ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1561/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 613 din 20 octombrie 2008, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul A.B.Y.G. la 7 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de introducere în țară, de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a 284,5 grame cannabis.
Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că la 4 martie 2008, inculpatul, îmbarcat într-un autocar al firmei SC A. SRL a călătorit pe ruta Iași-Sibiu-Dusseldorf (Germania), de aici el cumpărând cannabis, drog pe care, la 10 martie 2008, călătorind cu aceeași cursă, l-a introdus în țară.
La 11 martie 2008, în parcarea situată în apropierea gării Sibiu, inculpatul, după ce și-a luat bagajul de mână și o geantă de voiaj din remorca autocarului înmatriculat sub nr. X, în drumul spre un taximetru, a fost oprit de ofițeri ai I.G.P.R. - B.C.C.O., percheziția bagajului său relevând existența unei pungi din plastic în care se afla cantitatea de 294,5 grame cannabis.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind greșita individualizare a pedepsei, considerată a fi excesivă, în raport cu datele ce caracterizează persoana sa, respectiv recunoașterea faptei și lipsa antecedentelor penale.
Curtea de Apel Iași, prin Decizia penală nr. 25 din 3 martie 2009 a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat.
Nemulțumit și de hotărârea instanței de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor cauzei, se reține că procedând la individualizarea pedepsei în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator (închisoare de la 10 la 20 de ani), pericolul social grav al faptei, drogul fiind dăunător sănătății, împrejurările comiterii faptei, inculpatul deplasându-se conștient în afara țării pentru a se „aproviziona” cu respectivul drog de risc, fără drept, dar și persoana inculpatului, în favoarea lui, având drept consecință stabilirea unei pedepse sub minimul special, acordându-se circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita bună avută anterior săvârșirii infracțiunii din cauză.
În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., referitoare la efectele circumstanțelor atenuante, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani ., pedeapsa se coboară sub minimul special ., ceea ce s-a realizat în ce-l privește pe inculpat.
Ca atare, recursul nefiind fondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.B.Y.G. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 3 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 11 martie 2008 la 28 aprilie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul interpretului de limbă arabă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2009.