ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5069/2010

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

Prin Hotărârea nr. 372 din 30 aprilie 2009

Plenul C.S.M. a respins contestația formulată împotriva Hotărârii Secției pentru

Judecători din 5 februarie 2009 prin care s-a dispus revocarea doamnei judecător

M.A. din funcția de președinte al Tribunalului Brașov; totodată, prin Hotărârea

Plenului C.S.M. din 21 mai 2009 a fost respinsă contestația formulată împotriva

Hotărârii Secției pentru Judecători din 5 februarie 2009 prin care a fost

dispusă revocarea domnului judecător N.D.I. din funcția de președinte al

Secției penale a Tribunalului Brașov.

Prin Decizia nr. 5501

din 2 decembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de M.A. împotriva

Hotărârii din 30 aprilie 2009 a Plenului C.S.M. și de N.D.I. împotriva

Hotărârii din 21 mai 2009 a Plenului C.S.M. ca nefondate.

temeiul juridic al contestației în anulare promovată.

Împotriva Deciziei nr.

nr. 5501 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat, la data de 1 aprilie

2010, contestație în anulare contestatorii M.A. și N.D.I., prin care au

solicitat anularea deciziei, rejudecarea și admiterea recursurilor, și pe cale

de consecință anularea Hotărârilor 30 aprilie 2009 și din 1 mai 2009 a Plenului

C.S.M., în sensul admiterii contestațiilor formulate de recurenți împotriva

Hotărârilor din 5 februarie 2009 ale Secției pentru Judecători a C.S.M.

Invocând, în drept

prevederile art. 318 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., contestatorii au

susținut că instanța de recurs a omis a cerceta mai multe motive de recurs care

sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, dovadă fiind faptul că în alte 5 cauze

identice s-au admis recursurile formulate de 5 magistrați cu funcții de

conducere, considerându-se fondate motive de recurs identice cu cele invocate

de recurenți în prezenta cauză.

Astfel, susțin

contestatorii, în esență, că instanța de recurs a omis a se pronunța cu privire

la: motivele de recurs privind conținutul și forma Notei din 2009 prin care nu

s-a propus revocarea din funcția de conducere a vreunei persoane ci doar

înaintarea către Secția de Judecători a C.S.M., în raport cu dispozițiile art. 43

alin. (1) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.S.M. din 2005

dar și în ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare; motivul de recurs

referitor la motivarea hotărârilor C.S.M. contestate ; motivul de recurs

referitor la faptul că nu se pot reține deficiențe grave în activitatea

Biroului Executări penale a Tribunalului Brașov; motivul de recurs referitor la

faptul că nu este reală mențiunea, din hotărârile recurate, constând în faptul

că aceștia au recunoscut că aveau cunoștință despre activitatea defectuoasă din

cadrul Biroului executări penale; motivul de recurs constând în faptul că în

perioada 11 august 2008 - 29 august 2008, respective 9 august 2008 - 31 august 2008

recurenții s-au aflat în concediu de odihnă, potrivit fișei de pontaj depusă la

dosar, aspecte care nu au fost avute în vedere în ceea ce privește

supravegherea și controlul activității compartimentului executări penale din

cadrul Tribunalului Brașov, în perioada imediat ulterioară datei de 16 august 2008;

motivul de recurs cu privire la faptul că în mod nelegal s-a reținut în

hotărârile recurate că judecătorul B.B., judecător delegate la Biroul executări penale, în mod greșit a închis poziția din registru de executări penale, în

condițiile în care nu sosise dovada de reîncarcerare; motivul de recurs cu

privire la un aspect esențial în cauză referitor la instituțiile care au

atribuții în reîncarcerarea unui condamnat care a beneficiat de întreruperea

executării pedepsei, neputându-se reține, astfel, în speță, că reîncarcerarea

condamnatului G.S. se datorează Tribunalului Brașov; motivul de recurs

referitor la registrul de amânare sau întrerupere a executării pedepsei care nu

cuprinde rubrici care sunt necesare exact scopului pentru care a fost

constituită această evidență, respective una referitoare la reluarea

formalităților necesare pentru aducerea la îndeplinire a mandatelor de

executare a pedepsei închisorii; motivul constând în faptul că Plenul C.S.M.,

în mod greșit, a considerat că stabilirea concretă a atribuțiilor judecătorilor

delegați la compartimentul executări penale cade în sfera de competență a

Președintelui Tribunalului; motivul cu privire la faptul că recurentei nu i se

poate imputa o culpă în alegerea personalului auxiliar, aspect imputat direct

de către C.S.M. prin hotărârea recurată; motivul cu privire la nerespectarea

dispozițiilor art. 51 alin. (6) din Legea nr. 303/2004, temei invocat de C.S.M.

în hotărârile recurate, pentru a dispune revocarea din cele două funcții de

conducere; motivul de recurs cu privire la faptul că din practica anterioară a

C.S.M.-ului reiese că după efectuarea unui raport de inspecție, dacă se

constatau deficiențe se acorda un termen pentru remedierea acestora, cea ce nu

s-a întâmplat în speță; motivul de recurs referitor la nerespectarea echității

procedurii în luarea măsurii de revocare din funcțiile de conducere respective;

motivul de recurs referitor la faptul că primind corespondența de la

registratură, rezoluția pe care recurentul a efectuat-o pe aceste înscrisuri

este în sensul atribuțiilor judecătorilor delegați privind activitatea

compartimentului de executări penale; motivul referitor la faptul că ulterior

revocării din funcția de conducere, la aproximativ o lună, s-a mai efectuat un

control privind activitatea din anul 2008 a Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului Brașov, în urma căruia s-a comunicat personalului din

respectivul compartiment că activitatea deșfășurată și evidențele ținute nu

prezintă nereguli.

formulată în cauză

Prin întâmpinarea

formulată, în condițiile art. 320 C. proc. civ., intimatul C.S.M. a solicitat

respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, arătând în esență, că,

criticile aduse de contestatori deciziei atacate, prin prisma prevederilor art.

