ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3519/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin decizia civilă nr. 181/A din 1 noiembrie 2012,Curtea de Apel Timișoara, secția l civilă, a respins cererea de revizuire astfel cum a fost formulată de către revizuenta H.(B.)A., respectiv împotriva deciziei civile nr. 135 din 03 iulie 2012, încheierii din 21 martie 2012, încheierii din 30 mai 2012, încheierii din 06 iunie 2012, încheierii din 27 iunie 2012, încheierii din 28 iunie 2012, toate pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 183/1/2011; împotriva sentinței civile nr. 2272 din 27 mai 2008, încheierii din 20 mai 2008, pronunțate de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 5504/30/2007.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că cererea de revizuire, astfel cum este redactată vizează decizia nr. 135/A din 03 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 183/1/2011 - 08 februarie 2012 hotărâre prin care instanța de apel nu a procedat la o rejudecare a fondului cauzei, ci a respins apelul declarat de reclamantă și cererea de îndreptare, lămurire și completare a încheierii de ședință din 03 noiembrie 2010. Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare a hotărârii care a examinat fondul cauzei, în speță se observă că cererea de revizuire tinde la schimbarea unei hotărâri pronunțată de instanța de apel, prin care a fost respins apelul, respectiv o hotărâre care nu a dezbătut fondul cauzei, problemele de fond fiind rezolvate de către prima instanță prin pronunțarea sentinței respective.

Ca atare, cererea de revizuire din punctul de vedere al admisibilității, nu se înscrie în sfera delimitată de art. 322 C. proc. civ. Împotriva deciziei civile nr. 181/A din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția l civilă, a declarat recurs revizuenta H.(B.)A., întemeiat pe art. 304 pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegaliate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În criticile formulate după o prezentare a situației de fapt, a precizat că suntem în prezența unor hotărâri definitive, potrivnice, fiind îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți.

Recurenta a susținut că pentru termenul de judecată din 01 noiembrie 2012, aceasta în calitate de revizuentă a solicitat instanței amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, cerere pe care în mod greșit instanța i-a respins-o, situație în care se impunea a fi analizate toate înscrisurile din dosar, inclusiv întâmpinarea formulată prin care s-a invocat excepția înadmisibilității cererii de revizuire, arătând că i-a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil, iar lipsa de imparțialitate a judecătorilor care au făcut parte din completul de judecată a fost vădită, motiv pentru care la termenul din 01 noiembrie 2012 a formulat cerere de recuzare a completului de judecată. Invocând prevederile art. 159 pct. 2, cu trimitere la art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., recurenta a susținut că, Curtea de Apel Timișoara nu era competentă material să judece cererea de revizuire, iar decizia pronunțată nu a fost motivată în fapt și în drept, conform dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. Intimații SC S.J. SRL, SC C.A. SRL M.D.O., R.M. și O.B.E.G. prin întâmpinările și notele scrise depuse la dosar au ce cerut respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat de revizuentă H.(B.)A. împotriva deciziei civile nr. 181/A din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția l civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În accepțiunea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., prin hotărâri potrivnice trebuie să înțelegem acele hotărâri, care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce Ia îndeplinire, situație care nu se regăsește în cauzele presupuse contrare. Potrivit dispozițiilor legale de mai sus, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută numai atunci când sunt invocate dispozițiile art. 1201 C. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat, tripla identitate de părți, obiect și cauză.

În speța de față, revizuentă a invocat contradictorialitatea hotărârilor menționate, respectiv a deciziei nr. 135/A din 3 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. 183/1/2011 – 08 februarie 2012, hotărâre prin care instanța de apel nu a procedat Ia o rejudecare a fondului cauzei, ci a respins apelul declarat de reclamantă și cererea de îndreptare, lămurire și completare a încheierii de ședință din 03 noiembrie 2010. Cum revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare a hotărârii care a examinat fondul cauzei, în speță se observă că cererea de revizuire tinde la schimbarea unei hotărâri pronunțată de instanța de apel, prin care a fost respins apelul, respectiv o hotărâre care nu a dezbătut fondul cauzei, problemele de fond fiind rezolvate de către prima instanță prin pronunțarea sentinței respective.

Pe de altă parte, hotărârile presupus contrare, au fost pronunțate în aceeași cauză și nu în pricini diferite. Faptul că instanța i-a respins revizuentei cererea de amânare formulată, nu este de natură a duce la reformarea hotărârii recurate, știut fiind că acordarea termenelor este un atribut ce rămâne Ia aprecierea judecătorului, cu atât mai mult cu cât la termenul solicitat s-a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de revizuire față de împrejurarea că instanța de apel nu a intrat în cercetarea fondului. Formală este și critica prin care se susține nerespectarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care din examinarea actelor de la dosar se constată că recurenta a beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Critica recurentei prin care a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, în concordanță cu textele de lege incidente cauzei. Nici motivul de recurs prin care recurenta a susținut că, Curtea de Apel Timișoara nu era competentă să soluționeze cererea de revizuire nu poate fi primit, avându-se în vedere că revizuirea este o cale de atac de retractare care se adresează instanței care a pronuțat hotărârea a cărei revizuire se cere, cu excepția cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care revin în competența instanței mai mari în grad.

Mai mult decât atât, CEDO a subliniat, în repetate rânduri, că doar erorile de fapt ce nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare, pot justifica o derogare de la principiul securității juridice pe motivul ca ele nu au putut fi îndreptate prin exercitarea cailor ordinare de atac (Pchenitcfiny c. Rusiei, Hotărârea nr. 30422/03, parag. 28, din 14 februarie 2008). Înalta Curte apreciază că revizuirea nu constituie, în circumstanțele speciale ale cauzei, decât o modalitate deghizată de înlesnire a redeschiderii unui proces soluționat definitiv, și aceasta, tocmai asupra aspectelor care puteau fi invocate în calea de atac a recursului. Având în vedere aceste considerente și în raport de finalitatea cererii de revizuire, aceea de a remedia cererile care decurg din nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, principiu care nu se regăsește în hotărârile evocare de revizuentă, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta H.(B.)A. împotriva deciziei civile nr. 181/A din 01 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.