ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6814/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 11225/2002 la Tribunalul Timiș, reclamanta T.G.E. a contestat în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Giroc, Primarul Comunei Giroc, G.V. și G.F., dispoziția nr. 88 din 05 septembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul Comunei Giroc, solicitând desființarea actului și obligarea emitentului la emiterea unei noi dispoziții în sensul restituirii în natură a imobilului (dobândit cu titlu de moștenire) situat în Chișoda, str. B. înscris în CF nr. T1., nr. T1. În motivare, a invocat că pe calea notificării înregistrate sub nr. 440 din 16 august 2001 a solicitat Primăriei Comunei Giroc restituirea în natură a imobilului susmenționat, imobil preluat de la defunctul său tată în baza decretului nr. 223/1974, preluarea fiind abuzivă, se impune restituirea în natură a imobilului.

Pârâții persoane fizice au cumpărat cu rea-credință imobilul, ei cunoscând atât intenția reclamantei de a redobândi proprietatea, cât și faptul că imobilul a fost preluat în baza decretului nr. 223/1974. Prin sentința civilă nr. 1169 din 05 decembrie 2002, Tribunalul Timiș a respins contestația astfel formulată. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin decizia nr. 1697 din 16 decembrie 1976 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Timiș, Comitetul Executiv, imobilul situat în sat C., comuna G., înscris în CF nr. T1. Chișoda, cu nr. T1. proprietatea lui B.I. a trecut în proprietatea statului avându-se în vedere cererea acestuia de înstrăinare către stat a construcțiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive din țară, cu despăgubiri.

Nu s-a făcut dovada că această decizie a fost desființată de contestator pe calea demersului judiciar, astfel că aceasta își produce în continuare efectele. Inițial, imobilul a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 733 din 23 iunie 1992 încheiat între Consiliul Local al Comunei Giroc și G.V. ca titular, iar ulterior a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 285/E din 16 ianuarie 1997 încheiat între SC O.T. SA Timișoara și G.V. și G.F., contract încheiat în condițiile și cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, în aplicarea dispozițiilor art. 9 din acest act normativ, imobilul nefiind revendicat în condițiile Legii nr. 112/1995 în sensul restituirii sale în natură moștenitorului.

Așadar, intimații G.V. și G.F. au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor ca bun comun în condițiile Legii nr. 112/1995, împrejurare atestată de contractul de vânzare-cumpărare la care s-a făcut referire, precum și de extrasul de CF, aceștia fiind de bună credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Privitor la terenul aferent construcției s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor care prin al său art. 3 alin. (1) prevede că „cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor”, dispoziții în sensul prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție care prevăd aceeași interdicție, contestatoarea având dublă cetățenie, suedeză și română, pe aceasta din urmă redobândind-o după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la data de 10 august 2001. Pentru aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 23 coroborat cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, contestația a fost respinsă, constatându-se că restituirea în natură a imobilului solicitat de contestatoare nu este posibilă, întrucât construcția a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar terenul este aferent casei de locuit și este folosit pentru utilizarea normală a acesteia, intimații G.V.

și G.F. intrând în mod legal în proprietatea bunului aflat în prezent în patrimoniul lor, anume construcția. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 40 din 21 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 1006/C/2003. Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta. Prin decizia civilă nr. 6289 din 12 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2448/2003 recursul a fost admis cu consecința casării cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. La această instanță, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 1864/2005. La termenul din 23 martie 2005, judecata a fost suspendată la cererea reclamantei până la soluționarea cauzei ce constituie obiect al Dosarului nr. 19193/2002, instanța apreciind că dispozițiile art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. sunt incidente în cauză. Cauza a fost repusă pe rol la 21 septembrie 2011 la cererea pârâtei Primăria Comunei Giroc care a invocat soluționarea cauzei susmenționate. Totodată, pârâta a invocat că dispoziția contestată a fost revocată prin dispoziția nr. 3/2008 emisă de Primarul Comunei Giroc, astfel că prezenta contestație a rămas fără obiect. Prin decizia civilă nr. 1102 din 11 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul. Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 11225/2002, reclamanta a contestat dispoziția nr. 88 din 05 septembrie 2002 emisă de pârâtul Primarul Comunei Giroc în baza Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 3 din 08 ianuarie 2008, dispoziția anterior menționată a fost revocată, notificarea reclamantei privind restituirea în natură a imobilului fiind respinsă cu propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Rezultă, astfel, că pretențiile reclamantei, respectiv anularea unei dispoziții care ulterior a fost revocată, au rămas fără obiect. Corespunde realității că, urmare a emiterii unei noi dispoziții în baza Legii nr. 10/2001 pe parcursul derulării procedurii contencioase a soluționării notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, ar fi admisibilă precizarea obiectului cererii de chemare în judecată în sensul contestării noii dispoziții astfel emise (cu respectarea termenului de 30 zile prevăzut de lege și a dispozițiilor art. 112 C. proc.