318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., constau de fapt în reiterarea unor

motive de recurs, pe care, contrar susținerii acestora, instanța de recurs le-a

avut în vedere, le-a analizat și motivat.

În acest sens, se mai

susține că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în recurs, ea

neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs

ci doar de a analiza fiecare motiv de casare sau modificare, putând grupa în

acest sens argumentele aduse de parte.

Astfel, mai arată

intimatul că după cum se poate observa din cuprinsul considerentelor deciziei

contestate, instanța de recurs reținând criticile comune ale recurenților care

vizau nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacare, dar și criticile

individuale ale acestora, a răspuns acestora structurat și grupat, dată fiind

amploarea susținerilor prezentate.

În subsidiar, se

susține că și în ipoteza în care instanța de recurs ar fi analizat,

într-adevăr, doar un motiv de casare sau modificare, pe care l-a găsit fondat

și a arătat motivându-și soluția, de ce nu pot fi analizate și celelalte,

neanalizarea tuturor motivelor invocate de recurenți, nu se datorează unei

omisiuni săvârșite din greșeală de instanță, ci a avut un caracter deliberat,

iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi

cenzurate pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu

poate fi utilizată ca un recurs la recurs.

soluția asupra contestației în anulare

Contestația în

anulare de față, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în raport de temeiul de

drept invocat și raportat la motivul înfățișat de contestatori, în considerarea

celor ce urmează:

În primul rând,

Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict

prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Astfel, potrivit art.

318 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., contestația în anulare specială se

referă la situația în care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.

Față de formularea

clară a textului, contestația poate fi exercitată numai dacă instanța de recurs

a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost investită nu și atunci

când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea

motivelor de recurs. Așa fiind neexaminarea distinctă a fiecărei critici

aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăși, o omisiune în

sensul art. 318 C. proc. civ, dacă instanța a răspuns la motivele de casare

printr-un considerent comun.

De asemenea, este de

necontestat că motivele contestației în anulare specială trebuie să fie

circumscrise la împrejurările limitative prevăzute de art. 318 C. proc. civ., așa

că partea nu poate invoca cu succes alte motive decât cele care se încadrează

în dispozițiile legale menționate anterior. Prin urmare nu pot fi primate

susținerile contestatorilor referitoare la modul de soluționare a altor cauze

pretins a fi identice chiar dacă se încearcă a se contura ideea că argumente

comune expuse sub forma unor motive de recurs ar fi generat pronunțarea unor

soluții diferite de către instanța de recurs.

Înalta Curte

subliniază, totodată, că instanța de recurs nu este obligată să răspundă

tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de

modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de

sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că

omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu

deschide calea contestației în anulare.

Astfel, din analiza

contestației deduse prezentei judecăți se constată că, contestatorii reiau fie

motive de recurs fie o serie de argumente expuse în dezvoltarea motivelor de

recurs pe care în mod greșit le califică drept motive de recurs în sensul art. 304

C. proc. civ., și în raport de care invocă, implicit, omisiunea cercetării de

către instanța de recurs, situație în care se impune a fi subliniat faptul că

nu trebuie confundate argumentele sau criticile expuse în dezvoltarea motivelor

de recurs cu motivele de recurs.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că, raportat la exigența textului de lege arătat, contestația în

anulare de față nu poate fi primită, față de împrejurarea că din considerentele

deciziei contestate rezultă cu claritate că instanța de recurs, când s-a

pronunțat asupra celor două recursuri, a analizat, în raport cu obiectul

litigiului și cu dispozițiile legale incidente, toate motivele de recurs cât și

argumentele și criticile invocate de recurenți, pe care le-a considerat

esențiale pentru soluționarea cauzei, și a înțeles să sistematizeze,

respectivele, critici și argumente, pentru a le putea răspunde printr-un set de

considerente comune, în raport de fiecare motiv de recurs.

Faptul că, în

considerentele hotărârii instanței de recurs, nu s-a răspuns punctual și

detaliat și tuturor argumentelor expuse de contestatori, prin prezenta

contestație, nu echivalează cu nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, în

sensul art. 318 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ.

De asemenea, nefiind

vorba despre o omisiune a analizării vreunui motiv de recurs, nu poate fi

primită nici susținerea contestatorilor în sensul că o asemenea soluție ar fi

contrară articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că ar avea

loc o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil.

Conform jurisprudenței

C.E.D.O., noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a

motivate decât pe scurt hotărârea sa fi examinat totuși, în mod real,

problemele enunțate care i-au fost supuse.

Or, în cauza de față,

instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate de recurenți și

toate criticile formulate în susținerea acestora, neputând deci fi reținută

nici o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 paragr.

1 din C.E.D.O., în sensul invocat de contestatori.

În consecință,

constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 318 alin.

(1) teza a II- a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată

contestația în anulare, dedusă prezentei judecăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de M.A. și N.D.I. împotriva Deciziei nr. 5501 din 2

decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.