilității acestui act. Cum reclamanta nu și-a exprimat intenția de prelungire a valabilității antecontractului, iar contractul autentic nu a fost încheiat până la data stabilită de părți, acesta a încetat în temeiul convenției părților.

De asemenea, în legătură cu inadmisibilitatea restituirii pretențiilor bănești către reclamantă, s-a constatat că instanța de fond s-a pronunțat, stabilind în mod corect că aceste pretenții sunt întemeiate, cât timp, în actul sinalagmatic ce constituie temei al acțiunii nu este reglementată situația sumelor achitate cu titlu de avans, astfel încât, în condițiile în care antecontractul nu mai poate produce efecte, dispare și cauza obligației de achitare a avansului, acesta fiind plătit ca un echivalent parțial al aceleia de transmitere a dreptului de proprietate, care nu a mai avut și nici nu mai poate avea loc. Cu privire la cererea de aderare la apel, Curtea s-a pronunțat în sensul admiterii, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei și suma de 5.609,1 lei, cheltuieli de judecată la fond, constând în onorariu avocațial.

Pentru a dispune în acest sens, s-a luat act de faptul că sunt întemeiate susținerile conform cărora actele justificative depuse la dosarul de fond la filele 31 - 38, sunt considerate ca fiind lămuritoare, în acord cu prevederile art. 1169 C. civ., sumele solicitate fiind achitate efectiv de către reclamantă, pentru munca prestată de avocat în prezentul dosar, cu mențiunea că o parte dintre ele privesc primul ciclu procesual. De asemenea, a constatat că suma de 3.615,7 lei, reprezentând activități de consultanță juridică în perioada 1 decembrie 2009 – 14 septembrie 2010, a fost achitată pentru activitatea desfășurată în cadrul litigiului, fiind expres menționat numărul de dosar (3901/612).

Împotriva deciziei, SC F. SRL Cluj a declarat recurs prin care a susținut că: 1. – hotărârea atacată este dată fără a se sprijini pe motivele invocate; cuprinde motive străine de natura cauzei; este schimbat înțelesul lămurit al actului juridic; s-a dat mai mult decât s-a cerut, iar legea este greșit aplicată, 2. – că instanța de apel nu s-a pronunțat față de toate motivele și nici asupra cererii de suspendare a judecării cauzei, cerută la termenul din 11 mai 2011. Recurenta precizează că prin cererea de suspendare a invocat că există un alt dosar ce are ca obiect pretențiile sale față de imobil și că reclamanta se îmbogățește fără just temei în dauna sa, beneficiind de investițiile sale de peste 67.000 Euro.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Într-o primă critică recurenta invocă la modul generic motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. fără să aducă o dezvoltare a acestora astfel încât să ofere posibilitatea instanței de a exercita controlul de nelegalitate al deciziei atacate. Simpla enumerare a celor trei motive de nelegalitate nesusținute de niciun argument concret nu poate fi luată în considerare, motiv pentru care instanța nu le poate lua în considerare. În ce privește cea de-a doua critică prin care se susține omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. se constată că recurenta este în eroare, în condițiile în care – din partea introductivă a deciziei atacate – rezultă în clar că instanța a pus în discuția părților cererea de suspendare și s-a pronunțat asupra ei, în sensul că a respins-o, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 244 pct. 1, între cele două litigii neexistând o legătură indisolubilă. Tot caracter generic are și critica prin care se susține omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra tuturor motivelor de apel câtă vreme recurenta nu le indică pe acelea pretins omise a fi soluționate. Prin urmare, pentru considerentele expuse Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F. SRL CLUJ împotriva deciziei civile nr. 88/2011 din 11 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2012.