ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4132/2008

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1077 din 15

mai 2007, pronunțată în al doilea ciclu procesual, Tribunalul Timiș a admis

cererea formulată de reclamantul P.N., așa cum a fost precizată, în

contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Giarmata și Ministerul Finanțelor

Publice; a dispus anularea dispoziției nr. 509 din 12 decembrie 2003 emisă de

către pârâtul Primarul comunei Giarmata și l-a obligat pe acesta să statueze

asupra notificării nr. 486 din 14 iulie 2001, în coordonatele art. 20 alin. (1)

teza 1, 3, 4 și 5 din Legea nr. 10/2001, republicată, pentru construcții și

terenul aferent reprezentat de nr. top 486/C/1 în suprafață de 1.000 mp,

conform raportului de expertiză ce face parte integrantă sub aspectul

dezmembrării terenului, și de art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (7) din Legea

nr. 10/2001, republicată, pentru terenul nr. top 486/C/2 în suprafață de 1935

mp, susceptibil de restituire în natură conform aceluiași raport de expertiză,

pentru alternativa în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil sau de

art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, așa cum a fost aprobată prin Legea

nr. 48/2004, pentru ipoteza că imobilul a fost preluat cu titlu valabil,

constatând că reclamantul legitimează vocația la măsurile reparatorii instituite

de Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că potrivit C.F. nr. 5063 Giarmata, antecesoarea

reclamantului, P.S., a fost proprietara tabulară a imobilului evidențiat sub

nr. top 486/C/1, constând în casă, curte și grădină în suprafață de 2.935 mp,

imobil ce a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974.

Imobilul-construcție, mai sus

prezentat, a fost achiziționat în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, actualii

proprietari ai acestuia fiind intabulați sub B4 și B5.

În calitate de fiu al fostei

proprietare tabulare, de dinaintea preluării imobilului de către stat,

reclamantul a uzat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulând notificare în

vederea restituirii imobilului.

Prin dispoziția nr. 509 din 12

decembrie 2003, Primarul comunei Giarmata a respins notificarea formulată,

constatând că reclamantul nu legitimează calitatea de persoană cu vocație la

beneficiul acestei legi, aspect ce a fost tranșat irevocabil în primul ciclu

procesual, stabilindu-se calitatea de moștenitor și de persoană îndreptățită la

beneficiul Legii nr. 10/2001 a reclamantului.

Și imobilul a cărui restituire a

solicitat-o prin notificare reclamantul se încadrează în sfera de reglementare

a Legii nr. 10/2001, art. 2, astfel că acțiunea reclamantului a fost apreciată

ca fondată.

Cum însă imobilul-casă a fost

înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/2005, pentru acesta și pentru terenul

aferent casei, în suprafață de 1.000 mp, având nr. top 486/C/1, devin

aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) teza 1, art. 3, art. 4 și art. 5 din

Legea nr. 10/2001, republicată, astfel că s-a primit ca întemeiată solicitarea

reclamantului de acordare a reparației ce i se cuvine prin echivalent,

respectiv despăgubiri, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având în

vedere că nu s-a solicitat compensarea cu alte bunuri, ca măsură reparatorie

prin echivalent.

Cât privește suprafața de teren ce

excede terenul aferent construcției, cu nr. top 486/C/2 de 1935 mp, s-a

constatat că pârâtul urmează să se pronunțe prin dispoziție motivată, după

verificarea valabilității titlului statului și în funcție de aprecierea ce o va

face, fie din perspectiva art. 2 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (1) și art.

7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, fie din perspectiva

dispozițiilor art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, astfel cum a fost

aprobată prin Legea nr. 48/2004, având în vedere că reclamantul nu este

cetățean român.

Prin decizia civilă nr. 464 din 25

octombrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor; a schimbat, în parte, hotărârea apelată în sensul că a

respins contestația față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; a

menținut restul dispozițiilor sentinței atacate și a respins apelul declarat de

reclamantul P.N.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că nu pot fi primite criticile formulate de

reclamant în condițiile în care notificarea a fost respinsă pe cale de

excepție, respectiv s-a constatat că reclamantul nu legitimează calitatea de

persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 10/2001.

S-a concluzionat că, în mod corect,

instanța de fond a apreciat că imobilul revendicat de către reclamant face

obiectul Legii nr. 10/2001, încadrându-se sferei de reglementare a art. 2 din

lege și cum acesta a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 devin incidente

în speță prevederile art. 20 alin. (2) teza I, art. 3, art. 4 și art. 5 din

Legea nr. 10/2001, republicată, iar reclamantului i se cuvine acordarea reparației

prin echivalent, respectiv despăgubiri, potrivit Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

În ceea ce privește suprafața de

teren ce excede terenului aferent construcției, s-a reținut că este nefondată

critica reclamantului, întrucât tribunalul a stabilit coordonatele legale în

care pârâtul urmează a se pronunța cu privire la restituirea imobilului.

În ceea ce privește apelul declarat

de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor s-a reținut că este fondat,

întrucât art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost abrogat prin Legea nr.

