ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față; 1. Instanța de fond Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 1286/PI din 4 mai 2009 a respins acțiunea formulată de reclamantul B.P. Reclamantul B.P. a solicitat în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului obligarea acesteia la emiterea unei dispoziții prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF, clădiri și teren aferente în suprafață de 4426 m 2 constituit ca sediu al fostului I.A.S. Giarmata devenită ulterior SC A. SA Giarmata, (pentru care a formulat notificarea din 6 februarie 2002, și cu o revenire cu notificarea din 27 aprilie 2005), imobil înscris în CF. A mai solicitat terenul de 5197 m 2 și de 279 m 2 înscrise în CF nr. 6204/Giarmata cu nr. top.

214 – 216/3/b (notificarea nr. 304 din 16 iulie 2001). Cauza a fost declinată de la Judecătoria Timișoara, unde a fost înregistrată la 29 iulie 2008. Tribunalul a reținut în esență că imobilul înscris în CF nr. 4864/3478/Giarmata nr. top. 214 – 216/2 a fost proprietatea soților B.H. și E., bunicii paterni ai reclamantului ½ din imobil a fost donat în 1930 soților B.G. și soția (născută B.A.), iar în 1964 imobilul a trecut în proprietatea statului, urmare exproprierii. Imobilul înscris în CF 5106 Giarmata nr. top. 33/2 a fost proprietatea soților M.L. și soția M. născută K. (bunicii materni ai reclamantului), fiind în 1964 expropriat și trecut în proprietatea statului. Imobilele au trecut în 1967 din proprietatea fostei Gospodării de Stat Agricole Giarmata, astăzi SC A. SA Giarmata, societate privatizată în 19 iulie 2002, (contract de cumpărare de acțiuni, ulterior reziliat la 3 noiembrie 2005), devenind astfel acționară majoritară cu 99,67% din totalul acțiunilor.

Prin dispoziția nr. 521 din 22 decembrie 2003, Primarul din Giarmata a trimis notificarea nr. 304 din 16 februarie 2001 formulată de reclamant pentru imobilul din această localitate, la SC A. SA Giarmata constatând că în speță aceasta este unitatea deținătoare. S-a constatat din înscrisul în CF momentul preluării imobilelor prin expropriere și atribuirea lor în administrare către G.A.S. Giarmata, caracterul abuziv al preluării fiind dedus chiar din legea reparatorie. În temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a constatat că cererea de restituire valorează acceptarea succesului solicitantului, revenindu-i tot potrivit legii să facă numai dovada legăturii de rudenie cu antecesorii săi, pentru a dovedi, în sensul legii, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Instanța a constatat că reclamantul nu a reușit să dovedească, cu actele de stare civilă produse, că foștii proprietari tabulari ai imobilului sunt bunicii săi paterni și materni, sarcina probei revenind acestuia. S-a observat astfel că din extrasul din registrul de nașteri privind pe B.P. rezultă că acesta este născut în 1924, însă reclamantul din prezenta cauză s-a născut la 9 ianuarie 1949, potrivit datelor menționate în pașaportul său aflat în copie la dosar, astfel că în cauză este vorba despre două persoane diferite. 2. Instanța de apel Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 310 din 7 decembrie 2009, a admis apelul reclamantului și rejudecând cauza a admis acțiunea și a obligat pe pârâta Administrația Domeniilor Statului să restituie reclamantului imobilele obiect al notificărilor din 6 februarie 2002 și din 16 iulie 2001 și anume imobilul înscris în CF nr. 5106 Giarmata nr. top.

33/2 – construcții cu anexe cramă din str. Bătrână Giarmata, cu teren aferent de 5197m 2 și CF 6204 Giarmata nr. top. 214 – 216/3/b în suprafață de 279 m 2 . Instanța de apel a constatat că reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor prin actele de stare civilă, Legea nr. 10/2001 necondiționând atribuirea calității de persoană îndreptățită în sensul art. 3, de depunerea certificatului de moștenitor. S-a mai reținut caracterul abuziv al preluării, prezumat prin însăși legea reparatorie. S-a mai constatat că deși prin sentința civilă nr. 10356 din 22 septembrie 2007 a Judecătoriei Timișoara pârâta SC A. Giarmata a fost obligată să emită dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, în raport de notificarea nr. 83/2002, până la data introducerii prezentei acțiuni, iulie 2007, pârâta nu s-a conformat.

