ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 217/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 360 din 07 ianuarie 2004 contestatoarea T.B. , a formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de intimata Primăria comunei Giarmata prin Primar. În motivare s-a arătat de către contestatoare faptul că P.E. , născută F . , (care este mama sa, în prezent decedată la 07 februarie 2003) a solicitat retrocedarea imobilului situat administrativ în Giarmata nr. 346 - casă, curte și grădină de 807 mp, imobil înscris în CF Giarmata. Prin sentința civilă nr. 348 din 08 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8885/C/2005 , a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea T.B.

, împotriva dispoziției nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primarul comunei Giarmata, în contradictoriu cu intimata Primăria comunei Giarmata prin Primar. Pentru a hotărî astfel Tribunalul Timiș a reținut că: Imobilul situat în localitatea Giarmata nr. 346, compus din casă, curte și grădină, în suprafață de 807 mp, înscris în CF Giarmata a fost proprietara numitei T.B. (căsătorită P . ) și a trecut în proprietatea Statului Român și administrarea operativă a Consiliului Popular al comunei Giarmata, prin decizia nr. 1096 din 28 octombrie 1986 în baza Decretului nr. 223/1974, Statul Român intabulându-și dreptul de proprietate în CF la 27 iunie 1986. Prin notificarea nr. 1091 din 02 noiembrie 2001 depusă la Biroul Executorilor Judecătorești D . și J . , numita P . B . a solicitat restituirea în natură a imobilului, compus din casă, curte și grădină, în suprafață de 807 mp, înscris în CF Giarmata.

Prin dispoziția nr. 251 din 02 octombrie 2003, emisă de Primarul comunei Giarmata a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea T.B. pentru imobilul înscris în CF Giarmata. Analizând dispoziția contestată și raportând-o la actele de la dosar instanța a reținut că aceasta este legală și temeinică având în vedere următoarele considerente: Din copia dosarului administrativ rezultă că s-au reținut în mod corect prin dispoziția contestată mai multe neconcordanțe între actele de stare civilă ale proprietarului tabulară și situația de carte funciară. Astfel, în cartea funciară, numele persoanei de la care a fost preluat imobilul în baza Decretului nr. 223/1974 este P.E.

născută F . , în timp ce în copia certificatului de naștere depus la fila 1 dosar numele de familie a antecesoarei contestatoarei este F . Ori, această modificare de nume a antecesoarei contestatoarei efectuată pe cale administrativă sau judecătorească nu este dovedită în cauză, nici în faza procedurii administrative, și nici în instanța de judecată.

În ceea ce privește obligația contestatoarei de a depune la dosar declarațiile autentificate din care să rezulte că pentru imobilul în litigiu antecesoarea contestatoarei nu a încasat despăgubiri de la Statul German, nici această obligație legală nu a fost respectată de contestatoare în acord cu prevederile art. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată și a prevederilor art. 5.1 din Hotărârea nr. 498 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Astfel, din declarația depusă de contestatoarea T.B. și aflată la fila 32 dosar rezultă că aceasta personal nu a primit nici o despăgubire, iar mama sa a primit o despăgubire de la Statul German în cuantum de 35.000 lei.

În justificarea acestei declarații, contestatoarea a depus copie de pe adresa de respingere a cererii de constatare de daune și de plată a despăgubirilor compensatorii emisă de Serviciul cu probleme de compensații, din Nurnberg, de la data de 22 februarie 1990, constând în refuzul cererii numitei T.B. de acordare de despăgubiri. Toate acestea, coroborate și cu împrejurarea că imobilul în litigiu a fost înstrăinat la data de 22 ianuarie 1998 către numita H.A. , prin încheierea de către aceasta a contractului de vânzare-cumpărare cu Consiliul Local al comunei Giarmata, contractul fiind încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar contestatoarea nu a înțeles să solicite măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, au format convingerea instanței în sensul respingerii contestației formulate de contestatoarea T.B.