247/2005, iar prin art. 1 alin. (1) din Hotărârea nr. 36 din 28 aprilie 2005

s-a înființat A.N.R.P., organ de specialitate al Administrației Publice

Centrale, fără personalitate juridică, în subordinea primului ministru.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul P.N., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, reclamantul a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a respins

apelul său, deși hotărârea primei instanțe de a obliga primarul că soluționeze

notificarea sa printr-o nouă dispoziție, prin care să se pronunțe asupra

valabilității titlului statului și, după caz, să îi restituie terenul fie în

proprietate, fie în folosință specială, conform O.U.G. nr. 184/2002, este

greșită.

Instanța investită cu soluționarea

contestației în temeiul Legii nr. 10/2001 este chemată să analizeze notificarea

sub toate aspectele, fiind abilitată să dispună restituirea în natură prin

însăși sentința pe care o pronunță, deoarece este fără relevanță motivul

respingerii notificării de către entitatea deținătoare.

Se mai arată că, motivarea din apel

în sensul că tribunalul a stabilit coordonatele legale în care pârâtul urmează

a se pronunța cu privire la restituirea imobilului nu este întemeiată, lăsând

astfel primarului alegerea între a face aplicarea dispozițiilor art. 1 alin.

(1) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată sau a prevederilor

art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr. 184/2002, modificată prin Legea nr.

465/2005.

Pe de altă parte,

recurentul-reclamant arată că modalitatea de restituire în natură nu este

condiționată de valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului și că, deși

nu mai deține cetățenia română, este îndreptățit la restituirea în proprietate

a terenului, întrucât este moștenitor al mamei sale, P.S.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța constată recursul fondat.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, „în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit

art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau,

după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Deci, decizia sau, după caz,

dispoziția emisă de unitatea deținătoare marchează încheierea procedurii

administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 și deschide notificatorului

accesul la justiție, pe calea contestației împotriva deciziei sau dispoziției

prevăzute de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În speță, notificarea formulată de

recurentul-reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, privind restituirea în

natură a imobilului situat în localitatea Giarmata nr. 33, înscris în C.F. nr.

5063 Giarmata, nr. top 486/C/1 s-a soluționat de către Primarul comunei

Giarmata prin dispoziția nr. 509 din 12 decembrie 2003, ce face obiectul

prezentei contestații.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, pe calea controlului judiciar, instanțele judecătorești nu se

limitează numai la verificarea legalității deciziei emise de unitatea

deținătoare, ci au plenitudinea de competență pentru verificarea calității

notificatorului de persoană îndreptățită la restituire în temeiul acestui act

normativ, regimul juridic al imobilelor a căror restituire se solicită,

existența și întinderea dreptului de proprietate, precum și natura măsurilor

reparatorii ce se pot acorda persoanei îndreptățite, respectiv restituirea în natură

a imobilelor solicitate sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În speță, prima instanță, prin

sentința civilă păstrată prin decizia recurată, a stabilit calitatea de

persoană îndreptățită la restituire a reclamantului, ca moștenitor al mamei

sale, P.S., potrivit art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001; dreptul de proprietate al autoarei reclamantului, P.S., asupra

imobilului a cărui retrocedare a fost solicitată de către acesta și întinderea

dreptului, precum și regimul juridic al imobilului în litigiu, care a fost

preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, ca fiind supus

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fără însă să stabilească natura măsurilor

reparatorii la care este îndreptățit recurentul-reclamant, respectiv

restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

potrivit acestui act normativ pentru suprafața de 1.935 mp.

Prin urmare, nelegal, prima instanță

a obligat pârâtul să statueze asupra notificării nr. 486 din 24 iulie 2001 cu

privire la măsurile la care este îndreptățit recurentul-reclamant în temeiul

acestui act normativ, pentru imobilul în litigiu. Nelegală este și decizia

atacată prin care s-a păstrat sentința apelată cu privire la această măsură.

Pe de altă parte, instanța de apel

nici nu a analizat motivul de apel privind faptul că, în mod greșit, nu s-a

restituit în natură terenul în suprafață de 1935 mp, ce excede terenului

aferent construcțiilor, de 1.000 mp, acesta din urmă fiind înstrăinat în

temeiul Legii nr. 112/1995, reținând că „referitor la suprafața de teren ce

excede terenului aferent construcțiilor, critica reclamatului este nefondată,

întrucât tribunalul a stabilit coordonatele legale în care pârâtul urmează a se

pronunța cu privire la cererea de restituire în natură”, ceea ce face imposibil

efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, respectiv a legalității

deciziei recurate în raport de această motivare reiterată în recurs.

Pentru aceste considerente,

instanța, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat

de reclamatul P.N., va casa în parte decizia atacată și va trimite cauza spre

rejudecarea apelului declarat de reclamant.

Se vor menține restul dispozițiilor

deciziei civile, iar cu ocazia rejudecării se vor avea în vedere toate

mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

P.N. împotriva deciziei nr. 464 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 iunie 2008.