ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6814/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 11225/2002 la

Tribunalul Timiș, reclamanta T.G.E. a contestat în contradictoriu cu pârâții Primăria

Comunei Giroc, Primarul Comunei Giroc, G.V. și G.F., dispoziția nr. 88 din 05

septembrie 2002 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul Comunei Giroc, solicitând

desființarea actului și obligarea emitentului la emiterea unei noi dispoziții în

sensul restituirii în natură a imobilului (dobândit cu titlu de moștenire) situat

în Chișoda, str. B. înscris în CF nr. T1., nr. T1.

În motivare, a invocat

că pe calea notificării înregistrate sub nr. 440 din 16 august 2001 a solicitat

Primăriei Comunei Giroc restituirea în natură a imobilului susmenționat, imobil

preluat de la defunctul său tată în baza decretului nr. 223/1974, preluarea fiind

abuzivă, se impune restituirea în natură a imobilului.

Pârâții persoane fizice

au cumpărat cu rea-credință imobilul, ei cunoscând atât intenția reclamantei de

a redobândi proprietatea, cât și faptul că imobilul a fost preluat în baza decretului

nr. 223/1974.

Prin sentința civilă

nr. 1169 din 05 decembrie 2002, Tribunalul Timiș a respins contestația astfel formulată.

Pentru a dispune astfel,

instanța a avut în vedere că prin decizia nr. 1697 din 16 decembrie 1976 emisă de

fostul Consiliu Popular al Județului Timiș, Comitetul Executiv, imobilul situat

în sat C., comuna G., înscris în CF nr. T1. Chișoda, cu nr. T1. proprietatea lui

B.I. a trecut în proprietatea statului avându-se în vedere cererea acestuia de înstrăinare

către stat a construcțiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive

din țară, cu despăgubiri.

Nu s-a făcut dovada că

această decizie a fost desființată de contestator pe calea demersului judiciar,

astfel că aceasta își produce în continuare efectele.

Inițial, imobilul a făcut

obiectul contractului de închiriere nr. 733 din 23 iunie 1992 încheiat între Consiliul

Local al Comunei Giroc și G.V. ca titular, iar ulterior a făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare nr. 285/E din 16 ianuarie 1997 încheiat între SC O.T. SA Timișoara

și G.V. și G.F., contract încheiat în condițiile și cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, în aplicarea dispozițiilor art. 9 din acest act normativ, imobilul

nefiind revendicat în condițiile Legii nr. 112/1995 în sensul restituirii sale în

natură moștenitorului.

Așadar, intimații G.V.

și G.F. au dobândit prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor

ca bun comun în condițiile Legii nr. 112/1995, împrejurare atestată de contractul

de vânzare-cumpărare la care s-a făcut referire, precum și de extrasul de CF, aceștia

fiind de bună credință în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Privitor la terenul aferent

construcției s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu dispozițiile

Legii nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor care prin al său

art. 3 alin. (1) prevede că „cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul

de proprietate asupra terenurilor”, dispoziții în sensul prevederilor art. 41

alin. (2) din Constituție care prevăd aceeași interdicție, contestatoarea având

dublă cetățenie, suedeză și română, pe aceasta din urmă redobândind-o după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la data de 10 august 2001.

Pentru aceste considerente,

raportat la dispozițiile art. 23 coroborat cu dispozițiile art. 24 din Legea

nr. 10/2001, contestația a fost respinsă, constatându-se că restituirea în natură

a imobilului solicitat de contestatoare nu este posibilă, întrucât construcția a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, iar terenul este aferent casei de locuit și este folosit pentru

utilizarea normală a acesteia, intimații G.V. și G.F. intrând în mod legal în proprietatea

bunului aflat în prezent în patrimoniul lor, anume construcția.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins prin decizia civilă nr. 40 din 21 martie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 1006/C/2003.

Împotriva deciziei a declarat

recurs în termen reclamanta.

Prin decizia civilă

nr. 6289 din 12 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în Dosarul nr. 2448/2003 recursul a fost admis cu consecința casării cu trimitere

spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

La această instanță, dosarul

a fost reînregistrat sub nr. 1864/2005.

La termenul din 23

martie 2005, judecata a fost suspendată la cererea reclamantei până la soluționarea

cauzei ce constituie obiect al Dosarului nr. 19193/2002, instanța apreciind că dispozițiile

art. 244 pct. 1 C. proc. civ. sunt incidente în cauză.

Cauza a fost repusă pe

rol la 21 septembrie 2011 la cererea pârâtei Primăria Comunei Giroc care a invocat

soluționarea cauzei susmenționate.

Totodată, pârâta a invocat

că dispoziția contestată a fost revocată prin dispoziția nr. 3/2008 emisă de Primarul

Comunei Giroc, astfel că prezenta contestație a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă

nr. 1102 din 11 decembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins

apelul.

Curtea de Apel a reținut

următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 11225/2002, reclamanta a contestat

dispoziția nr. 88 din 05 septembrie 2002 emisă de pârâtul Primarul Comunei Giroc

în baza Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția nr. 3

din 08 ianuarie 2008, dispoziția anterior menționată a fost revocată, notificarea

reclamantei privind restituirea în natură a imobilului fiind respinsă cu propunerea

de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Rezultă, astfel, că pretențiile

reclamantei, respectiv anularea unei dispoziții care ulterior a fost revocată, au

rămas fără obiect.

