ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 981/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Tribunalul Timiș prin

sentința civilă nr. 1286/PI din 4 mai 2009 a respins acțiunea formulată de reclamantul B.P.

Reclamantul B.P. a

solicitat în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului obligarea acesteia

la emiterea unei dispoziții prevăzută de Legea nr. 10/2001 privind restituirea

în natură a imobilelor înscrise în CF, clădiri și teren aferente în suprafață

de 4426 m

2

constituit ca sediu al fostului I.A.S. Giarmata devenită

ulterior SC A. SA Giarmata, (pentru care a formulat notificarea din 6 februarie

2002, și cu o revenire cu notificarea din 27 aprilie 2005), imobil înscris în

CF. A mai solicitat terenul de 5197 m

2

și de 279 m

2

înscrise în CF nr. 6204/Giarmata cu nr. top. 214 – 216/3/b (notificarea nr. 304 din

16 iulie 2001).

Cauza a fost

declinată de la Judecătoria Timișoara, unde a fost înregistrată la 29 iulie

2008.

Tribunalul a reținut

în esență că imobilul înscris în CF nr. 4864/3478/Giarmata nr. top. 214 – 216/2

a fost proprietatea soților B.H. și E., bunicii paterni ai reclamantului

½ din imobil a fost donat în 1930 soților B.G. și soția (născută B.A.),

iar în 1964 imobilul a trecut în proprietatea statului, urmare exproprierii.

Imobilul înscris în

CF 5106 Giarmata nr. top. 33/2 a fost proprietatea soților M.L. și soția M.

născută K. (bunicii materni ai reclamantului), fiind în 1964 expropriat și

trecut în proprietatea statului.

Imobilele au trecut

în 1967 din proprietatea fostei Gospodării de Stat Agricole Giarmata, astăzi SC

A. SA Giarmata, societate privatizată în 19 iulie 2002, (contract de cumpărare

de acțiuni, ulterior reziliat la 3 noiembrie 2005), devenind astfel acționară

majoritară cu 99,67% din totalul acțiunilor.

Prin dispoziția nr. 521

din 22 decembrie 2003, Primarul din Giarmata a trimis notificarea nr. 304 din

16 februarie 2001 formulată de reclamant pentru imobilul din această

localitate, la SC A. SA Giarmata constatând că în speță aceasta este unitatea

deținătoare.

S-a constatat din

înscrisul în CF momentul preluării imobilelor prin expropriere și atribuirea

lor în administrare către G.A.S. Giarmata, caracterul abuziv al preluării fiind

dedus chiar din legea reparatorie.

În temeiul art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 s-a constatat că cererea de restituire valorează

acceptarea succesului solicitantului, revenindu-i tot potrivit legii să facă

numai dovada legăturii de rudenie cu antecesorii săi, pentru a dovedi, în

sensul legii, calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Instanța a constatat

că reclamantul nu a reușit să dovedească, cu actele de stare civilă produse, că

foștii proprietari tabulari ai imobilului sunt bunicii săi paterni și materni,

sarcina probei revenind acestuia.

S-a observat astfel

că din extrasul din registrul de nașteri privind pe B.P. rezultă că acesta este

născut în 1924, însă reclamantul din prezenta cauză s-a născut la 9 ianuarie

1949, potrivit datelor menționate în pașaportul său aflat în copie la dosar,

astfel că în cauză este vorba despre două persoane diferite.

Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia nr. 310 din 7 decembrie 2009, a admis apelul reclamantului și rejudecând cauza a admis acțiunea și a obligat pe pârâta

Administrația Domeniilor Statului să restituie reclamantului imobilele obiect

al notificărilor din 6 februarie 2002 și din 16 iulie 2001 și anume imobilul

înscris în CF nr. 5106 Giarmata nr. top. 33/2 – construcții cu anexe cramă din

str. Bătrână Giarmata, cu teren aferent de 5197m

2

și CF 6204

Giarmata nr. top. 214 – 216/3/b în suprafață de 279 m

2

.

Instanța de apel a

constatat că reclamantul a făcut dovada calității sale de moștenitor prin

actele de stare civilă, Legea nr. 10/2001 necondiționând atribuirea calității

de persoană îndreptățită în sensul art. 3, de depunerea certificatului de

moștenitor.

S-a mai reținut

caracterul abuziv al preluării, prezumat prin însăși legea reparatorie.

S-a mai constatat că

deși prin sentința civilă nr. 10356 din 22 septembrie 2007 a Judecătoriei Timișoara pârâta SC A. Giarmata a fost obligată să emită dispoziție în temeiul

Legii nr. 10/2001, în raport de notificarea nr. 83/2002, până la data

introducerii prezentei acțiuni, iulie 2007, pârâta nu s-a conformat.

Având în vedere că

imobilele se află în posesia Agenția Domeniilor Statului, a fost obligată

această pârâtă să le restituie reclamantului în natură.

