ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5069/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Hotărârea nr. 372 din 30 aprilie 2009 Plenul C.S.M. a respins contestația formulată împotriva Hotărârii Secției pentru Judecători din 5 februarie 2009 prin care s-a dispus revocarea doamnei judecător M.A. din funcția de președinte al Tribunalului Brașov; totodată, prin Hotărârea Plenului C.S.M. din 21 mai 2009 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii Secției pentru Judecători din 5 februarie 2009 prin care a fost dispusă revocarea domnului judecător N.D.I. din funcția de președinte al Secției penale a Tribunalului Brașov. Prin Decizia nr. 5501 din 2 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de M.A.

împotriva Hotărârii din 30 aprilie 2009 a Plenului C.S.M. și de N.D.I. împotriva Hotărârii din 21 mai 2009 a Plenului C.S.M. ca nefondate. 2. Motivele și temeiul juridic al contestației în anulare promovată. Împotriva Deciziei nr. nr. 5501 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat, la data de 1 aprilie 2010, contestație în anulare contestatorii M.A. și N.D.I., prin care au solicitat anularea deciziei, rejudecarea și admiterea recursurilor, și pe cale de consecință anularea Hotărârilor 30 aprilie 2009 și din 1 mai 2009 a Plenului C.S.M., în sensul admiterii contestațiilor formulate de recurenți împotriva Hotărârilor din 5 februarie 2009 ale Secției pentru Judecători a C.S.M.

Invocând, în drept prevederile art. 318 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., contestatorii au susținut că instanța de recurs a omis a cerceta mai multe motive de recurs care sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, dovadă fiind faptul că în alte 5 cauze identice s-au admis recursurile formulate de 5 magistrați cu funcții de conducere, considerându-se fondate motive de recurs identice cu cele invocate de recurenți în prezenta cauză. Astfel, susțin contestatorii, în esență, că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire la: motivele de recurs privind conținutul și forma Notei din 2009 prin care nu s-a propus revocarea din funcția de conducere a vreunei persoane ci doar înaintarea către Secția de Judecători a C.S.M., în raport cu dispozițiile art. 43 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.S.M.

din 2005 dar și în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare; motivul de recurs referitor la motivarea hotărârilor C.S.M.

contestate ; motivul de recurs referitor la faptul că nu se pot reține deficiențe grave în activitatea Biroului Executări penale a Tribunalului Brașov; motivul de recurs referitor la faptul că nu este reală mențiunea, din hotărârile recurate, constând în faptul că aceștia au recunoscut că aveau cunoștință despre activitatea defectuoasă din cadrul Biroului executări penale; motivul de recurs constând în faptul că în perioada 11 august 2008 - 29 august 2008, respective 9 august 2008 - 31 august 2008 recurenții s-au aflat în concediu de odihnă, potrivit fișei de pontaj depusă la dosar, aspecte care nu au fost avute în vedere în ceea ce privește supravegherea și controlul activității compartimentului executări penale din cadrul Tribunalului Brașov, în perioada imediat ulterioară datei de 16 august 2008; motivul de recurs cu privire la faptul că în mod nelegal s-a reținut în hotărârile recurate că judecătorul B.B., judecător delegate la Biroul executări penale, în mod greșit a închis poziția din registru de executări penale, în condițiile în care nu sosise dovada de reîncarcerare; motivul de recurs cu privire la un aspect esențial în cauză referitor la instituțiile care au atribuții în reîncarcerarea unui condamnat care a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, neputându-se reține, astfel, în speță, că reîncarcerarea condamnatului G.S.

se datorează Tribunalului Brașov; motivul de recurs referitor la registrul de amânare sau întrerupere a executării pedepsei care nu cuprinde rubrici care sunt necesare exact scopului pentru care a fost constituită această evidență, respective una referitoare la reluarea formalităților necesare pentru aducerea la îndeplinire a mandatelor de executare a pedepsei închisorii; motivul constând în faptul că Plenul C.S.M., în mod greșit, a considerat că stabilirea concretă a atribuțiilor judecătorilor delegați la compartimentul executări penale cade în sfera de competență a Președintelui Tribunalului; motivul cu privire la faptul că recurentei nu i se poate imputa o culpă în alegerea personalului auxiliar, aspect imputat direct de către C.S.M.

prin hotărârea recurată; motivul cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 51 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, temei invocat de C.S.M.