Corespunde realității

că, urmare a emiterii unei noi dispoziții în baza Legii nr. 10/2001 pe parcursul

derulării procedurii contencioase a soluționării notificărilor formulate în baza

Legii nr. 10/2001, ar fi admisibilă precizarea obiectului cererii de chemare în

judecată în sensul contestării noii dispoziții astfel emise (cu respectarea termenului

de 30 zile prevăzut de lege și a dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., art. 26 din

Legea nr. 10/2001) însă, în cauză, reclamanta nu a formulat o atare precizare și

nici nu a invocat că ar fi atacat separat dispoziția anterior emisă (cu nr. 3/2008).

Reclamanta a contestat

doar un act - având nr. 4206 din 28 decembrie 2006 - contestație respinsă prin sentința

civilă nr. 3866 din 12 decembrie 2008 dată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 2827/30/2007

definitivă prin decizia civilă nr. 177/A din 17 iunie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 636 din 04 februarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actul nu are natura unei

dispoziții sau decizii în sensul Legii nr. 10/2001.

Reclamanta are însă posibilitatea,

astfel cum s-a reținut și în considerentele deciziei civile nr. 177/A din 17

iunie 2009 - mai sus menționată - să conteste dispoziția nr. 3 din 08 ianuarie 2008

prin care a fost revocată dispoziția contestată în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs reclamanta T.G.E., invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a invocat că instanța a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal,

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât a interpretat greșit starea

de fapt și actele juridice deduse judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic ale acestora.

În mod greșit a reținut

instanța de apel că acțiunea a rămas fără obiect urmarea emiterii dispoziției

nr. 3/2008 și prin care s-a revocat dispoziția nr. 88/2002, contestată, în condițiile

în care a făcut dovada că această ultimă dispoziție nu i-a fost comunicată legal,

pentru a exercita calea de tac prevăzută de lege.

Dispoziția nr. 3/2008

a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale și nu poate să producă consecințe

juridice.

Potrivit principiilor

Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței C.E.D.O., recunoașterea

și realizarea dreptului trebuie să prevaleze în raport cu principiul formalismului

procedurilor.

Instanța de apel a reținut

în mod greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr.

54/1998 privind interdicția pentru cetățenii străini și apatrizi de a dobândi drept

de proprietate asupra terenurilor prin raportare greșită și la dispozițiile

art. 41 din Constituție care reglementează ale drepturi, în condițiile în care a

făcut dovada că are și cetățenie română, iar faptul că aceasta a fost dobândită

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu are nicio relevanță juridică.

Deși s-a reținut corect

că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 285/E din 16 ianuarie 1997 foștii chiriași

au cumpărat doar construcția, nefiind înstrăinat și terenul, instanța nu a analizat

posibilitatea restituirii în natură a terenului.

O altă critică a vizat

greșita aplicare a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., fără a se dezvolta însă

care au fost problemele de drept dezvoltate și dispozițiile obligatorii ale instanței

de recurs care nu au fost respectate în rejudecare.

Recursul nu este fondat

pentru următoarele considerente:

Acțiunea dedusă judecății

este o contestație împotriva unei dispoziții emisă de primar în soluționarea notificării

reclamantei, prin care s-a solicitat anularea dispoziției atacate și, în consecință,

restituirea în natură a imobilului preluat în baza decretului nr. 223/1974.

Prin această acțiune nu

s-a formulat, însă, și un capăt de cerere distinct, în contestarea nulității contractului

încheiat în baza Legii nr. 112/1995, având ca obiect înstrăinarea imobilului, iar

prin sentința civilă nr. 6506 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Timișoara, în constatarea

nulității contractului de vânzare-cumpărare s-a constatat perimată.

Din considerentele deciziei,

și care constituie obiectul analizei în recurs, rezultă că instanța a soluționat

cauza pe cale de excepție reținând că prin emiterea dispoziției nr. 3 din 8

ianuarie 2008 contestația împotriva dispoziției nr. 88 din 5 septembrie 2002 a rămas

fără obiect.

Obiectul acțiunii civile

îl reprezintă protecția unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare,

calea justiției este obligatorie.

Obiectul acțiunii trebuie

să fie licit, posibil și determinat sau determinabil, instanța de judecată fiind

chemată să statueze numai în limitele determinate prin cererea de chemare în judecată.

În condițiile în care

dispoziția nr. 88/2002 a Primarului comunei Giroc, prin care se respinsese notificarea

reclamantei formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost revocată prin dispoziția

nr. 3/2008 și s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a propus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este

evident că acțiunea a rămas fără obiect, instanța fiind obligată să se pronunțe

în limitele investirii.

Reclamanta are posibilitatea

de a contesta noua dispoziție emisă, ocazie cu care va putea invoca orice motiv

de nelegalitate și netemeinicie, inclusiv în ce privește respingerea cererii de

restituire în natură, dreptul său de persoană îndreptățită din perspectiva legii

speciale fiind recunoscut, fiind statuată și întinderea dreptului, fapt care prin

decizia contestată nu se realizase.

Se constată că reclamanta

a invocat în mod formal dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile

formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, care privesc schimbarea naturii

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății,

prin interpretarea greșită a acestuia.

Nefondat este și motivul

de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea fiind

motivată în raport de obiectul judecății și excepția lipsei de obiect a acțiunii,

neputându-se reține existența unei motivări contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Având în vedere legalitatea

deciziei recurate, care a reținut în mod fondat lipsa de obiect a contestației formulate,

celelalte critici ale reclamantei se apreciază ca nefondate și, totodată, străine

de judecata cauzei.

Având în vedere aceste

considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

T.G.E. împotriva deciziei nr. 1102 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie

2012.