ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2419/2010

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 8

septembrie 2006, I.M.V. a contestat în instanță Dispoziția nr. 2061 din 3

august 2006, emisă de Primarul municipiului Timișoara în legătură cu imobilul

situat în Timișoara, format din teren în suprafață de 313 m.p., și garaj în

suprafață de 14,22 m.p., imobil expropriat prin Decretul nr. 172/1978,

menționat în notificările făcute conform Legii nr. 10/2001 și a solicitat ca

prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu Primarul municipiului

Timișoara și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 Timișoara, să se dispună

restituirea în natură a suprafeței de 70 m.p. teren, cât va rezulta din

expertiză.

Prin Sentința civilă

nr. 3125/PI din 18 noiembrie 2006 a Tribunalului Timișoara s-a respins cererea

reclamantului, reținând că dispoziția organului administrativ este temeinică și

legală.

Sentința tribunalului

a fost apelată de către reclamant.

Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă, prin Decizia nr. 476 A din 5 noiembrie 2007 a confirmat

sentința tribunalului prin respingerea apelului reclamantului.

Împotriva deciziei

instanței de apel, reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 5232

din 26 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

respins ca nefondat recursul reclamantului.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte, a reținut, că terenul indicat pentru compensare solicitat

de reclamant, nu este liber întrucât a fost atribuit în folosință, în baza unor

hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara unor persoane

juridice.

A mai reținut că pe

baza dovezilor administrate Primăria municipiului Timișoara nu dispune de nici

un teren care să poată fi acordat în compensare reclamantului.

Împotriva acestei din

urmă decizii a formulat contestație în anulare reclamantul I.M.V., întemeiată

pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susținându-se că numai

dintr-o greșeală materială la pag. 3 a Deciziei nr. 5232 din 26 septembrie 2008

s-a constatat că „terenul menționat nu este liber” când de fapt terenul este

liber.

Contestația în

anulare este nefondată.

Prin „eroare

materială” ca temei al unei contestații în anulare, în sensul art. 318 C. proc.

civ., se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța

în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.

În speță,

contestatorul nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, ci

critică modul în care instanța a dezlegat problema terenului în litigiu, dacă

acesta este sau nu liber și dacă există posibilitatea acordării unui alt teren

în compensare, adică o greșeală în aprecierea probelor, ce nu poate fi

valorificată pe calea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul I.M.V. împotriva Deciziei nr. 5232 din 26

septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 aprilie 2010.

Procesat

de GGC - NN