împotriva dispoziției nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primăria Giarmata prin Primar ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 348 din 08 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8885/C/2005 , reclamanta T.B. a declarat apel în termen legal la data de 27 mai 2005, solicitând, prin motivele de apel depuse separat, la data de 6 octombrie 2005 (f. 8 - 9) admiterea lui, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii contestației și dispunerea retrocedării imobilului. Examinând apelul prin prisma motivelor invocate în scris de reclamantă, în raport de obiectul cauzei, temeiul de drept invocat, actele depuse și dispozițiile Legii nr. 10/2001, modificată ulterior, Curtea a constatat că este întemeiat, pentru următoarele considerente: Reclamanta T.B.

a investit instanța de fond - Tribunalul Timiș, la data de 6 mai 2004 cu contestație împotriva Dispoziției nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primarul comunei Giarmata, prin care i s-a respins notificarea nr. 1091 din 2 noiembrie 2001 prin care doamna P . B . , cetățean german cu domiciliul în Germania, Nurnberg 90441 - Thymianweg str. 31, a solicitat restituirea în natură a imobilului, cuprins în CF Giarmata, constând în casă, curte și grădină, în suprafață de 807 mp, situat în localitatea Giarmata, comuna Giarmata, jud. Timiș. Imobilul revendicat de reclamantă, înscris în CF Giarmata, compus din casă, curte și grădină în suprafață totală de 807 m.p., a trecut în proprietatea Statului Român în baza Legii nr. 223/1974, prin plecarea definitivă în R.F.G., în anul 1986 a fostei proprietare tabulare, P . (născută F . ) E . , mama reclamantei T.B.

, sens în care a fost emisă decizia nr. 1096 din 28 octombrie 1986 a fostului Consiliu Popular Județean Timiș (f. 21 dosar fond). Astfel, Decretul nr. 223/1974 a instituit regula generală conform căreia, în România, construcțiile și terenurile puteau fi proprietatea persoanelor fizice numai în cazul în care acestea aveau domiciliul în țară. Per a contrario, persoanele care nu aveau domiciliul pe teritoriul țării pierdeau dreptul de proprietate asupra imobilelor lor. Transferul dreptului de proprietate în favoarea statului asupra construcțiilor avea loc cu sau fără plată, după cum persoana pleca legal, fraudulos sau nu se mai întorcea în țara sa după ce a plecat legal, în timp ce terenul trecea la stat, întotdeauna fără plată.

Dimpotrivă, locuințele celor care plecau fraudulos sau nu se mai întorceau, deși plecaseră legal, erau preluate gratuit de către stat. Dispozițiile acestui decret erau aplicabile deopotrivă și cetățenilor care au părăsit fraudulos țara ori au refuzat să se întoarcă în țară anterior intrării în vigoare a acestui act normativ. Aceste dispoziții legale se raportau la prevederile art. 480 și 481 C. civ. Prin urmare, conform legii reparatorii, preluarea este abuzivă indiferent că ea a avut loc în fapt sau în temeiul și cu respectarea unor acte normative, ele însele abuzive, cum a fost Decretul nr. 223/1974. Concluzionând, Curtea a reținut că, așa cum judicios s-a arătat în literatura de specialitate, trecerea în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 223/1974, a imobilului în litigiu, s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale mai sus menționate, conferind astfel, caracter abuziv acestei măsuri, astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil.