Împotriva deciziei nr.

310 din 7 decembrie 2009 au declarat recurs reclamantul și pârâta Agenția

Domeniilor Statului.

Recurentul reclamant

a invocat în drept motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ. și în fapt a criticat soluția instanței deoarece aceasta a omis să

includă în dispozitivul hotărârii restituirea în întregime a imobilului așa cum

a fost solicitat prin notificarea nr. 83 din 6 februarie 2003 la care s-a

referit instanța de apel.

Imobilul revendicat

prin notificarea nr. 83/2003 a fost înscris în M. Of. nr. 4864 Giarmata nr. top.

214 – 216/2 și era compus din teren de 1233 stj. transformați în 4426 m

2

și construcție – casă.

Cu privire la casa

preluată prin expropriere fără despăgubiri înscrisă în CF 4864 top. 214 – 216/2

recurentul a susținut că instanța nu s-a pronunțat și prin urmare a solicitat

casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea restituirii și a acestui imobil

înscris inițial în CF 4864 nr. top. 214 – 216/2 ulterior desființat și pentru a

se înscrie acest imobil în noua CF nr. 6204, cu aceeași identificare cadastrală

214 – 216/2.

Recurentul a mai

arătat că dacă se va fi admis cererea sa formulată pentru completarea

dispozitivului hotărârii atacate va solicita constatarea că recursul a rămas

fără obiect.

Recursul pârâtei

Agenția Domeniilor Statului a criticat decizia ca nelegală și netemeinică.

S-a invocat motivul

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. cu referire la art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

În raport de acest

temei s-a susținut că în cauză este competent să judece procesul Tribunalul

București.

S-a invocat și

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin aceea că în

mod greșit s-a reținut că reclamantul a făcut dovada calității sale de

moștenitor în sensul art. 3 din lege astfel că prima instanță a soluționat

corect acțiunea prin respingerea acesteia pentru motivele arătate.

S-a mai susținut că

reclamantul nu a făcut nici dovada proprietății conform art. 23 din lege,

înscrierile menționate în CF fiind contradictorii.

S-a mai criticat

greșita obligare a pârâtei Agenția Domeniilor Statului la plata cheltuielilor

de judecată de 5000 lei, instanța trebuind să facă aplicarea art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. și să cenzureze cuantumul onorariului avocațial cuvenit prin

prisma amplitudinii și complexității activității depuse de avocat în raport și

de gradul de complexitate al cauzei. În cazul de speță recurenta a apreciat că

onorariul de avocat este exagerat de mare, sumele avansate de parte fiind cu

mult peste cuantumul normal.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar recurentul reclamant a solicitat respingerea ca nefondat a

recursului pârâtei.

Prevederile art. 26

alin. (3) se completează cu Normele metodologice care la art. 26 alin. (3)

adaugă o competență teritorială alternativă. Obligația de a se pronunța asupra

notificării o are unitatea deținătoare a imobilului, investită prin notificare.

Art. 20 alin. (1),

devenit după modificarea legii art. 28 prevede fără echivoc „obligația de a se

pronunța asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau dispoziție

motivată, unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv și care a fost

investită prin notificare de persoana îndreptățită”, instituindu-se astfel

regula restituirii în natură a imobilelor deținute la data intrării în vigoare

a legii de o societate comercială la care statul era acționar, ori asociat

majoritar. Împrejurarea că reclamantul a formulat trei notificări, din

perspectiva criticii, nu are importanță deoarece la două dintre acestea nu s-a

răspuns în termenul de 6 luni stabilit de art. 22 alin. (1).

S-a solicitat prin

aceeași întâmpinare respingerea și a celui de al doilea motiv de recurs

formulat de pârâtă cât privește calitatea de persoană îndreptățită. Reclamantul

a arătat că a făcut dovada calității sale de moștenitor prin actele de stare

civilă depuse în dosar și cunoscute și de pârâtă.

S-a susținut că

recurenta pârâtă nu face distincție între reclamantul B.P. senior și fiul

acestuia, B.P. junior care au, potrivit actelor de stare civilă, cele două date

de naștere, primul 3 februarie 1924 și secundul 9 ianuarie 1949.

Cât privește

cheltuielile de judecată, onorariul de avocat, s-a susținut că acestea

corespund valorii celor trei imobile revendicate (cel din str. Bătrână –

181,895 Euro, casa părintească, fostul sediu I.A.S., 184,910 Euro și terenul

din CF 3478 – de 136.395 Euro) la reperele valorice cu care operează Camera

notarilor publici din România. La acestea se adaugă complexitatea cauzei – și

activitatea avocatului din alt barou decât cel din Județul Timiș.

de recurs

Cu privire la

recursul recurentului s-a constatat că acesta a rămas fără obiect.

