ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6289/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1169 din 5

decembrie 2002 Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de

contestatoarea T.G.E. împotriva dispoziției nr. 88 din 5 septembrie 2002 a

Primarului comunei Giroc în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Giroc și

G.F. și G.V.

Instanța a reținut că prin

dispoziția nr. 88/2002 a fost respinsă cererea contestatoarei de restituire în

natură a imobilului situat în localitatea Chișoda. Imobilul a fost proprietatea

tatălui contestatoarei, B.I. și a trecut în proprietatea statului în baza

deciziei nr. 1697/1976 emisă conform Decretului nr. 223/1974. Fostul proprietar

a beneficiat de despăgubiri și nu a contestat decizia de preluare.

Imobilul a fost închiriat pârâtului G.V.

conform contractului de închiriere 733 din 23 iunie 1992, iar ulterior a fost

cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare 285/E din 16 ianuarie 1997 în

condițiile Legii nr. 112/1995.

S-a reținut că la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare pârâții G.V. și F. au fost de bună credință.

Contestatoarea, la data apariției

Legii nr. 10/2001 avea cetățenie suedeză iar ulterior a dobândit și cetățenia

română, fapt atestat de adeverința nr. 710 din 10 august 2001 eliberată de

Ambasada României din Stockholm.

Instanța de fond a apreciat că nu este

posibilă restituirea în natură deoarece imobilul a fost vândut cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, iar referitor la terenul aferent construcției

se menționează că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale

Legii nr. 34/1998 privind circulația juridică a terenurilor.

Împotriva sentinței a declarat apel

contestatoarea invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se critică hotărârea atacată

deoarece instanța s-a pronunțat asupra bunei credințe fără ca acest aspect să

fi făcut obiectul litigiului. Cum valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâții G. cu statul se judecă în dosarul 19193/2002

al Judecătoriei Timișoara, instanța de fond și-a depășit competența.

Imobilul a fost preluat abuziv

invocându-se prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, art. 6 din Legea

nr. 213/1998 și Decizia 136/1998 a Curții Constituționale.

Apelanta consideră că este

îndreptățită la restituirea terenului de 1798 mp chiar dacă a dobândit

cetățenia română după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dar în termenul

prelungit de depunere a notificării.

Prin decizia civilă nr. 40 din 21

martie 2003 Curtea de Apel Timișoara a respins apelul reținând, în esență că,

potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 persoanele care au primit

despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 pot solicita doar restituirea în

natură, cu obligația returnării sumei reprezentând despăgubirea primită,

actualizată cu indicele inflației, dacă imobilul nu a fost vândut până la data

intrării în vigoare a prezentei legi.

În speță pârâții G. au cumpărat

imobilul în baza Legii nr. 112/1995, titlul lor nu a fost desființat, astfel că

dispoziția de respingerea cererii contestatoarei pentru restituirea imobilului

în natură este legală.

Se mai reține că instanța de fond nu

avea căderea să se pronunțe asupra validității actului de înstrăinare, întrucât

el face obiectul altui litigiu în curs de soluționare.

Referitor la terenul aferent casei

de locuit apelanta nu a solicitat și nu a produs nici o probă din care să

rezulte că este posibilă restituirea lui în natură în condițiile Legii nr. 10/2001.

Decizia instanței de apel a fost

recurată de contestatoare conform art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. pentru

următoarele motive:

- în mod greșit s-au aplicat

prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece contestatoarea nu

a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, nefiind cetățean

român la acea dată și ca atare, nu a primit despăgubiri;

- instanțele s-au pronunțat asupra

bunei credințe a intimaților G. fără a fi investite cu acest capăt de cerere și

fără a aștepta soluționarea dosarului 19193/2002 al Judecătoriei Timișoara

având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 285 din 16 ianuarie 1997;

- terenul aferent casei de locuit în

suprafață de 1798 mp poate fi restituit deoarece este folosit pentru utilitatea

normală a locuinței, iar contestatoarea a redobândit cetățenia română după

apariția Legii nr. 10/2001.

Recursul este fondat.

În sistemul legislației noastre

procesuale instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de

părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și

în limitele pretențiilor deduse în justiție. Orice altă statuare contravine

dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

În speță, instanța a fost investită

cu soluționarea contestației împotriva dispoziției nr. 88 din 5 septembrie 2002

a Primarului comunei Giroc și obligarea la emiterea unei dispoziții pentru

restituirea în natură a imobilului situat în Chișoda. Față de petitul acțiunii

este evident că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece a

menținut sentința de fond prin care s-a constatat buna credință a intimaților G.

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 285 din 16 ianuarie 1997,

deși contestatoarea a arătat, atât în contestație, cât și în motivele de apel

că pe rolul Judecătoriei Timișoara se află dosarul nr. 19193/2002 având ca

obiect constatarea nulității absolute a acestui contract. Nici una dintre

instanțele care au instrumentat cauza nu a pus în discuție necesitatea

suspendării judecății până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

constatarea nulității absolute.

Instanța de apel a apreciat greșit

că recurentei-contestatoare îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001. Recurenta nu a primit despăgubiri în condițiile Legii nr.

112/1995 deoarece, la acea dată, nu era cetățean român. Conform adresei nr. 710

din 10 august 2001 a Ambasadei Române din Stockholm, existentă la fila 21 a

dosarului de apel, recurenta a dobândit cetățenia română la data de 10 august 2001,

înainte de a formula notificarea conform art. 21 din Legea nr. 10/2001 (16

august 2001).

Instanța de trimitere va ține seama

de toate aspectele învederate mai sus.

Pentru considerentele arătate se

constată că decizia 40 din 21 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara este dată

cu încălcarea legii și, ca urmare, va fi casată cu trimitere spre rejudecarea

apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta T.G.E. împotriva

deciziei civile nr. 40 din 21 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2004.