ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1899/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1899/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 mai
2012, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, sub nr. 683/59/2012,
contestatoarea T.L., în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., a
formulat contestație în anularea Deciziei civile nr. 1033/R din 4 aprilie 2012
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 161/252/2011.
În motivare,
contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a avut în vedere concluziile
puse de apărătorul său ales, avocat F.I., menționând, în mod greșit, în practicaua
deciziei atacate că avocatul nu a fost prezent la termenul la care cauza a
rămas în pronunțare, omisiunea concluziilor fiind de natură a influența soluția
instanței de recurs.
Prin Decizia civilă
nr. 1729 din 11 iulie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,
învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac de retractare a respins ca
nefondată contestația în anularea Deciziei civile nr. 1033/R din 4 aprilie 2012
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 161/252/2011, reținând, în
esență, că argumentele invocate de contestatoare nu sunt de natură să atragă
admisibilitatea căii de atac conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.
invocate.
Împotriva deciziei
mai sus menționate, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,
contestatoarea T.L. a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea
recursului și anularea deciziei atacate.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, a susținut că, în mod greșit, a reținut instanța că nu
poate fi reformată o hotărâre irevocabilă, apreciind aspectul ca fiind lipsit
de relevanță, atunci când s-a făcut o eroare de judecată, care ar putea fi
reparată astfel.
A mai criticat
decizia atacată pentru ignorarea unor aspecte ce țin de soluționarea fondului
cauzei, respectiv, referitor la stabilirea situației de fapt și la
îndreptățirea pârâților de a-și practica spre curtea sa o fereastră cu
deschidere permanentă, în raport de dispozițiile art. 611 - 614 C. civ.
În temeiul dispozițiilor
art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu
prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în
tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu
prioritate asupra excepției inadmisibilității căii extraordinare de atac
invocată din oficiu, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva
normelor legale incidente, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, în
considerarea următoarelor:
Unul dintre principiile
fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de
atac, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și
intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și
astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat
este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din
Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile
de atac, însă numai în condițiile legii.
Astfel, împotriva
hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin
dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
În speța dedusă
judecății, T.L., a atacat cu contestație în anulare hotărârea irevocabilă
pronunțată în calea extraordinară de atac a recursului, ulterior atacând
decizia prin care a fost soluționată calea extraordinară de atac de retractare,
din nou cu recurs.
Potrivit art. 320
alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași
căi de atac ca și hotărârea atacată, or, în speță, hotărârea contestată,
respectiv Decizia civilă nr. 1033/R din 4 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Timișoara în Dosarul nr. 161/252/2011, fiind pronunțată în recurs, nu mai
este susceptibilă de a fi din nou cenzurată în această cale de atac și ca atare
nici Decizia civilă nr. 1729 din 11 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, secția I civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare
îndreptată împotriva sa.
Astfel, se constată
că decizia recurată este o hotărâre pronunțată în calea de atac a contestației
în anulare, fiind deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.
civ., nesusceptibilă de a mai fi cenzurată, la rândul său, în recurs,
nemaiputând fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Această concluzie
decurge și din observarea dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care
enumeră categoriile de hotărâri ce pot fi atacate cu recurs, și în cuprinsul
cărora nu sunt incluse și deciziile date în recurs, precum și din principiul
unicității dreptului de a folosi o cale de atac.
În concluzie, față de
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
raportat la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca
inadmisibil recursul declarat de contestatoarea T.L. împotriva Deciziei civile
nr. 1729 din 11 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I
civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
inadmisibil recursul declarat de contestatoarea T.L. împotriva Deciziei civile
nr. 1729 din 11 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I
civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 14 mai 2013.
Procesat de GGC - AS