ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4131/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4131/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1243/P din 4 iunie 2007, Tribunalul Timiș a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Z.O., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Timișoara; a anulat art. 3 din dispoziția nr. 535 din 13 februarie 2007 emisă de pârât și l-a obligat pe acesta ca, prin dispoziție motivată, să soluționeze în fond notificările nr. 346 din 1 august 2001 și nr. 347 din 1 august 2001, privind cota de 3/8 din imobilul situat în Timișoara; a respins cererea vizând acordarea de daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a notificat pârâtului solicitarea sa de acordare de măsuri compensatorii pentru terenul preluat de stat prin expropriere, însă acesta a respins prin dispoziția atacată cererile vizând cota de 3/8 parte din imobil, cu motivarea că această cotă a fost proprietatea numitei D.R., notificatoarea nefăcând dovada calității de persoană îndreptățită. Or, prin certificatul de căsătorie și Hotărârea nr. 666 din 29 mai 1997 a Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 112/1995 această dovadă a fost făcută. S-a mai reținut că, pârâtul trebuie să se pronunțe printr-o dispoziție motivată asupra fondului cererii reclamantei. În ceea ce privește cererea pentru obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii a fost respinsă cu motivarea că Legea nr. 10/2001 prevede, în Cap. 4, art. 33 și urm., sancțiuni specifice care derogă de la norma generală, astfel că aceasta din urmă este aplicabilă.
Prin decizia civilă nr. 465 din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins apelul declarat de Primarul municipiului Timișoara, reținând, în esență, următoarele: Prin dispoziția contestată, pârâtul a propus acordarea de despăgubiri doar pentru cota de 5/8 părți din terenul de 1202 mp situat în Timișoara, înscris în C.F. 2024 Timișoara, iar pentru cota de 3/8 părți cererea a fost respinsă, pârâtul reținând că, la data exproprierii, aceasta era înscrisă pe numele D.R., iar reclamanta nu a depus acte doveditoare din care să rezulte că este îndreptățită la măsuri reparatorii.
Potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite, or, în speță, reclamanta și-a dovedit, cu acte, calitatea de persoană îndreptățită la restituire, respectiv certificatul de moștenitor emis la 11 mai 1973 de Notariatul de Stat Timiș sub nr. 749/1973, certificatul de căsătorie și actul de identitate. S-a concluzionat că și din conținutul Hotărârii nr. 666 din 29 mai 1997 a Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 112/1995 se desprinde aceeași concluzie, și, de altfel, la dosarul cauzei a fost depus certificatul de moștenitor din 19 martie 2007 din care rezultă că reclamanta este moștenitoarea legală a defunctei D.R., în calitate de fiică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Timișoara, indicând ca temei legal al motivelor de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat că, în mod greșit, instanțele de fond și apel au reținut că, în speță, a fost clarificată calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei asupra cotei de 3/8 din imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. 2024 nr. top 27289, cotă ce a aparținut numitei D.R., deși în acest sens nu a fost depus niciun document de către intimata-reclamanta, instanța bazându-se doar pe simple supoziții. Această cotă de 3/8 părți din imobilul revendicat a fost preluată de către Statul Român în baza Decretului de expropriere nr. 341/1977, de la numita D.R., astfel că pentru această cotă reclamanta nu face dovada că are calitatea să beneficieze de aceste despăgubiri prevăzute de lege.
Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Prin Dispoziția nr. 535 din 13 februarie 2007 emisă de Primarul municipiului Timișoara, la punctul 3, s-a respins notificarea intimatei-reclamante Z.O. în ceea ce privește cota de 3/8 părți din teren, deoarece s-a reținut că aceasta a fost proprietatea numitei D.R. la momentul exproprierii, iar notificatoarea nu a depus acte doveditoare din care să rezulte că este îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru această cotă.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2000, „sunt persoane îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”, iar potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanele fizice îndreptățite”. În speță, cota de 3/8 părți din terenul în suprafață de 1.202 mp, situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 2024 Timișoara a fost preluată de stat, în baza Decretului de expropriere nr. 347/1977 de la numita D.R.. Cu actele depuse la dosar de către intimata-reclamantă, în sensul art. 4.2.
din H.G. nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, respectiv acte de stare civilă și certificate de moștenitor privind succesiunea defunctelor L.R. și D.R., filele 7, 8, 23, 24 și 73 dosar fond, aceasta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și pentru cota de 3/8 părți din imobilul în litigiu, ca moștenitoare legală a defunctei D.R., decedată la 18 octombrie 2005. Prin urmare, în mod legal, instanța de apel a respins apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara, constatând că intimata-reclamantă are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001, ca moștenitoare legală a defunctei D.R., și pentru cota de 3/8 părți din imobilul-teren în suprafață de 1.202 mp, situat în Timișoara, înscris în C.F.
2024 Timișoara. Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 465 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 iunie 2008 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.