Soluția s-a impus ca

urmare a pronunțării deciziei nr. 55/A din 15 martie 2010 prin care Curtea de

Apel Timișoara a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 310/A

din 7 decembrie 2008 n sensul că a obligat pârâta Agenția Domeniilor Statului

București la restituirea în natură reclamantului și a imobilelor înscrise în CF

nr. 4864 Giarmata nr. top. 214 – 216/2.

Recursul pârâtei este

nefondat și s-a respins pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 3 referitor la încălcarea competenței altei instanțe nu este

întemeiat.

Potrivit art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 în redactarea în vigoare la data formulării recursului,

competența de soluționare a contestației persoanei menționate cu soluționarea

notificării era dată la secția civilă a Tribunalului în a cărui circumscripție

se află sediul unității litigante, sau după caz, o unitate investită cu

soluționarea notificării.

În cazul dedus

judecății Tribunalul Timiș a fost sesizat cu acțiunea reclamantului de a obliga

pârâta la emiterea unei decizii de soluționare a notificării (transmise

acesteia de Primăria localității Giarmata, Județul Timiș, prin declinare de la Judecătoria Timișoara, sentința civilă nr. 13484 din 29 octombrie 2008).

Soluționarea cauzei

de către Tribunalul Timiș este făcută cu respectarea normelor de competență,

acesta fiind investit printr-o sentință de declinare definitivă și irevocabilă

prin nerecurare în condițiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în redactarea

în vigoare la data declinării competenței.

De observat că nici

împotriva soluției pronunțate de Tribunal în primă instanță nu s-a formulat o

cale de atac de către pârâtă cât privește competența acestei instanțe de a

soluționa cauza.

Ca urmare soluția

instanței este dată cu respectarea normelor de competență teritorială

(relativă) mai sus arătate.

Soluția curții de

apel este legală și temeinică și din perspectiva aplicării dispozițiilor Legii nr.

10/2010 pe fondul cauzei în sensul art. 4 alin. (2) pentru calitatea de

persoană îndreptățită în sensul legii a reclamantului, și, respectiv, a art. 23

referitor la dovedirea dreptului de proprietate pentru imobilul solicitat.

Sub acest aspect criticile

în fapt sunt nefondate.

În mod corect s-a

reținut că persoana îndreptățită este B.P. născut la 3 februarie 1924 (fiul lui

B.H. și R.E.) conform certificatului de naștere aflat la fila 12 dosar apel

pentru imobilul loc de casă și casă cumpărat de părinții săi B.H. și soția

născută R.E., înscris în CF nr. 4864 – Giarmata (fila 16 în dosar Judecătoria

Timișoara).

Pentru această

persoană îndreptățită, acțiunea a fost făcută de fiul său B.P. născut la 11

ianuarie 1949, fiul lui B.P. și B.M. – conform certificatului de naștere de la

fila 15 din dosarul Curții de Apel Timișoara.

Fiul născut în 1949 a fost împuternicit de tatăl său născut în 1924 conform împuternicirii aflată la filele 16 – 17

dată la Munchen în 2007, document tradus și conținând apostila prevăzută de

Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961.

Ca urmare pretinsa

confuzie între persoana îndreptățită și reclamantul din prezenta acțiune a fost

clarificată prin actele existente în dosar și nu constituie un motiv de

modificare a deciziei atacate.

Nici critica – sub

același motiv de nelegalitate – referitoare la greșita acordare a cheltuielilor

de judecată în totalitate nu poate fi primită.

Cauza se înscrie –

prin coordonate și datele de speță – într-un grad sporit de dificultate după

cum o arată atât parcursul judecății în diferitele grade de jurisdicție dar și

problematica ridicată pe parcursul judecății atât din punct de vedere al

dispozițiilor procedurale cât și de fond.

Ca urmare, în mod

corect s-a dat aprecierea dificultății procesului potrivit noțiunii cauzei și

pârâta căzând în pretenții a fost obligată potrivit art. 274 C. proc. civ. la

plata cheltuielilor de judecată, este onorariul avocatului ales de reclamant –

cheltuieli justificate în cauză.

Pentru considerentele

mai sus arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca

nefondat recursul pârâtei.

Constatând că

recurentul reclamant a fost asistat în faza recursului de avocat ales (conform

împuternicirii avocațiale de la fila 45 din dosar) pentru care a plătit un

onorariu de 3000 lei (potrivit chitanței de la fila nr. 44 din dosar), în

temeiul art. 274 C. proc. civ. – va fi admisă cererea acestuia de cheltuieli de

judecată și va fi obligată pârâta la plata sumei de 3000 lei cu acest titlu,

către reclamantul recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca rămas

fără obiect recursul declarat de reclamantul B.P. sr., împotriva deciziei nr. 310

din 7 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara – secția

civilă.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva

aceleiași decizii.

Obligă

pârâta-recurentă la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată către

recurentul-reclamant B.P. sr.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2011.