Având în vedere că imobilele se află în posesia Agenția Domeniilor Statului, a fost obligată această pârâtă să le restituie reclamantului în natură. 3. Recursurile Împotriva deciziei nr. 310 din 7 decembrie 2009 au declarat recurs reclamantul și pârâta Agenția Domeniilor Statului. Recurentul reclamant a invocat în drept motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și în fapt a criticat soluția instanței deoarece aceasta a omis să includă în dispozitivul hotărârii restituirea în întregime a imobilului așa cum a fost solicitat prin notificarea nr. 83 din 6 februarie 2003 la care s-a referit instanța de apel. Imobilul revendicat prin notificarea nr. 83/2003 a fost înscris în M. Of.

nr. 4864 Giarmata nr. top. 214 – 216/2 și era compus din teren de 1233 stj. transformați în 4426 m 2 și construcție – casă. Cu privire la casa preluată prin expropriere fără despăgubiri înscrisă în CF 4864 top. 214 – 216/2 recurentul a susținut că instanța nu s-a pronunțat și prin urmare a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea restituirii și a acestui imobil înscris inițial în CF 4864 nr. top. 214 – 216/2 ulterior desființat și pentru a se înscrie acest imobil în noua CF nr. 6204, cu aceeași identificare cadastrală 214 – 216/2. Recurentul a mai arătat că dacă se va fi admis cererea sa formulată pentru completarea dispozitivului hotărârii atacate va solicita constatarea că recursul a rămas fără obiect.

Recursul pârâtei Agenția Domeniilor Statului a criticat decizia ca nelegală și netemeinică. S-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În raport de acest temei s-a susținut că în cauză este competent să judece procesul Tribunalul București. S-a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin aceea că în mod greșit s-a reținut că reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor în sensul art. 3 din lege astfel că prima instanță a soluționat corect acțiunea prin respingerea acesteia pentru motivele arătate. S-a mai susținut că reclamantul nu a făcut nici dovada proprietății conform art. 23 din lege, înscrierile menționate în CF fiind contradictorii.

S-a mai criticat greșita obligare a pârâtei Agenția Domeniilor Statului la plata cheltuielilor de judecată de 5000 lei, instanța trebuind să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și să cenzureze cuantumul onorariului avocațial cuvenit prin prisma amplitudinii și complexității activității depuse de avocat în raport și de gradul de complexitate al cauzei. În cazul de speță recurenta a apreciat că onorariul de avocat este exagerat de mare, sumele avansate de parte fiind cu mult peste cuantumul normal. Prin întâmpinarea depusă la dosar recurentul reclamant a solicitat respingerea ca nefondat a recursului pârâtei. Prevederile art. 26 alin. (3) se completează cu Normele metodologice care la art. 26 alin. (3) adaugă o competență teritorială alternativă.

Obligația de a se pronunța asupra notificării o are unitatea deținătoare a imobilului, investită prin notificare. Art. 20 alin. (1), devenit după modificarea legii art. 28 prevede fără echivoc „obligația de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziție motivată, unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv și care a fost investită prin notificare de persoana îndreptățită”, instituindu-se astfel regula restituirii în natură a imobilelor deținute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul era acționar, ori asociat majoritar. Împrejurarea că reclamantul a formulat trei notificări, din perspectiva criticii, nu are importanță deoarece la două dintre acestea nu s-a răspuns în termenul de 6 luni stabilit de art. 22 alin. (1). S-a solicitat prin aceeași întâmpinare respingerea și a celui de al doilea motiv de recurs formulat de pârâtă cât privește calitatea de persoană îndreptățită.

Reclamantul a arătat că a făcut dovada calității sale de moștenitor prin actele de stare civilă depuse în dosar și cunoscute și de pârâtă. S-a susținut că recurenta pârâtă nu face distincție între reclamantul B.P. senior și fiul acestuia, B.P. junior care au, potrivit actelor de stare civilă, cele două date de naștere, primul 3 februarie 1924 și secundul 9 ianuarie 1949. Cât privește cheltuielile de judecată, onorariul de avocat, s-a susținut că acestea corespund valorii celor trei imobile revendicate (cel din str. Bătrână – 181,895 Euro, casa părintească, fostul sediu I.A.S., 184,910 Euro și terenul din CF 3478 – de 136.395 Euro) la reperele valorice cu care operează Camera notarilor publici din România.

