ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2419/2010

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 8 septembrie 2006, I.M.V. a contestat în instanță Dispoziția nr. 2061 din 3 august 2006, emisă de Primarul municipiului Timișoara în legătură cu imobilul situat în Timișoara, format din teren în suprafață de 313 m.p., și garaj în suprafață de 14,22 m.p., imobil expropriat prin Decretul nr. 172/1978, menționat în notificările făcute conform Legii nr. 10/2001 și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Timișoara, să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 70 m.p.

teren, cât va rezulta din expertiză. Prin Sentința civilă nr. 3125/PI din 18 noiembrie 2006 a Tribunalului Timișoara s-a respins cererea reclamantului, reținând că dispoziția organului administrativ este temeinică și legală. Sentința tribunalului a fost apelată de către reclamant. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 476 A din 5 noiembrie 2007 a confirmat sentința tribunalului prin respingerea apelului reclamantului. Împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 5232 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte, a reținut, că terenul indicat pentru compensare solicitat de reclamant, nu este liber întrucât a fost atribuit în folosință, în baza unor hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara unor persoane juridice. A mai reținut că pe baza dovezilor administrate Primăria municipiului Timișoara nu dispune de nici un teren care să poată fi acordat în compensare reclamantului. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat contestație în anulare reclamantul I.M.V., întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susținându-se că numai dintr-o greșeală materială la pag. 3 a Deciziei nr. 5232 din 26 septembrie 2008 s-a constatat că „terenul menționat nu este liber” când de fapt terenul este liber.

Contestația în anulare este nefondată. Prin „eroare materială” ca temei al unei contestații în anulare, în sensul art. 318 C. proc. civ., se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs. În speță, contestatorul nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, ci critică modul în care instanța a dezlegat problema terenului în litigiu, dacă acesta este sau nu liber și dacă există posibilitatea acordării unui alt teren în compensare, adică o greșeală în aprecierea probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul I.M.V. împotriva Deciziei nr. 5232 din 26 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2010. Procesat de GGC - NN