Prin urmare, criticile pârâtului privind legalitatea titlului statului asupra imobilului în cauză sunt nefondate. Stabilită astfel, nelegalitatea titlului statului asupra imobilului revendicat de reclamanți, devin incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) al legii reparatorii, care instituie regula restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, excepțiile de la regula generală fiind de strictă interpretare și aplicare. În cazul în care locuința a fost legal înstrăinată în favoarea unui terț, persoana îndreptățită va beneficia de măsuri reparatorii, prin echivalent. În privința persoanei care a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat obligatoriu locuința sa către stat, normele metodologice prevăd acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența dintre suma primită, actualizată cu coeficientul de actualizare mai sus amintit și valoarea de piață a locuinței, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

Împotriva deciziei civile nr. 19 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă , a declarat recurs reclamanta T.B. care a susținut următoarele critici de nelegalitate a hotărârii recurate: Recurenta este cetățean german, dar conform normelor legale în vigoare poate dobândi în proprietate terenuri în România, cu atât mai mult când modul de dobândire este prin moștenire. Reclamanta, în calitate de moștenitoare legală a mamei sale, are calitatea de persoană îndreptățită la restituire conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Imobilul în litigiu a trecut abuziv în proprietatea Statului Român și astfel se încadrează în prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat în baza unui titlu nelegal.

Aceeași instanță a considerat în mod greșit că, deoarece în prezent Statul român deține 1/4 din imobil, iar Humă Ana, fosta chiriașă a statului, restul de 3/4 din imobil, imobilul nu poate fi restituit în natură, ca urmare a înstrăinării lui în condițiile Legii nr. 112/1995 către H.A. Apartamentarea imobilului este realizată în fapt și este demarată din punct de vedere tehnic, doar că nu este înscrisă în cartea funciară din cauza cererii de revendicare. În atare condiții, instanța de apel a reținut în mod eronat că „locuința - întreagă - a fost legal înstrăinată în favoarea unui terț” ceea ce îi dă dreptul, numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru tot imobilul.

Se apreciază în continuare că are dreptul la restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobil nevândută de către stat - măsură ce poate fi dispusă pe cale administrativă de către primar sau direct de către instanța de recurs și la măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența dintre suma primită actualizată cu coeficientul de actualizare și valoarea de piață a locuinței stabilită conform standardelor internaționale de evaluare, măsura ce cade în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul va fi respins pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de recurenta reclamantă se încadrează în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ea susținând, în esență, că este îndreptățită la restituirea în natură a imobilelor solicitate. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de aceste dispozițiile legale, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conform cărora, în cazul în care restituirea în natură nu e posibilă se pot stabili măsurii reparatorii prin echivalent. Motivele invocate de recurenta reclamantă nu pot fi primite. Prin contestația formulată, reclamanta a solicitat anularea dispoziției nr. 251 din 02 octombrie 2003 emisă de Primarul com.

Giarmata prin care i se respinsese cererea de restituire în natură a imobilului situat la nr. x, cuprins în CF , în suprafață de 807 mp.

În mod corect instanța de apel a considerat că, având în vedere situația juridică actuală a imobilului revendicat, văzând și dispozițiile deciziei nr. 38/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce reglementează posibilitatea restituirii imobilelor, pe calea dreptului comun, doar în măsura în care prin aceasta nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate și securității raporturilor juridice, Curtea a constatat că reclamanta, în calitate de moștenitoare legală a fostei proprietară tabulară, P. (născută F.) E., este îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, prin echivalent, nefiind posibilă restituirea în natură, urmare a înstrăinării lui în condițiile Legii nr. 112/1995, către numita H.A., iar titlul actualilor proprietari nu a fost contestat, ori desființat.

Dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 au fost în mod just interpretate și aplicare de instanța de apel. Conform acestor dispoziții, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură. Dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege. Scopul prevederilor Legii nr. 10/2001 a fost și acela de a institui măsuri reparatorii pentru imobilele ce nu pot fi restituire în natură, atunci când restituirea în natură, nu este posibilă, instanța de apel procedând în mod corect la anularea dispoziției nr. 251 din 02 octombrie 2003 a Primarului com. Giarmata.

Astfel, s-a constatat în mod corect că reclamanta e îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 și a dispus înaintarea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cuvenite contestatoarei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta T.B. împotriva deciziei civile nr. 19 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2013.