în hotărârile recurate, pentru a dispune revocarea din cele două funcții de conducere; motivul de recurs cu privire la faptul că din practica anterioară a C.S.M.-ului reiese că după efectuarea unui raport de inspecție, dacă se constatau deficiențe se acorda un termen pentru remedierea acestora, cea ce nu s-a întâmplat în speță; motivul de recurs referitor la nerespectarea echității procedurii în luarea măsurii de revocare din funcțiile de conducere respective; motivul de recurs referitor la faptul că primind corespondența de la registratură, rezoluția pe care recurentul a efectuat-o pe aceste înscrisuri este în sensul atribuțiilor judecătorilor delegați privind activitatea compartimentului de executări penale; motivul referitor la faptul că ulterior revocării din funcția de conducere, la aproximativ o lună, s-a mai efectuat un control privind activitatea din anul 2008 a Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Brașov, în urma căruia s-a comunicat personalului din respectivul compartiment că activitatea deșfășurată și evidențele ținute nu prezintă nereguli.

3. Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea formulată, în condițiile art. 320 C. proc. civ., intimatul C.S.M. a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, arătând în esență, că, criticile aduse de contestatori deciziei atacate, prin prisma prevederilor art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., constau de fapt în reiterarea unor motive de recurs, pe care, contrar susținerii acestora, instanța de recurs le-a avut în vedere, le-a analizat și motivat. În acest sens, se mai susține că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs ci doar de a analiza fiecare motiv de casare sau modificare, putând grupa în acest sens argumentele aduse de parte.

Astfel, mai arată intimatul că după cum se poate observa din cuprinsul considerentelor deciziei contestate, instanța de recurs reținând criticile comune ale recurenților care vizau nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacare, dar și criticile individuale ale acestora, a răspuns acestora structurat și grupat, dată fiind amploarea susținerilor prezentate. În subsidiar, se susține că și în ipoteza în care instanța de recurs ar fi analizat, într-adevăr, doar un motiv de casare sau modificare, pe care l-a găsit fondat și a arătat motivându-și soluția, de ce nu pot fi analizate și celelalte, neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurenți, nu se datorează unei omisiuni săvârșite din greșeală de instanță, ci a avut un caracter deliberat, iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

4. Considerentele și soluția asupra contestației în anulare Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivul înfățișat de contestatori, în considerarea celor ce urmează: În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului. Astfel, potrivit art. 318 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., contestația în anulare specială se referă la situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.

Față de formularea clară a textului, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu și atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns la motivele de casare printr-un considerent comun. De asemenea, este de necontestat că motivele contestației în anulare specială trebuie să fie circumscrise la împrejurările limitative prevăzute de art. 318 C. proc. civ., așa că partea nu poate invoca cu succes alte motive decât cele care se încadrează în dispozițiile legale menționate anterior.

Prin urmare nu pot fi primate susținerile contestatorilor referitoare la modul de soluționare a altor cauze pretins a fi identice chiar dacă se încearcă a se contura ideea că argumente comune expuse sub forma unor motive de recurs ar fi generat pronunțarea unor soluții diferite de către instanța de recurs. Înalta Curte subliniază, totodată, că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare.

Astfel, din analiza contestației deduse prezentei judecăți se constată că, contestatorii reiau fie motive de recurs fie o serie de argumente expuse în dezvoltarea motivelor de recurs pe care în mod greșit le califică drept motive de recurs în sensul art. 304 C. proc. civ., și în raport de care invocă, implicit, omisiunea cercetării de către instanța de recurs, situație în care se impune a fi subliniat faptul că nu trebuie confundate argumentele sau criticile expuse în dezvoltarea motivelor de recurs cu motivele de recurs.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația în anulare de față nu poate fi primită, față de împrejurarea că din considerentele deciziei contestate rezultă cu claritate că instanța de recurs, când s-a pronunțat asupra celor două recursuri, a analizat, în raport cu obiectul litigiului și cu dispozițiile legale incidente, toate motivele de recurs cât și argumentele și criticile invocate de recurenți, pe care le-a considerat esențiale pentru soluționarea cauzei, și a înțeles să sistematizeze, respectivele, critici și argumente, pentru a le putea răspunde printr-un set de considerente comune, în raport de fiecare motiv de recurs. Faptul că, în considerentele hotărârii instanței de recurs, nu s-a răspuns punctual și detaliat și tuturor argumentelor expuse de contestatori, prin prezenta contestație, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc.

civ. De asemenea, nefiind vorba despre o omisiune a analizării vreunui motiv de recurs, nu poate fi primită nici susținerea contestatorilor în sensul că o asemenea soluție ar fi contrară articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că ar avea loc o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil. Conform jurisprudenței C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivate decât pe scurt hotărârea sa fi examinat totuși, în mod real, problemele enunțate care i-au fost supuse. Or, în cauza de față, instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate de recurenți și toate criticile formulate în susținerea acestora, neputând deci fi reținută nici o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragr.

1 din C.E.D.O., în sensul invocat de contestatori. În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare, dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.A. și N.D.I. împotriva Deciziei nr. 5501 din 2 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.