civ., art. 26 din Legea nr. 10/2001) însă, în cauză, reclamanta nu a formulat o atare precizare și nici nu a invocat că ar fi atacat separat dispoziția anterior emisă (cu nr. 3/2008). Reclamanta a contestat doar un act - având nr. 4206 din 28 decembrie 2006 - contestație respinsă prin sentința civilă nr. 3866 din 12 decembrie 2008 dată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2827/30/2007 definitivă prin decizia civilă nr. 177/A din 17 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 636 din 04 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actul nu are natura unei dispoziții sau decizii în sensul Legii nr. 10/2001. Reclamanta are însă posibilitatea, astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei civile nr. 177/A din 17 iunie 2009 - mai sus menționată - să conteste dispoziția nr. 3 din 08 ianuarie 2008 prin care a fost revocată dispoziția contestată în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta T.G.E., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât a interpretat greșit starea de fapt și actele juridice deduse judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic ale acestora. În mod greșit a reținut instanța de apel că acțiunea a rămas fără obiect urmarea emiterii dispoziției nr. 3/2008 și prin care s-a revocat dispoziția nr. 88/2002, contestată, în condițiile în care a făcut dovada că această ultimă dispoziție nu i-a fost comunicată legal, pentru a exercita calea de tac prevăzută de lege.

Dispoziția nr. 3/2008 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale și nu poate să producă consecințe juridice. Potrivit principiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței C.E.D.O., recunoașterea și realizarea dreptului trebuie să prevaleze în raport cu principiul formalismului procedurilor. Instanța de apel a reținut în mod greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 54/1998 privind interdicția pentru cetățenii străini și apatrizi de a dobândi drept de proprietate asupra terenurilor prin raportare greșită și la dispozițiile art. 41 din Constituție care reglementează ale drepturi, în condițiile în care a făcut dovada că are și cetățenie română, iar faptul că aceasta a fost dobândită după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanță juridică.

Deși s-a reținut corect că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/E din 16 ianuarie 1997 foștii chiriași au cumpărat doar construcția, nefiind înstrăinat și terenul, instanța nu a analizat posibilitatea restituirii în natură a terenului. O altă critică a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., fără a se dezvolta însă care au fost problemele de drept dezvoltate și dispozițiile obligatorii ale instanței de recurs care nu au fost respectate în rejudecare. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Acțiunea dedusă judecății este o contestație împotriva unei dispoziții emisă de primar în soluționarea notificării reclamantei, prin care s-a solicitat anularea dispoziției atacate și, în consecință, restituirea în natură a imobilului preluat în baza decretului nr. 223/1974.

Prin această acțiune nu s-a formulat, însă, și un capăt de cerere distinct, în contestarea nulității contractului încheiat în baza Legii nr. 112/1995, având ca obiect înstrăinarea imobilului, iar prin sentința civilă nr. 6506 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Timișoara, în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare s-a constatat perimată. Din considerentele deciziei, și care constituie obiectul analizei în recurs, rezultă că instanța a soluționat cauza pe cale de excepție reținând că prin emiterea dispoziției nr. 3 din 8 ianuarie 2008 contestația împotriva dispoziției nr. 88 din 5 septembrie 2002 a rămas fără obiect. Obiectul acțiunii civile îl reprezintă protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare, calea justiției este obligatorie.

Obiectul acțiunii trebuie să fie licit, posibil și determinat sau determinabil, instanța de judecată fiind chemată să statueze numai în limitele determinate prin cererea de chemare în judecată. În condițiile în care dispoziția nr. 88/2002 a Primarului comunei Giroc, prin care se respinsese notificarea reclamantei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost revocată prin dispoziția nr. 3/2008 și s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este evident că acțiunea a rămas fără obiect, instanța fiind obligată să se pronunțe în limitele investirii.

Reclamanta are posibilitatea de a contesta noua dispoziție emisă, ocazie cu care va putea invoca orice motiv de nelegalitate și netemeinicie, inclusiv în ce privește respingerea cererii de restituire în natură, dreptul său de persoană îndreptățită din perspectiva legii speciale fiind recunoscut, fiind statuată și întinderea dreptului, fapt care prin decizia contestată nu se realizase. Se constată că reclamanta a invocat în mod formal dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, care privesc schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, prin interpretarea greșită a acestuia.

Nefondat este și motivul de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea fiind motivată în raport de obiectul judecății și excepția lipsei de obiect a acțiunii, neputându-se reține existența unei motivări contradictorii ori străine de natura pricinii. Având în vedere legalitatea deciziei recurate, care a reținut în mod fondat lipsa de obiect a contestației formulate, celelalte critici ale reclamantei se apreciază ca nefondate și, totodată, străine de judecata cauzei. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.G.E. împotriva deciziei nr. 1102 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.