La acestea se adaugă complexitatea cauzei – și activitatea avocatului din alt barou decât cel din Județul Timiș. 4. Analiza instanței de recurs Cu privire la recursul recurentului s-a constatat că acesta a rămas fără obiect. Soluția s-a impus ca urmare a pronunțării deciziei nr. 55/A din 15 martie 2010 prin care Curtea de Apel Timișoara a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 310/A din 7 decembrie 2008 n sensul că a obligat pârâta Agenția Domeniilor Statului București la restituirea în natură reclamantului și a imobilelor înscrise în CF nr. 4864 Giarmata nr. top. 214 – 216/2. Recursul pârâtei este nefondat și s-a respins pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 referitor la încălcarea competenței altei instanțe nu este întemeiat.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare la data formulării recursului, competența de soluționare a contestației persoanei menționate cu soluționarea notificării era dată la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității litigante, sau după caz, o unitate investită cu soluționarea notificării. În cazul dedus judecății Tribunalul Timiș a fost sesizat cu acțiunea reclamantului de a obliga pârâta la emiterea unei decizii de soluționare a notificării (transmise acesteia de Primăria localității Giarmata, Județul Timiș, prin declinare de la Judecătoria Timișoara, sentința civilă nr. 13484 din 29 octombrie 2008). Soluționarea cauzei de către Tribunalul Timiș este făcută cu respectarea normelor de competență, acesta fiind investit printr-o sentință de declinare definitivă și irevocabilă prin nerecurare în condițiile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., în redactarea în vigoare la data declinării competenței. De observat că nici împotriva soluției pronunțate de Tribunal în primă instanță nu s-a formulat o cale de atac de către pârâtă cât privește competența acestei instanțe de a soluționa cauza. Ca urmare soluția instanței este dată cu respectarea normelor de competență teritorială (relativă) mai sus arătate. Soluția curții de apel este legală și temeinică și din perspectiva aplicării dispozițiilor Legii nr. 10/2010 pe fondul cauzei în sensul art. 4 alin. (2) pentru calitatea de persoană îndreptățită în sensul legii a reclamantului, și, respectiv, a art. 23 referitor la dovedirea dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat. Sub acest aspect criticile în fapt sunt nefondate.

În mod corect s-a reținut că persoana îndreptățită este B.P. născut la 3 februarie 1924 (fiul lui B.H. și R.E.) conform certificatului de naștere aflat la fila 12 dosar apel pentru imobilul loc de casă și casă cumpărat de părinții săi B.H. și soția născută R.E., înscris în CF nr. 4864 – Giarmata (fila 16 în dosar Judecătoria Timișoara). Pentru această persoană îndreptățită, acțiunea a fost făcută de fiul său B.P. născut la 11 ianuarie 1949, fiul lui B.P. și B.M. – conform certificatului de naștere de la fila 15 din dosarul Curții de Apel Timișoara.

Fiul născut în 1949 a fost împuternicit de tatăl său născut în 1924 conform împuternicirii aflată la filele 16 – 17 dată la Munchen în 2007, document tradus și conținând apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961. Ca urmare pretinsa confuzie între persoana îndreptățită și reclamantul din prezenta acțiune a fost clarificată prin actele existente în dosar și nu constituie un motiv de modificare a deciziei atacate. Nici critica – sub același motiv de nelegalitate – referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată în totalitate nu poate fi primită. Cauza se înscrie – prin coordonate și datele de speță – într-un grad sporit de dificultate după cum o arată atât parcursul judecății în diferitele grade de jurisdicție dar și problematica ridicată pe parcursul judecății atât din punct de vedere al dispozițiilor procedurale cât și de fond.

Ca urmare, în mod corect s-a dat aprecierea dificultății procesului potrivit noțiunii cauzei și pârâta căzând în pretenții a fost obligată potrivit art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată, este onorariul avocatului ales de reclamant – cheltuieli justificate în cauză. Pentru considerentele mai sus arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul pârâtei. Constatând că recurentul reclamant a fost asistat în faza recursului de avocat ales (conform împuternicirii avocațiale de la fila 45 din dosar) pentru care a plătit un onorariu de 3000 lei (potrivit chitanței de la fila nr. 44 din dosar), în temeiul art. 274 C. proc. civ. – va fi admisă cererea acestuia de cheltuieli de judecată și va fi obligată pârâta la plata sumei de 3000 lei cu acest titlu, către reclamantul recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de reclamantul B.P. sr., împotriva deciziei nr. 310 din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva aceleiași decizii. Obligă pârâta-recurentă la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant B.P. sr. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.